Publicat în SARS-CoV-2

Pandemia și teoriile conspirației

În aceste vremuri, auzim tot mai des termenii de teorie a conspirației și conspiraționiști. În momentul în care ai o altă părere decât cea a oficialităților, se aplică una dintre aceste etichete. Autoritățile, în loc să analizeze argumentele, preferă această abordare simplistă, fără să se întrebe de ce și cum a apărut o teorie conspiraționistă.

Ce este o teorie a conspirației?

Conspirația (latină: con = împreună, spirare = a respira) reprezintă o înțelegere secretă între două sau mai multe persoane, cu scopul comun de a efectua o activitate ilegală, o uneltire secretă și ilegală îndreptată împotriva instituțiilor statului, a ordinii publice, a pieței economice etc.

A conspira (în latină conspiro) înseamnă a complota, a unelti. Începând de pe la 1300, termenul se folosește și cu sensul de a gândi la fel, a face parte dintr-un grup ce împărtășește aceleași idei.

O teorie a conspirației este o ipoteză (neverificată încă) avansată de un individ sau un grup de indivizi cu scopul de a demasca o conspirație, care se ascunde în spatele unui presupus adevăr. Orice teorie a conspirației are la bază un subiect învăluit în mister. Acesta poate fi un eveniment neașteptat (incomplet elucidat sau neelucidat), un fenomen, întâmplări ieșite din comun, un personaj sau o comunitate controversată etc. Teoriile conspirației se nasc pentru a suplini lipsa informațiilor și explicațiilor publice. Cu trecerea timpului, unele teorii s-au dovedit a fi adevărate.

O teorie a conspirației poate deveni oficial adevărată dacă cei care au conspirat au pierdut puterea politică și/sau financiară (de exemplu: incendierea Reichstag-ului, incidentul Gleiwitz, cazul Katyn) și poate fi declarată neadevărată dacă “conspiratorii” sunt încă la conducere (vezi invadarea Irakului ca urmare a existenței unor presupuse arme chimice). Conspirațiile, care alimentează teoriile, sunt manipulatoare și, frecvent, sunt implicate serviciile secrete ale unei țări /entități transnaționale pentru atingerea unor scopuri politice sau financiare. Teoriile conspirației sunt ușor de analizat doar după ce arhivele nu mai sunt secretizate și devin accesibile istoricilor. Operațiunile de dezinformare, care le însoțesc, sunt acțiuni secrete conduse de guverne, corporații sau alte organizații, concepute pentru a părea că activitățile sunt efectuate de către alte entități (operațiuni sub “steag strain”). Sunt însoțite de operațiuni de mușamalizare (vezi operațiunea Gladio care a culminat cu asasinarea lui Aldo Moro).

De ce apar teorii ale conspirației în pandemii?

Teorii ale conspirației apar în pandemii deoarece:

a. Sănătatea este o afacere mare, iar mulți câștiga foarte bine din ea. În anii ’70, filozoful austriac Ivan Ilich, în celebra carte Nemesis Medicina, acuza corporațiile farmaceutice că, profitând de puterea financiară și de mass-media cumpărată, induc oamenilor un consum exagerat și o dependență de medicamente (pentru a crește profitul), fără să se gândească la patologia produsă de medicament (iatrogenia). Astăzi, când câștigul este tentant, se încalcă orice regulă, deși (rar) organismele de supraveghere și control (naționale și/sau internaționale) intervin și aplică sancțiuni. Când e profitul mai mare decât într-o pandemie?

b. În politica globală de sănătate interdependențele dintre marile corporații transnaționale, organizații internaționale ca de exemplu, OMS, oameni politici, fundații private (ex. Gates, Wellcome Trust, Open Society Foundation) și alți actori ai societății civile, mass-media și oameni de știință au devenit atât de dense încât se poate vorbi despre o rețea invizibilă de dependențe și de dominare. Actorii privați nu numai că finanțează, dar stabilesc și direcțiile, subiectele și termenii, fără legitimare democratică. Această realitate trezește îngrijorare într-un segment al populației.

