Publicat în educație, istorie

Legendă și istorie – Sfânta Tamara, Regina Dreaptă a Georgiei

Printre popoarele, care viețuiesc în teritoriul cuprins între Marea Neagră și Marea Caspică, circulă o legendă despre o regină, care de secole doarme într-un leagăn de aur, într-o peșteră, aproape de Ierusalim. Când vocea durerii umane ajunge la ea, se trezește și aduce alinarea celor în suferință. Este Sfânta Tamara, regina Georgiei.

Misterioasa regină Tamara este una dintre femeile din istoria lumii care a determinat dezvoltarea spirituală a poporului ei. A fost primul monarh feminin, care a condus un regat în zona Caucazului. Fiica regelui Simion al III-lea al Georgiei și al Reginei Bardakhan, o frumoasă prințesă osetină, Tamara s-a născut în jurul anilor 1160 (după alți istorici – 1166). A primit o educație solidă și la o vârstă tânără, în 1178, a fost asociată la domnie de către tatal său. Cronicile spun că, în fața adunării nobililor, surprinsă de această decizie, regele Simion al III-lea a spus: Este fiul pe care mi-l cereți. Cel mai bun pe care mi-l puteam dori.

George al III-lea moare la 27 martie 1184 și Tamara este încoronată (la mănăstirea Ghelati) ca unic suveran al Georgiei. Cu prilejul încoronării, a ținut un discurs de o oră în care a prezentat liniile principale ale politicii noii domnii, discurs pe care l-a încheiat cu afirmația: Eu sunt părintele celor uitați de toți, avocatul văduvelor, mama orfanilor. A venit la putere într-un regat dezbinat și a făcut din Georgia o putere mondială. Ciudat pentru realitatea zilelor noastre, nu s-a abătut de la acest program. Dintre primele măsuri luate, amintesc: scutirea de taxe a țăranilor și a bisericilor, îndepărtarea din jilț a ierarhilor și nobililor care abuzau de putere, interzicerea pedepselor corporale și a condamnărilor la moarte, statut demn pentru prizonierii de război. În timpul domniei Tamarei, s-au elaborat coduri de legi, au fost construite catedrale, biserici, orașe și cetăți, iar comerțul, economia și cultura au înflorit. Perioada în care a domnit este considerată Epoca de aur în istoria Georgiei, dând naștere la zicala că „țăranii erau ca nobilii, nobilii ca prinții, iar prinții ca regii”. Regina Tamara a fost patroana literaturii și a scrisului. Centrele culturale și educaționale existau în mănăstiri. S-au realizat traduceri, s-au scris lucrări literar-filozofice. A înființat academii la Ikaltoy și Gelat, în care studenții învățau arabă, persană, filozofie antică. La curtea sa, scriitori glorioși au perfecționat limba literară georgieană. Apare literatura romantică, iar poetul Shota Rustaveli a devenit celebru cu magnificul poem „Viteazul în piele de tigru”. Legenda, care atribuie Tamarei construcția tuturor locașurilor de cult și fortărețelor minunate ale Georgiei, nu este departe de adevăr: multe monumente de artă au fost create de ea, iar printre ele – magnificul Palat Vardzia și Mănăstirea Peștera Vardzia, păstrată până în zilele noastre. Creștinismul și cetățenia s-au răspândit printre munții din Caucaz datorită energiei și preocupărilor reginei Tamara. Opt mănăstiri georgiene au fost construite în Țara Sfântă. Misionarii creștini din Georgia erau activi nu numai în Caucaz, dar și în comunitățile de pe coastele Mediteranei de Est. Cronicile medievale laudă protecția ei universală a creștinismului și susținerea financiară consistentă a bisericilor și mănăstirilor din Egipt până în Bulgaria, Cipru și Muntele Athos.

Politica s-a bazat pe filantropie, egalitate și absența violenței. Nicio singură pedeapsă cu moartea nu a fost executată în anii domniei sale. Tamara a dat a zecea parte din veniturile statului săracilor. Milostivă cu săracii, generoasă, un mare filantrop și, lucru surprinzător pentru societatea în care trăia, tolerantă cu celelalte religii. Nimeni nu a fost persecutat religios în timpul domniei ei.

