Publicat în drepturile omului, etică medicală

Canibalismul medical (II)

Am arătat că unii antropologi și bioeticeni consideră transplantul de organe o forma de canibalismul medical modern. Există, legat de acest subiect, o altă problemă, dificil de controlat și încă nerezolvată: raportul cerere/ofertă de organe (numărul limitat de donatori comparativ cu numărul potențialilor primitori). De exemplu, în SUA erau 107.000 persoane pe lista de așteptare (în februarie 2021) la 39.719 transplanturi efectuate în 2019 și, respectiv, 39.070 în 2020. Lipsa de organe a dus la dezvoltarea comerțului internațional cu organe. Noile piețe „biologice” s-ar supune regulilor celor patru C:

  1. Consum – condițiile care permit etic să se consume părțile corpului celuilalt (viu sau mort);
  2. Consimțământ informat – în recrutarea persoanelor în calitate donator de organe și surse convenabile de materiale medicale proaspete și nereproductibile;
  3. Constrângere sacrificiu/dăruire corporală pentru a îndeplini nevoile altruiste sau de supraviețuire economică?
  4. Commodities/mărfuri – reguli care țin de fragmentarea corpului, vânzarea și distribuția părților sale (adaptat după Philippe Steiner, 2017).

Comerțul internațional cu organe nu mai reprezintă situații sporadice, iar vânzarea ilegală de organe reprezintă o veritabilă industrie, care vehiculează sume enorme. Global Observatory on Donation and Transplantation și OMS estimează că 10%-30% dintre transplanturi au fost realizate în contextul traficului ilegal de organe.

Putem vorbi de o antropologie a răului?

Răul nu a fost mult timp un subiect pentru antropologi, cu excepția referirilor la vrăjitoarele africane sau la șamanii întunecați amazonieni. Atrocitățile celui De-al II-lea Război Mondial, Holocaustului și abuzurile ulterioare au determinat pe mulți oameni de știință să abordeze acest domeniu. S-a fundamentat o adevărată fenomenologie a răului grație lucrărilor lui Paul Ricoeur (The Symbolism of Evil, 1967), David Parkin (The Anthropology of Evil, 1991) sau Ervin Staub (The Roots of Evil – The Origins of Genocide and Other Group Violence, 1992). Antropologii sugerează că unele forme de jefuire a corpului pot fi asimilate crimelor de război, atunci când corpul inamicului, teroristului, deținutului sau al cetățeanului „subuman” (cu dizabilități) este utilizate ca sursă de organe, os, piele și țesuturi. Majoritatea cazurilor de jefuire se încadrează însă în paradigma crimini di pace, în care violența necesită complicitatea birocraților de stat, chirurgi, administratori de spitale, polițiști, ofițeri de imigrare etc. (Franco Basaglia, 1987). Lawrence Cohen, în The Other Kidney about the nature of immunosuppression and its accompanying global traffic in organs for transplant și în Where It Hurts: Indian Material for an Ethics of Organ Transplantation, se referă la „o etică a părților”: istorii parțiale, părți din adevăruri și, acum, se pare corpuri divizibile în care organele detașate apar ca mărfuri, obiecte fetișizate ale dorinței și ale consumului.

