Publicat în educație, etică medicală

Etică, iatrogenie și polipragmazie

Revoluția științifică, în medicina de la sfârșitul secolului XX, s-a bazat pe progresul realizat în trei domenii: genetică / imunologie, terapeutică și medicina reproducerii umane. Acest lucru s-a reflectat în vindecarea / ameliorarea unor afecțiuni considerate până atunci incurabile, creșterea calității sănătății și elaborarea (timid) unor programe de prevenție. În același timp, a determinat două schimbări importante.

  1. O schimbare a paradigmei medicale: bascularea de la afecțiunile acute spre afecțiunile cronice. Astăzi, în peste 60% dintre cazuri de îmbolnăviri ne aflăm fie în fața unei afecțiuni acute grevate pe una sau mai multe afecțiuni cornice, fie în fața acutizării unei afecțiuni cronice. Managementul clinic al unor astfel de bolnavi trebuie să fie integrat și complex.
  2. Industri farmaceutică a luat avânt nemaiîntâlnit și a inundat piața cu un număr imens de produse noi, unele fiind asemănătoare, dar având denumiri comerciale diferite. Medicii s-au văzut depășiți de această avalanșă și au apelat la ghiduri și protocoale terapeutice. Creşterea influenţei comerciale s-a devoalat în bătăliile firmelor de a introduce produsele proprii în astfel de materiale, iar utilizarea denumirii comune internaționale nu a diminuat acest efort. În plus, s-a apelat la lideri din lumea medicală pentru promovarea la manifestările științifice ale medicamentelor.

Pe lângă beneficii de necontestat, au apărut și efecte negative materializate în iatrogenie și polipragmazie.

Iatrogenia este un termen introdus de Florence Nightingale (1820-1910), dar popularizat de Ivan Illich (1926-2002) un austriac de origine croată, preot romano-catolic, teolog, filosof, pedagog și critic social în celebra sa carte Nemesis Medicina.

Iatrogenia (greaca veche: iatros – medic și genesis – origine) este o stare patologică produsă sau agravată, prin activitatea medicală. Cu alte cuvinte, cuprinde și efectele secundare, precum și riscurile asociate intervenției medicale. Astăzi, vorbim de boli iatrogene prin care înțelegem acele boli în care medici, medicamente, diagnostice, spitale și alte instituții medicale acționează în calitate de „agenți patogeni“. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), „Iatrogenie este orice acțiune nocivă, neintenționată, și efectul nedorit al acestei acțiuni“. Printre cauzele iatrogeniei, alături de existența unor unități medicale de monospecialitate, care nu pot face managementul unui bolnav cu o patologie cronică multiplă, se evidențiază polipragmazia.

Polipragmazia este acea situație în care i se prescriu bolnavului multe medicamente, unele cu acțiune similară, unele ineficiente și, mai grav, unele contraindicate a se asocia. Ea este favorizată de fragmentarea și discontinuitatea îngrijirilor medicale și de supraspecializarea medicilor. În dorința de a face bine, uneori, la un bolnav cu comorbidități, fiecare specialist prescrie tratamentul pentru afecțiunea la care este competent fără să țină cont de ceea ce a prescris un alt specialist pentru o altă boală cronică a acelui pacient. Trebuie spus că industria și oamenii de știință din industria farmaceutică nu au ajutat medicii și mai ales consumatorii (bolnavii) să se informeze corect și să mențină o atitudine corectă. I-au stimulat să prescrie sau să consume, astfel încât să poată fi produs și vândut un medicament cât mai mult. Prin reducerea sănătății la o marfă, aceștia au expropriat cetățenii de competența lor privind stăriile de rău sau de bine. Au făcut acest lucru, cu bună știință, pentru a seculariza medicina, eliberând-o de acel halou mistic, care a legat-o inevitabil la o oarecare credință, și, de aici, de biserică. Ei au reușit să detașeze medicina de orice sistem de valori; pentru a o elibera de religie, și au eliberat-o și de etică.

În momentul în care iatrogenia a devenit a treia sau a patra cauză de morbiditate și mortalitate, societatea, dar și lumea medicală atașată valorilor profesiei, s-a alarmat și a reacționat. Au gândit și implementat mecanisme etice de control, care să inducă o ”lăcomie bine temperată“ în locul “lăcomiei deșănțate”. Firmele de medicamente au fost obligate să adopte Coduri etice validate și monitorizate de organisme independente, sponsorizările trebuie atribuite după reguli clare și cu respectarea transparenței, trebuie raportate la organismele de autorizare, trebuie făcute publice reacțiile adverse și contraindicațiile unui medicament etc. Medicii sunt obligați, atunci când participă la manifestări profesionale, să facă o declarație de interese. Medicii și bolnavii trebuie să cunoască și riscurile/viciile ascunse, adesea, de ceea ce strălucește în tehnologiile medicale. Cetățenii și medicii trebuie să conștientizeze ce le oferă în mod real medicamentele și să excludă promisiunile deșarte. De aici insistența, care poate apărea o naivitate, asupra bogăției valorilor tradiționale care dau sens bolii și ajută la gestionarea acesteia, cu raționamente, care împrumută uneori chiar limbajul virtuților religioase.

În concluzie, atunci când recomandă un remediu, medicul trebuie să cunoască integral patologiile pacientului, să cunoască medicamentul, să apeleze la consultul interclinic și să fie conștient de pericolul polipragmaziei și iatrogeniei. A recomanda un remediu încă neautorizat, la care nu se știu indicațiile, eficiența, contraindicațiile, reacțiile adverse constituie nu numai o abdicare de la profesionalism, dar și o încălcare a eticii medicale.

P.S.1. În România, firmele sunt obligate să comunice Agenției Naționale a Medicamentului sponsorizările, iar medicii le comunică Colegiului Medicilor, care le fac publice. Am găsit aceste declarații pe site-ul ANM, dar nu și la Colegiul Medicilor. Poate nu am știut să caut sau poate niciun medic nu a fost sponsorizat de firmele de medicamente.

P.S.2. În revistele de Bioetică, am găsit articole potrivit cărora unele firme de medicamente au acordat sponsorizari mascate unor lideri profesionali, sub forma unor contracte de drepturi de autor (ce nu trebuiau publicate). De aceea s-a introdus în unele țări reglementarea că și aceste contracte să se declare și să se publice. Nu știu care este reglementarea acestor contracte în România.

sursa foto: londonaddictionandpsychiatry.co.uk