c.Neîncrederea în instituții (naționale și internaționale) justificată de comportamentul anterior al acestora. Exemplu: în primăvara anului 2009, OMS a lansat pandemia de gripă de tip A N1 H1 (“gripa porcină”). Anterior însă a elaborat un un scenariu și un plan de pandemie în redactarea cărora a implicat și organizații de lobby finanțate de industrie. Criteriile pandemice au fost substanțial reduse. Medicament Telegram (citând cotidianul FAZ din 21 aprilie 2010) scria „Pentru producătorii de vaccinuri și inhibitori ai neuraminidazei, ghidurile pandemice diseminate de OMS s-au dovedit a fi un adevărat pachet de stimulare si promovare. Doar la o companie au crescut vânzările în primul trimestrul 2010 cu 1,1 miliarde USD prin comercializarea de vaccinuri antigripale. Profitul net al companiei a crescut cu aproximativ 50% în această perioadă.” La acea vreme, miliarde de dolari din fonduri publice au fost plătite pentru medicamentul antigripal Tamiflu. Ulterior, Tamiflu s-a dovedit a fi ineficient în gripa “porcină”. La vaccinarea împotriva gripei “porcine” au existat efecte secundare considerabile, (șocul alergic și narcolepsia) în special la copii și adolescenții. Pentru a putea folosi produsul rapid, acesta nu a fost testat suficient. Producătorul a fost acuzat că a ascuns rapoartele cu efecte secundare.

d. Lipsa de transparență, ezitările, măsurile tardive, gradul mare de nesiguranță transmise de reprezentanții autorităților internaționale și naționale. În pandemia COVID-19, teoriile conspiraționiste sunt susținute de inconsecvențele și informatiile care provin chiar de la oficiali și experți.

În România, cel mai frecvent, sunt aduse în discuție două teorii.

1.Actuala pandemie este un experiment social și o încercare de a introduce o nouă ordine mondială, având drept vectori mișcarea „globalist-progresistă”. Există trei variante – virusul SARS CoV-2 nu există, virusul a fost creat în laborator, virusul există în natură.

Argumentele adepților acestei teorii sunt în esență:

a.măsurile recomandate de OMS și luate de autoritățile naționale sunt exagerate comparativ cu gravitatea bolii;

b.susținerea la nivel mondial (cu reverberații și în România) a mișcărilor care contestă valorile tradiționale (inclusiv cele legate de libertatea religioasă);

c.suspendarea sau limitarea drepturilor civile sub pretextul combaterii pandemiei constituie, de fapt, o testare a acceptabilității de către populație a unei dictaturi politico–medicale;

d.informațiile privind evoluția pandemiei sunt în România, sumare și fără posibilitatea de a le verifica (cenzurate și trunchiate). Se creează o confuzie intenționată între numărul de infectați și numărul de îmbolnăviri. Nu se comunică care este acuratețea testărilor. Nu se știe câte laboratoare au personal atestat în analize de biologie molecurară și sunt acreditate de instituții independente. Care este marja de eroare a testărilor? Nu se știe care este numărul real de decedați prin COVID-19 atât timp cât necropsiile nu sunt recomandate, iar modul de declarare a deceselor a fost schimbat. Nu se informează publicul care este mortalitatea în funcție de cauza decesului, care sunt indicele de utilizare a paturilor în toate spitalele etc.

e.nu s-a făcut o evaluare cost/eficiență a măsurilor impuse și, de aceea, efectele asupra economiei au fost dezastroase, influențând starea de sănătate și statul socio-economic al unui număr mare de cetățeni

f. autoritățile, în loc să recunoască că în gestionarea pandemiei există multe necunoscute și că unele măsuri nu au fost validate nici în lumea științifică, nici în practica curentă, preferă să utilizeze propaganda și cenzura pentru a ascunde erorile.

2.Teoria că actuala pandemie este folosită pentru o amplă operațiune de destabilizare a României de catre servicii și organizații secrete străine. Ea a fost lansată de Raed Arafat, însușită de oficialități și vehiculată de presa sponsorizată. Argumentele sunt:

a.toate măsurile impuse au fost foarte bune, cu eficiență maximă;

b. cei care le critică nu pot fi decât conspiratori susținuți de organizații străine;

c.există indicii de la serviciile secrete românești.

Cu alte cuvinte, toți cei care nu se închina la cei „patru cavaleri ai apocalipsei COVID” (Orban, Velea, Tătaru, Arafat) sunt trădători de țară și de neam.