Răul se manifestă în materia transplantului prin turismul de transplant și traficul ilegal de organe. Iată mărturia unui „turist”, care a „călătorit” în Europa de Est pentru a cumpăra un rinichi de la un țăran: „De ce ar trebui să aștept ani de zile pentru un rinichi de la cineva care a fost victima într-un accident de mașină, fixat sub mașină timp de mai multe ore, adus apoi în stare mizerabilă în UPU și numai atunci, după toate acele traume, ar fi pus acel organ în mine? Organul respectiv nu va fi bun! Sau, și mai rău, aș putea obține organul unei persoane în vârstă, al unui alcoolic sau al unei persoane care a murit din cauza unui accident vascular cerebral. Rinichiul acela este epuizat! Este mult mai bine să obții un rinichi de la un bărbat sănătos, care să poată beneficia și de banii pe care mi-i permit să-i plătesc. Unde m-am dus, oamenii erau atât de săraci încât nici nu aveau pâine de mâncat. Ai idee despre ce înseamnă o mie, să nu mai vorbim de cinci mii de dolari, pentru un țăran?” (cit. din Terry O. Adido în Transplant Tourism, 2018). Diverse companii de turism medical au promovat pachete de transplant de renal în Filipine sau China pentru pacienții internaționali, care puteau sa le achiziționeze la prețul de 65.000 – 80.000 $ (Leigh Turner, 2008). Donatorii primeau 200-400$ sau nimic. La Summitul de la Istanbul privind traficul de organe (2008), unde au participat 150 de reprezentanți ai organismelor științifice și medicale din 78 de țări, unul dintre convocatori, F. Delmonico, a arătat un diapozitiv cu câțiva tineri filipinezi foarte subțiri, aliniați, afișându-și „rana sacră” – cicatricea de la recoltarea de rinichi (Delmonico, 2009). Fluxul de organe, țesuturi și părți ale corpului urmează rutele: de la sud la nord, de la a treia la prima lume, de la sărac la bogat, din Pakistan, Filipine, Bolivia, Brazilia, Irak, Republica Moldova, Peru, China, Turcia, Columbia etc. către Australia, Canada, Israel, Japonia, Oman, Arabia Saudită, SUA etc. (Organ Watch, 2017).

Consecințele traficului ilegal cu organe pot fi devastatoare atât pentru donator, cât și pentru primitor. În rândul beneficiarilor transplantului de organe traficate ilegal, se înregistrează o rată mai mare a complicațiilor medicale de la transmiterea HIV și a virusurilor hepatitei B și C, până la deces. Supraviețuirea beneficiarilor este concordantă cu rezultatele locale și nu cu standardele internaționale. Donatorii de organe, pe piața ilegală, sunt expuși la abuz, fraudă și coerciție, în condițiile în care motivația celor mai mulți dintre ei este sărăcia.

Magnitudinea fenomenului a determinat o reacție internațională. Au fost adoptate o serie de documente pentru a jugula turismul și traficul de organe între care: Convenția ONU contra CIO (Criminalitatea Internațională Organizată) care include în definiția sa privind exploatarea umană și prelevarea de organe în (cu) scop lucrativ (comercial); Consiliul Europei prin Convenția privind Drepturile Omului în Biomedicina (Convenția de la Oviedo) și Protocolului Adițional relativ la transplantul de organe și de țesut de origine umană (2002) interzice explicit traficul de organe și de țesuturi de origine umană; Recomandarea 1611/ 2003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind traficul de organe în Europa – organele corpului uman, cu diversele elemente ale sale, nu pot face obiectul unui beneficiu material; Rezoluția (78)29/2004 al Comitetului de Miniștri – corpul uman, cu diversele elemente ale sale, nu poate fi comercializat; Declarația de la Istanbul – 2008; Protocolul Națiunilor Unite pentru prevenire, suprimare și pedepsirea traficul de persoane (denumit Protocolul ONU privind traficul de persoane) (UNODC 2000; UNODC 2008) etc.

Rezultatele au fost dezamăgitoare. Astfel, în China – numărul transplanturilor, cu organe recoltate de la prizonierii executați în 2006, este estimat la 8.000 (Budiani-Saberi & Delmonico, 2008). S-a semnalat recoltarea forțată de rinichi de la deținuți pentru a fi transplantați la britanici (Budiani-Saberi & Columb, 2013). Au fost raportate: în Africa de Sud – peste 100 de transplanturi ilegale de rinichi la Spitalul St. Augustine (în 2001 și 2002); în India (2002) – 1.972 de cazuri de transplanturi ilegale de organe evaluate la aproximativ 32.000.000$. Rețele de transplanturi ilegale existau în India, Israel, Brazilia, Africa de Sud, Ucraina, Kosovo și Statele Unite (Scheper-Hughes 2011, Hansen & Sole 2011). Execuții de către ISIS urmate de recoltarea organelor pentru transplant au fost reclamate în martie 2015. Acestea sunt doar câteva exemple și constituie doar vârful icebergului.

