Lockdown – un concept nou al sănătății publice

De la începutul nebuniei COVID-19, în Europa, în februarie 2020, am fost surprins de măsurile luate ca răspuns la pandemie și cel mai adesea nu le-am susținut. Am fost printre primii români care au semnat The Great Barrington Declaration (1) redactată de Martin Kulldorff (profesor la Universitatea Harvard), Sunetra Gupta (profesor la Universitatea Oxford) și Jay Bhattacharya (profesor la Universitatea Stanford), cea mai organizată inițiativă împotriva lockdown-ului, declarație care pledează pentru „protecția concentrată și realistă”. Motivele mele de disidență față de politicile oficiale au fost de ordin medical, etic, filozofic și legal. Am adus argumente pentru a susține această poziție, iar unele dintre raționamentele mele sunt acceptate astăzi pe cât de atacate au fost atunci. În aceea perioadă, argumentele oponenților au constat în insulte, etichete și în faptul că nu aș avea expertiză în domeniu – fiind medic legist. Nu am răspuns, deoarece nu am vrut să bagatelizez o problemă atât de importantă. Acum pot să răspund. În ceea ce privește expertiza mea: am dublă specializare (anatomie patologică și medicină legală), am studii juridice, am lucrări publicate în probleme de sănătate publică și sunt recunoscut pentru contribuția la dezvoltarea Bioeticii. Plus experiența de 50 de ani în sistemul de sănătate. Dar și dacă nu aș fi avut expertiza sau expierența trebuiau analizate argumentele. Ce ar fi să-i criticăm pe toți cei care își exprimă opinii în afara ariilor lor de expertiză? Ar trebui să criticăm orice epidemiolog, care face prescripții despre politica sanitară, orice anestezist care impune măsuri de sănătate publică, orice hematolog care introduce delictul de opinie etc. Problema COVID, având în vedere numeroasele sale fațete, este cel mai bine abordată prin ascultarea a cât mai multor voci a unor oameni cu perspective diferite și tipuri diferite de expertiză. Am fost criticat și pentru că nu sunt dispus să „urmez știința oficială” și să „ascult experții”. Este adevărat. Încă din anii 2000 am publicat articole despre pericolele transformării științei într-o religie, despre abandonarea spiritului critic și „osificarea științei oficiale”, despre primejdia „dictaturii sănătății publice”, a „dictaturii politico-medicale”. Viața mi-a confirmat aceste temeri.

Răspunsul global la recenta pandemie de coronavirus a relevat o criză etică în sănătatea publică. Politicile urmate pot fi considerate inacceptabile conform normelor de etică a sănătății publice. 

Cu peste șapte decenii în urmă, Donald Henderson (cel care a condus campania OMS de eradicare a variolei) și alții identificau un „principiu primordial” (2, 3) în combaterea pandemiilor și anume:

„Comunitățile care se confruntă cu epidemii… răspund cel mai bine și cu cea mai mică anxietate atunci când funcționarea socială normală a comunității este cel mai puțin perturbată”.

Pe baza acestui principiu s-au fundamentat reguli de aplicare (4, 5, 6, 7, 8):

• Pentru a justifica impunerea unor intervenții de sănătate publică potențial împovărătoare este necesara existența dovezilor privind beneficiile probabile.
• Acolo unde se așteaptă ca două intervenții să fie eficiente, trebui selectată intervenția care implică cele mai puține daune (alternativa cea mai putin restrictivă).
• Poverile (și/sau daunele) urmare a intervenției trebuie să fie depășite de beneficiile obținute (proporționalitatea).
• Intervenția trebuie implementată (și sarcinile impuse) într-o manieră echitabilă, nediscriminatorie.
• Trebuie să existe procedurile legale adecvate și rapide prin care persoanele fizice să aibă dreptul de a face apel.
• Elaborarea politicilor trebuie să fie transparentă și democratică.

Mai mult, un raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2019, privind intervențiile non-farmaceutice (NPI) în timpul pandemiilor, exprima rezerve majore față de următoarele măsuri (indiferent cât de gravă este amenințarea pandemica) (9):

• Urmărirea contactelor (deoarece aceasta este costisitoare și adesea inutilă pentru o infecție pe scară largă sau cu răspândire rapidă).
• Carantina obligatorie a persoanelor expuse (deoarece aproape fiecare individ va fi expus mai devreme sau mai târziu la un virus pandemic).
• Screening-ul de intrare și de ieșire (deoarece acesta s-a dovedit a fi ineficient).
• Închiderea frontierelor (deoarece acestea impun costuri mari, sunt adesea discriminatorii și implică restrângerea excesivă a drepturilor cetățenilor).

Existau deci principii etice ce trebuiesc respectate într-o pandemie (10, 11, 12) și anume:

(1) asigurarea unui beneficiu maxim și un prejudiciu minim,

(2) realizarea dreptății

(3) eliminarea inegalității în sănătate

(4) realizarea transparenței și

(5) respectarea autonomiei, confidențialității și a drepturilor omului.

Urmând aceste principii, răspunsurile de sănătate publică la o pandemie ar trebui să fie sustenabile, plecând de la premiza că virusurile pandemice vor deveni endemice și vor provoca boli timp de mulți ani (13).

Este evident că, în combaterea pandemiei COVID-19, nici o măsura nu a respectat aceste principii. Multe țări, inclusiv România, au optat pentru a impune restricții severe asupra comportamentului și activității economice pentru perioade semnificative de timp, fără dovezi științifice. Decidenții s-au iluzionat că vor eradica virusul (lucru probabil imposibil) având obiectivul nerealist „zero Covid”; o iluzie cu atât mai mult cu cât se presupune că SARS-Cov-2 va continua să evolueze, așa cum o fac alți viruși, cu unele variante noi în ceea ce privește atât transmiterea (așa cum s-a vazut), cât și boala. Din acest motiv și din altele pare cel puțin ciudat că s-a lansat un nou concept – lockdown.