Din această teorie emană, de fapt, sentimentul de neputință în a înțelege democrația. De la contractul social definit prima dată de Hugo Groțius și dezvoltat de Jean Jaques Rousseau (preluat de teoria statului și dreptului contemporan) se afirmă faptul că cetățenii deleagă o serie dintre atribuții statului, acceptând ca unele drepturi să fie exercitate de acesta. Cu o condiție: acest lucru să se desfășoare pe fundalul unei transparențe decizionale și pe posibilitatea unui control cetățenesc. Prin transparență decizională înțelegem expunerea publică a rațiunilor din spatele deciziilor statului. Fără transparență, responsabilitate și încredere nu se poate construi un sistem democratic. Transparența promovează încrederea cetățenilor în instituțiile publice și previne abuzul. Efortul de a preveni abuzul de încredere este gigantic și costisitor, dar este absolut necesar. De aceea, în loc să lanseze teoriile conspirației, autoritățile trebuie să se consulte cu cetățenii. Sunt curios dacă în cele 7 luni de la închiderea școlilor s-ar fi organizat o consulate publică reală (cu privire la redeschiderea lor) finalizată cu o strategie realistă, ar mai fi existat această stare de incertitudine, de haos din prezent?

În concluzie, teoriile, ipotezele vor fi validate sau nu în timp. Până atunci, cei care gestionează pandemia trebuie să înlocuiască cenzura informațiilor cu trasparența maximă pentru a recâștiga încrederea populației.

P.S.: Nu am găsit în dicționare termenul de conspiraționist. O fi o nouă inovație semantică?

sursa foto: verywellmind.com

Publicitate

9 gânduri despre „Pandemia și teoriile conspirației

  1. Nu prea inteleg necesitatea acestui material. Care teorii conspirationiste? Materialele publicate in aceste discutii si amplu vehiculate pe facebook sunt toate solid science si provin din surse extrem de serioase. Va dau cateva exemple:
    -persoana care a organizat marele meeting de suport al hidroxichlorochinei din fata Congresului SUA, Stella Emanuelle, meeting amplu popularizat aici si de catre presedintele Statelor Unite. Dr. Stella Emanuelle se autointituleaza “the COVID doctor” si are viziuni extrem de clare despre COVID, lume si viata in general. Aceste viziuni pot fi rezumate dupa cum urmeaza: a. problemele ginecologice sunt datorate unor contacte sexuale cu demoni, care au loc in timpul somnului; b. numeroase medicamente contemporane (probaibl si vaccinuri) sunt realizate cu ADN provenind de la extraterestri. Mai vreti?

    -marele filozof fotbalist David Icke. A demascat conspiratia Covid impotriva umanitatii. Puternic mediatizat pe acest site. Gasiti materialul aici. L-a recomandat si doctorul Constantinescu.

    Mai inainte, Icke a demascat conspiratia mondiala a unor specii de reptilieni care planifica dominanta totala asupra omenirii. Vezi reportajul “Conspiracy of the lizard illuminati”. Aici

    -Dr. Judy Mikovits. A realizat reportajul Plandemic. Dr. Constantinescu este mare fan. Pe buna dreptate. Mikovits explica totul clar si pe intelesul tuturor. Mai putin felul in care si-a ruinat cariera publicand rezultate traficate in care a raportat ca sindromul de oboseala postvirala este determinat de un retrovirus (in realitate contaminare de laborator).

    Unde vedeti aici vreo teorie a conspiratiei sau vreun conspirationist? Sunt surse alternative, extrem de credibile si care ne spun numai ce vrem sa aflam. Nu ca specialistii cu zeci de ani de experienta care pot putea avea o alta parere decat a noastra (cum ar fi ca pana la 20% din infectiile cu SARS-CoV-2 sunt grave si foarte grave? Sau ca trebuie purtata masca pentru ca sa prevenim raspandirea virusul? Bleoah!)? Noroc ca se gasesc intotdeauna persoane gata sa puna la punct parerile contrare. Uite, spre exemplu, mie mi s-a explicat cum se recolteaza probele pentru diagnostic virologic de catre directorul de la Playboy Romania. Pai, va dati seama ca dupa aceea am implementat imediat in laborator vreo doi iepurasi.
    Cristian Apetrei
    Nici eu n-am gasit in dictionar termenul “conspirationist”. Dar nici pe acela de incarcatura virala. De unde se vede ca, dupa cum ne invata francezii care au introdus termenul de “beurette” in Grand Larousse, limba trebuie sa fie vie si sa evolueze permanent, la fel ca si coronavirusul pentru care nu vom avea niciodata un vaccin eficace.

