Publicat în SARS-CoV-2

Când se va obține „imunitatea de turmă”? Cazul Manaus

Într-o notiță anterioară, făceam următoarea afirmație: El (virusul SARS CoV-2 n.n.) circulă în continuare și va continua să circule până când 80% din populație se va imuniza”. Un prieten, Teodor Nedelcu pune o întrebare „Domnule profesor, un necunoscător în domeniul medicinei, ca mine, ar dori să comentați un pic afirmația «virusul va continua să circule până când 80% din populație se va imuniza». Ce se întâmplă cu celelalte 20 de procente?”. Grăbit, nu stau să gândesc și dau răspunsul cu care ne îndoctrinează epidemiologii și infecționiștii „Celelalte 20 de procente sunt protejate de imunitatea celorlalți.” Luat de val, am uitat de genetică, de individualitate, de specificitate de grup etc. M-am comportat ca un „expert orgolios și mărginit”.

Miracolul Manaus – cum îl numește presa – a fost ca un duș rece, care m-a adus cu picioarele pe pământ.

Manaus este capitala statului brazilian Amazonas. Este al șaptelea oraș ca mărime din Brazilia, cu o populație estimată în 2019 de 2.182.763 persoane și o suprafață terestră de aproximativ 11.401 km2. Este situat în apropierea confluenței râurilor Negro și Solimões. Orașul a fost fondat în 1669 ca Fortul de São José do Rio Negro. Manaus este situat în centrul celei mai mari păduri tropicale din lume. A fost unul dintre cele douăsprezece orașe gazdă ale Cupei Mondiale din 2014, precum și gazda uneia dintre cele cinci subsecțiuni ale Jocurilor Olimpice de vară din 2016.

Primul caz de infecție cu SARS CoV-2 în Manaus a fost raportat pe 24 martie 2020, după care (mai ales datorită atitudinii președintelui conservator al Braziliei, Jair Bolsonaro) se declanșează o campanie „apocaliptică” a presei internaționale.

Iată ce scrie The Guardian în 30 aprilie 2020:

Dezastru total: Manaus umple gropi comune în timp ce Covid-19 ajunge pe AmazonZiua și noaptea, morții sunt înhumați în pământul amazonian – ultimele victime ale unei pandemii devastatoare, care ajunge acum adânc în inima pădurii tropicale braziliene. Duminică, 140 de cadavre au fost înhumate în Manaus, capitala a statului Amazonas. Sâmbătă, 98. În mod normal, cifra ar fi mai aproape de 30 – dar acestea nu mai sunt vremuri normale. Experții și oficialii spun că mai mulți factori explică intensitatea catastrofei, care afectează cel mai mare oraș din regiunea Amazonului. Una este că epidemia de coronavirus a lovit la capătul sezonului ploios, când bolile respiratorii sunt frecvente și spitalele sunt deja aglomerate. Un alt aspect este că serviciul de sănătate cronic subfinanțat de Manaus era slab echipat și nu avea personal suficient chiar înainte ca personalul medical să înceapă să contracteze COVID-19. Dar mulți dau vina pe eșecul guvernului de a implementa în mod eficient măsuri de izolare după detectarea COVID-19. Pe 23 martie, guvernatorul statului a instituit o stare de urgență, ordonând închiderea tuturor întreprinderilor (anulată de președinte n.n.), Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, ar trebui să își asume vina pentru subminarea deliberată a acestor măsuri. (sursa The Guardian)

O lună mai târziu, intervine BBC cu știrea „Cum coronavirusul trece prin Brazilia”. Citez „Focarul de coronavirus din Brazilia este unul dintre cele mai grave din lume, cu peste 2 milioane de cazuri înregistrate din martie. De fapt, este a doua țară cea mai afectată după SUA. Peste 74.000 de oameni au murit cu virusul acolo…. În capitala statului Manaus, un bărbat poate fi văzut aranjând sicrie la un salon funerar. Oficialii au avertizat că stocul de sicrie din regiune ar putea să se epuizeze. Aceștia au fost forțați să sape mari locuri de înmormântare, pe măsură ce decesele au crescut, iar sărăcia și malnutriția au făcut din combaterea virusului din inima pădurii tropicale amazoniene o provocare majoră. (…) Dar, în ciuda creșterii numărului de cazuri, nu a existat încă un blocaj național. Statele și orașele și-au adoptat propriile măsuri, (…), iar datele au arătat ulterior că respectarea acestora a scăzut odată cu trecerea timpului. Ordinele de ședere la domiciliu și alte restricții au fost criticate de președintele de extremă dreapta Jair Bolsonaro, care le-a denunțat drept „dictatoriale”. S-a alăturat chiar protestelor anti-blocaj din capital Braziliei. El a susținut că blocările regionale au un efect mai dăunător decât virusul în sine și a acuzat mass-media că răspândește panică și paranoia… (sursa BBC).