Termenul de lockdown nu a existat în sanatatea publică de dinainte de 2020, când se folosea uzual termenul de carantină (quarantine în engleza). Lockdown-ul era caracteristic pentru sistemul penitenciar și însemna închiderea pușcăriașilor în celule, ca măsură de securitate, atunci când exista un conflict în închisoare.

China a utilizat, ca metoda non-farmaceutică de combatere a epidemiei COVID-19, blocarea totală a unor orașe sau regiuni, Italia a imitat-o, iar Neil Ferguson a folosit termenul de lockdown („blocare”) în documentele din Regatul Unit pentru a se referi la combinația dintre distanțarea socială în masă, izolare și carantină, închiderea școlilor și universităților și închiderea locurilor de muncă (14). Termenul a devenit rapid asociat cu aplicarea coercitivă și punitivă (contravențională sau penală) a unor astfel de politici, inclusiv restricții draconice ale libertăților cetățenilor (15). Blocajele nu numai că au implicat restricții semnificative ale libertății, ci au fost adesea însoțite de implicarea poliției și armatei, sancțiuni financiare mari pentru încălcarea ordinelor de sănătate publică (inclusiv pentru copii) și în numeroase cazuri închisoare pentru cei care nu se conformează (16).

Masurile au fost justificate de autorități (și acceptate de o mare parte a populației) prin gravitatea bolii și noutatea acesteia. Dacă pentru o perioadă scurtă (1-2 luni) de la începerea pandemiei aceste argumente pot fi acceptate, ulterior aceastea nu mai au justificare. Pe tot parcursul pandemiei au apărut dovezi că astfel de măsuri nu numai că au fost ineficiente,dar au produs daune ireparabile.

Caracteristici epidemiologice arătau că mare parte din măsurile din lockdown erau exagerate și ineficiente. Datele din China de la începutul anului 2020 au oferit dovezi clare că COVID-19 aveao rată globală a letalității de 2,3% (la sfârșitul pandemiei a fost de 0,68 – 0,90%), cu un risc major pentru adulții în vârstă și riscuri foarte scăzute pentru adulții tineri și copii (17). Transmiterea virală a fost exclusiv aeriana, în medii interioare, rapoartele de transmitere în aer liber fiind extrem de rare (18). Studiile ulterioare (din 2020 și 2021) au confirmat acest lucru (19, 20, 21). Persoanele peste 65 ani având comorbidități aveau un risc de peste 1000 de ori pentru o formă severă sau fatală în timp ce copiii și tinerii erau, de regulă, purtatori sănătoși și excepțional făceau forme foarte ușoare (20). Până în august 2022, existau zero cazuri de transmitere în aer liber confirmate prin secvențierea filogenetică a virusului în literatura științifică revizuită (8). Mai mult,majoritatea persoanelor izolate din cauza expunerii la un caz infecțios, nu se infectau. Madewell, Yang și colab. au constatat că cel mai mare risc de a se infecta după expunerea în familie era < 20% (22).

Din precedentele pandemiiexistau dovezi că măștile de față din pânză au fost ineficiente (23) și de aceea Organizația Mondială a Sănătății a recomandat inițial să nu se folosească pentru COVID-19 (24). Cu toate acestea purtarea măștii în mediu extern sau în interior a fost impusă comunității deși nu au contribuit la reducerea semnificativă a transmiterii virusurilor respiratorii (25). În singurile studii randomizate controlate publicate până în prezent, Bundgaard, Bundgaard și colab. (2021) și Abaluck, Kwong și colab. (2022) au constatat că măștile folosite în pandemia COVID-19 au fost asociate cu beneficii mici sau deloc semnificative și că măștile din pânză nu au oferit niciun beneficiu (26, 27). În schimb, daunele mascării în masă a populației au inclus întreruperea comunicării verbale normale (cu consecințe grave pentru cei cu deficiențe de bază în acest domeniu), apariția sau agravarea unor afecțiuni respiratorii, daune economice legate de miliardele de dolari cheltuite pe măști și daune ale mediului determinate de măștile de unică folosință (28).

Lockdown-ul a produs mult mai multe daune decât pandemia propriu-zisă. Efectul acestuia la reducerea incidenței COVID-19 și a transmiterii virusului SARS-CoV-2 a fost mult mai mic decât s-a prognozat. Mai mult, există studii care afirmă, astăzi, că o durată mai scurtă sau intervenții mai puțin stricte (de exemplu, mai puține restricții asupra activităților în aer liber, mai puține închideri de școli sau mai puține intervenții ale poliției) ar fi produs rezultate mult mai bune (29, 30).

Exemplele de intervenții cu dovezi minime sau fără dovezi de beneficii semnificative includ toate restricțiile de sănătate publică în spații exterioare bine ventilate, utilizarea măștilor de pânză, controlul la intrare și ieșire (de exemplu, verificarea temperaturii) și utilizarea ecranelor din plastic și alte intervenții similare ca bariere ale interacțiunilor umane normale.

Exemple de intervenții cu prejudicii excesive includ închiderile prelungite de școli și universități; politici în spitale, la granițe și în alte situații care au împiedicat interacțiunea umană în momente importante (de exemplu, nașteri, decese sau îngrijirii la sfârșitul vieții).

Măsurile coercitive cvasiuniversale au creat daune cumulate enorme la nivel comunitar și individual (31, 32, 33).