Tamara a fost căsătorită de două ori. Mai întâi, în 1185, cu prințul rus Iuri, fiul lui Andrei Bogoliubski, legendarul cneaz de Vladimir. O căsătorie impusă de nobili și Patriarh (Catolicos). Calitățile de ostaș ale lui Iuri se amestecă însă cu o viață de beții, orgii sexuale, lux, scandaluri, violențe fizice. După ce l-a suportat doi ani, Tamara a decis să divorțeze. Fostul soț a fost trimis la Constantinopol în 1187 cu o parte din averea Tamarei. În 1189, Iuri cu o armată numeroasă turco-greacă (finanțată din suma primită de la Tamara) a invadat Georgia și s-a încoronat rege. Armata loială Tamarei a reușit să-i învingă pe rebeli. Tamara a arătat mila ei caracteristică: Iuri a fost trimis înapoi în exil la Constantinopol, rebelii și-au pierdut pământurile și titlurile, dar și-au păstrat capul.

Al doilea soț a fost ales de ea împotriva voinței nobililor – David Soslan, un prinț alan și un genial comandant militar, cu care crescuse împreună și pe care îl iubea de la vârsta de 10 ani. Au avut doi copii: un baiat, Lasha-Giorgi, viitorul rege George al IV-lea și o fata Rusudan, care i-a urmat fratelui ei ca monarh al Georgiei.

Tamara nu a dorit și nu a impus o conducere dictatorială deși au existat numeroase ocazii de a realiza acest lucru. Consiliul nobililor și-a menținut funcțile pe toată domniei ei, dar influența și respectul obținut au împiedicat pe puternicii prinți să fragmenteze statul.

Regina Tamara dorea pace în regiune și folosea întâi diplomația, împăcând dușmanii interni și externi. În 1187, Saladin a cucerit Ierusalimul de la cruciați. Tamara a trimis două misiuni diplomatice la Saladin, care au obținut siguranța mănăstirilor georgiene scutirea lor de la impozitare, dreptul pelerinilor georgieni la procesiuni pe strazile Ierusalimului – în schimbul păcii dintre statul Georgia și Saladin.

Printre evenimentele remarcabile ale domniei Tamarei s-a numărat întemeierea pentru nepoții ei – David și Alexie Comnen, a Imperiului de Trapezunt, (1204) vestigiu al Bizanțului, care a supraviețuit până în 1461 și care a devenit principalul aliat al Georgiei.

Dar când nu exista altă soluție, utiliza forță militară. Armatele Reginei Tamara au purtat peste 60 de bătălii și le-au câștigat pe toate. Dintre acestea, două bătălii au fost de importanță majoră în istorie, deoarece au oprit expansiunea statelor musulmane spre Caucaz: Bătălia de la Shamkori (1195) și Bătălia de la Basiani (1202).

În 1195, califul Abu Bakr a proclamat războiul sfânt împotriva Tamarei și în fruntea a peste 100.000 de ostași încercați, s-a îndreptat spre Georgia, dar a suferit o înfrângere umilitoare din partea celor 40.000 de caucazieni ai lui David Soslan în bătălia de la Shamkor. Ca trofeu, David i-a adus soției steagul Califatului, Sultanul Ruknadin, afectat de această înfrângere, a trimis reginei o scrisoare insultătoare în care a cerut ca Tamara să schimbe credința creștină cu islamul. Tamara a strâns imediat o armată de 90.000 de oșteni care, sub conducerea lui David Soslan, a lansat o ofensivă în teritoriul sultanului și a atacat armata de 350.000 de turci concentrată la Basiani. O luptă a fost suficientă pentru a învinge armata turcă.

Cronicile spun că, înainte de fiecare campanie sau bătălie, Tamara, cu picioarele goale, se retragea într-o peșteră unde 3 zile ținea post negru și se ruga la Maica Domnului pentru oștenii ei. Apoi, le ținea un discurs electrizant, proorocindu-le victoria.

Regatul Georgiei a cunoscut cea mai mare extindere a teritoriului său în timpul domniei Tamarei, întinzându-se de la Marea Neagră până la Marea Caspică, de la Speri până la Derbend și tot Caucazul până la Khazaria și Scythia.

În 1206, moare iubirea vieții sale și sprijinul ei – Soslan-David, fapt care o afectează în mod deosebit.

Regina Tamara părăsește această lume în dimineața zilei de 1 mai 1213. Trupul îi este adus la Mtheta, apoi purtat la Ghelati. Mormântul său nu este cunoscut nici până azi. În Orientul mijlociu, în istorie și în legende, este numită Vas al înțelepciunii. Soare zâmbitor. Delicată trestie. Regele regilorFață liniștită etc., care, în fapt, glorifică blândețea, hărnicia, ascultarea, religiozitatea, frumusețea fermecătoare a Tamarei. A fost canonizată de Biserica Ortodoxă Georgiană ca Regina Sfântă și Dreaptă Tamara și este pomenită la 1 mai, iar Biserica Antiohiană o sărbătorește la 22 aprilie.