Apare întrebarea firească: Dacă toate țările pedepsesc traficul de organe, cum se face că el se extinde? Răspunsul este simplu: traficul de organe, fiind o activitate ultraprofitabilă este protejat tacit de unele state și organizații. În mijlocul reajustărilor neoliberale ale noii economii globale, a existat o epuizare rapidă a valorilor tradiționale și umaniste. Apar noi relații între capital și muncă, organisme și stat, cetățenie și incluziune/ excludere socială și medicală. Un capitalism global și „democratic” triumfător a eliberat un apetit vorace pentru corpurile necesare consumului medical intern și internațional. Așa cum se practică astăzi, în multe contexte globale, aceste noi tranzacții de achiziție de organe sunt un amestec de altruism și comerț; de știință, magie și vrăjitorie; de cadouri, troc și furt; de voluntarism și constrângere. Dovada, că traficul cu organe este o infracțiune protejată, este faptul că în ciuda mai multor procese în Africa de Sud, Brazilia, Kosovo, India, Moldova, Ucraina, SUA și Israel, cei condamnați au fost doar intermediarii, brokerii sau recrutorii. Cei invulnerabili sunt chirurgii, funcționarii guvernamentali și turiștii internaționali de transplant – care sunt dispuși să plătească până la 200.000 de dolari pentru un transplant ilicit, din care vânzătorul anonim dintr-o țară îndepărtată ar putea primi câteva sute/ mii de dolari sau nimic și care este trimis acasă înșelat, slab, cu dureri profunde. În zeci de articole, Nancy Scheper-Hughes (între 2000 și 2017) a descris pe larg aspectele criminale ale traficului de oameni pentru organele și țesuturile lor de unică folosință. Într-un efort de a atrage atenția, a folosit un limbaj puternic, descriind piețele bio-produselor umane ca „neo-canibalism”, „bio-poftă”, „furt de corp” și, chiar “bio-terorism ”. A numit chirurgii implicați în transplanturi ilicite „tâlhari”, „vulturi consumatori de hoituri” și „mafioți”, iar pe recrutorii locali „hiene”, „vânători de organe”. A descris pe cumpărătoriituriști, ca fiind deficienți din punct de vedere etic, neavând nicio reținere (în dorinta de a se ajuta) să închirieze pântecele mamelor surogat, să cumpere ovocitele și / sau embrionii luați din alte corpuri sau rinichii, tratând pe „furnizori” ca și cum ar fi obiecte. Iată doar două titluri „Traficul de persoane la nivel mondial – o crimă protejată” (Scheper-Hughes, 2015) și „Neo-canibalism, furt de organe și necropolitică militar-biomedicală” (Scheper-Hughes, 2017).

În concluzie, transplantul de organe poate fi în același timp o intervenție eficientă, o formă de canibalism medical și o afacere profitabilă. Chirurgia transplantului a reconceptualizat relațiile sociale dintre sine și celălalt, individ și societate, a redefinit semnificațiile real / ireal, văzut / nevăzut, viață / moarte, corp / cadavru, persoană / nonpersonă, zvonuri / ficțiune / fapte. De aceea sunt încă necesare dezbateri reale purtate de chirurgi, bio-eticieni, preoți, antropologi, juriști și economiști pentru a păstra și amplifica latura terapeutică – umanistă și altruistă.

P.S. Există o oarecare analogie cu strategiile din actuala pandemie și politicile vaccinului, dar această apropiere trebuie făcută cu prudență. Ea poate fi reținută mai ales în ceea ce privește necesitatea unor dezbateri reale, fără patimă, fără partizanat și, mai ales, fără accente propagandistice.

sursa foto: saatchiart.com – Good and Evil (1996) by Andrej Vystropov

10 gânduri despre „Canibalismul medical (II)

  1. Impecabil mod de abordare al subiectului.

    Protecția pe care statele „dezvoltate” o conferă acestor practici odioase este halucinantă. Aceleași state care ne oferă soluții pentru problemele pe care ele însele le creează. Dacă ar triumfa Adevărul și binele în lume, tare mă tem că oamenii ar fi atât de orbiți de lăcomie și mândrie încât să spună că Adevărul e o minciună.

    Există un biotetorism protejat de stat pentru că aduce profit, iar astea se datorează capitalismului parșiv și controlului absolut al banilor.