Lockdown-ul a condus la o creștere a violenței familiale și a infracționalității generale la nivel mondial (34, 35, 36, 37),deteriorarea sănătății mintale, perturbarea screening-ului și a asistenței medicale pentru bolile netransmisibile și creșteri semnificative ale factorilor de risc pentru sănătate, cum ar fi obezitatea și consumul excesiv de alcool (38). La nivel mondial, multe dintre aceste daune au fost suportate de adulții tineri, dar mai ales de copiii. În țările cu venituri mici și medii, a crescut numărul deceselor la cei cu vârsta sub 5 ani (care nu sunt cauzate de coronavirus), au existat milioane de căsătorii între copii și majori, întreruperi ale programelor non-COVID etc. Copiii din mai multe țări au suferit, de asemenea, pierderi semnificative în ceea ce privește școlarizarea din cauza închiderii prelungite a școlilor (39, 40).

Daune au creat și intervențiile dovedite nu numai ca ineficiente, dar care au contribuit fie la raspandirea virusului, fie la „sufocarea spitalelor” – cum au fost triajul extins sau certificatul verde.

Un argument folosit în mod obișnuit pentru lockdown este că, fără el, sistemul de sănătate și spitalele vor fi copleșite. A fost utilizat pentru a justifica orice restricție aplicată pe perioade foarte lungi de timp. În realitate, triajul extins, „vânarea” purtătorilor sănătoși (rebotezați „bolnavi asimptomatici”) și internarea obligatorie au fost cele care au creat presiune pe sistem și spitale. Presiunea asupra unui sistem de sănătate trebuie luată în considerare în combinație cu alte costuri și beneficii și poate fi diminuată prin masuri mai ușoare și mai puțin autoritariste, cu cât mai puține daune aduse țesutului social.

Multe țări au implementat permise sau certificate de sănătate COVID-19 pentru a promova o revenire mai sigură la normalitate. Aceste permise au fost propuse ca o modalitate de a dovedi că cineva a fost vaccinat, s-a vindecat de boală sau are rezultate negative la un test de diagnostic. Din februarie până în septembrie 2021, 129 de țări au solicitat un anumit tip de certificat de vaccinare de la populația lor sau de la cei care doresc să intre pe teritoriul lor fără a fi nevoiți să se izoleze sau să respecte vreo carantină (41). OMS a declarat mai întâi, în februarie 2021, că nu susține ideea pașapoartelor de vaccinare, deoarece nu există nicio garanție că vor preveni răspândirea virusului (42) pentru ca apoi, în august 2021, sa le accepte (43). Certificatele au indus un sentiment de siguranță și persoanele posesoare nu au mai luat nicio măsură de protecție, putând fi, fără știința și voința lor, dar cu voia autorităților, vectori de răspândire a virusului. Aceasta deoarecerezultatele testelor de diagnosticare au marje mari de eroare (până la 20-30%) și depind de mulți factori, precum timpul de dezvoltare a bolii, calitatea probei, biologia pacientului, sensibilitatea testului etc. (44, 45, 46, 47, 48, 49), iar cei vaccinați anti-COVID nu numai că pot fi purtători de viruși, dar se pot îmbolnăvi. În schimb, aceste documente au încălcat autonomia persoanei, dreptul la viața privată și au produs discriminarea și stigmatizarea unui segment important din populație.

Costurile economico-sociale mari ale lockdown-lui constituie, de asemenea, daune în măsura în care resursele ar fi putut fi mai bine direcționate pentru a produce beneficii mai mari pentru sănătate sau alte beneficii sociale (50). Criza economică, inflația sunt urmare a acestui tip de abordare.

Cele mai mari daune le-a adus lockdown-ul libertăților cetățenești. Este un fapt regretabil că preocuparea față de libertăți a fost abandonată în ultimii ani, iar această realiniere preexistentă interacționează cu dezbaterile privind lockdown-ul. Preocuparea față de încalcarea drepturilor omului, efectele dezastruoase ale politicilor actuale au fost subiecte total neglijate în timpul pandemiei. Godfrey-Smith sublinia „Politica din ultimii ani a fost ghidată de epidemiologi și ofițeri din domeniul sănătății – oameni limitati, cu un accent profesionist pe un singur tip de rău… Rezultatul a fost suprimarea unor libertăți de bază” (51). Răspunsul la COVID-19 prin lockdown a implicat restricții extreme ale libertății individuale. Încălcările esențiale s-au referit la libertatea de mișcare, libertatea de asociere, libertatea de a protesta, libertatea de exprimare, libertatea de credință, libera alegere a ocupației, libera alegere a unui act medical și confidențialitatea. Lockdown-ul a fost acceptat deoarece guvernele și specialiști limitați sau interesați au propagat ideea de frică de boală, și asta s-a întâmplat cu susținerea continuă a mass-mediei, a unor lideri de opinie, a unor reprezentanți ai mediului academic medical. Este greu de admis că toți cei care au gestionat pandemia erau incompetenți, nu cunoșteau regulile eticii sănătății publice sau nu aveau informațiile complete. Toate datele prezentate aici au fost publicate și accesibile în timpul pandemiei. Singura explicație este că au fost corupți de puterea pe care au căpătat-o la debutul pandemiei și au dorit să o mențină propunând, după cum afirmă Jamrozik (8), o „nouă normalitate”. Un „nou tip de democrație” în care există o putere necenzurată de cetățeni, cu blocaje sociale și politice impuse de poliție și armată, cu interdicții pentru cetățeni, cu sancțiuni aspre pentru nerespectarea politicilor restrictive de sănătate publică adică altfel spus o dictatură politico-medicală.