    Apreciază

    1. Dragă Cristi, nu trebuie să cauți la un material “necesitatea”. Eu scriu pentru că așa simt și vreau să-mi fac publice niște gânduri. Necesare sau nu. Științifice sau nu. Validate sau nu.nNu impun nimic și nu încurajez conflictele pe peretele meu. Nici eu nu înțeleg “necesitatea” de a da exemple în comentariu tău persoane sau materiale pe care nu le-am citat niciodată și nu le-am popularizat (deși cunoșteam materialele). Dacă vrei să le reproșezi ceva, postează la ei. De exemplu parerile Dr. Stella Emanuelle nu le găsești în postările mele. Poate are dreptate, poate nu, dar nu m-a interesat. Totuși merită o precizare. În 2016, într-un sondaj în SUA, peste 81% din respondenți credeau în stafii, vârcolaci, vampiri, extatereștri etc. E adevărat că la cei cu studii superioare procentul era mai mic (57%). De unde succesul filmelor și al literaturii cu aceste subiecte. Am să caut pe unde am informația bibliografică să ți-o trimit. Așa că teoria ei este împărtășită de mulți. Nu și de mine, dar asta nu mă face să o condamn. Cu drag

      Apreciază

      1. Imi cer scuze daca am exagerat. Tonul a vrut sa fie unul de gluma. Pentru ca multe din lucrurile astea trebuie luate in gluma. Eu inteleg perfect rationalele dvs, dar mai inteleg si ca pe aici zburda libere o groaza de idei care nu au nici o baza. Si muuulte. Din punctul meu de vedere, singura idee pe care n-am vazut-o este aceea ca cineva otraveste fantanile si arde recoltele. Unele idei au efecte negative, pentru ca, pana la urma urmei, avem de rezolat o problema si cu cat o vom face mai rational, cu atat lucrurile vor merge mai usor. Toate chestiile astea cu propaganda rusa, sunt la fel de exagerate ca si cele cu reptilienii care ne conduc. Dar daca as fi rus, n-as avea nici o problema sa vad aceste lucruri mergand inainte.
        Din punctul meu de vedere, actiunile guvernului sunt dupa chipul si asemanarea guvernului si a leaderului sau de la Cotroceni (ceea ce in quintesenta este aberant): inepte, suficiente, punitive, distructive, lamentabile si, evident, valabile pentru oricine altcineva decat cei care le impun. In ultimii 30 de ani n-am simitit mai acut ca acum ca putem asimila clasa conducatoare porcilor din Ferma animalelor: mai egali decat altii (si asta nu este valabil doar pentru Romania). Sunt si eu absolut revoltat la idea ca dupa ce fac ce fac, mai au pretentia ca ei sa ne spuna ca albul e negru iar noi sa-i credem. Cred ca mai mult decat orice altceva, pandemia a demonstrat doua lucruri (si cred ca toata lumea sa-mi de aici dreptate, indiferent ce alte pareri are): 1. ca planeta este condusa de leaderi incompetenti si nu prea destepti. Asta este motivul pentru care toti reactioneaza ca bancurile de sardine si fac toti acelasi si acelasi lucru, indifferent cat de prost iese. 2. Ca efectul globalizatii este acela ca suntem complet descoperiti de cate ori survine o problema majora. Puteti crede ca acum, la 9 luni de la inceputul pandemiei, vasta majoritate a mastilor pe care trebuie sa le purtam cu totii vin tot din China?
        De ce scriu asta? Pentru ca sa pot itera ca am aceleasi frustrari ca toata lumea. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma fac ca nu vad o problema majora, ca trebuie sa ignor lucrurile si legaturile pericoloase. Ori, ma tem ca pentru ca nu vreti sa generati conflicte, nu raspundeti la multe lucruri la care ar trebui raspuns. Toata viata m-am condus dupa principiul ca ideile contradictorii trebuie vorbite. Intr-o discutie, contraargumentele sunt cel putin la fel de importante ca argumentele si genereaza evolutia. In ultimele 6 luni am fost mereu invitat sa scriu in locuri in care toata lumea ar fi fost de accord cu mine. Dar de ce s-o fac? Pentru like-uri? Va spun sincer ca prefer ca pe langa 100 de insulte sa primesc 2-3 mesaje de la oameni care imi spun ca incep sa se gandeasca si la ce spun.
        Cu toata dragostea si respectul,
        Cristian
        PS. Cunosc materialele despre stafii. Mai cunosc si rezultatele unor cercetari care raporteaza ca aproape 50% dintre repondenti cred ca pamantul este plat. Ce putem face? Educam cat putem. De aceea, revenind la o discutie mai veche, lucrurile trebuie lasate in matca lor. Pentru ca, sincer, am probleme cu serpii vorbitori.

