Publicat în film

Katharine Gun – agentul care a încercat să oprească un război

Filmul Secrete oficiale este o reconstituire fidelă a unor evenimente din 2003, și anume cele legate de cazul Katharine Gun.

Katharine Gun nu s-ar fi gândit niciodată că viața ei va deveni un film. Cu atât mai mult cu cât singura acuzație adusă agentului secret britanic Katharine Gun a fost că a spus adevărul despre o operațiune ilegală SUA-Marea Britanie, având drept scop obținerea autorizației Consiliului de securitate al ONU pentru invazia Irakului din 2003. Riscurile asumate de Gun prin această dezvăluire au fost imense și a plătit un preț ridicat: a fost arestată, și-a pierdut locul de muncă, a fost judecată în temeiul Legii secretelor oficiale din Marea Britanie, soțul eiun turc kurd, care era solicitant de azil, a fost deportat brusc, li s-a interzis consultarea avocaților. Dar nu regreta nimic și declara “Adevărul contează întotdeauna indiferent de rezultat”.

Katharine Teresa Gun s-a născută în 1974. Și-a petrecut copilăria în Taiwan unde s-a mutat în 1977 împreună cu părinții ei, Paul și Jan Harwood – tatăl ei predând la Universitatea Tunghai din orașul Taichung, în centrul Taiwanului. A studiat la Morrison Academy până la vârsta de 16 ani, cand s-a întors în Marea Britanie pentru a studia la Moira House (un internat de fete din Eastbourne), iar din 1993 a studiat japoneza și chineza la Universitatea Durham. A început să lucreze ca profesor de engleză în cadrul programului Jet din Hiroshima, Japonia. În 2001, a aplicat pentru un post de traducător din mandarină la Government Communications Headquarters (GCHQ), neștiind că este o agenție de informații „nu aveam prea multe idei despre ce făceau… Am mers în orb. Majoritatea oamenilor o fac”.

Colegii săi de la GCHQ au definit-o ca pe o persoană timidă și rezervată, tipul de cărturar care se decide să studieze chineza și japoneza la universitate. Nu era implicată în mișcări civice sau anti-războinice. În acest context, nimic nu părea să anticipeze că Gun, la doar 28 de ani, a decis să înfrunte singură guvernul britanic.

Totul a început pe 31 ianuarie 2003, când a primit un e-mail de la Frank Koza, un personaj de frunte al Agenției de Securitate Națională a SUA, e-mail adresat catre GCHQ. Se știe că înainte ca o coaliție condusă de trupele americane să invadeze Irakul (în 2003) pentru a-l răsturna pe dictatorul Saddam Hussein, Statele Unite au căutat să obțină o rezoluție a Consiliului de Securitate, care să aprobe operațiunile militare. Pentru aceasta serviciile secrete americane au solicitat ajutor de la colegii lor din Marea Britanie. E-mail-ul era o cerere din partea NSA către GCHQ de a accesa ilegal comunicațiile de la domiciliu și la birou (telefon, e-mailuri, fax etc.) ale delegaților membrilor nepermanenți din Consiliu de Securitate ONU (Bulgaria, Chile, Camerun, Angola, Guineea și Pakistan) în scopul „adunării întregii game de informații care ar putea da rezultate favorabile obiectivelor SUA și ale coaliției”. Intenția era de a folosi informații din viața privată a diplomaților pentru a-i șantaja și a-i determina să voteze o a doua rezoluție care ar legaliza invazia Irakului. Planul încălca articole 22 și 27 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice. Katharine Gun a fost revoltată de e-mail și după un week-end de reflecție, luni, a părăsit locul de muncă cu o copie tipărită a corespondenței. Cu emoții, deoarece „Înainte de a fi acuzata, înainte ca numele meu să iasă în lumină, cea mai mare teamă a mea era să devin o persoană cunoscută public”, a declarat ea pentru The Guardian. În aceeași noapte, a trimis prin poșta documentul unui contact, care avea relații cu presa, (nici astăzi nu este cunoscut). O lună nu s-a întâmplat nimic și Gun a crezut că scrisoarea ar fi fost etichetată ca fiind neverosimilă și respinsă de editori. În dimineața zilei de 2 martie 2003, când mergea ca în fiecare zi la chioșcul de ziare, își găsește materialul pe prima pagină a ziarului The Observer. Titlul era fără milă:„Dezvăluiri: trucurile murdare ale Americii pentru a câștiga voturi în războiul din Irak”, iar semnătura a lui Martin Bright. Pentru The Observer a fost o decizie dificilă. Ziarul, care luase hotărârea de a sprijini intervenția în Irak, publica un articol, care avea capacitatea de a împedica războiul. Este meritul lui Roger Alton, la acea vreme editorul ziarului că a publicat materialul. Povestea a făcut înconjurul lumii și scurgerea a condus la un impas diplomatic. O a doua rezoluție a ONU pentru autorizarea războiului împotriva Irakului nu s-a concretizat, dar atacurile aeriene au început la 19 martie 2003.