    Apreciază

  2. Nu există absolut nimic terapeutic în transplant. Transplantul nu înlătură cauzele (factorii nocivi) care au vătămat organele și țesuturile. Faptul că omul este considerat doar o mașinărie cu piese interschimbabile… scoate din ecuație sufletul care își pune amprenta asupra fiecărui milimetru din trup. Nu există niciun fel de necesitate reală pentru niciun fel de transplant. Singura necesitate reală este legată de veridicitatea formei de medicină pe care pacienții o folosesc pentru a se însănătoși și de morala și etica medicilor. O medicină care elimină sufletul din ecuație, care refuză să caute, să identifice și să elimine sau să limiteze factorii nocivi cauzatori de vătămări, care doar elimină simptomele stării numită boală prin otrăvire farma-chimică, care distruge țesuturi prin otrăvire, dramatică, cu citostatice și prin ardere iradiativă, care extirpă țesuturi și organe, care amputează părți din organism și care ucide oameni pentru a le recolta organele în vederea transplantării… NU este Medicină… NU este de la Dumnezeu.

    Apreciază

  3. Este suficient să-i privești pe boschetari, ca să-ți dai seama că Medicina Occidentală, a Concernelor Farma-Chimice, ne sperie și ne înșală cu minciuni peste minciuni despre microorganisme pretins patogene. Fiecare om are capacitatea intelectuală necesară și suficientă pentru a judeca lucrurile plecând de la ceea ce ne spune realitatea observabilă cu ochiul liber, în viața de zi cu zi. Pentru a ascunde la vedere adevăratele cauze pentru care organismul nostru intră în starea de boală… liderii religiilor, bancherii, politicienii, militariștii și industriașii, în cârdășie cu medicii creați de Sistem și aserviți Sistemului, dau vina pe microorganismele care există dar și pe pretinse virusuri a căror existență nu a fost dovedită, niciodată. Iar pretinsele argumente științifice ale medicilor Concernelor Farma-Chimice sunt concepute de așa natură încât să fie năucitoare pentru omul de rând, să-l impresioneze și să îl determine să îi creadă, necondiționat, pe medici în toate minciunile pe care aceștia le promovează pe post de realități medicale. Însă, orice om are capacitatea intelectuală necesară și suficientă pentru ca, privind în viața de zi cu zi, să realizeze că oamenii se îmbolnăvesc din cauza tuturor stărilor de lucruri care îi fac nefericiți, din cauza tuturor factorilor nocivi care fac să fim otrăviți și intoxicați… și, din cauza tuturor situaţiilor care fac să fim subnutriți cantitativ și calitativ, precum și epuizați fizic și intelectual. Sărăcia, nedreptatea, abuzurile, violențele, războaiele, traficul de persoane, sclavia, exploatarea omului, ruinarea naturii, poluarea, chimizarea vieții, medicina farma-chimică, stilul dezechilibrat de viață, câmpurile electromagnetice artificiale, etc… toate stările de lucruri negative din Lumea asta, ne fac să fim stresați, îngrijorați, speriați, supărați, triști, amărâți, îndurerați sufletește, nefericiți, egoiști, aroganți, lacomi, invidioși și răi… cu trupul otrăvit de sute de mii de chimicale sintetice din industrie și din agricultură, otrăviți de nenumărate medicamente chimice și de vaccinuri farma-chimice foarte toxice… ne fac să suferim de subnutriție cronică, în special din punct de vedere al calității extrem de slabe a alimentelor… și… să ne suprasolicităm, să ne epuizăm din punct de vedere fizic și intelectual, din cauza vieții nebune din această Lume modernă. Acestea sunt adevăratele cauze (factori nocivi) care ne vatăma organismul și-l obligă să intre în starea de boală pentru a-și putea reechilibra și reface rezervele de energie vitală, pentru a se putea detoxifica, pentru a-și putea elimina reziduurile și pentru a-şi putea regenera țesuturile și organele. Și, fiindcă liderii religiilor, bancherii, politicienii, militariștii și industriașii sunt primii vinovați pentru toate relele din această Lume… ei nu doar că nu vor să facă nimic pentru a elimina ceea ce este rău în Lumea noastră… dar, cu ajutorul medicilor Sistemului, ne mint că bolile noastre sunt cauzate fie de microorganisme, fie sunt „auto-imune”, fie sunt cauzate de „gene”, fie există din cauze necunoscute. În acest fel, ei încearcă să dea vina pe orice… doar ca să ascundă adevăratele cauze ale „bolilor” noastre.

