„El trăiește”

Într-o țară mediteraneană din Europa, înainte de alegeri, are loc o lovitură de stat, iar armata preia puterea. Se interzic arta modernă, muzica populară, romancierii de avangardă, matematica modernă, filozofii clasici și moderni și utilizarea simbolului „Ζ” (în greacă: zíta) care înseamnă: „El trăiește”. Așa se încheie filmul algeriano-francez Z din 1969, regizat de Costa-Gavras, cu un scenariu de Gavras și Jorge Semprú, bazat pe romanul cu același nume din 1966 al lui Vassilis Vassilikos. Filmul este o relatare a evenimentelor din jurul asasinării politicianului grec Grigoris Lambrakis în 1963.

Povestea începe cu momentele de propagandă guvernamentală plictisitoare și o prezentare de diapozitive despre politica agricolă. Apoi, șeful Jandarmeriei ține un discurs pasional, care descrie programul guvernului de combatere a opoziției de stânga. În paralel, se pregătește un miting al opoziţiei în care un deputat pacifist urmează să susţină un discurs, care pledează pentru dezarmarea nucleară. Au existat încercări ale guvernului de a împiedica rostirea discursului. În drum spre locație, deputatul este lovit de unul dintre protestatarii sponsorizați de guvern, dar își ține discursul. După ce a ținut discursul, în timp ce deputatul traversează strada, o mașină trece în viteză pe lângă el, iar un bărbat îl lovește cu o bâtă. Rana se dovedește fatală și deputatul moare la spital.

Ancheta este încredințată unui magistrat, fiu de colonel de jandarmi, care nu agreează ideile politice ale deputatului ucis. Cu toate acestea, magistratul, în pofida piedicilor puse de poliție în anchetă, cu ajutorul unui fotoreporter, descoperă adevarul și îi pune sub acuzare nu doar pe cei doi criminali, ci și pe patru ofițeri de poliție militară de rang înalt. Toți primesc pedepse ușoare și sunt reabilitați după lovitura de stat.

Distribuția cuprinde pe Jean-Louis Trintignant – magistratul de instrucție (personaj real – Christos Sartzetakis); Yves Montand (personaj real Grigoris Lambrakis); Irene Papas (personaj real Helene, soția deputatului); Pierre Dux în Generalul (personaj real Konstantinos Mitsou); Jacques Perrin – fotoreporter Giorgos Bertsos s.a.

Coloana sonoră aparține lui Mikis Theodorakis, care, în momentul filmărilor, era în arest în Grecia. Cuprinde cântece, care ulterior au devenit hituri: Antonis din „Trilogia Mauthausen”; Tânărul Zâmbitor, Murmurul inimii, Cafe Rock, Batucada, Cine nu vorbește despre Paște, În acest oraș. „Tanarul zâmbitor” (το γελαστό παιδί) a fost una dintre poreclele lui Lambrakis.

Filmul s-a bucurat de un succes deosebit atât la public, cât și la critici. A obținut peste 20 de premii între care Premiul juriului și Premiul pentru interpretare masculină (Jean-Louis Trintignant) la Festivalul filmului de la Cannes (1969), Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin (1970), Globul de Aur pentru cel mai bun film strain (1970); Premiul BAFTA pentru cea mai bună muzică de film – Mikis Theodorakis (1970) etc.

Câteva rânduri despre personajele reale

Grigoris Lambrakis (3 aprilie 1912 – 27 mai 1963) a fost un politician democrat grec, medic, sportiv de performanță și profesor al Facultății de Medicină a Universității din Atena. A deținut recordul grecesc la sărituri în lungime timp de douăzeci și trei de ani (1936 – 1959). A câștigat câteva medalii de aur la Jocurile Balcanice. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1944), Lambrakis a participat activ la rezistența greacă. În 1943, a înființat Uniunea Atleților Greci (Ένωση των Ελλήνων Αθλητών, Enosi ton Ellínon Athlitón) și a folosit veniturile obținute din competiții pentru a finanța ajutorarea cu alimente a populației înfometate. După Război, Lambrakis a continuat să-i ajute pe cei săraci, conducând o mică clinică privată pentru pacienții care nu își puteau permite îngrijiri medicale.