La 3 zile dupa apariția articolului din Observer, pe 5 martie, pentru a-și salva colegii din GCHQ de la vânătoare de vrăjitoare, Gun a marturisit că a scos e-mail-ul și a fost arestată. Mărturisirea a șocat pe toata lumea, deoarece nu era suspectă și nu exista nicio probă împotriva ei. Katharine a justificat decizia astfel “Am simțit că nu pot duce o viață dublă, ascunzând pentru totdeauna ceea ce făcusem și continuând să lucrez acolo având conștiința curată”. A petrecut o noapte într-o celulă, înainte ca o organizație pentru drepturile omului Liberty să depună cauțiune pentru eliberarea sa. La 13 noiembrie 2003, Gun a fost acuzată de o infracțiune de trădare în temeiul secțiunii 1 din Legea secretelor oficiale din 1989. Decizia ei a fost să pledeze nevinovat: “mențineți-vă inocența, pledați nevinovat chiar dacă riscați să petreceți câțiva ani în închisoare, chiar dacă, pledând vinovat, o să vă confruntați cu o pedeapsă mai mică. Cu cele spuse până acum, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că am ales să rămân cu idealurile mele și pledez nevinovat.” Apărarea ei era axata pe ideea că a acționat pentru a preveni pierderea iminentă de vieți umane într-un război care, în absența rezoluției ONU, era considerat ilegal. Când numele ei a fost făcut public, când fața ei era deja pe toate coperțile revistelor și acuzațiile de trădare se profilau, Gun și-a justificat acțiunile cu o frază care încă impresioneaza:” Guvernele se schimbă. Lucrez pentru poporul britanic. Adun informații pentru ca guvernul să poată proteja poporul britanic. Nu strâng informații pentru ca guvernul să poată minți poporul britanic”.

Cazul a ajuns în instanță la 25 februarie 2004. Într-o jumătate de oră, cazul a fost abandonat deoarece acuzarea a refuzat să ofere probe. Motivele pentru care Procurorul Coroanei Britanice a renunțat la caz sunt neclare. Echipa de apărare a Katharinei Gun a solicitat ca orice înregistrare sau act de consiliere juridică a guvernului cu privire la legalitatea războiului să fie desecretizate și aduse în instanță. Un proces complet ar fi putut expune astfel de documente controlului instanței. Procuratura se aștepta ca apărarea să susțină că încercarea de a opri un război ilegal de agresiune este o obligație mai presus de obligațiile Khaterinei, care decurg din Legea secretelor oficiale. Avocatul apararii, Barry Hugill, a rezumat astfel într-o declarație făcută lui Ernesto Ekaizer pentru El País: De ce a evitat Guvernul procesul? Pentru că pe bancă acuzaților ar fi fost războiul din Irak”. În mass-media, s-a speculat și că procuratura s-a înclinat în fața presiunii politice (a renunțat și toate documentele au rămas secrete). În mai 2019, The Guardian a scris că s-a renuntat la caz „atunci când procuratura a realizat că vor apărea dovezi… că până și avocații guvernului britanic credeau că invazia este ilegală”. În septembrie 2019, Ken Macdonald a declarat că Gun nu ar fi beneficiat de un proces echitabil fără dezvăluirea informațiilor secrete care ar fi compromis securitatea națională și că renunțarea era singura posibilitate de rezolvare.