    Apreciază

  4. Apocalypse,now.! Lumea intreaga aluneca,fara oprire, in abisul, fara fund, al ororilor. Este oare de ajuns B sa constatam si sa privim aceasta pravalire in noroiu si sange? Biserica lui Christos nu numai se roaga, ea se si lutta impotriva Celui Rau. Iar Biserica, nu este altceva,,decat comunitatea credinciosilor. ECCLESIA, in greceste, prima Limba in care au fost scrise invataturile Vestii Celei Bune, Evanghelia,in greceste. Dar Subiectul nostru, este CE TREBUE SA FACEM ,NOI,POPORUL BISERICA, ADUNAREA SI FRATIA,IN NUMELE LUI CHRISTOS,DUMNEZEU, IN FATA ACESTOR INSUPORTABILE ORORI.?CUM SA NE COMPORTAM,CUM SA REACTIONAM, acolo unde suntem si dela inaltimea unui fir de iarba, pe care o avem. Multumim Dlui Prof. V.Sarastoae,pt. stradania pe care si o da ca sa informeze publicul. Dnia Sa arunca samanta cunostiintei. Cum sa facem ça ea sa dea roade? Aceasta este intrebarea. Naste ea vointa de a lua o atitudine,a reactiona sau actiona,in mod rational, organizat si persévèrent? R.R.