Nu era comunist, dar orientarea politică și ideologică a lui Lambrakis era spre stânga. A fost implicat activ în mișcarea pacifistă a timpului său. Lambrakis a acționat politic pentru Stânga Democrată Unită. A fost ales în Parlamentul Elen la alegerile legislative din Grecia din 1961 ca deputat al Pireului. Asasinarea lui, în 1963, a provocat proteste în masă, a dus la o criză politică prelungită terminată cu dictatura militară a coloneilor.

Christos Sartzetakis (6 aprilie 1929 – 3 februarie 2022) – jurist grec, judecător suprem al Curții de Casație, care a ocupat funcția de președinte al Greciei între 1985 și 1990. Tatăl său a fost ofițer de jandarmerie la Salonic. Sartzetakis a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Aristotel din Salonic și a devenit în 1955 judecător de pace la Kleisoura, Kastoria. În 1963, era judecător al Tribunalului de Primă Instanță din Salonic. Sartzetakis a fost desemnat cu anchetarea cazului Lambrakis. În martie 1964, el a trimis o scrisoare ministrului justiției Polychronis Polychronidis în care a implicat poliția și statul ca fiind responsabili pentru crimă. A dispus arestarea preventivă a patru ofițeri superiori.

În memoriile sale, publicate după părăsirea președinției, el a subliniat că moartea lui Lambrakis a fost un asasinat politic clar cu implicarea autorităților. Sartzetakis a fost exclus din justiție împreună cu 29 de magistrați prin Legea constituțională din 28 mai 1968, acuzat că „în exercitarea funcțiilor sale, a acționat în mod discriminatoriu, motivat de convingerile sale politice în favoarea unui partid politic, într-un mod care a încălcat încrederea cetățenilor în imparțialitatea sa”. 

A fost arestat de două ori de Junta coloneilor, (prima dată în ajunul Crăciunului, 1970) și a fost torturat de poliția militară greacă. După proteste internaționale, a fost eliberat din închisoare în 1971.

În septembrie 1974, după răsturnarea dictaturii și restabilirea democrației în Grecia, Sartzetakis a fost reabilitat. În calitate de membru al Curții de Apel, în 1976 a respins cererea Germaniei de extrădare a teroristului Rolf Pohle, argumentând că crimele sale au fost politice, iar Constituția greacă împiedică extrădarea în astfel de cazuri. A fost numit președinte al Curții de Apel în 1981 și a devenit membru al Curții Supreme Civile și Penale din Grecia în 1982.

În 1985, prim-ministrul Andreas Papandreou l-a nominalizat pe Sartzetakis, un judecător care nu fusese implicat în politică, drept candidat la presedentia Greciei și a fost ales cu 180 voturi (celelalte 110 fiind împărțite de alți doi candidați). În 1986, Sartzetakis s-a opus ferm legii care legaliza avortul. Între 1989 și 1990, a trebuit să facă față unei triple repetiții electorale (fără precedent) din cauza incapacității partidelor de a forma un guvern. În 1990, a refuzat să grațieze un tânăr homosexual, Christos Roussos, un tânăr homosexual condamnat la închisoare pe viață în 1976 pentru crimă, ceea ce a provocat proteste (Sartzetakis a fost acuzat că este homofob) și i-a înrăutățit relația cu prim-ministrul Papandreou. A fost criticat pentru convingeri conservatoare, pentru că a folosit forma conservatoare a Greciei moderne numită katharevousa, pentru că în 1986, a apărut într-o fotografie cu o cruce foarte mare la o sărbătoare la Mănăstirea Sumela etc. Sartzetakis a fost primul președinte care i-a primit pe toți luptătorii rezistenței antinaziste (inclusiv ELAS) la Palatul Prezidențial pentru sărbătoarea din 24 iulie. 

Konstantinos Mitsou (1909 – 1985) – general locotenent al Jandarmeriei Elene. S-a născut în 1909 în satul Halkiopoulo din Etolia. Tatăl său, Vasilios Mitsou, a fost un bogat proprietar de pământ. Konstantinos Mitsou a servit întâi în armata elenă ajungând sergent de infanterie. În 1932, s-a alăturat jandarmeriei elene. Între 1946 – 1949, a făcut parte din Direcția VIP de Securitate a Jandarmeriei și a fost șeful securității Regelui. Din 1950 până în 1953 a fost comandant al Jandarmeriei pentru regiunea Magnezia, iar din 1953 până în 1955 comandant al Jandarmeriei pentru regiunea Serres. În iulie 1961, a fost numit inspector general al jandarmeriei pentru nordul Greciei, responsabil cu toate forțele de jandarmerie din nordul țării. Prieten apropiat al primului-ministru Constantin Karamanlis. Pe întreg parcursul carierei a fost implicat în numeroase acte de represiune politică, tortură, asasinate. Implicarea sa în finanțarea și conducerea diferitelor organizații fasciste violente în nordul Greciei, și, în special, Salonic a fost descoperită de magistratul Christos Sartzetakis, iar Mitsou a fost închis, ceea ce a dus la căderea guvernului Karamanlis. A murit în 1985 la Salonic.