După achitare, în ciuda faimei sale, Katharine abia dacă a acordat câteva interviuri. Nu a căutat notorietate în presă, nu s-a descris ca o icoană a activismului civic și nu a publicat un best-seller cu memoriile sale care sa-i aduca milioane de dolari. I-a fost greu să-și găsească un nou loc de muncă. „Din punct de vedere financiar este cel mai greu”, a spus ea. „Dar asta este parțial vina mea, deoarece nu am urmat agresiv o carieră publică. Pentru că nu sunt ambițioasa, nu este esențial pentru mine să mă găsesc într-un loc de muncă bine plătit”. Începând din 2019, Gun trăiește în Turcia și Marea Britanie cu soțul și fiica ei.

În concluzie, Katharine Gun a fost pe punctul de a opri un război. A sperat că scurgerea de informații va trezi conștiința publicului și va stăvili pornirile belicoase. Nu a reușit, dar demersul ei a pus în discuție principiul transparenței și controlul civic al autorităților (inclusiv al serviciilor secrete).

Vă recomand acest film.

P.S. Urmând linia “României educate și progresiste”, care a justificat introducerea plăcuțelor suedeze în limbajul politic, numitul Rareș Bogdan are o ieșire grobiană, mojicească, la adresa Avocatului Poporului Renate Weber. Din partea unui demagog incompetent nu mă mira acest fapt. Mă miră că există susținători ai acestei atitudini.

Publicat în SARS-CoV-2

Pandemia și teoriile conspirației

În aceste vremuri, auzim tot mai des termenii de teorie a conspirației și conspiraționiști. În momentul în care ai o altă părere decât cea a oficialităților, se aplică una dintre aceste etichete. Autoritățile, în loc să analizeze argumentele, preferă această abordare simplistă, fără să se întrebe de ce și cum a apărut o teorie conspiraționistă.

Ce este o teorie a conspirației?

Conspirația (latină: con = împreună, spirare = a respira) reprezintă o înțelegere secretă între două sau mai multe persoane, cu scopul comun de a efectua o activitate ilegală, o uneltire secretă și ilegală îndreptată împotriva instituțiilor statului, a ordinii publice, a pieței economice etc.

A conspira (în latină conspiro) înseamnă a complota, a unelti. Începând de pe la 1300, termenul se folosește și cu sensul de a gândi la fel, a face parte dintr-un grup ce împărtășește aceleași idei.

O teorie a conspirației este o ipoteză (neverificată încă) avansată de un individ sau un grup de indivizi cu scopul de a demasca o conspirație, care se ascunde în spatele unui presupus adevăr. Orice teorie a conspirației are la bază un subiect învăluit în mister. Acesta poate fi un eveniment neașteptat (incomplet elucidat sau neelucidat), un fenomen, întâmplări ieșite din comun, un personaj sau o comunitate controversată etc. Teoriile conspirației se nasc pentru a suplini lipsa informațiilor și explicațiilor publice. Cu trecerea timpului, unele teorii s-au dovedit a fi adevărate.

O teorie a conspirației poate deveni oficial adevărată dacă cei care au conspirat au pierdut puterea politică și/sau financiară (de exemplu: incendierea Reichstag-ului, incidentul Gleiwitz, cazul Katyn) și poate fi declarată neadevărată dacă “conspiratorii” sunt încă la conducere (vezi invadarea Irakului ca urmare a existenței unor presupuse arme chimice). Conspirațiile, care alimentează teoriile, sunt manipulatoare și, frecvent, sunt implicate serviciile secrete ale unei țări /entități transnaționale pentru atingerea unor scopuri politice sau financiare. Teoriile conspirației sunt ușor de analizat doar după ce arhivele nu mai sunt secretizate și devin accesibile istoricilor. Operațiunile de dezinformare, care le însoțesc, sunt acțiuni secrete conduse de guverne, corporații sau alte organizații, concepute pentru a părea că activitățile sunt efectuate de către alte entități (operațiuni sub “steag strain”). Sunt însoțite de operațiuni de mușamalizare (vezi operațiunea Gladio care a culminat cu asasinarea lui Aldo Moro).