În concluzie, lockdown-ul este un concept nou și periculos, un mod de a instaura un regim autoritar cu o justificare medicală.

P.S.1. În pandemie, a existat o știre cu o femeie de 70 de ani din România, căreia i-au fugit găinile din curte, a ieșit în stradă să le recupereze (înafara orelor premise de autorități) și a fost amendată cu 5000 lei. A scăpat ieftin. În Marea Britanie, în aceiași perioadă, luptele cu bulgări de zăpadă în aer liber, au fost considerate foarte periculoase (deoarece ar facilita transmiterea virală!!!) așa că zece studenți, care au inițiat o luptă cu bulgări de zăpadă într-un parc, au fost amendați cu 10.000 de lire sterline fiecare.

P.S.2. Bibliografie

1. The Great Barrington Declaration gbdeclaration.org

2. Inglesby TV, Nuzzo JB, O’Toole T, Henderson DA. Disease mitigation measures in the control of pandemic influenza. Biosecur Bioterror. 2006;4(4):366-75. doi: 10.1089/bsp.2006.4.366. PMID: 17238820.

3. Henderson DA, Courtney B, Inglesby TV, Toner E, Nuzzo JB. Public health and medical responses to the 1957-58 influenza pandemic. Biosecur Bioterror. 2009 Sep;7(3):265-73. doi: 10.1089/bsp.2009.0729. PMID: 19656012.

4. Tulchinsky TH. Ethical Issues in Public Health. Case Studies in Public Health. 2018:277–316. doi: 10.1016/B978-0-12-804571-8.00027-5. Epub 2018 Mar 30. PMCID: PMC7149338.

5. Jamrozik E, Selgelid MJ. Surveillance and control of asymptomatic carriers of drug-resistant bacteria. Bioethics. 2019 Sep;33(7):766-775. doi: 10.1111/bioe.12642. PMID: 31423608.

6. Childress JF, Faden RR, Gaare RD, Gostin LO, Kahn J, Bonnie RJ, Kass NE, Mastroianni AC, Moreno JD, Nieburg P. Public health ethics: mapping the terrain. J Law Med Ethics. 2002 Summer;30(2):170-8. doi: 10.1111/j.1748-720x.2002.tb00384.x. PMID: 12066595.

7. Michael J. Selgelid, A Moderate Pluralist Approach to Public Health Policy and Ethics, Public Health Ethics, Volume 2, Issue 2, July 2009, Pages 195–205, doi.org/10.1093/phe/php018

8. Jamrozik E. Public health ethics: critiques of the „new normal”. Monash Bioeth Rev. 2022 Jun;40(1):1-16. doi: 10.1007/s40592-022-00163-7. Epub 2022 Sep 27. PMID: 36167921; PMCID: PMC9514707.

9. World Health „Organization Non-pharmaceutical public health measures for mitigating the risk and impact of epidemic and pandemic influenza: annex: report of systematic literature reviews”, 2019 WHO, Geneva, Switzerland.

who.int/publications/i/item/non-pharmaceutical-public-health-measuresfor-mitigating-the-risk-and-impact-of-epidemic-and-pandemic-influenza

10. McClung N, Chamberland M, Kinlaw K, Bowen Matthew D, Wallace M, Bell BP, Lee GM, Talbot HK, Romero JR, Oliver SE, Dooling K. The Advisory Committee on Immunization Practices’ Ethical Principles for Allocating Initial Supplies of COVID-19 Vaccine – United States, 2020. MMWR Morb Mortal Wkly Rep. 2020 Nov 27;69(47):1782-1786. doi: 10.15585/mmwr.mm6947e3. PMID: 33237895; PMCID: PMC7727606.

11. Leadbeater BJ, Dishion T, Sandler I, Bradshaw CP, Dodge K, Gottfredson D, Graham PW, Lindstrom Johnson S, Maldonado-Molina MM, Mauricio AM, Smith EP. Ethical Challenges in Promoting the Implementation of Preventive Interventions: Report of the SPR Task Force. Prev Sci. 2018 Oct;19(7):853-865. doi: 10.1007/s11121-018-0912-7. PMID: 29936579; PMCID: PMC6182388.

12. Saleh BM, Aly EM, Hafiz M, Abdel Gawad RM, El Kheir-Mataria WA, Salama M. Ethical Dimensions of Public Health Actions and Policies With Special Focus on COVID-19. Front Public Health. 2021 Aug 2;9:649918. doi: 10.3389/fpubh.2021.649918. PMID: 34409003; PMCID: PMC8365183.

13. Heriot GS, Jamrozik E. Imagination and remembrance: what role should historical epidemiology play in a world bewitched by mathematical modelling of COVID-19 and other epidemics? Hist Philos Life Sci. 2021 Jun 7;43(2):81. doi: 10.1007/s40656-021-00422-6. PMID: 34100155; PMCID: PMC8183318.

14. Neil M Ferguson, Daniel Laydon, Gemma Nedjati-Gilani, Natsuko Imai, Kylie Ainslie, Marc Baguelin, Sangeeta Bhatia, Adhiratha Boonyasiri, Zulma Cucunubá, Gina Cuomo-Dannenburg, Amy Dighe, Ilaria Dorigatti, Han Fu, Katy Gaythorpe, Will Green, Arran Hamlet, Wes Hinsley, Lucy C Okell, Sabine van Elsland, Hayley Thompson, Robert Verity, Erik Volz, Haowei Wang, Yuanrong Wang, Patrick GT Walker, Caroline Walters, Peter Winskill, Charles Whittaker, Christl A Donnelly, Steven Riley, Azra C Ghani. Impact of non-pharmaceutical interventions (NPIs) to reduce COVID-19 mortality and healthcare demand, Imperial College COVID-19 Response Team, 16 March 2020, imperial.ac.uk/media/imperial-college/medicine/sph/ide/gida-fellowships/Imperial-College-COVID19-NPI-modelling-16-03-2020.pdf

15. Soutphommasane T, Stears M. Fear, freedom and political culture during COVID-19. Monash Bioeth Rev. 2022 Jun;40(1):110-119. doi: 10.1007/s40592-022-00157-5. Epub 2022 Jun 15. PMID: 36053481; PMCID: PMC9438370.