Vizionare plăcută.

P.S. Citesc o știre (sursa Știri pe surse) și mă minunez: parlamentarii de la Chișinău, ai progesistei Maia Sandu („slujirea de peste Prut” – ca să parafrazez un mare filozof român în viață), ar fi votat o lege prin care se interzice expunerea în spațiul public al literei Z. Dacă e adevărat, atunci, în sălile de cinematograf (care sunt spațiu public) se interzic filmele gen „Z”; „Zorro”; „Apocalipsa Z” etc. Dacă au interzis și scrierea literei z atunci apare o mare problemă: Facebook este spațiu public și în loc de zevzec (pentru a-i caracteriza) trebuie apelat la sinonimele (recomandate de dicționare) – prost, nătărău, găgăuţă, neghiob, smintit, bleg, nerod, neserios, zăpăcit, ceea ce încalcă regulile comunității. Greu mai este să scrii pe Facebook în ziua de azi.

sursa foto: senscritique.com

Marketing farmaceutic (IV)

Industria farmaceutică generează marje de profit mai mari decât orice altă industrie, exceptând industria armamentului. În fața concurenței la nivel mondial, a volatilității economice, a costurilor în creștere, a restricțiilor de brevetare și a producției în masă de medicamente generice, promovarea a devenit deosebit de importantă pentru companiile farmaceutice. Acest impuls uriaș al strategiilor de promovare creează multe probleme, inclusiv prescrierea irațională, deoarece informațiile pe care le oferă ar putea fi unilaterale, incorecte sau chiar înșelătoare (M. Murat Civaner, PLOS ONE, oct. 2020). OMS afirmă că unul dintre motivele importante pentru utilizarea irațională a medicamentelor ar fi „promovarea necorespunzătoare a medicamentelor din motive de crestere a profitului obținut din vânzarea medicamentelor” (WHO, Promoting rational use of medicines: core components. Policy Perspectives on Medicine, 2002.). Între strategiile de promovare se află și marketingul off-label.

Ce înseamnă off-label?

Punerea pe piața a unui medicament nou este un proces îndelungat: studii ample în laborator și pe animale, studii clinice de toxicitate, siguranță și eficacitate (grupuri de pacienți cu boli specifice primesc medicamentul conform protocoalelor stricte). Rezultatele sunt prezentate, pentru a obține aprobarea, autorităților competente (ca de exemplu, Federal Drug Administration-FDA, European Medicines Agency-EMA, Medicines and Health Products Regulatory Agency (MHRA) în Marea Britanie sau Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România – ANMDR). Atunci când aceste organisme de reglementare sunt convinse că medicamentul este sigur și eficient pentru condițiile în care este testat, aprobă medicamentul pentru vânzare și crează „eticheta medicamentului” (label) care specifică utilizările exacte pentru care poate fi prescris compusul farmaceutic, inclusiv populațiile de pacienți și dozele. Deși multe substanțe pot avea aplicații alternative potențiale, aprobarea se acordă numai pentru acele tratamente, care îndeplinesc cele mai stricte teste. Utilizarea unui medicament pentru a trata o boală într-un alt mod decât cel aprobat este cunoscută sub denumirea de utilizare off-label.

Utilizarea off-label este reglementată în Europa prin Directive 2001/83/EC of the European Parliament and of the Council of 6 November 2001 on the Community code relating to medicinal products for human use iar in SUA de legile federale The False Claim Act (FCA) din1863, The Federal Food, Drug, and Cosmetic Act din 1938 completată cu amendamentele Kefauver-Harris (1962) si The Food and Drug Administration Modernization Act (1997). Acestea tratează diferit utilizarea off-label de către medici și de către industria farmaceutică.