Presa internațională afirmă că situația în Manaus este dramatică. Sistemul spitalicesc este în colaps. Pacienții cu coronavirus sunt refuzați la internare. Necesitățile de bază – paturi, targă, oxigen – nu sunt rezolvate. Ambulanțele refuză să ia pacienți. Oamenii mor acasă. Groparii nu au putut ține pasul cu înhumările. Se prezintă imagini cu ambulanțe în șir la poarta spitalului, sicrie aliniate, personal medical care învinuiește populația că nu respectă recomandările și răspândește virusul etc. (vă sună cunoscut?). Surplusul de mortalitate este de 3000 cazuri (la o populație de peste 2 milioane de locuitori). Se prognozează o catastrofă umană. Primarul din Manaus, Arthur Virgílio Neto, a declarat că „a luptat pentru izolare socială”. „Încercarea a eșuat”, a spus el. „Nu a existat o izolare socială reală. Oamenii au ieșit încă și nu s-a înțeles de ce. În cele mai dificile ore, mergeam la spitalul de campanie, mă blocam în trafic și mă gândeam: „De ce oamenii nu sunt acasă? Ce fac?”. (sursa Washington Post)

Apoi, la jumătatea lunii iulie, în mod neașteptat, – fără o explicație, lucrurile se îndreaptă. Numarul pacienților cu coronavirus internați scade (de la peste 1.300 în mai la sub 300 în august), unitățile de terapie intensivă se eliberează, excesul de decese scade (de la 120 pe zi la practic zero), numărul de testați pozitiv (asimptomatici) scade. Viața în Manaus a revenit la normalitate – mult mai devreme decât se așteptau OMS, oamenii de știință și oficialii din domeniul sănătății publice.

Cum putem sa explicam acest fenomen?

Manaus nu a impus niciodată un blocaj sau alte măsuri stricte de izolare utilizate în Asia și Europa. Puținele recomandări emise (inclusiv purtatul măștii) au fost ignorate de majoritatea oamenilor. Deducem că există alți factori care „au alungat” virusul. Cel mai probabil imunitatea „de turmă”. Dar Manaus nu a trecut niciodată peste 20% de infectări. Atunci, trebuie să adâncim semnificația acestui concept. Să stabilim care este nivelul de transmitere și imunitatea efectivă într-o colectivitate de la care se întrerupe circulația virusului. Când am spus că, la 70-80% populație infectată s-ar ajunge la încetinirea infectării, s-ar putea să fi greșit prin exagerare în cazul SARS-CoV-2. Altfel zis, sigur la această proporție lanțul de transmisie se întrerupe. Acest raționament pleacă de la justificarea și explicarea scopului campaniilor de vaccinare în masă unde, plecând de la rata de transmitere a bolii, se stabilește procentul de persoane care trebuie vaccinate pentru a avea succes. Dar, în același timp, nu trebuie să plecăm de la premisa eronată că toată lumea este la fel. Indivizii diferă, fiind dublu determinați: genetic și ontogenetic. Genetic prin jocul genelor (nu există doi indivizi identici din punct de vedere genetic, cei mai apropiați fiind gemenii monozigoți) și ontogenetic prin evoluția de la naștere la moarte (unii oameni sunt mai activi social, alții sunt mai activi fizic, alții au preocupări spirituale, alții comportamente alimentare specifice etc). În aceste condiții, mulți cercetători afirmă că trebuie să ținem cont de eterogenitatea care e posibil să reducă procentul de infecție la care se poate realiza imunitatea de turmă. Oamenii cu cea mai mare probabilitate de a lua boala și de a o transmite sunt cei mai activi din punct de vedere social sau cei mai sensibili, vulnerabili, care se infectează primii. Dar, odată ce s-au imunizat și sunt în afara potențialului de victime, riscul este mai mic pentru toți ceilalți. Nu știm însă care este (procentual) efectul imunizării lor, dar poate fi o explicație pentru modul de evoluție a epidemiei în Italia (diferențe între Lombardia, Roma, Sicilia) Suedia, Olanda, țările central și est europene în care la măsuri diferite rezultatele medicale au fost aproape identice și la măsuri identice rezultate diferite.

