Publicat în etică medicală, SARS-CoV-2

Retragerea – fără torțe

Au trecut peste 90 de zile (mai precis 95 de zile) de când am scris prima notiță despre COVID-19. În aceste 95 de zile, am analizat măsurile impuse în pandemie și am încercat să combat isteria colectivă și panica indusă artificial. Am intrat în această dezbatere cu intenția declarată de a aduce un strop de liniște și speranță oamenilor dezinformați, izolați, amenițați și înfricoșați. Nu am bagatelizat sau nu am recunoscut existența epidemiei, dar nici nu am hiperbolizt-o. Am argumentat fiecare afirmație făcută și am primit drept replică insulte și înjurături de la adepții apocalipsei COVID. Am sancționat derapajele anti-democratice și am atras atenția asupra pericolului instaurării unui regim autoritar politico-medical și mi s-a răspuns cu presiuni și amenințări. Am mers mai departe, deoarece am considerat că am datoria (pe care mi-am asumat-o) de a prezenta și un alt punct de vedere față de cel propagat cu obstinență în spațiul public de către oficialități și presă. Nu am dorit nici să-mi fac notorietate, nici să intru în politică, nici să-mi cresc clientela la cabinetul privat (pe care nu-l am). Am satisfacția că toate prognozele, privind epidemia COVID-19, au fost validate de viață. Nu am pretenția că sunt Nostradamus, dar faptul că am introdus Bioetica în învățământul medical din România, m-a obligat să am cunoștințe de filozofie, sociologie, sănătate publică, epidemiologie, științe politice și, în consecință, să privesc pandemia nu numai strict medical. Credința creștină mărturisită a fost suportul rezistenței la toate necazurile. În acest moment, când deja apocalipsa se amână și autoritățile anunță măsuri de relaxare, consider că a venit momentul să mă retrag din această dezbatere. Fără torțe.

Am, totuși, un ultim sfat pentru cei care gestionează măsurile și care doresc să introducă cenzura (politiceni și medici). E bine pentru ei să asculte vocile critice, nu să le reprime. Lucrul acesta se știe încă de la ceremonia triumfului la romani. Triumphus era o ceremonie civilo-religioasă în Roma antică, prin care se sărbătorea succesul unui comandant, care a repurtat mari victorii militare sau care a terminat victorios un război pe teritorii străine. Ceremonia începea în afara zidurilor, de pe Câmpul lui Marte, pe malul vestic al Tibrului și se termina pe Dealul Capitoliului unde sărbătoritul sacrifica taurii albi zeului Jupiter și oferea cununa sa zeului. În carul triumfal, în spatele celui sărbătorit se afla un sclav, care ținea o coroană de flori de aur deasupra capului său, amintindu-i în mod constant că este muritor, spunându-i în șoaptă la ureche: Respice te, hominem te memento (Privește în spatele tău, amintește-ți că ești doar un om) și Memento mori (amintește-ți că ești muritor).

Postez ultima intervenție privind epidemia Covid-19: Profesorul Vasile Astărăstoae – ADEVĂRUL DESPRE PANDEMIA Covid-19

sursa foto: imperial.ac.uk

Publicat în drepturile omului, SARS-CoV-2

Răuvoitorii în perioada de alertă (maximă?!)

Secretarul de stat Raed Arafat, într-o intervenție publică, ne spune că există “aginturi” (troli, servicii secrete străine, organizații oculte, nu știu dacă nu a pomenit și de extratereștri), care, prin știri false și comentariiiau în derâdere eforturile conducătorilor iubiți, interpretează în mod intenționat negativ măsurile luate, lansează zvonuri, care creează o stare de neîncredere în populație, solicită controale privind achizițiile publice făcute fără licitație etc. Sintetizat spus: care sabotează. De aceea au fost sesizate serviciile secrete pentru a-i identifica. Urmează, cred eu, și să-i elimine /neutralizeze. Raed Arafat are dreptate. Iată un exemplu de interpretare răuvoitoare.

Termometrizarea populației la locul de muncă și în alte spații publice.

Domnul Ministru Nelu Tataru ne explică cu subiect și predicat că această măsură este absolut necesară pentru triajul epidemiologic și că persoanele cu febra nu vor avea acces în acele locuri și vor fi identificate și testate. În acest mod simplu, sunt protejate atât persoanele bolnave, cât și cele sănătoase. Secretarul de stat Raed Arafat ne spune că este un lucru normal și că limita de admisibilitate s-a stabilit la 37,3 grade Celsius. Imediat apar răuvoitorii cu știri false.