De ce apar teorii ale conspirației în pandemii?

Teorii ale conspirației apar în pandemii deoarece:

a. Sănătatea este o afacere mare, iar mulți câștiga foarte bine din ea. În anii ’70, filozoful austriac Ivan Ilich, în celebra carte Nemesis Medicina, acuza corporațiile farmaceutice că, profitând de puterea financiară și de mass-media cumpărată, induc oamenilor un consum exagerat și o dependență de medicamente (pentru a crește profitul), fără să se gândească la patologia produsă de medicament (iatrogenia). Astăzi, când câștigul este tentant, se încalcă orice regulă, deși (rar) organismele de supraveghere și control (naționale și/sau internaționale) intervin și aplică sancțiuni. Când e profitul mai mare decât într-o pandemie?

b. În politica globală de sănătate interdependențele dintre marile corporații transnaționale, organizații internaționale ca de exemplu, OMS, oameni politici, fundații private (ex. Gates, Wellcome Trust, Open Society Foundation) și alți actori ai societății civile, mass-media și oameni de știință au devenit atât de dense încât se poate vorbi despre o rețea invizibilă de dependențe și de dominare. Actorii privați nu numai că finanțează, dar stabilesc și direcțiile, subiectele și termenii, fără legitimare democratică. Această realitate trezește îngrijorare într-un segment al populației.

c.Neîncrederea în instituții (naționale și internaționale) justificată de comportamentul anterior al acestora. Exemplu: în primăvara anului 2009, OMS a lansat pandemia de gripă de tip A N1 H1 (“gripa porcină”). Anterior însă a elaborat un un scenariu și un plan de pandemie în redactarea cărora a implicat și organizații de lobby finanțate de industrie. Criteriile pandemice au fost substanțial reduse. Medicament Telegram (citând cotidianul FAZ din 21 aprilie 2010) scria „Pentru producătorii de vaccinuri și inhibitori ai neuraminidazei, ghidurile pandemice diseminate de OMS s-au dovedit a fi un adevărat pachet de stimulare si promovare. Doar la o companie au crescut vânzările în primul trimestrul 2010 cu 1,1 miliarde USD prin comercializarea de vaccinuri antigripale. Profitul net al companiei a crescut cu aproximativ 50% în această perioadă.” La acea vreme, miliarde de dolari din fonduri publice au fost plătite pentru medicamentul antigripal Tamiflu. Ulterior, Tamiflu s-a dovedit a fi ineficient în gripa “porcină”. La vaccinarea împotriva gripei “porcine” au existat efecte secundare considerabile, (șocul alergic și narcolepsia) în special la copii și adolescenții. Pentru a putea folosi produsul rapid, acesta nu a fost testat suficient. Producătorul a fost acuzat că a ascuns rapoartele cu efecte secundare.

d. Lipsa de transparență, ezitările, măsurile tardive, gradul mare de nesiguranță transmise de reprezentanții autorităților internaționale și naționale. În pandemia COVID-19, teoriile conspiraționiste sunt susținute de inconsecvențele și informatiile care provin chiar de la oficiali și experți.

În România, cel mai frecvent, sunt aduse în discuție două teorii.

1.Actuala pandemie este un experiment social și o încercare de a introduce o nouă ordine mondială, având drept vectori mișcarea „globalist-progresistă”. Există trei variante – virusul SARS CoV-2 nu există, virusul a fost creat în laborator, virusul există în natură.