P.S.1: Există o serie de legende despre locul înmormântării Tamarei. Una dintre ele spune că Tamara a fost înmormântată într-o nișă secretă la mănăstirea Gelati. O altă legendă sugerează că rămășițele Tamarei au fost duse de armata ei și îngropate într-o locație în Țara Sfântă, în apropierea Sfântului Mormânt pentru a îndeplini ultima dorință a Reginei, care nu a putut în timpul vieții să efectueze un pelerinaj la Ierusalim.

P.S.2: Civilization VI: Rise and Fall, unul dintre cele mai populare jocuri pe calculator, a inclus-o pe Regina Tamara printre eroi. Pentru a putea construi trebuie să acumulezi Credință, care îți aduce, apoi, Putere.

P.S.3: Ce mai face “virusul ugigaș”? Rezistă, rezistă, la carantină și distanțare fizico-socială?

sursa foto: Queen Tamar. Illustration by Mikhai Zichy

Publicat în educație

Reforma rezidențiatului

Domnul Ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, și-a găsit și un alt domeniu pe care vrea să-l reformeze rezidențiatul. Pentru început dorește să modifice tematica și bibliografia intrării în rezidențiat: “Este nevoie de reevaluarea tematicii de concurs și a bibliografiei aferente pentru examenul de intrare în Rezidențiat. O revizuire temeinică a materiei de concurs nu s-a mai realizat de peste 3 ani. Sunt de acord cu propunerile venite din partea rectorilor și le mulțumesc pentru colaborarea bună pe care o avem. Deoarece sunt mai puțin de 6 luni până la organizarea examenului de Rezidențiat care va avea loc la jumătatea lunii noiembrie a acestui an, modificările propuse se vor aplica examenului de intrare în Rezidențiat începând cu sesiunea 2021-2022”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.Față de aceste afirmații aș fi dorit să-mi exprim un punct de vedere. Deoarece pe site-ul Ministerului Sănătății nici la secțiunea transparență decizională, nici la dezbateri (doar la secțiunea rezidențiat – un comunicat de presă) nu am găsit documentul, fac aici câteva precizări:

1. Domnul Ministru afirmă că ”O revizuire temeinică a materiei de concurs nu s-a mai realizat de peste 3 ani.” În țările pe care noi le numim performante în învățământ medical, revizuirea temeinică se face aproximativ la un ciclu de 10 – 15 ani. Sunt și revizuiri punctuale (la 5 ani) prin care subiecte depășite sunt excluse și se introduc subiecte noi. Acestea sunt puse în practică după cel puțin 3 ani.

2. Intrarea în rezidențiat este un moment crucial pentru orice absolvent al univeristăților de medicină. Acest moment îi determină drumul în viața profesională. De aceea nu se poate ca revizuirea temeinică a tematicii de concurs și a bibliografiei să se facă doar pe baza unor consultări și sondaje de opinie. Trebuie să existe un grup de lucru, care să elaboreze un material și care să realizeze și un studiu de impact. În acest grup de lucru, trebuie obligatoriu să existe specialiști în pedagogie medicală, bioetică alături de specialiști în alte domenii ale medicinei. Grupul (care este permanent și nu ad-hoc) trebuie să se aplece și asupra curriculei rezidențiatului și modul în care acest este adaptat medicinei contemporane.

3. Orice modificare a tematicii de concurs și a bibliografiei nu poate fi implementată decât peste minimum trei ani din momentul în care a fost aprobată. Susțin acest lucru deoarece o altă perioadă de timp nu face decât să dezavantajeze studenții merituoși. Pentru cine a lucrat în învățământul medical nu este un secret că studenții foarte buni încep să se pregătească pentru acest examen încă din anul 4. În aceste condiții, dacă tematica și bibliografia după care s-au pregătit se modifică, ei sunt puși pe picior de egalitate cu cei care nu au avut o asemenea preocupare.

4. În acest moment, pentru absolvenții facultății de medicină în tematica de rezidențiat există manuale redactate de colective formate din reprezentanții tuturor centrelor universitare. Nu este nicio explicație publică de ce trebuie înlocuit cu o bibliografie străină. Nimeni nu a spus ce erori au aceste manuale și dacă sunt de o asemenea gravitate încât trebuie inlocuite.

5. Este cel puțin curios că se propun la bibliografie manuale care fie încă nu au apărut (Kumar and Clark’s Clinical Medicine, Editura Elsevier, Ediția a 10-a, iulie 2020), fie nu au fost încă traduse (Essentials of General Surgery and Surgical Specialties, Editura Wolters Kluwer Health, Ediția a 6-a, 2019; Pediatrie+ Obstetrică-Ginecologie: Step-Up to USMLE Step 2 CK, Editura Wolters Kluwer Health, Ediția a 5-a, 2019). Ce se întâmplă dacă traducerile nu sunt de calitate și absolvenții sunt obligați să învețe lucruri contrare datelor științifice?