Trolii țipă că se încalcă demnitatea, libertatea și intimitatea persoanei, că nu se respectă autonomia persoanei, că se încalcă legea drepturilor pacienților și legea privind protecția datelor personale, că în nicio țară europeană nu există asemenea reglementări. Nu contează dacă aceste afirmații sunt adevărate sau nu. Ele contrazic poziția oficială, obiectivul real este să împiedice implementarea măsurii și, în consecință, sunt false de drept.

Serviciile secrete străine (cel mai probabil rusești, chinezești sau maghiare) lansează teoria că măsura este neștiințifică și ineficentă. Dacă peste 90% dintre infectați sunt asimptomatici, ei nu vor fi depistați și vor transmite (clandestin, prin contrabandă) virusul în comunitate. Nu contează dacă aceste afirmații sunt adevărate sau nu. Ele contrazic poziția oficială, obiectivul real este să împiedice implementarea măsurii și, în consecință, sunt false de drept.

Organizațiile oculte supralicitează: personalul care efectuează manopera nu e calificat pentru o asmenea manevră, termoscanarea nu are nicio relevanță medicală, acuratețea aparatelor lasă mult de dorit (existând erori de 3 grade Celsius), sunt numeroase situațiile în care o persoană perfect sănătoasă poate prezenta o temperatură mai mare de 37,3 deoarece temperatura tegumentară este influențată de mai mulți factori: vârsta, particularități individuale, stări fiziologice, activități fizice intense, momentul zilei, anotimpul, temperatura mediului ambiant etc. Nu contează dacă aceste afirmații sunt adevărate sau nu. Ele contrazic poziția oficială, obiectivul real este să împiedice implementarea măsurii și, în consecință, sunt false de drept.

Extratereștii nu au spus nimic (încă).

În concluzie, să fim vigilenți. Dacă întâlnim o persoană, care critică măsurile luate de conducătorii noștri de oști, să nu ezităm și să o denunțăm de îndată la 112.

P.S. Recunosc că și eu, în nemernicia mea, am lansat știri false. Am scris că masca pe care o purtăm (acum obligatoriu) trebuie să fie omologată, adecvată unei infecții virale și fiecare lot controlat în ceea ce privește calitatea. Am scris că dimensiunea virusului e de ordinul nanometrilor în timp ce dimensiunea porilor unei măști chirurgicale e de ordinul micrometrilor (micronilor). Ele sunt o barieră pentru microbi, pentru picaturile de salivă, dar nu și pentru viruși. Am scris că un șal, batic, fular, nu poate înlocui o mască cu filtru. Am scris că măștile neadecvate și improvizațiile pot face mai mult rău decât bine, inclusiv prin sentimentul de siguranță pe care îl induc. Nu contează dacă aceste afirmații sunt adevărate sau nu. Ele contrazic poziția oficială, obiectivul real este să împiedice implementarea măsurii și, în consecință, sunt false de drept. Apelez la clemența conducătorilor.

sursa foto: 2minutemedicine.com

Publicat în SARS-CoV-2

Gâlceava specialiștilor privind redeschiderea lăcașurilor de cult

Un subiect intens dezbătut este cel privind redeschiderea bisericilor pe 15 mai. Las deoparte faptul că închiderea lor a fost o măsură abuzivă (expresia urii seculariștilor împotriva spiritualității religioase) și mă opresc asupra dezbaterii propriu-zise.

Specialistul Raed Arafat (specialist în medicină de urgență reciclat la locul de muncă în epidemiolog și infecționist) ne anunță că bisericile nu se vor deschide deoarece sunt frecventate de persoane în vârstă (adică învechite) care, ajunse în mintea copiilor, nu mai au discernământ și trebuie protejate (chiar dacă nu își dau acordul). Nu știu pe ce studii se bazează când face această afirmație (eu am văzut tineri și adulți alături de vârstnici la slujbe religioase), dar, conform unui asemenea raționament, cei peste 65 de ani ar trebui lipsiți de orice drepturi. Poate mai puțin de dreptul de a culege sparanghel în Germania, pentru că oricum nimeni nu-i solicită. Poate propune Raed Arafat o ordonanță militară în acest sens. Să fie totuși atent și la aspecte legate de constituționalitate.

Specialistul Ludovic Orban este mai nuanțat. Ar fi de acord cu slujbele religioase în aer liber în anumite condiții. Care sunt acelea încă nu știe nici el.