        Apreciază

  2. Anul trecut au murit în Romania ( înregistrați oficial ) de gripa peste 3000. Anul acesta nici unul. In 2018 pe plan mondial s-au imbolnavit de Tuberculoza 10.000.000 de oameni dintre care 1.500.000 au decedat, boala se transmite tot prin aer, dar surprinzator nu a inchis nimeni nici o tara sau economie, nu se purta masca, nu exista izolare, carantina. Daca era pandemie erau toti in buncare . Despre ce pandemie vorbim?! Care pandemie?! Cine ne comunica aceste cifre ; un fost ofiter 2 si un sfert (securist !? 🤔) , o fosta nu stiu ce pe la Realitatea Tv 🤪 si ultimul , consilier la Cotroceni 😂 ?! Astia subt specialisti virusologi , epidemiologi , calificati, cu vreo patalama la mana ?! NU. Este o Operatie Psihologica demarata de factori de putere greu de identificat. „Operațiile Psihologice (PSYOPS) sunt operații pentru a transmite publicului informații și Indicatori Selectați pentru a influența EMOTIILE, motivele și raționamentul obiectiv și, in final, comportamentul GUVERNELOR, organizațiilor, grupurilor și INDIVIZILOR.” Definitia OMS pt pandemie, inainte de 2009 a fost schimbata pt a se putea declara pandemie, mult mai ușor.. Totul este o mascarada, o minciuna repetata mereu ptr a fi perceputa ca adevar in mentalul colectiv. Rezultatul ; frica , supunerea , acceptarea a tot ceea ce ni se impune. Nu acceptam benevol , vedem f bine ce se intampla. Amenzi, legi si restrictii aberante dar cu efect ptr ca populatia a perceput toata aceasta minciuna drept adevar. Medicii au primit sume enorme de bani și tac. Comisia ministerului de interne german a raportat la sfârşitul lunii martie ca în Germania asa zisa pandemie a luat sfârsit. Infectări au fost dar nu bolnavi. Drept „multumire” dl. Kohn, şeful comisiei a fost destituit. Încă ceva, încă din 2017 majoritatea statelor UE erau dotate in secret cu teste Covid. Legea carantinarii 136/2020 da putere prea mare statului asupra individului. Legea e pentru orice epidemie, nu doar pentru „facatura COVID 19”. Orice suspect de boala, (nu asimptomatic, ci suspect) poate fi izolat fortat . Copiii cu ambii părinti intenati sunt institutionalizati, bunurile ce nu pot fi dezinfectate se depoziteaza intr-un loc special. Avocatul Poporului nu a sesizat încă CCR cu privire la neconstituționalitatea Legii 136/2020 – Legea care prevede lipsirea ilegală de libertate prin internarea forțată. Este aceeasi propaganda din 89. 9/11 si 2020 –-INAMIC INVIZIBIL, …REDUCEREA DREPTURILOR PENTRU SECURITATE… Europa este zguduită de demonstrații mari care nu apar in presa și televiziunile care au primit 200 milioane lei – OUG 63/2020. Facebook șterge postări și blochează utilizatori ce demasca manipularea și minciuna.

    Apreciază

  3. Dle Profesor,felicitari pt. talentul de polémist si spiritul de combativité. Totusi, dupa umila MEA parere, ,,virusul,, este un epifenomen, ,,qui fait un grand tumult,,.N u este un fenomen esential pt. Existent un istorie,a CEEACE s ar mai putea salva fin CEEACE acum 75 de ani, era Natiunea Romana si Statul Ei

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s