6. La admiterea în facultate, ca și la absolvire, candidații nu sunt condiționați de cunoașterea perfectă a limbii engleze. Mai mult, limba engleză nu este limbă oficială în învățământul românesc. Este prefereabil și recomandabil să cunoști această limbă pentru a te informa mai rapid cu noutățile în domeniu, dar nu este o obligație. În acest sens, din punct de vedere strict legal, dacă s-ar impune bibliografia în limba engleză înainte să existe traducerea și verificarea traducerii, ordonanța sau legea prin care s-ar modifica admiterea în rezidențiat ar fi neconstituționale. Dacă se va promova un Ordin de ministru sau o Hotărâre de guvern orice candidat, care se consideră dezavantajat, va ataca în contencios administrativ și va obține anularea acestora.

7. Este cel puțin ciudat că modificările majore sunt doar la Facultatea de Medicină. Dacă ne uităm, observăm că la Facultatea de Medicină Dentară se specifică ”Elaborarea unui manual unic la nivel național, care va cuprinde informații adecvate nivelului de pregătire din perioada studiilor universitare de licență, actualizate și repartizate echitabil între toate specialitățile”, iar la Facultatea de Farmacie se propun manuale românești și străine, dar cele din urmă sunt traduse de mult în limba română și constituie bibliografie la materiile respective la toate facultățile din țară.

În concluzie, sunt de salutat preocupările de a perfecționa și a moderniza admiterea în rezidențiat, dar a modifica ex abrupto tematica și bibliografia fără un studiu de impact, este un demers sortit eșecului. El deja a produs o agitație și anxietate în rândul celor care trebuie să mai suporte încă ”o reformă” fără argumente pertinente și concludente.

P.S. 1 Cei care vor suporta efectele ”reformei” s-au pronunțat în felul următor:

P.S. 2 Proverb romanesc ”Graba strică treaba”.

sursa foto: broadviewuniversity.edu

Publicat în drepturile omului, etică medicală, SARS-CoV-2

Dilema etică: internare obligatorie sau izolare?

La momentul elaborării măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19, nimeni nu a analizat conflictele etice produse și modul în care pot fi rezolvate.

Între etica medicală și conceptul de drepturile omului există legături foarte clare, care sunt evidențiate în documentele emise de către organizații, care reprezintă profesioniștii din domeniul sănătății, cum ar fi: Asociația Medicală Mondială sau Consiliul Internațional al Asistenților Medicali.

Valorile eticii medicale au fost dominate de influența Jurământului lui Hipocrate și de legăminte similare, cum ar fi Rugăciunea lui Maimonide. Jurământul lui Hipocrate reprezintă o promisiune solemnă de solidarizare și un legământ de a îngriji pacienții evitând vătămarea lor. Conține, de asemenea, și o promisiune de a păstra confidențialitatea. Aceste concepte sunt reflectate în forme diverse în Hotărârea adoptată de către Asociația Medicală Mondială în 1949.

Subiectul central al eticii medicale rămâne datoria fundamentală de a acționa  întotdeauna în interesul pacientului indiferent de constrângeri, presiuni sau obligații contractuale. Alte principii etice de bază sunt: a oferi îngrijire cu compasiunea nu vătăma şi a respecta drepturile pacienților. Codul Internațional al Eticii Medicale al Asociației Medicale Mondiale (AMM) recunoaşte obligația morală a doctorilor de a oferi îngrijire ca o datorie umanitară. Accentuează, de asemenea, datoria de a acționa numai în interesul pacientului şi spune că medicii datorează pacienților lor completă loialitateDeclarația de la Tokyo a AMM şi Declarația despre Independența Medicilor şi Libertatea Profesională clarifică faptul că medicii trebuie să insiste în a fi liberi să acționeze în interesul pacienților indiferent de alte considerații, inclusiv de indicațiile angajatorilor, autorităților sau a guvernelor. Codul Internațional de Etică Medicală al AMM subliniază datoria doctorilor de a oferi îngrijire „în independență totală tehnică şi morală, cu compasiune şi respect pentru demnitatea umană”.

Pacienților trebuie să le fie garantată autonomia. Există un consens al declarațiilor naționale şi internaționale asupra preceptelor etice cum că alte imperative, inclusiv cele juridicenu pot obliga profesioniştii din domeniul sănătății să acționeze contrar eticii medicale şi conştiinței lor.