16. Yan Y, Malik AA, Bayham J, Fenichel EP, Couzens C, Omer SB. Measuring voluntary and policy-induced social distancing behavior during the COVID-19 pandemic. Proc Natl Acad Sci U S A. 2021 Apr 20;118(16):e2008814118. doi: 10.1073/pnas.2008814118. PMID: 33820846; PMCID: PMC8076999

17. The Novel Coronavirus Pneumonia Emergency Response Epidemiology Team. The epidemiological characteristics of an outbreak of 2019 novel coronavirus diseases (COVID-19) in China, pesquisa.bvsalud.org/global-literature-on-novel-coronavirus-2019-ncov/resource/en/czh-933

18. Qian H, Miao T, Liu L, Zheng X, Luo D, Li Y. Indoor transmission of SARS-CoV-2. Indoor Air. 2021 May;31(3):639-645. doi: 10.1111/ina.12766. Epub 2020 Nov 20. PMID: 33131151.

19. Salje H, Tran Kiem C, Lefrancq N, Courtejoie N, Bosetti P, Paireau J, Andronico A, Hozé N, Richet J, Dubost CL, Le Strat Y, Lessler J, Levy-Bruhl D, Fontanet A, Opatowski L, Boelle PY, Cauchemez S. Estimating the burden of SARS-CoV-2 in France. Science. 2020 Jul 10;369(6500):208-211. doi: 10.1126/science.abc3517. Epub 2020 May 13. Erratum in: Science. 2020 Jun 26;368(6498): PMID: 32404476; PMCID: PMC7223792.

20. Spiegelhalter D. Use of „normal” risk to improve understanding of dangers of covid-19. BMJ. 2020 Sep 9;370:m3259. doi: 10.1136/bmj.m3259. PMID: 32907857.

21. Bulfone TC, Malekinejad M, Rutherford GW, Razani N. Outdoor Transmission of SARS-CoV-2 and Other Respiratory Viruses: A Systematic Review. J Infect Dis. 2021 Feb 24;223(4):550-561. doi: 10.1093/infdis/jiaa742. PMID: 33249484; PMCID: PMC7798940.

22. Madewell ZJ, Yang Y, Longini IM Jr, Halloran ME, Dean NE. Household Secondary Attack Rates of SARS-CoV-2 by Variant and Vaccination Status: An Updated Systematic Review and Meta-analysis. JAMA Netw Open. 2022 Apr 1;5(4):e229317. doi: 10.1001/jamanetworkopen.2022.9317. PMID: 35482308; PMCID: PMC9051991.

23. MacIntyre CR, Seale H, Dung TC, Hien NT, Nga PT, Chughtai AA, Rahman B, Dwyer DE, Wang Q. A cluster randomised trial of cloth masks compared with medical masks in healthcare workers. BMJ Open. 2015 Apr 22;5(4):e006577. doi: 10.1136/bmjopen-2014-006577. PMID: 25903751; PMCID: PMC4420971.

24.World Health Organization. 2020. Advice on the use of masks in the community, during home care and in health care settings in the context of the novel coronavirus (2019-nCoV) outbreak: interim guidance, 29 January 2020. World Health Organization.

who.int/publications/i/item/advice-on-the-use-of-masks-in-the-community-during-home-care-and-in-healthcare-settings-in-the-context-of-the-novel-coronavirus-(2019-ncov)-outbreak

25. Jefferson T, Del Mar CB, Dooley L, Ferroni E, Al-Ansary LA, Bawazeer GA, van Driel ML, Jones MA, Thorning S, Beller EM, Clark J, Hoffmann TC, Glasziou PP, Conly JM. Physical interventions to interrupt or reduce the spread of respiratory viruses. Cochrane Database Syst Rev. 2020 Nov 20;11(11):CD006207. doi: 10.1002/14651858.CD006207.pub5. Update in: Cochrane Database Syst Rev. 2023 Jan 30;1:CD006207. PMID: 33215698; PMCID: PMC8094623.

26. Bundgaard H, Bundgaard JS, Raaschou-Pedersen DET, von Buchwald C, Todsen T, Norsk JB, Pries-Heje MM, Vissing CR, Nielsen PB, Winsløw UC, Fogh K, Hasselbalch R, Kristensen JH, Ringgaard A, Porsborg Andersen M, Goecke NB, Trebbien R, Skovgaard K, Benfield T, Ullum H, Torp-Pedersen C, Iversen K. Effectiveness of Adding a Mask Recommendation to Other Public Health Measures to Prevent SARS-CoV-2 Infection in Danish Mask Wearers : A Randomized Controlled Trial. Ann Intern Med. 2021 Mar;174(3):335-343. doi: 10.7326/M20-6817. Epub 2020 Nov 18. PMID: 33205991; PMCID: PMC7707213.