Medicii pot utiliza în mod legal prescrierea off-label, deoarece medicii o folosesc în beneficiul pacienților lor. Clinicienilor li se acordă o deferență și o independență substanțială în practicile de prescriere și în alte tratamente. În orice utilizarea off-label, medicii caută studii sau linii directoare bazate pe dovezi, care validează un medicament pentru o utilizare benefică în tratarea unei anumite boli. În practica medicală, se pot descoperi noi efecte benefice ale medicamentului, dar pe care industria farmaceutica nu cere să fie autorizate, fie din cauza procedurilor complicate și costisitoare, fie pentru că are pe piață un medicament similar, dar mult mai scump (de ex. Avestin – medicament etichetat ca oncologic, care are efecte spectaculoase în dezlipirea de retină sau sildenafilul – Viagra are efecte foarte bune în hipertensiunea pulmonara – medicamente care nu au fost etichetate nici până azi în aceste scopuri). În multe cazuri, pacienții au avut acces la tratamente salvatoare în afara etichetei. Treizeci la sută dintre toate antidepresivele, anticonvulsivantele și medicamentele antipsihotice prescrise în SUA, într-un an, la 40% dintre primitorii de medicamente psihotrope au fost off-label (Sharif A. Syed et all. JAAPsych. and Law, November 2020). În 2020, toate antiviralele folosite în COVID au fost off-label.

Medicamentele pot avea însă și o varietate de efecte secundare, unele suficient de semnificative pentru a înrăutăţi starea de sănătate a unei persoane. De aceea mecanismul off-label trebuie utilizat cu prudență. Utilizarea medicamentelor off-label poate provoca o creștere a efectelor secundare. Un studio, care a analizat 151.305 rețete prescrise la 46 021 pacienți, constata că la 7,6 % dintre pacienți au apărut efecte adverse de la un medicament, iar atunci când același medicament a fost utilizat off-label, rata a fost cu 44% mai mare (Tewodros Eguale, et all.; JAMA Intern Med. 2016; 176).

Există recomandarea pentru medici de a informa, de a obține consimțământul pacientului, de a nu utiliza off-label dincolo de competențele specialității sale, de a nu promova utilizarea off-label și mai ales de a nu accepta avantaje materiale (directe sau indirecte) din partea producătorului sau distribuitorului medicamentului.

Industria farmaceutică are o interdicție totală în ceea ce privește promovarea utilizării off-label a unui medicament.Motivul este că o astfel de comercializare poate duce la utilizări pe scară largă a unui medicament, care nu se bazează pe dovezi de eficacitate și siguranță, și expune pacienții la beneficii incerte și riscuri certe. În plus, scutește producătorii de efortul de a efectua studiile clinice necesare pentru a obține aprobare pentru noi utilizări. Intențiile companiilor de medicamente ar putea să nu fie întotdeauna nobile, ci dominate de profit. Deoarece medicamentele sunt adesea aprobate pentru utilizări foarte limitate, companiile farmaceutice se grăbesc să exploateze utilizările off-label pentru a genera profituri – adesea, în detrimentul siguranței pacienților.

„Disperați să-și mențină marjele de profit ridicate, companiile farmaceutice s-au implicat din ce în ce mai mult în activități ilegale, cum ar fi promovarea periculoasă și ilegală a medicamentelor pentru utilizări neaprobate de FDA – o practică denumită în mod obișnuit „promovare off-label” declara pentru Drugwatch, Dr. Michael Carome, Director la Public Citizen’s Health Research Group.

Oficial, Big Pharma condamnă marketingul off-label ca fiind ilegal. În mod neoficial îl practică într-o manieră îngrijorătoare. O dovedește cazuistica juridică. În SUA, între 2004– 2013 au fost condamnate pentru marketing off-label următoarele companii:

În 2004

Parke-Davis/ Pfizer pentru Gabapentin (Neurontin) – plata a 430 milioane $

În 2005

Serono (cumparata de Merck în 2006) pentru Somatropină (Serostim) S – plata a 704 milioane $

În 2006

InterMune pentru Interferon gamma 1b (actimun) – plata a 37 milioane $

În 2007

Bristol Myers-Squibb – pentru Pravastatin (Pravachol), Metformin (Glucophage), altele – plata a 515 milioane $