În perioade de pandemii, pot să apară reglementari, care limiteaza drepturile pacienților, cum ar fi carantina, izolarea obligatorie sau limitarea accesului bolnavilor cronici în spitale. Etica și legea sunt în contradicție. Profesioniştii din domeniul sănătății sunt puși într-o situație dificilă. Ce vor respecta ei?

Internarea non-voluntară și obligarea la un tratament sunt reglementate în psihiatrie, dar acele prevederi pot fi extrapolate în celelalte domenii ale medicinei. Un scurt istoric. În anii ’70-80, au fost intens mediatizate abuzurile din psihiatria sovietică referitor la internarea non-voluntară și tratament medicamentos fără consimțământ a dizidenților politici. În 1977, la al 6-lea Congres al Asociației Mondiale de Psihiatrie a fost adoptată o declarație și un cod etic, care rezolvă și această problemă. Pe baza acestor documente, Asociația Mondială de Psihiatrie a retras în anii ’80 calitatea de membru al Uniunii Sovietice.

Statele democratice au transpus în legislație codul etic. Internarea non-voluntară, obligatorie, se poate face doar pe baza unei hotărâri judecătorești. Există situații de urgență când medicul decide internarea, dar ulterior are obligația de a obține o hotărâre judecatorească. Obligarea unei persoane la un tratament impune, de asemenea, o hotărâre judecatorească. Care poate fi contestată, dar decizia finală este tot a unei instanțe.

Nimeni nu contestă organelor administrative dreptul de a izola sau introduce în carantină persoane în timpul unei pandemii. Persoanele infectate pot fi deplasate în diferite locații, dar în timpul unei pandemii. Persoanele infectate pot fi deplasate în diferite locații, dar nu pot fi internate în spital fără consimțământul lor. Pentru că spitalul este o unitate de acordare a îngrijirilor medicale și nu un simplu loc de izolare. Mai mult, consimțământul obținut prin constrângere sau ca rezultat al unei false sau incomplete informări date pacientului nu este valabil, iar medicii, care acționează astfel, încalcă etica medicală. Prin urmare, internarea asimptomaticilor în spital se poate face numai cu consimțământul acestora sau printr-o hotărâre a instanței. În rest, este abuz.

În același timp, medicii nu pot refuza îngrijiri bolnavilor cronici chiar dacă nu sunt urgențe. Datoria aceasta este stipulată în codurile etice și în prevederile legislative. Ori de câte ori legislația, acțiunea guvernului sau oricărei alte administrații sau instituții refuză  pacienților drepturi,  medicii trebuie să caute mijloace potrivite pentru a le asigura sau restaura.

În concluzieizolarea nu poate fi asimilată internării non-voluntare. Medicii au datoria de a monitoriza și de a atrage atenția atunci când serviciile în care sunt implicați sunt imorale, abuzive, inadecvate sau reprezintă o posibilă amenințare la sănătatea pacienților. În astfel de cazuri, ei au obligația etică de a întreprinde acțiuni prompte. Răspunderea etică sau juridică nu poate fi acoperită de un ordin, comunicat sau hotărâre de guvern.

P.S.1. Am constatat indignarea unora când Avocatul Poporului, Renate Weber, a început monitorizarea spitalelor în baza Convenției privind combaterea torturii. Definiția torturii (cea mai acceptată) a fost dată de Asociația Medicală Mondială, în Declarația de la Tokyo privind tortura și tratamentele degradante, din 1975. Se specifică: “d) suferința psihică şi fizică: această definiție menționează că suferința fizică cât şi cea psihică este un aspect după care se poate vedea dacă o persoană a fost torturată sau nu. Absența oricărui semn fizic nu exclude posibilitatea torturii. Chiar şi mici suferințe, fizice sau mentale, sunt de ajuns să fie considerate ca tortură.” Avocatul Poporului are obligația de a monitoriza. Atenție: nu monitorizează activitatea medicilor și personalului medical, monitorizează activitatea decidenților.

P.S.2. Au fost nenumărate cazuri în istorie când profesioniștii din domeniul sănătății au ales să refuze să se supună legii sau regulamentelor decât să compromită preceptele etice de bază sau să îşi expună pacienții unor riscuri serioase.

P.S.3. S-au anunțat 400 cazuri COVID-19. Nu ar fi bine să se spună câți erau asimptomatici, câți aveau forme ușoare, câți aveau forme grave sau critice și, mai ales, de unde proveneau aceste probe? Atunci, am vedea adevărata valoare a cifrelor.

sursa foto: lsj.com.au

Publicat în drepturile omului, etică medicală, SARS-CoV-2

Semantică… epidemiologică

În secolul XXI, medicii și autoritățile folosesc frecvent sintagme insuficent definite pentru diferite măsuri non-farmacologice utilizate în prevenirea răspândirii unei boli contagioase.