Specialiștii Vela, Tătaru, cei din misteriosul Grup de Comunicare Strategică (eufemism pentru Ministerul Adevărului, pe românește cenzură) după ce ne amenință cu miile de îmbolnăviri și morți, care vor veni după 15 mai (dacă nu au vrut să vină până acum), anunță că se mai gândesc: nu acum, ci, ulterior, pentru a doua etapă a relaxării.

În calitate de nespecialist le dau câteva repere la care să se gândească (deși după cum au acționat până în prezent, în actuala pandemie, nu sunt convins că acest proces mintal le-ar fi familiar):

  1. Până în prezent, niciun focar comunitar de COVID-19 nu a plecat din biserici sau de la lingurița de la Sfânta Împărtășanie (spre disperarea mass-mediei “progresiste” și isterice). Au fost doar puțini preoți infectați. Marea majoritate a focarelor au fost cantonate în spitale și așezăminte de bătrâni instituționalizați. De ce, în loc să restricționeze accesul în biserici, specialiștii nu și-au axat eforturile pentru a preveni apariția bolii în acele locuri?
  2. Pentru un credincios nevoile spirituale fac parte dintre necesitățile de bază. Cât timp Ordonanța militară prevede că se pot face deplasări pentru “asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază”, dacă e permisă deplasarea și accesul în piețe agro-alimentare, magazine, farmacii etc., atunci interzicerea accesului în biserici nu mai are nici un temei logic și legal.
  3. A aduce drept argument vârsta persoanelor pentru a justifica o măsură restrictivă se numește discriminare și stigmatizare, lucruri condamnate de legislația internațională și internă din domeniul drepturilor omului chiar și în condițiile în care acestea au fost temporar (sper) suspendate.
  4. În dreptul românesc, toate persoanele peste 18 ani se prezumă că au capacitate mentală și discernământ. Numai printr-o hotărâre judecătorească bazată pe o expertiză medico-legală psihiatrică, capacitatea de exercițiu poate fi limitată sau anulată. Cât timp nu există o hotărâre judecătorească în acest sens nu se poate accepta prezumția că statul (prin organele sale) știe mai bine decât persoana în cauză care sunt nevoile reale și legitime ale sale.
  5. În lăcașurile de cult există o solemnitate și o disciplină mult mai riguroasă decât în alte locuri. Credincioșii supravegheați de slujitorii bisericilor vor respecta cu certitudine indicațiile de prevenție a răspândirii virusului.

În concluzie, nu există niciun argument rațional și științific pentru a împiedica accesul credincioșilor în lăcașurile de cult (ale tuturor cultelor). Dragi guvernanți și specialiști gândiți-vă cât vreți, dar redeschideți bisericile pe 15 mai.

P.S.1. Pentru ”martorii apocalipsei Covid-19”, care vor sări în sus și vor afirma că li se pune viața în pericol, o recomandare: dacă vă este frică, nu aveți decât să evitați apropierea fizică de un credincios și să nu mergeți la biserică. Stați acasă, dar nu impuneți măsurile restrictive altora.

P.S.2. Unele măsuri neconstituționale și uneori aberante (de exemplu, închiderea bisericilor, cimitirelor și parcurilor) sunt un semnal despre pericolul real a celei mai periculoase dictaturi: dictatura politico-medicală.

sursa foto: wallup.net

Publicat în SARS-CoV-2

COVID-19 și strigoii/moroii

M-am tot întrebat, care este suportul științific, care a stat la baza deciziei de închidere a cimitirelor. Singura explicație logică este că s-ar fi demonstrat științific existența strigoilor/ moroilor. Aceștia ies din morminte, fără mască, scuipă și împrăștie virusul SARS-CoV 2. Cu alte cuvinte, sabotează măsurile de combatere ale epidemiei și transformă cimitirele în focare comunitare. Cum nu puteau să fie amendați sau arestați strigoii/moroii, s-a ales alternativa închideri cimitirelor și a amendării/arestării complicilor (cei care merg în cimitire și aprind o lumânare la mormântul celor dragi).