Gabriela Gomes et all., în Individual variation in susceptibility or exposure to SARS-CoV-2 lowers the herd immunity threshold, au ajuns la o concluzie uluitoare: imunitatea de turmă ar putea fi mai mică de 20%. Se afirmă „Pe măsură ce sindromul respirator acut sever coronavirus 2 (SARS-CoV-2) se răspândește, subpopulația sensibilă se epuizează, provocând scăderea incidenței noilor cazuri. Variația sensibilității individuale sau a expunerii la infecție crește acest efect. Persoanele, care sunt mai susceptibile sau mai expuse, tind să fie infectate mai devreme, epuizând subpopulația sensibilă a celor care prezintă un risc mai mare de infecție. Această epuizare selectivă a susceptibilităților intensifică decelerația în incidență. În cele din urmă, numerele susceptibile devin suficient de scăzute pentru a preveni creșterea epidemiei sau, cu alte cuvinte, se atinge pragul de imunitate al efectivelor (HIT). Măsurările exacte ale eterogenității sunt, prin urmare, de o importanță crucială în controlul pandemiei COVID-19.”

În concluzie, merită să reanalizăm conceptul „imunizare de turmă” și prin prisma individualității și suscceptibilității persoanei. Cât privește actuala pandemie, rectific ce am spus anterior și afirm că virusul SARS CoV-2 circulă în continuare și va continua să circule până când o parte din populație se va imuniza. Care este procentul de persoane infectate pentru a realiza „imunizarea de turmă”? Rămâne să vedem.

P.S.: Pentru cei care postează comentarii și îmi trimit tot felul de date și grafice, încercând să mă convingă fie că virusul nu există, fie există și ne așteaptă apocalipsa: convingerea mea de nezdruncinat este că virusul există și determină o afecțiune cu 1% cazuri grave și critice și 80-90% asimptomatici. De aceea trebuie tratată pandemia cu responsabilitate: nici să nu o bagatelizăm, nici să nu o exagerăm. Această pandemie prin particularitățile sale nu justifică măsurile de limitare ale drepturilor civile și sociale.

sursa foto: newsroom.clevelandclinic.org

Publicat în SARS-CoV-2

Cifre și cifre

Dacă ne raportăm doar la ce scrie presa, atunci, în România și nu numai, nu există nicio boală în afară de COVID-19. Este totuși momentul să vedem ce s-a întâmplat în primele 6 luni în sistemul spitalicesc. După cum s-a mai spus, grija celor care gestionează pandemia a fost ca sistemul spitalicesc să nu clacheze din cauza numărului mare de persoane bolnave de COVID-19. Carantina, izolarea, masca nu au avut alt rol decât de a încetini difuzarea virusului în colectivități. Aceste măsuri nu înlătură prezența virusului. El circulă în continuare și va continua să circule până când 80% din populație se va imuniza.

În ceea ce privește spitalele românești, comparația primelor 6 luni din 2020 cu ceea ce s-a întâmplat în aceleași luni în 2019 ne arată câteva lucruri interesante. În acel interval de timp, numărul de internări în spitale a fost următorul:

În același timp, repartiția cazurilor de COVID a fost următoarea:

sursa www.statista.com/statistics/1102614/romania-coronavirus-cases/

Ce ne spun aceste cifre?

În primul rând că, în pofida pandemiei, numărul persoanelor spitalizate a scăzut dramatic comparativ cu 2019. Aceasta în condițiile în care asimptomaticii (adică persoane sănătoase purtătoare ale viruslui SARS-CoV-2) au fost internate obligatoriu deși acuratețea testelor de depistare nu a fost confirmată de un organism independent. Cu alte cuvinte, în această perioadă nu a existat un risc real ca sistemul spitalicesc să nu poată face față numărului mare de pacienți. În al doilea rând, trebuie să ne explicăm de ce a scăzut dramatic numărul persoanelor internate în spitale. Există cel putin cinci explicații.