27. Abaluck J, Kwong LH, Styczynski A, Haque A, Kabir MA, Bates-Jefferys E, Crawford E, Benjamin-Chung J, Raihan S, Rahman S, Benhachmi S, Bintee NZ, Winch PJ, Hossain M, Reza HM, Jaber AA, Momen SG, Rahman A, Banti FL, Huq TS, Luby SP, Mobarak AM. Impact of community masking on COVID-19: A cluster-randomized trial in Bangladesh. Science. 2022 Jan 14;375(6577):eabi9069. doi: 10.1126/science.abi9069. Epub 2022 Jan 14. PMID: 34855513; PMCID: PMC9036942.

28. Torres FG, De-la-Torre GE. Face mask waste generation and management during the COVID-19 pandemic: An overview and the Peruvian case. Sci Total Environ. 2021 Sep 10;786:147628. doi: 10.1016/j.scitotenv.2021.147628. Epub 2021 May 8. PMCID: PMC8105123.

29. Haug N, Geyrhofer L, Londei A, Dervic E, Desvars-Larrive A, Loreto V, Pinior B, Thurner S, Klimek P. Ranking the effectiveness of worldwide COVID-19 government interventions. Nat Hum Behav. 2020 Dec;4(12):1303-1312. doi: 10.1038/s41562-020-01009-0. Epub 2020 Nov 16. PMID: 33199859.

30. Sharma M, Mindermann S, Rogers-Smith C, Leech G, Snodin B, Ahuja J, Sandbrink JB, Monrad JT, Altman G, Dhaliwal G, Finnveden L, Norman AJ, Oehm SB, Sandkühler JF, Aitchison L, Gavenčiak T, Mellan T, Kulveit J, Chindelevitch L, Flaxman S, Gal Y, Mishra S, Bhatt S, Brauner JM. Understanding the effectiveness of government interventions against the resurgence of COVID-19 in Europe. Nat Commun. 2021 Oct 5;12(1):5820. doi: 10.1038/s41467-021-26013-4. PMID: 34611158; PMCID: PMC8492703.

31. Lawford-Smith, H. Was lockdown life worth living?. Monash Bioeth. Rev. 40, 40–61 (2022). https://link.springer.com/article/10.1007/s40592-022-00155-7

32. Pak A, Adegboye OA, McBryde ES. Are We Better-Off? The Benefits and Costs of Australian COVID-19 Lockdown. Front Public Health. 2021 Dec 2;9:798478. doi: 10.3389/fpubh.2021.798478. PMID: 34926400; PMCID: PMC8674450.

33. Lally M. A cost-benefit analysis of COVID-19 lockdowns in Australia. Monash Bioeth Rev. 2022 Jun;40(1):62-93. doi: 10.1007/s40592-021-00148-y. Epub 2022 Jan 28. PMID: 35088370; PMCID: PMC8794621.

34. Taub, A. (2020). A New COVID-19 Crisis: Domestic Abuse Rises Worldwide. New York Times.
nytimes.com/2020/04/06/world/coronavirus-domestic-violence.html

nytimes.com/2020/04/06/world/coronavirus-domestic-violence.html

35. Wanqing, Zhang. 2020. Domestic violence cases surge during COVID-19 epidemic. Sixth tone. 3rd March 2020. sixthtone.com/news/1005253

36.Graham-Harrison, Emma, Giuffrida, Angela, Smith, Helena and Ford, Liz. 2020. Lockdowns around the world bring rise in domestic violence. The Guardian.

theguardian.com/society/2020/mar/28/lockdowns-world-rise-domestic-violence .

37. Gupta, Alisha Haridasani and Stahl, Aviva. 2020. For abused women, a pandemic isolation presents its own dangers. The New York Times. 24 martie 2020.updateOct. 8 2021, nytimes.com/2020/03/24/us/coronavirus-lockdown-domestic-violence.html

38. Ipsos. 2021. „More than a third of Australians have gained weight during the pandemic – Ipsos survey.” from https://www.ipsos.com/en-au/more-third-australians-have-gained-weight-du&#8230;.

39. Moscoviz, L., and D. K. Evans. 2022. “Learning loss and student dropouts during the covid-19 pandemic: A review of the evidence two years after schools shut down.“ Center for Global Development, Working Paper cgdev.org/publication/learning-loss-and-student-dropouts-during-covid-19-pandemic-review-evidence-two-years education4resilience.iiep.unesco.org/resources/2022/learning-loss-and-student-dropouts-during-covid-19-pandemic-review-evidence-two

40. Azevedo, Joao Pedro, Cojocaru, Alexandru, Montalva Talledo, Veronica,Narayan, Ambar, COVID-19 school closures, learning losses and intergenerational mobility,2023,  education4resilience.iiep.unesco.org/resources/2023/covid-19-school-closures-learning-losses-and-intergenerational-mobility

41. Howell Beth, Which Countries Are Using COVID-19 Vaccine Passports?,MoveHub, October 28, 2021, movehub.com/blog/countries-using-covid-passports/

42. World Health Organization. 2021. Interim position paper: Considerations regarding proof of COVID-19 vaccination for international travellers. February 5. who.int/news-room/articles-detail/interim-position-paper-considerations-regarding-proof-of-covid-19-vaccination-for-international-travellers

43. World Health Organization, 2021 Smart Vaccination Certificate Working Group. World Health Organization. who.int/groups/smart-vaccination-certificate-working-group

44. Kucirka LM, Lauer SA, Laeyendecker O, Boon D, Lessler J. Variation in False-Negative Rate of Reverse Transcriptase Polymerase Chain Reaction-Based SARS-CoV-2 Tests by Time Since Exposure. Ann Intern Med. 2020 Aug 18;173(4):262-267. doi: 10.7326/M20-1495. Epub 2020 May 13. PMID: 32422057; PMCID: PMC7240870.