Înarmat cu această teorie, într-o discuție privată, l-am întrebat pe unul dintre membrii Grupului tehnico-științific (care sprijină Comitetul strategic, care la rândul lui sprijină Guvernul și pe Președinte în elaborarea măsurilor) dacă această teorie este corectă. Vădit jenat mi-a răspuns că strigoii nu există și că nu a plecat o asemenea recomandare din grupul lor. Am tras concluzia că decizia a fost la nivel politic. Am fost din nou o dezamăgit. Întrebat de liderii PNL din teritoriu când se pot duce românii la cimitir, la mormintele rudelor, Marcel Vela a ținut să le precizeze că a ținut să le precizeze că accesul este permis, doar de Paște au fost luate „măsuri speciale”, adăugând că „Nu a fost dată nicio Ordonanță Militară care să interzică acest lucru”.

Putem să mergem la mormintele rudelor. Dar, întotdeauna există un dar, vom avea două problemece vom completa la motivele deplasării în declarația pe proprie răspundere (știut fiind că nu putem bifa decât motivele precizate de autorități) și cum vom deschide porțile cimitirelor păzite de cerberi locali.

În concluzie, putem fi liniștiți: nu există strigoi/moroi, există doar isteria pandemică. De jure cimitirele sunt deschise, de facto au porțile încuiate și polițiști la poartă, care te așteaptă cu chitanțierul de amenzi pregătit.

P.S.1. Dacă cimitirele sunt din punct de vedere juridic deschise, de ce primarul Mircea Gatau a fost anchetat pentru că a aprins câte o lumânare pe fiecare mormânt în noaptea de Înviere?

P.S.2. Deși nu există nicio Ordonanță militară, care să interzică căsătoriile civile, în baza unei radiograme a Ministerului Afacerilor Interne (nr. 3220473/27.03.2020), toate direcțiile județene de Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date au suspendat depunerea declarațiilor de căsătorie și oficierea căsătoriilor civile. Personalul Serviciului Stare Civilă a fost reorganizat astfel încât să se ocupe prioritar de înregistrarea nașterilor și a deceselor, nu de căsătorii. Sunt mirii agenți sub acoperire ai Covid-19?

https://www.stiripesurse.ro/ce-le-a-promis-ministrul-de-interne-liderilor-liberali-in-sedinta-online-nu-a-fost-data-ordonanta_1461301.html

sursă foto: clevelandclinic.org

Publicat în SARS-CoV-2

COVID-19 și sănătatea (publică)

La sfârșitul deceniului cinci al secolului XX, OMS (da chiar OMS!) a definit sănătatea drept „o stare de totală bunăstare fizică, mintală și socială, și nu doar lipsa bolii sau a infirmității”. Această definiție este valabilă și în prezent. Cu alte cuvinte, sănătatea este rezultatul adaptării optime a organismului (a individului) la mediul său cotidian de viață. Aprecierea stării de „sănătate” nu e egală cu absența bolii. Într-o asemenea abordare sănătatea este condiționată de factori individuali (zestrea genetică, comportament, conduită sanogenă), exogeni (mediu, familie, microcolectivitate), socialiprofesionalispirituali-religioși. Orice student la medicină știe aceste lucruri.

În aceeași epocă, s-a consolidat o nouă specialitatesănătatea publică. OMS afirma că sănătatea publică este “știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării sănătății prin eforturile organizate ale societății” (nu au introdus în definiție și „viața fără de moarte”, dar nu e prea târziu). Altfel zis, sănătatea publică are ca obiect de studiu starea de sănătate a populației (corelată cu factorii care o influențează) cu scopul de a reduce la nivel populațional disconfortul, boala, incapacitatea de muncă (invaliditatea și handicapul), decesul prematur. Aceasta presupune efortul organizat al întregii colectivități pentru a se realiza legi, programe cu caracter preventiv, instituții și servicii sanitare, sociale, cu caracter educativ (cu participarea întregii populații). Cu alte cuvinte, să dezvolte solidaritatea și coeziunea socială. De la aceste deziderate, sănătatea publică a evoluat/involuat spre un comportament tiranic, încercând să teoretizeze o dictatură medicală prin tendința de a limita drepturile individului în favoarea drepturilor colectivității. Regulamentele de sănătate publică privează individul de o serie de drepturi: dreptul la liberă circulație, dreptul la autonomie, dreptul la respectul vieții private, dreptul la libertate (carantină, internare obligatorie). Sănătatea publică atinge toate principiile etice fundamentale: autonomia (obligatoriu vs voluntar), datoria de a face bine (bine pentru pacient sau pentru colectivitate?), non-vătămare (măsurile produc sănătate sau scad gradientul de sănătate).