  1. A scăzut morbiditatea populației României. Lucru puțin plauzibil, deoarece morbiditatea nu poate să scadă atât de dramatic într-un an de zile.
  2. A crescut eficiența medicinei primare și, prin urmare, o populație mai restrânsă a fost dirijată către spitale.
  3. Este consecința ordinului prin care s-au restricționat internările în spitale.
  4. Din cauza panicii induse de propaganda apocaliptică, gradul de adresabilitate a scăzut, persoanele bolnave preferând să se trateze la domiciliu.
  5. Măsurile luate de către autorități au avut eficiență maximă.

Rămâne să apreciem care dintre explicații sunt valabile.

P.S.: Consumul de medicamente în primele 6 luni ale anului 2020 a scăzut cu 30%. Și se explică prin faptul că mulți bolnavi nu au beneficiat de asistență medicală, iar numărul de internați a scăzut (fiind știut faptul că se înregistrează cel mai mare consum de medicamente în spitale).  

 sursa foto: cutewallpaper.org

Știința și religia trebuie să se reîntâlnească

Aceasta este concluzia unui articol pe care l-am scris în aprilie 2020, pentru revista Teologie și Viață intitulat „Tirania științei versus credință în vremea pandemiei COVID-19” și care a apărut acum. Ideea principală este că știința autentică și religia sunt în realitate complementare. Într-o astfel de viziune, religia, credința dau sens divin și motivații umane științei, iar știința purifică credința de superstiții. Cercetarea infinitului macro- și microcosmic prin știință trebuie să aducă rezultatele cunoașterii la sensul lor spiritual. Credința dă sens și motivație științei, iar știința contribuie la fundamentarea interpretativă a dogmelor. Religia devine puntea de legătură între morala teologică și cea pozitiv-rațională, iar știința dă moralei modul uman de a ști.

Mai multe citiți mai jos:

www.teologiesiviata.ro

Publicat în etică medicală, SARS-CoV-2

Dictatura medicală versus etica medicală

În timpul acestei pandemii, auzim frecvent sintagma dictatura medicinei. Când vorbim despre dictatură, vorbim în primul rând despre un sistem socio-politic. Definițiile din DEX confirmă această afirmație: Dictatura: 1) formă de guvernare în care o persoană (sau o colectivitate restrânsă) deține autoritatea supremă, nelimitată prin legi, bazată adesea pe violență. 2) putere despotică, tiranică. 3) fig.putere absolută. Rezultă că formularea corectă este fie dictatura politico-medicală, fie dictatura sănătății publice. Cu alte cuvinte, medicina prin ea însăși nu poate să impună o dictatură, poate doar să susțină o dictatură politică.

Printre propăvăduitorii „dictaturii medicale” se număra doctorul Emilian Imbri. El susține că trebuie să instituim dictatura medicală, deoarece combaterea pandemiei implică măsuri autoritare, care pot și trebuie să limiteze drepturile și libertățile cetățenești. Domnul Emilian Imbri este exponentul birocraților din sistem. Cine are curiozitatea să îi studieze CV-ul va observa că după obținerea licenței în medicină și după o scurtă perioadă de medic de dispensar, cariera sa a fost una strict administrativăredactor (până în 1996) la Editura Medicală, consilier în diferite locuri (Ministerul Sănătății, Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap, Ministerul Tineretului și Sportului, consilier personal al Ministrului Dezvoltării și Turismului – Elena Udrea, Parlament) medic șef și director adjunct la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, manager general la Spitalul CF și, în final, manager la Spitalul Victor Babeș. Un technocrat afiliat (ca românul imparțial) la toate partidele aflate la putere. Este (potrivit Google Academic) coautor la o lucrare științifică. Doctorul Imbri ne explică că trebuie să dăm credit științei și că trebuie să adoptăm o atitudine fermă față de cei care au opinii critice, aplicând măsuri administrative dure. Ne vorbește despre supremația științei față de drepturile omului. Nu ne permitem să-l contrazicem, dar putem să punem o întrebarecare este consensul științific în actuala pandemie?