    Apreciază

  5. Din articol:
    MUNCA LUI HILLMAN ZGUDUIE BAZELE BIOLOGIEI CELULARE MODERNE
    Munca lui Harold Hillman are consecințe profunde cu privire la procedurile moderne de laborator ce sunt utilizate pentru a studia caracteristicile și chimia celulelor, cum ar fi fracționarea subcelulară și histochimia. De fapt, Hillman a declarat că aceste proceduri de rutină sunt complet improprii pentru un astfel de scop.
    Hillman a fost convins că astfel de proceduri, care necesită utilizarea unei mari cantităţi de energie, schimbă proprietățile celulelor mai mult decât orice diferențe observate şi că, din această cauză, orice concluzii făcute după astfel de proceduri sunt invalide.
    De asemenea, Hilman critică puternic microscopia electronică, pe care a descris-o drept o „pierdere de timp și bani”. Astfel, el se opune marii majorități a instituțiilor de cerecetare biologică ce consideră că invenția microscopului electronic este un punct esențial în cercetarea biologică / medicală.
    Munca lui Hillman include dovezi convingătoare care sugerează că multe dintre organitele celulare, pentru studierea cărora unii oameni de știință și-au dedicat viața, sunt doar artefacte (fragmente, resturi) care apar în procesul de pregătire fizico-chimică pentru histologie și microscopie electronică. Acest fapt include atât aparatul Golgi, cât și reticulul endoplasmatic (ER).
    Munca sa sugerează, de asemenea, că receptorii celulari și canalele de proteine transmembranare nu există. Unul dintre motivele pentru această concluzie este că receptorii anatomici ai celulelor nu pot fi văzuți nici măcar la microscopul electronic, în ciuda dimensiunii lor aflată în raza vizibilității.
    Hillman scrie că:
    „Orice reacţie care are loc în celulele intacte ale animalelor sănătoase şi întregi, poate fi numită un receptor. Nu trebuie să fie o structură a membranei celulare sau a nucleului.”
    Hillman a criticat, de asemenea, lipsa unor experimente de control suficient efectuate în cercetarea biologică. Experimentele de control formează piatra de temelie a bunei științe. Un control adecvat dă asigurarea că variabilele, altele decât cea testată, nu pot influența rezultatele experimentului dvs.
    Hillman scrie:
    „Toate procedurile biologice, în special cele perturbatoare, trebuie să fie însoțite de observații paralele de control, precise și suficiente, înainte ca validitatea și interpretarea experimentelor să fie acceptate.”
    Și asta,
    „Experimentele de control efectuate pentru a se vedea care sunt consecinţele folosirii reactivilor și manevrelor asupra rezultatelor experimentelor, au fost extrem de inadecvate.”
    Hillman a pus la îndoială și utilizarea culturilor de țesuturi pentru analiza histologică, iar logica sa nu poate fi eronată.
    „Culturile de țesuturi sunt similare în anumite moduri cu țesuturile din care provin, dar foarte diferite în alte moduri. Este clar că, deși există câteva proprietăți comune… există şi diferențe substanțiale. Aceasta este una dintre cele mai importante îndoieli cu privire la utilitatea culturilor de țesuturi ca surse de informații despre celulele provenite de la animale vii şi nevătămate. ”
    Hillman explică faptul că celulele din cultură au morfologie, biochimie și mediu semnificativ diferite faţă de celulele ţesuturilor din care au provenit.
    DAR CU PRIVIRE LA VIRUSURI?
    Munca lui Hillman provoacă şi virologia, la fel de mult precum biologia celulară. Iată câteva dintre cele mai importante întrebări la care avem nevoie, disperată, de răspunsuri cu privire la fenomenul „virusului”.
    1. Având în vedere că virusurile pot fi observate doar la microscopul electronic și că aceste proceduri implică depozite de metale grele, deshidratare, presiune scăzută, bombardament de electroni și iradiere cu raze X… ce înseamnă acest lucru în ceea ce privește morfologia sau chiar existența virusurilor în viața reală?
    2. Având în vedere că efectele virusurilor sunt studiate asupra culturilor de celule și că majoritatea culturilor de celule sunt obţinute din țesut embrionar, țesut canceros, celule stem sau celule de maimuțe ale căror proprietăți sunt complet diferite de cele ale țesutului uman adult… ce înseamnă acest lucru în ceea ce privește înțelegerea noastră cu privire la infectivitatea virusului la om?
    3. Să presupunem că Hillman are dreptate cu privire la reticulul endoplasmatic și la aparatul lui Golgi, şi că acestea sunt artefacte ce apar în procesele de pregătire în vederea examinării histologice și prin intermediul microscopiei electronice (deci, care nu există în celulele din ţesuturile fiinţelor vii). Având în vedere că se spune că virusurile-corona sunt asamblate la interfața reticulului endoplasmatic-aparatului Golgi… ce înseamnă acest lucru pentru înțelegerea asamblării virusului?
    4. Având în vedere că diferite culturi de celule sunt pregătite prin proceduri diferite, în medii chimice diferite… ar putea explica acest lucru de ce numai unele celule sunt observate ca propagând „virusuri” și altele nu?
    5. Să presupunem că Hillman are dreptate și că receptorii celulelor macromoleculare nu există. Având în vedere că se spune că virusurile interacționează cu receptorii celulelor gazdă ca etapă preliminară în vederea penetrării… ce înseamnă acest lucru în ceea ce privește înțelegerea noastră cu privire la modul în care virusurile pătrund în celule, dacă ele chiar fac acest lucru?
    6. Având în vedere importanța extremă a experimentelor de control și faptul că nu s-au efectuat controale adecvate pentru a testa consecinţele asupra culturilor celulare ce sunt induse de condițiile de laborator, de fluidele corporale, de antibiotice și de alte substanțe chimice… cum putem fi siguri că toate efectele citopatice observate sunt produse de așa-numitul virus și nu substanțele chimice, în sine?
    7. Având în vedere că la microscopul electronic putem examina doar țesut mort și nu celule vii… cum pot fi extrapolate rezultatele bazate pe microscopia electronică la sistemele vii?
    Orice persoană sinceră ar considera că este important să se răspundă la aceste întrebări… înainte de a emite alte concluzii cu privire la virusuri și la boli virale – dar stabilimentul medical oficial a ales să le ignore.
    În cea mai recentă carte a sa, Hillman scrie:
    „Dacă eu greşesc… doar reputația mea va fi afectată. Însă, dacă am dreptate, atunci… colegii aceștia, despre care s-ar dovedi că au greşit, înseamnă că şi-au risipit, inutil, timpul și carierele și că au folosit, în mod stupid, resursele publice sau caritabile. Ar putea să-și folosească timpul și resursele pentru a efectua cercetări mai productive.”

    https://www.newbraveworld.org/modern-medicine-is-currently-in-dire-straights/?fbclid=IwAR2V8AmkN21ShMij12rePjvligwkpZpBpEBfW-bNI64Zi4BZYjwUKkR-sic

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s