Argumentele adepților acestei teorii sunt în esență:

a.măsurile recomandate de OMS și luate de autoritățile naționale sunt exagerate comparativ cu gravitatea bolii;

b.susținerea la nivel mondial (cu reverberații și în România) a mișcărilor care contestă valorile tradiționale (inclusiv cele legate de libertatea religioasă);

c.suspendarea sau limitarea drepturilor civile sub pretextul combaterii pandemiei constituie, de fapt, o testare a acceptabilității de către populație a unei dictaturi politico–medicale;

d.informațiile privind evoluția pandemiei sunt în România, sumare și fără posibilitatea de a le verifica (cenzurate și trunchiate). Se creează o confuzie intenționată între numărul de infectați și numărul de îmbolnăviri. Nu se comunică care este acuratețea testărilor. Nu se știe câte laboratoare au personal atestat în analize de biologie molecurară și sunt acreditate de instituții independente. Care este marja de eroare a testărilor? Nu se știe care este numărul real de decedați prin COVID-19 atât timp cât necropsiile nu sunt recomandate, iar modul de declarare a deceselor a fost schimbat. Nu se informează publicul care este mortalitatea în funcție de cauza decesului, care sunt indicele de utilizare a paturilor în toate spitalele etc.

e.nu s-a făcut o evaluare cost/eficiență a măsurilor impuse și, de aceea, efectele asupra economiei au fost dezastroase, influențând starea de sănătate și statul socio-economic al unui număr mare de cetățeni

f. autoritățile, în loc să recunoască că în gestionarea pandemiei există multe necunoscute și că unele măsuri nu au fost validate nici în lumea științifică, nici în practica curentă, preferă să utilizeze propaganda și cenzura pentru a ascunde erorile.

2.Teoria că actuala pandemie este folosită pentru o amplă operațiune de destabilizare a României de catre servicii și organizații secrete străine. Ea a fost lansată de Raed Arafat, însușită de oficialități și vehiculată de presa sponsorizată. Argumentele sunt:

a.toate măsurile impuse au fost foarte bune, cu eficiență maximă;

b. cei care le critică nu pot fi decât conspiratori susținuți de organizații străine;

c.există indicii de la serviciile secrete românești.

Cu alte cuvinte, toți cei care nu se închina la cei „patru cavaleri ai apocalipsei COVID” (Orban, Velea, Tătaru, Arafat) sunt trădători de țară și de neam.

Din această teorie emană, de fapt, sentimentul de neputință în a înțelege democrația. De la contractul social definit prima dată de Hugo Groțius și dezvoltat de Jean Jaques Rousseau (preluat de teoria statului și dreptului contemporan) se afirmă faptul că cetățenii deleagă o serie dintre atribuții statului, acceptând ca unele drepturi să fie exercitate de acesta. Cu o condiție: acest lucru să se desfășoare pe fundalul unei transparențe decizionale și pe posibilitatea unui control cetățenesc. Prin transparență decizională înțelegem expunerea publică a rațiunilor din spatele deciziilor statului. Fără transparență, responsabilitate și încredere nu se poate construi un sistem democratic. Transparența promovează încrederea cetățenilor în instituțiile publice și previne abuzul. Efortul de a preveni abuzul de încredere este gigantic și costisitor, dar este absolut necesar. De aceea, în loc să lanseze teoriile conspirației, autoritățile trebuie să se consulte cu cetățenii. Sunt curios dacă în cele 7 luni de la închiderea școlilor s-ar fi organizat o consulate publică reală (cu privire la redeschiderea lor) finalizată cu o strategie realistă, ar mai fi existat această stare de incertitudine, de haos din prezent?

În concluzie, teoriile, ipotezele vor fi validate sau nu în timp. Până atunci, cei care gestionează pandemia trebuie să înlocuiască cenzura informațiilor cu trasparența maximă pentru a recâștiga încrederea populației.

P.S.: Nu am găsit în dicționare termenul de conspiraționist. O fi o nouă inovație semantică?

sursa foto: verywellmind.com