Cell Therapy Comp. pentru Trioxid de arsen (Trisenox) – plata a 11 milioane $

Orphan Medical Inc.pentru Xyrem – plata a 20 milioane $

Medicis pentru Ciclopirox gel (Loprox) – plata a 10 milioane $

În 2008

Cephalon – pentru Modafinil (Provigil), Tiagabină (Gabitril), Fentanil bucal (Actiq) – plata a 425 milioane $

În 2009

Eli Lilly pentru Olanzapină (Zyprexa), altele – plata a 1,4 miliarde $

Pfizer pentru Valdecoxib (Bextra), Ziprasidone (Geodon), Pregabalin (Lyrica), altele – plata a 2,3 miliarde $

În 2010

AstraZeneca pentru Quetiapină (Seroquel) – plata a 520 milioane $

Ortho-McNeil-Janssen pentru Topiramat (Topamax) – plata a 81 milioane $

Novartis pentru Tobramicină (TOBI) – plata a 72,5 milioane $

Forest Laboratories Inc. pentru Citalopram (Celexa) și Escitalopram (Lexapro) – plata a 313 milioane $

Allergan pentru OnabotulinumtoxinA (Botox) – plata a 600 milioane $

Novartis pentru Oxcarbazepină (Trileptal), altele – plata a 422,5 milioane $

GlaxoSmithKline pentru Paxil, Wellbutrin și Avandia – plata a 3 miliarde $

În 2012

Abbott Labs pentru Depakote– plata a 1,5 miliarde $

În 2013

Johnson & Johnson pentru Risperdal – plata a 2,2 miliarde $

Între 2009 și 2016, Departamentul de Justiție a SUA a colectat peste 19,3 miliarde de dolari de la Big Pharma în cazurile legate de fraudă și marketing înșelător. (surse: Department of Justice USA-DOJ, 2017, Almashat S et all. Public Citizen Health Research Group, Dec. 16, 2010, Aaron S. Kesselheimet all., PLoSMed.2011 Apr; 8(4), Whistleblowersinternational, 2021, Michael J Oldani, Medical Anthropology Quarterly 18(3).

În Marea Britanie, între 2003 și 2012, au existat 74 de hotărâri definitive privind promovare off-label, care au implicat 43 de companii și 65 de medicamente. Nouăsprezece companii au fost inculpate de mai multe ori (Andreas Vilhelmsson et all, PLoS Med,, Jan. 26, 2016)

În cursul anchetelor judiciare, s-au identificat trei strategii principale de marketing off-label, care nu se exclud reciproc:promovarea medicamentului pentru boli neaprobate, extinderea la subtipuri de boli/populații neaprobate (de exemplu, un medicament aprobat pentru tratarea depresiei la adulți este recomandat copiilor sau vârstnicilor) și doze neaprobate (companiile farmaceutice au promovat doze mai mari pentru a crește veniturile). Acțiunile desfășurate aveau drept țintă angajații companiei, medicii și pacienții (direct sau prin intermediul organizațiilor de pacienți).

În companiile farmaceutice, regulamentul interzice marketingul off-label. În realitate, neoficial, se stimulează reprezentanții de vânzări și sunt îndrumați cu privire la tactici de a vinde medicamente înafara etichetei. Angajații primesc ordine verbale, care sunt diferite de politicile scrise, li se oferă materiale promoționale, li se oferă instrucțiuni explicite pentru a șterge comunicările (e-mail, documente, broșuri), care discută utilizări specifice off-label pentru un medicament și li se stabilesc cote de vânzări, care ar putea fi îndeplinite în mod realist doar prin marketing off-label. Pentru acei agajați, care aduc în discuție etica și legea, există riscul de a fi concediați (Ann Snook, iSight 10 mai 2019). De altfel, ultimii au devenit avertizori și au pus la dispoziție probele care incriminau Big Pharma.