Covid-19 a funcționat ca o hârtie de turnesol, evidențiind derapajele sănătății publice cu consecințe negative încă neevaluate asupra sănătății populației. Specialiștii transformați în “experți” nu au văzut pădurea din cauza copacilor. La început, o astfel de atitudine era justificată. Nu știam mai nimic despre epidemia/pandemia COVID-19. Nu se cunoștea morbiditatea, prevalența, contagiozitatea, gravitatea etc. Se știa doar structura virusului SARS-CoV-2. Nici acum, la peste 5 luni de la primul caz raportat de China, nu știm prea multe despre prevalența, morbiditatea și mortalitatea reală, fiziopatologia și anatomia patologică, iar tratamentul este condus după simptomele bolii. Știm însă două lucrurigravitatea COVID-19 este mult mai mica decât a fost estimată/promovată și mai știm că, dat fiind procentul mic de populație infectată/ imunizată, ne așteaptă în decurs de 2 ani cel puțin 2-3 valuri cu SARS-CoV-2. Datele statistice confirmă aceste afirmații. La data de 3 mai 2020 situația era următoarea: cazuri coronavirus – 3484631, cazuri închise – 1369081cazuri blânde – 2.064.689 (98 %), cazuri serioase sau critice – 50.861 (2%), decese 244.791.

Pentru 2% cazuri serioase sau critice s-a blocat viața economică, socială, culturală și religioasă? Pentru 2% cazuri serioase sau critice s-a declanșat o panică globalizată și o psihoză colectivă? Pentru 2% cazuri serioase sau critice se impune izolarea socială? Pentru 2% cazuri serioase sau critice s-au limitat drepturile civile? Pentru 2% cazuri serioase sau critice se amendează fără discernământ și se fac dosare penale? Răspunsul este: Da. Pentru că așa au recomandat și impus “experții” (oficiali) în sănătate publică, în situații de urgență sau politicieni diletanți (în domeniu). Mai mult, ei recomandă prelungirea acestor măsuri (unele absurde și fără un fundament științific) pe toată perioada existenței virusului în natură. Adică (exagerând) la infinit. Trebuie toți (unele absurde și fără un fundament științific) pe toată perioada existenței virusului în natură. Adică (exagerând) la infinit. Trebuie toți să înțeleagă că SARS-CoV-2 va face parte din mediul de viață al omului și deja constituie o nouă cauză de mortalitate. La fel precum gripa. Din fericire reprezinta în prezent doar o,6% din mortalitatea generală. Din acest motiv măsurile trebuie să fie proporționale cu gravitatea pericolului.

Se impune să studiem impactul măsurilor asupra stării de sănătate a populației: cu cât a crescut frecvența tulburărilor psihice legate de izolarea socială, cu cât s-au agravat afecțiuni, care nu au beneficiat de asistența spitalicească (în timp ce paturile au stat goale), cu cât a crescut mortalitatea generată de alte afecțiuni, evaluarea consecințelor șomajului (tehnic sau nu) și a recesiunii economice asupra bunăstării individului, impactul asupra calității învățământului. Pentru că așa afirmăm: sănătatea este „o stare de totală bunăstare fizică, mintală și socială, și nu doar lipsa bolii sau a infirmității”.

În loc de concluzii, un vechi aforism atribuit lui Seneca „Errare umanum est, perseverare autem diabolicum”. Mai ales pentru experți și decidenți.

P.S1. Există o sectă fundamentalistă – “martorii apocalipsa covid”, care încearcă să ne convingă că măsurile dure au fost cele care ne-au protejat. Argumentează cu “apocalipsa” din vestul Europei și SUA. Uită să precizeze că exista o diferență genetică (individuală și populațională) între țări. Uită să spună că varianta care circulă în Europa de Est este mai puțin patogenă. În acest context, rezultatele României nu sunt chiar atât de bune. În Estul Europei, măsurile au fost de la foarte laxe (Bielarus, Cehia, Slovacia) până la foarte severe (România, Slovenia). Rezultate exprimate în decese (la milion locuitori) până la 3 mai 2020: Slovenia – 45, România – 40, Ungaria – 35, Moldova – 31, Cehia – 22, Serbia – 22, Polonia – 18, Bielarus – 10, Bulgaria – 10, Rusia – 8, Ucraina – 6, Slovacia – 4.

P.S.2 O definiție a expertului: o persoană care știe tot mai mult despre tot mai puțin pentru ca în final să știe tot despre nimic.

sursă informații statistice: wordometers.info

sursă foto: europafm.ro – fotografie realizată de Octav Drăgan