Distanțarea socială, carantina, izolarea socială sunt termeni impuși de epidemiologie și sănătatea publică și care exprimă eforturile de a reduce contactul dintre oameni pentru prevenirea răspândirii unui agent patogen. Dacă se consultă dicționarele, se constată că definițiile carantinei și izolării sunt foarte apropiate ca sens, iar distanțarea socială încă nu e cuprinsă.

Definițiile sună astfel:

Carantínă sf – Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie.

Izolare sf2 (Spc) Despărțire a unui bolnav contagios de oamenii sănătoși pentru a împiedica transmiterea bolii… … 5. socială – îndepărtare a cuiva de semenii săi, de viața socială.

Distanțarea socială nu beneficiază (încă) de o definiție în dicționare. Găsim doar distanțare sf1Îndepărtare față de un punct fix… 4. Lăsare a unui spațiu între două lucruri5. (Fig) Deosebire de idei sau de concepții față de cineva. Termenul distanțare socială a fost folosit la începutul secolului al XIX-lea cu semnificația „gradului de acceptare sau de respingere a interacțiunii sociale între indivizi și în special cei aparținând diferitelor grupuri sociale (precum cele bazate pe rasă, etnie, clasă sau sex).” Cu alte cuvinte, era asociat cu excluderea socială și psihologică și avea conotații negative.

După cum observăm, toate cele trei măsuri non-farmacologice de prevenire și combatere a bolilor infecțioase și parazitare au în comun distanțarea fizică, generând repercusiuni majore în viața socială.

Toți acești termeni sunt în contradicție cu esența naturii umane pentru că „omul este prin natură o ființă socială” (Aristotel). Omul nu poate să trăiască singur, trebuie să relaționeze cu semenii lui. Omul este o ființă socială și în sensul că „are nevoie de celălalt om”. Evoluția umanității a dovedit că în fața unor pericole – de la calamități naturale (cutremure, inundații, epidemii) până la războaie, ocupații militare sau regimuri tiranice –, comportamentul firesc este de este de apropiere interumană. Solidaritatea socială înseamnă, în realitate, „să facem împreună ce nu putem face individual”. Creierul uman se dezvoltă în direcția socializării, socializare care începe din copilărie și care necesită interacțiuni cu alții într-un proces de evaluare a ceea ce gândesc sau ce simt alții. Excluderea interrelaționării conduce la tulburări grave de comportament.

Distanțarea fizică stă (împreună cu alți factori) la baza distanțării sociale și a izolării sociale. Distanțarea fizică conduce la un sentiment de abandon și singuratate, la depresie sau nevroze grave. Se afirmă că, în lumea de astăzi, oamenii pot să interacționeze permanent și de la distanță (prin mijloacele moderne de comunicare, prin rețelele de socializare etc.) și deci socializează. Lucrurile nu stau chiar așa. Tehnologiile, dependența de acestea nu pot fi un înlocuitor interacțiunile față în față. Tehnologia reproduce mai degrabă o experiență, dar nu poate să înlocuiască pe deplin intimitatea și apropierea între oameni, când se creează (și prin limbaj non-verbal) empatie și și și apropiere emoțională.

Distanțarea socială obligatorie, văzută ca o tactică permanentă în lupta împotriva „unui inamic invizibil”, are pe termen lung efecte nocive și nu numai psihologice/psihiatrice, dar și economico-sociale. De exemplu, impunând agenților economici să funcționeze sub capacitatea lor maximă (de exemplu, companii aeriene, unități industriale, terase, săli de gimnastică și baruri) sau interzicând unele activități (teatre, cinematografe, hoteluri, restaurante) pot avea drept rezultat recesiune economică, șomaj, scăderea veniturilor.

În concluzie, distanțarea socială se poate practica doar în mod excepțional și pentru o perioadă scurtă de timp. În zilele noastre, consecință a semanticii epidemiologice asistăm însă la înființarea unei noi religii (controlate de instituțiile statului) care se bazează o dogmă: distanțarea socială obligatorie. Distanțarea socială obligatorie, care este promovată agresiv de “salvatorii omenirii”: experți aroganți și limitați, unii politicieni demagogi (care exploatează panica pentru interese individuale sau de grup) și presa isterizantă (care transforma răspândirea virusului în evenimente senzaționale).