Medicii prescriptori sunt determinați să participe (conștient sau inconștient) la promovarea off-label.Multe companii au ignorat regulile, prezentând beneficiile prescrierii unui medicament pentru alte populații de pacienți sau alte boli (Jack A. BMJ. 2011 ;343). În cele mai flagrante cazuri, producătorii au găzduit chiar mese și vacanțe sponsorizate în care au făcut prezentări către medici despre beneficiile diferitelor utilizări neaprobate ale unui medicament. După identificarea medicilor și a liderilor din domeniul sănătății, care susțin o utilizare off-label, companiile farmaceutice aranjează ca acești experți să susțină prelegeri și seminarii de educație medicală continuă pentru a o promova prescrierea off-label. În unele cazuri, companiile au organizat seminarii prin intermediul unor companii intermediare pentru a crea impresia unei prezentări imparțiale (Mintzes B, et all, J Gen Intern Med. 2013;28(10), Whistleblowersinternational, 2021). În ceea ce privește cercetarea utilizată ca promovare mascată off-label, un exemplu concludent este compania Parke-Davis, care a recrutat 772 de medici, care să servească drept „investigatori” pentru un studiu necontrolat, menit aparent să studieze eficacitatea Neurontin. De fapt, studiul a fost un exercițiu de marketing menit să familiarizeze medicii investigatori cu Neurontin și să-i determine să scrie mai multe rețete off-label. Unsprezece pacienți din studiu au murit și alți 73 au prezentat evenimente adverse grave, dar marketingul a funcționat și cifra vânzărilor a crescut (Krautkramer,Ch. J., AMA Journal of Ethics,Iun.2006, Steinman MA et all Ann Intern Med. 2006;145(4)).

În sfârșit, pacienții și organizațiile de pacienți sunt în atenția Big Pharma pentru promovarea off-label. Prin materiale informative, cadouri, reduceri de preț, sponsorizări aceștia sunt determinați să facă presiuni asupra medicilor și autorităților pentru a li se prescrie off-label un anumit medicament (Landefeld CS et all, New Engl J Med. 2009;360(2)).

Marketingul off-label este omniprezent în sistemul de sănătate și prezintă unele comportamente și strategii particulare, iar practicile de marketing off-label par să se extindă. Din păcate, cele mai comune practici de marketing off-label par a fi, de asemenea, cel mai dificil de dovedit și controlat. În acest mod, bunăstarea și siguranța pacientului devin secundare extinderii profiturilor. Nicio strategie de reglementare nu va fi completă și eficientă fără ca medicii înșiși să servească drept bastion împotriva promovării off-label. Medicii sunt singurii, care au o viziune completă asupra multor dintre cele mai insidioase forme de marketing ilegal. Pe măsură ce înțelegerea de către medici a acestor practici și a consecințelor promovării inadecvate off-label pentru sănătatea publică evoluează, la fel poate și entuziasmul Big Pharma de a le utiliza va scădea.

sursa foto: isectra.com

Marketing farmaceutic (III)

Relația dintre medici și industria farmaceutică a stârnit dezbateri aprinse de mai multe decenii. În politicile lor, companiile de medicamente recurg la diferite metode pentru a influența medicii prescriptori. Nu este un lucru nou și neobișnuit.

În 1958, aproximativ 90% din marketingul Big Pharma se adresa medicilor. Agenții săi de vânzări au efectuat în acel an 20 de milioane de apeluri către cabinete medicale, au plătit pentru 3.790.809.000 de pagini de anunțuri în reviste medicale și au trimis 741.213.000 de mesaje prin poștă direct (Drugwatch, 2019).

În 2012, industria farmaceutică a cheltuit mai mult de 24 de miliarde de dolari în marketing pentru medici (Pew Charitable Trusts, 2014). Aceasta pentru a promova (a crește vânzările) produsele companiilor de medicamente prin influențarea practicilor de prescriere ale medicilor.

În dorința de a proteja pacienții de efectele „toxice” ale acestei strategii de promovare atât statele, cât și organismele profesionale ale medicilor au introdus în perioada 1998-2004, reglementări prin care este obligatorie declararea de către industrie și medici a sumelor date/primate. Dar, în timp ce industria farmaceutică și profesia medicală au crescut treptat restricțiile privind marketingul farmaceutic, ambele continuă încă să accepte un contact extins între ele și, adesea, neetic.

Industria farmaceutică folosește o varietate de tehnici pentru a-și promova produsele în fața medicilor: cadouri, reclame, detalii date de reprezentanții companiei în întălniri față în față cu medicii, mese gratuite, taxe de înregistrare la conferințe, sponsorizarea cluburilor, plăți către lectori, plăți către liderii lumii medicale, sponsorizarea Congreselor și a cursurilor educaționale etc (Elliott C. et all, Beacon Press; 2010; Popper N, Vlasic B. New York Times, Dec. 15, 2012; Rodwin M. J Law Med Ethics. 41, 2013; Elliott C, Neurol Clin Pract. 4(2): 2014; Ian Larkin et all, JAMA 2 mai 2017; Freek Fickweiler, Ward Fickweiler, Ewout Urbach, BMJ, sept. 2017).