45. Centers for Disease Control and Prevention Overview of Testing for SARS-CoV-2, the virus that causes COVID-19, Updated Jan. 9, 2024, cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/hcp/testing-overview.html

46. Dinnes J, Deeks JJ, Adriano A, Berhane S, Davenport C, Dittrich S, Emperador D, Takwoingi Y, Cunningham J, Beese S, Dretzke J, Ferrante di Ruffano L, Harris IM, Price MJ, Taylor-Phillips S, Hooft L, Leeflang MM, Spijker R, Van den Bruel A; Cochrane COVID-19 Diagnostic Test Accuracy Group. Rapid, point-of-care antigen and molecular-based tests for diagnosis of SARS-CoV-2 infection. Cochrane Database Syst Rev. 2020 Aug 26;8(8):CD013705. doi: 10.1002/14651858.CD013705. Update in: Cochrane Database Syst Rev. 2021 Mar 24;3:CD013705. PMID: 32845525; PMCID: PMC8078202.

47. Schrom J, Marquez C, Pilarowski G, Wang CY, Mitchell A, Puccinelli R, Black D, Rojas S, Ribeiro S, Tulier-Laiwa V, Martinez J, Payan J, Rojas S, Jones D, Martinez D, Nakamura R, Chamie G, Jain V, Petersen M, DeRisi J, Havlir D. Comparison of SARS-CoV-2 Reverse Transcriptase Polymerase Chain Reaction and BinaxNOW Rapid Antigen Tests at a Community Site During an Omicron Surge : A Cross-Sectional Study. Ann Intern Med. 2022 May;175(5):682-690. doi: 10.7326/M22-0202. Epub 2022 Mar 15. PMID: 35286144; PMCID: PMC8943844.

48. Ibarrondo FJ, Fulcher JA, Goodman-Meza D, Elliott J, Hofmann C, Hausner MA, Ferbas KG, Tobin NH, Aldrovandi GM, Yang OO. Rapid Decay of Anti-SARS-CoV-2 Antibodies in Persons with Mild Covid-19. N Engl J Med. 2020 Sep 10;383(11):1085-1087. doi: 10.1056/NEJMc2025179. Epub 2020 Jul 21. Erratum in: N Engl J Med. 2020 Jul 23;: PMID: 32706954; PMCID: PMC7397184.

49. Schmerling, R. 2021. Which test is best for COVID-19? Harvard Health Publishing health.harvard.edu/blog/which-test-is-best-for-covid-19-2020081020734

50. Miles, D., M. Stedman, and A. Heald. 2020. Living with COVID-19: Balancing costs against benefits in the face of the virus. National Institute Economic Review 253: R60–R76 doi: 10.1017/nie.2020.30.

51. Godfrey-Smith, P. Covid heterodoxy in three layers. Monash Bioeth. Rev. 40, 17–39 (2022). doi: 10.1007/s40592-021-00140-6

sursa foto: ox.ac.uk

Un fake news post COVID-19

La finele anului 2023, pentru o scurta perioadă, (sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie), dezbaterea publică a fost dominată de dosarul penal privind achizițiile așa-ziselor vaccinuri anti-COVID. Cum se întâmplă frecvent în România, acest subiect a fost tratat superficial, politizat și a fost repede abandonat în favoarea altora, care au aparut în spațial public.

Cu toate acestea avem în sfârșit dovada că afirmația potrivit căreia produsul vaccinal este „sigur și eficient” nu a avut niciun suport științific. În documentele de achiziții, producătorul/vânzătorul specifică fără echivoc că pentru aceste produse nu se cunosc efectele pe termen mediu și lung și că producătorul nu-și asumă responsabilitatea pentru reacțiile postvaccinale sau pentru eficiența acestora. Altfel spus, autoritățile cunoșteau din momentul semnării contractului riscurile vaccinării și incertitudinele ce planau asupra acestei acțiuni. Cu toate acestea au preferat să ascundă populației informații esențiale și să combată cu violență orice suspiciune cu privire la siguranța și eficiența „vaccinurilor”. Cu alte cuvinte, populația a fost mințită în mod deliberat, iar consimțământul informat la vaccinare a fost viciat prin dol.

Din punct de vedere juridic dolul constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene cu scopul de a încheia un act juridic, un contract sau un alt act; iar potrivit Codului civil (art. 960) „este o cauză de nulitate a convenției…”. Potrivit art. 1214 C. civ. „Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”.

Consimțământul la un act medical are cel puțin două componente esențiale: o componentă etică (care include informarea completă și corectă a pacientului pentru a obține acordul acestuia) și una legală (pentru a proteja autonomia pacientului). Vaccinarea este un act medical și, cât timp este voluntară și nu obligatorie, obținerea consimțământului este condiție imperativă.

Supravegherea respectării eticii medicale este, prin lege, de competența unui organism profesional autonom – Colegiul Medicilor din România (CMR). Din păcate, în pandemie, Colegiul a fost o simplă anexă a Ministerului Sănătății, o slugă umilă a celor care au gestionat această epidemie. În loc să stimuleze dezbaterea științifică, să apere independența profesională a medicilor și să se preocupe de respectarea conținutului etic al consimțământului, CMR a preferat să se transforme într-un organ represiv, care a cenzurat și pedepsit orice abatere de la narativul oficial. Nu se poate uita jihadul declanșat de CMR împotriva medicilor Răzvan Constantinescu, Flavia Grosan, Gianina Hagima, Adina Alberts, Monica Pop ș.a. blamați pentru delict de opinie. Pentru a fi drepți, această acțiune s-a desfășurat cu susținerea mass-mediei, a unor așa-ziși lideri de opinie, a unor universități, a unor „specialiști” și a unor partide politce. Unii au făcut-o din convingere, dar cei mai mulți din oportunism (îndeosebi cei care au avut avantaje materiale de la guvernanți și BigPharma).