P.S. În trecut, în prezența unei afecțiuni, populația era împărțită în persoane sănătoasepersoane bolnave și purtători (starea de purtător sănătos de microb sau virus se descoperea întâmplător). Acum, avem și a patra categorie – asimptomaticii. Asimptomaticii sunt persoane fără semne clinice și paraclinice (cu excepția testului pozitiv la un germene) pe care le plimbăm cu izoleta, le internăm în spital, le dăm sau nu medicamente și le raportam când este necesar să justificăm menținerea distanțării sociale obligatorii.

sursa foto: Lavinia Bejenariu Calligraphy

Publicat în etică medicală, SARS-CoV-2

Redobândirea… speranței

Cu mii de ani în urmă, înţeleptul Solomon scria „Pentru toţi cei vii este o speranță” (Eclesiastul 9:4). Într-adevăr, întreaga istorie a civilizației umane s-a desfășurat sub semnul speranței, curajului și credinței.

Au existat invazii și războaie distrugătoare, dar civilizația umană a supraviețuit și și evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Au existat catastrofe naturale (cutremure, inundații etc.), dar civilizația umană a supraviețuit și evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Au existat pandemii cu milioane de morți, care au schimbat istoria, dar civilizația umană a supraviețuit și evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Au existat marile descoperiri (geografice și științifice) și civilizația umană a evoluat datorită speranței, curajului și credinței.

Toţi oamenii din toate timpurile au simţit necesitatea speranţei. Datorită speranței omenirea a reușit să meargă mai departe, pentru că speranța este un dar extraordinar pe care Dumnezeu ni-l dă pentru a ne stăpâni frica, temerile și a nu ne lăsa cuprinși de ele. Acolo unde este speranță, este însă și credință. Acolo unde este speranță și credință, miracolele devin realitate.

Mircea Eliade afirma ”Sacrul este un element esențial al condiției umane. Omul s-a constituit așa cum este; modul său de a fi în lume, este de a fi religios, adică de a avea experiența sacrului. Deschiderea spre sacru îl face pe homo-religiosus capabil de a se cunoaște și de a cunoaște lumea. Această dublă cunoaștere îl face un om total pentru că omul religios este însetat de a fi.”. În lume și în istorie, religia, oricare ar fi ea, îl îndeamnă, îl alină, îl ridică și îl vindecă pe om. Prin urmare, putem afirma că speranța reprezintă lumina sufletului, este hrana spirituală, care întărește individul. Renunțarea la luptă cu viața și incapacitatea de a depăși deznădejdea amenință însăși integritatea și posibilitatea omului de a evolua. Omul contemporan a ales adesea să abandoneze credința și să-și pună speranța numai în știință. A fost suficient însă ca în universul biotic să apară un nou locatar (microscopic) botezat SARS-CoV-2, pentru ca panica isterică să se instaleze și lumea să se prăbușească. Noul coronavirus, care s-a răspândit rapid în întreaga lume, a provocat o criză majoră în societate. Poate că această criză ne va ajuta să facem în viitor alegeri bazate pe omenie. Să promovăm solidaritatea umană și nu izolarea socială. Actuala pandemie va trece. Va trece cum au trecut și alte pandemii. După pandemie, lumea, probabil, nu va fi la fel ca înainte. Ca orice criză, criza covid va determina schimbări importante. E posibil să avem o nouă lume cu bune și cu rele. De aceea este cu atât mai important, pentru continuitatea civilizației umane, să redobândim speranța, curajul și credința.

P.S.1: Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Prof .Dr. Alexandru Rafila, afirmă că o testare pentru coronavirus prin PCR a întregii populaţii nu are niciun rost „Nu putem ca în politica de sănătate publică să ne focalizăm și să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba (…). Nu are rost să testezi toată populaţia prin PCR, pentru că o să-mi dea o cifră de 0,0001 şi este inutil”. Deci pentru 0,0001% populație infectată s-a declarat stare de urgență, stare de alertă, s-au închis spitalele și s-a izolat social România?

P.S.2: Focarele, care au determinat creșterea numărului de cazuri de persoane infectate în ultima săptămână, sunt în spitale și nu în comunitate. Nu am auzit în cadrul noii stări de alertă de măsuri care să contracareze acest fenomen. Poate sunt, dar nu au fost făcute publice.

sursa foto: canvasartros.com – Banksy There Is Always Hope Wall Mural Wallpaper from Canvas Art Rocks.