Micile „cadouri”, cum ar fi un carnețel, un pix sau un stilou, care poartă numele unui medicament, o umbrelă cu sigla companiei, o probă gratuită dintr-un medicament, o masă gratuită etc.deși pare surprinzător, au potențialul de a influența medicii. Dovezile disponibile nu sugerează că majoritatea medicilor, care primesc plăți și cadouri din partea industriei, se angajează că vor întoarce serviciul. Mai degrabă, influența cadourilor și a plăților mici este inconștientă și majoritatea medicilor consideră că nu sunt afectați. Acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză. De fapt, este piatra de temelie a unui marketing eficient. Așa cum nimeni nu crede că este influențat de publicitate, nimeni nu crede că deciziile sale sunt modificate de cadouri și plăți, pur și simplu pentru că ei înșiși nu pot observa influența (Michael J Oldani, Medical Anthropology Quarterly 18(3) ,2004). Medicii sunt și ei oameni, iar micile cadouri au potențialul de a crea o dorință inconștientă de a răspunde prin prescrierea unui produs al companiei respective.

Într-o cercetare inedită, James S. Yeh, Jessica M. Franklin, Jerry Avorn et all., după ce au analizat rețetele scrise de 279.669 de medici pentru statine, au descoperit că doar o masă gratuită (sub 20 de dolari) echivalează cu rate mai mari de prescriere a statinelor scumpe, de marcă, promovate de compania farmaceutica – Crestor, Benicar și Pristiq (Association of Industry Payments to Physicians With the Prescribing of Brand-name Statins in Massachusetts, JAMA Internal Medicine Vol 176, Nr. 6, Iunie 2016).

Medicii, care au participat la evenimente sponsorizate de o companie farmaceutică, au atitudini mai pozitive față de medicamentele acelei companii și sunt înclinați să le prescrie chiar dacă există alternative mai ieftine. Medicii care au refuzat sponsorizarea prescriu într-o proporție mai mare medicamente generice, medicamente cu costuri mai mici (Tyler Greenway & Joseph Ross, BMJ, mai 2017).

Cadourile mici pot fi chiar mai influente decât cadourile mari, deoarece – tocmai datorită valorii lor mici – ele operează insidios, medicii rămânând de obicei neconștienți de capacitatea lor de a le influența comportamentul. Efectul este că se prescriu medicamente care fie nu sunt necesare, fie sunt mai scumpe decât alternativele (Wendy Lipworth, The Conversation, martie 2012).

O analiză din 2017 a constatat că „medicamentele de top promovate, erau mai puțin probabil să fie eficiente, sigure, accesibile și să reprezinte un adevărat avans în tratarea unei boli… Descoperirile noastre sugerează că promovarea farmaceutică ar trebui să fie întâmpinată cu scepticism sănătos”, (Tyler Greenway & Joseph Ross, BMJ, mai 2017).

Hannah Fresques a studiat 50 de medicamente de marcă – cele mai prescrise în Medicare (în 2016) pentru care producătorii de medicamente au făcut plăți către medici și a constatat că:

• 38 costă mai mult de 1.000 de dolari pe an;
• pentru 32, cel puțin 10% dintre medicii care prescriu medicamentul au primit plăți de la compania care l-a produs;
• pentru 46 dintre medicamente, medicii care au primit plăți au prescris mai mult, comparativ cu medicii care nu au primit plăți;
• medicii care au primit plăți au prescris cu 58% mai mult din acel medicament decât medicii care nu au primit plăți (ProPublica 20 decembrie 2019).

Un mod subtil prin care Big Pharma ajunge la furnizorii de servicii de sănătate sunt programele de educație medicala continuă.

Legea cere medicilor să urmeze cursuri de educație medicala continuă. Acestea implică cheltuieli mari pentru medici, dar ele pot fi suportate de companiile farmaceutice. De aceea, adesea, cursurile sunt parcă concepute pentru a influența medicii să prescrie un anumit medicament. Aceasta influență este subtilă: se prezintă mai multe medicamente, dar se insistă pe avantajul unuia.