Deocamdată știm doar că SARS-COV-2 este agentul etiologic al bolii COVID – 19. În rest, nu știm mai nimicNu cunoaștem cu certitudine contagiozitateaincidența / prevalența bolii, mortalitatea reală (oricum mult sub cea prognozată), nu avem tratament etiologic (apelându-se în continuare la tratamente simptomatice). Antiviralele utilizate până acum au eficiență minimă și reacții adverse importanteCarantina, izolarea și masca nu distrug și nu opresc circulația virusului (cel mult o încetinesc), iar, în lumea științifică medicală, există mari controverse. De aici întrebarea: cum dictatura medicală poate contribui la stingerea pandemiei?Doctorul Imbri (și cei care susțin dictatura medicală) reprezintă ecoul slugarnic al politicienilor de la putere (oricare ar fi ei). Este suficient să recitiți ce spuneau în lunile februarie – martie (când guvernanții erau preocupați de alegeri anticipate și COVID-19 nu era o prioritate) și să le comparați cu declarațiile actuale.

Ceea ce îngrijorează este faptul că o serie de medici intervin în discuție, susțin aceste idei și și blamează populația/pacienții. Sunt adepții unor măsuri represive împotriva pacienților și îi stigmatizează. Consideră că nerespectarea recomandărilor stă la baza răspândirii virusului. Aceștia văd paiul din ochiul altuia și nu bârna din ochiul propriu. Înainte de a acuza populația/pacienții că nu păstrează distanțarea fizică și nu poartă masca, 24 de ore din 24, trebuie mai întâi să se întrebe care este explicația numărului mare de personal medical infectat și de ce spitalele constituie un segment important în cadrul focarelor de infecție. Potrivit raționamentelor lor rezultă că personalul medical nu respectă măsurile. Dar nici guvernanții nu le respectă. Pe aceștia de ce nu-i critică?

Etica medicală este o reflectare a democrației și nu a dictaturii în practica medicală. Principiile ei de bază sunt devoțiunea față de pacient și plasarea intereselor pacientului deasupra oricăror interese inclusiv ale medicului sau comunității/statului. De aceea, în Legămintele profesiei (Jurământul lui Hippocrat, Legământul lui Maimonides, Jurământul Asociației Medicale Mondiale – WMA etc.), se specifică implicit sau explicit că medicul are datoria/obligația de a respecta valorile și interesele pacientului. Autonomia implică acordul expres al pacientului la toate manoperele medicale (inclusiv, internarea și tratamentul medical). Numai respectând aceste principii, se poate realiza un parteneriat real medic – pacient.

Una dintre valorile esențiale este libertatea – care este, de fapt, adevărata fire a omului. Alta este dreptatea socială. ”Dă-mi Doamne puterea să tratez la fel pe cel sărac și pe cel bogat, pe cel puternic și pe cel slab, pe prieteni și pe dușmani…” (Maimonides). În etica medicală, nu se găsesc concepte, care să justifice aderența medicilor la acte administrative, care limitează drepturile și libertățile cetățenești. Dimpotrivă, istoria medicinei este plină de medici, care și-au dăruit viața pentru a proteja libertatea și drepturile civile ale pacienților. Medicii tratează boala cu mijloace medicale și nu cu amenzi, dosare penale, amenințări și internări non-voluntare.

În concluzie, există un conflict major între „dictatura politico – medicală” și etica medicală. Medicii sunt obligați, prin statutul lor, să respecte principiile eticii medicale și să nu fie propagandiști (interesați sau nu), ai dictaturii.

P.S.1: Trebuie să apreciez inițiativa Avocatului Poporului Renate Weber de a ataca la Curtea Constituțională legea carantinării. Dacă acest demers va reuși, se poate, apoi, redacta o lege în concordanță cu principiile eticii medicale. La actuala lege, deși Convenția de la Oviedo (ratificată de România) impune, niciun bioetician nu a fost consultat.

P.S.2: Cred că Raed Arafat a lipsit în facultate de la cursul de medicină legală. Altfel, ar fi știut că doar 18% din activitatea medico-legală se desfășoară pe cadavre. Restul, este activitatea pe persoane vii (expertize psihiatrico-legale, expertize traumatologice, expertize ale capacității de muncă, expertize privind starea de sănătate a unei persoane, expertize genetice de filiație etc.). Despre etică medicală / bioetică nu îl întreb, pentru că sunt sigur că nu a parcurs această materie.

P.S.3: Mortalitatea în primele 6 luni a anului 2020, în România, este mai mică decât cea din aceeași perioadă a anului 2019. Spre disperarea sectei martorilor COVID. „Virusul ucigaș” nu a declanșat „apocalipsa covid”.

sursa foto: ec.europa.eu