Publicat în drepturile omului, etică medicală, SARS-CoV-2

Dezbateri în stil românesc

Discuțiile legate de proiectul legii vaccinării obligatorii au evidențiat modalitatea formală și lipsită de conținut a dezbaterilor în România. În trei ani de zile, au fost trei sau patru așa-zise dezbateri (de câte aproximativ 4 ore) în care fiecare vorbitor a avut la dispoziție 5 minute pentru a discuta legea. Lipsa de conținut a dezbaterii mi-a fost confirmată de o întâlnire pe care am avut-o la un post de televiziune cu un senator PSD, aprig susținător al vaccinării cu forța. Mi-am expus la început punctul de vedere și am așteptat contraargumentele. În loc de acestea, discuția a fost deviată spre atacuri la persoană și pe afirmații ca de exemplu: ”cum un profesor universitar susține asemenea lucruri”. Atacurile nu s-au oprit la mine și au continuat cu medicii, care au semnat un memoriu trimis parlamentarilor. Am încercat să revin la argumente, dar la un moment dat mi-am pierdut cumpătul și am căzut în această capcană: am început și eu să acuz. Mi-am revenit repede, am retractat, dar oricât am insistat, nu am reușit să aduc dezbaterea pe făgașul normal. Am rămas cu un gust amar. Prin urmare, reiau argumentele pe care le-am mai prezentat, dar care nu au ajuns la urechile preopinentului prezent în studio.

1.Legea trebuie analizată nu numai din punct de vedere tehnic, cât mai ales din punct de vedere etic, pentru că ea limiteaza drepturi civile și influențează absolut toată populația. Pe de alta parte, trebuie să recunoaștem că politicile de vaccinare au scăzut dramatic incidența unor boli invalidante și potențial letale precum poliomielita sau pertusis.

2.Vaccinarea atinge toate principiile etice fundamentale:

Autonomie: Vaccinare obligatorie sau vaccinare voluntară?

Datoria de a face bine: bine pentru persoană sau pentru colectivitate ?

Non-vătămare: Sunt vaccinurile sigure?

Dreptate distributivă: Sunt vaccinurile accesibile pentru fiecare cetățean?

3Etica hipocratică sau etica colectivistă?

Achizițiile medicinei științifice, inclusiv politicile vaccinării, s-au dezvoltat în concordanță cu scopurile tradiționale ale eticii individuale. Etica individualistă, bazată pe jurământul lui Hippocrates, trebuie să satisfacă două condiții: (a) Plasarea intereselor pacientului deasupra intereselor terțelor părți și deasupra intereselor personale ale medicilor și (b) Plasarea intereselor individuale ale pacienților deasupra intereselor colective ale societății și ale statului. Cei mai mulți eticeni cred că programele de vaccinare obligatorie permit violarea acestor două condiții, și astfel, și astfel, subordonează în mod deliberat relația medic-pacient intereselor statului. Cele mai multe politici de sănătate referitor la vaccinări tind să urmeze o etică colectivistă (interesele statului mai presus de interesele cetățeanului) care (interesele statului mai presus de interesele cetățeanului) care contrastează semnificativ cu etica individualistă, care ghidează medicina.

Dilemă pentru mediciRecomand vaccinuri pacienților mei pentru că astfel acționez în interesul lor sau pentru că trebuie să fiu compliant cu politicile statului de vaccinare universală și obligatorie?

4. Analiza risc-beneficiu se realizează de medic și pacient. Se identifică riscul, se estimează probabilitatea de apariție și magnitudinea acestuia. În final, decizia o ia persoana prin intermediul consimțământului informat (pentru ea sau pentru copiii minori) pentru că dacă medicul are cunoștințe științifice, cetățeanul are expertiză în ceea ce privește interesul propriu (sănătatea sa, corpul său, valorile sale morale).

În concluzie, îmi mențin punctul de vedere exprimat anterior: sunt pro-vaccinare, pro-vaccinare cu respectarea drepturilor cetățenilor și al eticii hipocratice, pro-vaccinare cu o posologie a riscului. Pro-vaccinare, dar împotriva obligativității vaccinării.

P.S.1: Numele celor care au redactat legea nu este accesibil publicului. Motivul pentru care s-a păstrat această confidențialitate a fost pentru a îi feri de presiunea publică. Este interesant însă că numele medicilor, care au semnat memoriul împotriva legii, a fost făcut public. Totuși, e de inters public informația dacă cei care au redactat legea au fost sponsorizați de către industria farmaceutică, ei sau organizația din care fac parte. Cu alte cuvinte, declarația de interese pentru a nu exista suspiciuni sau interpretări rău-voitoare.

P.S.2: La un moment dat s-a încercat a se duce discuția în plan politic, spunându-mi-se că dacă PSD-ul ar fi fost în locul Guvernului Orban, altfel ar fi fost gestionată coronacriza. Este maximum de ipocrizie pentru că PSD-ul a votat în Parlament toate măsurile propuse de Guvernul Orban.

sursa foto: meredithcorp.io