În 2005,Comisia de sănătate a Camerei Comunelor din Regatul Unit a constatat că peste jumătate din toată educația medicală postuniversitară din Marea Britanie și o mare parte din educația asistentelor medicale este finanțată de industria farmaceutică din bugetul său anual de marketing de 1,65 miliarde de lire sterline. „Liderii de opinie cheie” pot primi 5000 de lire sterline pentru o oră de prelegere (Ferner, BMJ, 330(7496), 2005).

Big Pharma a fost întotdeauna un mare contributor atunci când vine vorba de finanțarea acestor cursuri, dintre care multe sunt gratuite pentru medici.

În 2014, furnizorii de educație medicală au raportat venituri de 2,7 miliarde de dolari, iar aproximativ 676 de milioane de dolari au venit direct de la companiile farmaceutice (plățile indirecte nu au fost contabilizate) – a constatat o investigație din 2015 a Milwaukee Sentinel Journal și MedPage Today.

Reglementările mai stricte, care cer medicilor să dezvăluie finanțarea și furnizorilor de educație medicală să refuze banii companiei de medicamente, au facut ca Big Pharma să angajeze companii terțe, care crează materiale, angajează instructori și organizează cursuri, iar pharma nu trebuie să dezvăluie banii pe care îi cheltuiește pe aceste programe. „Aceste companii vor să obțină mai mulți bani de la industrie și, cu siguranță, nu vor organiza un curs, care să nu atragă industria”, a declarat Paul Lichter, de la Universitatea din Michigan pentru Milwaukee Sentinel Journal.

Numărul medicilor și sumele sunt impresionante.

În SUA, ProPublica a analizat peste 56 de milioane de plăți efectuate din 2014 până în 2018. În fiecare an, companiile de medicamente au cheltuit între 2,1 și 2,2 miliarde de dolari plătind medicii-lectori pentru conferințe și consultanță, precum și pentru mese, călătorii și cadouri pentru ei (aceste cifre nu includ cheltuielile de cercetare). Peste 700 de medici au fost plătiți cu peste un milion de dolari de către companiile de medicamente, alți 21 de medici au câștigat mai mult de 500.000 de dolari, peste 2.500 de medici au primit cel puțin o jumătate de milion de dolari. Pe parcursul a cinci ani, 1 milion de medici, stomatologi și pediatri au primit cel puțin o plată, cel mai adesea o masă, de la o companie. Dintre acești practicanți, peste 323.000 au primit cel puțin o plată în fiecare an. Aproximativ 240.000 au primit o plată doar într-un un an, iar restul au primit plăți în mai mult de un an, dar în mai puțin de cinci. De reținut că în SUA există aproximativ 1,1 milioane de medici. O serie de studii au corelat datele de pe nota de plată cu opțiunile de prescriere ale medicilor și au găsit legături între plăți și produsele alese de medici (Charles Ornstein, Tracy Weber și Ryann Grochowski Jones, ProPublica, 17 octombrie 2019). Aceasta în condițiile în care, în Statele Unite, din august 2013, Physician Payments Sunshine Act impune ca industria să dezvăluie public toate plățile către medici mai mari de 10 USD.

Sumele sunt valabile doar pentru SUA. Dar Big Pharma desfășoară astfel de activități în toate țările, așa că sumele sunt mult mai mari.

Fiecare dolar cheltuit pe un medicament inutil (sau exagerat de scump) este un dolar care nu poate fi cheltuit pe altceva. În cele din urmă, cheltuielele determinate de marketingul adresat medicilor nu sunt plătite de companiile de medicamente, ci de pacienți, asigurători și guvern. Cu alte cuvinte, aceste costuri sunt suportate de populație.

Cunoscând aceste realități apare întrebarea legitimă:

Cine scrie rețeta? Medicii sau Big Pharma?

(va urma)

P.S. 1. Pew Charitable Trusts este o organizație neguvernamentală, independentă, fără scop lucrativ, fondată în 1948. Cu active de peste 6 miliarde USD, misiunea sa declarată este de a servi interesul public prin „îmbunătățirea politicii publice, informarea publicului și revigorarea vieții civice”.

P.S. 2. ProPublica (Pro Publica, Inc.) este o organizație nonprofit fondata de Paul Steiger la 18 septembrie 2007, cu sediul în New York City. Este o redacție, care își propune să producă jurnalism de investigație în interes public. În 2010, a devenit prima sursă de știri online care a câștigat un premiu Pulitzer.

sursa foto: progressivelifecare.com