Lipsa de eficiență a acestor „vaccinuri” a fost evidentă: vaccinații s-au infectat, s-au îmbolnăvit și au transmis virusul mai departe la fel ca cei nevaccinați.

Profeții „apocalipsei COVID”, care au propagat sintagma „sigur și eficient”, știind de la început că nu există nicio probă care să confirme acest fapt, au încălcat mai multe acte normative cum ar fi Convenția de la Oviedo, un instrument juridic obligatoriu transnațional în domeniul drepturilor omului din punct de vedere medical (art. 5), Carta Europeană a Drepturilor Pacienților (art 3 și 4), Constituția  României (art.22), Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 (art. 4-12), Legea nr. 95/2006 (art. 649 şi urm.) etc. Aceste încălcări sunt în măsură să atragă răspunderea penală și civilă a celor în cauză.

Îngrijorați de această perspectivă, ei au lansat un fake post-pandemic: vaccinurile au salvat milioane de vieți, dar, deoarece populația țării noastre nu s-a vaccinat, România are cea mai mare mortalitate prin COVID-19 din Europa.

Care este realitatea.

Afirmația că vaccinarea a salvat vieți se bazează pe simple estimări (cum ar fi cele ale Imperial College din Londra) și nu pe date concrete. Ori toate estimările acestor instituții, făcute cu privire la pandemie, s-au dovedit eronate. De exemlu, s-a estimat că indicile de mortalitate ar putea fi de 14% modificat ulterior la 4%. În final, situația a fost alta. Potrivit datelor oficiale, numărul cumulat de cazuri a fost de 701,176,420 cu un număr de decese de 6,965,146, adică un indice de 0,99 (sursa https://ourworldindata.org/coronavirus). Există însă suspiciuni rezonabile și studii care susțin că, în realitate, prin efectele pe termen scurt și mediu, vaccinarea ar fi produs un număr foarte mare de decese. Vom vedea dacă această supoziție va fi confirmată.

Este adevărat că România a avut o rată de vaccinare mică. Trecând printr-o perioadă lungă de dictatură comunistă, populația a avut o „imunitate naturală” la propagandă. Datele oficiale din 13 state confirmă acest lucru, plasând România pe ultimul loc cu circa 40% populație vaccinată.

Însă aceleași date arată că rata de vaccinare nu a influențat mortalitatea cumulată prin COVID-19.

România are deci o mortalitate cumulată similară cu cea din Gibraltar, Anglia, Statele Unite și Italia (țări puternic vaccinate) și mai mică decât în Ungaria, Croația, Slovenia, Cehia, Letonia, Slovacia, Grecia, Lituania, țări cu un procent de vaccinare cu 20-30% mai mare decât țara noastră. Interesant este că dacă suprapunem cele două grafice observăm că de regulă campaniile de vaccinare se însoțesc cu o creștere a mortalității prin COVID-19 ceea ce ridică din nou semene de întrebare cu privire la eficiența și siguranța vaccinului.

În concluzie, deși conține o jumătate de adevăr (referitor la rata de vaccinare), afirmația că România a avut cea mai mare mortalitate prin COVID-19 este o minciună.

P.S.1: România a raportat un număr necunoscut de decese prin COVID-19 la persoane care aveau o altă patologie, dar erau infectați cu SARS-CoV-2. În realitate, numărul de decese prin COVID-19 poate fi mult mai mic.

P.S.2: Foarte mulți din propagandiști au „întors armele” și critică măsurile din pandemie. Reprezentativ este Domnul Marcel Ciolacu, care cere tot felul de anchete, privind gestionarea pandemiei, uitând că a susținut și a votat toate aberațiile guvernelor Orban și Cîțu.

P.S.3: Organismul, care practică cenzura în vremurile noastre, intitulat pompos Consiliu Național al Audiovizualului, populat de tot felul de personaje analfabete funcțional în probleme medicale, continuă să susțină sintagma „sigur și eficient”. Politrucii cenzori continuă să sancționeze cu amenzi uriașe orice emisiune în care vaccinarea anti-COVID este criticată.

sursa foto: dzne.de

Pandemia COVID-19 și libertatea religioasă

La peste trei ani și jumătate de la debutul „isteriei globale” COVID-19 suntem în măsură să analizăm, la rece, modul în care autoritățile au gestionat această problemă de sănătate publică.

O prima remarcă este că, într-o epocă dominată de „cultul” științei, societatea secularizată este vulnerabilă la orice provocare din mediul în care vietuiește. Altfel nu se explică panica irațională (spontană sau indusă), care a cuprins o mare parte din omenire.

Apoi, s-a dovedit cât de fragilă este democrația. În aproape toate țările (inclusiv în cele cu democrații consolidate), majoritatea cetățenilor, îngenuncheați de spaima irațională față de boală și moarte, nu numai că au acceptat, dar au și aderat la măsuri, care le limitau drepturi fundamentale, fără să se întrebe dacă aceste măsuri erau necesare, eficiente și proporționale cu pericolul real. Puterea executivă, fără un control real parlamentar, a impus limitări stricte ale drepturilor fundamentale (dreptul la libera circulație, dreptul la muncă, dreptul la opinie, dreptul la viață privată, dreptul la credință etc.). Dacă justificarea inițială a restricțiilor și suspendarea / limitarea unor drepturi fundamentale putea fi acceptată, pe măsură ce trecea timpul au apărut îndoieli, privind legitimitatea și legalitatea acestora. Cu atât mai mult cu cât guvernele s-au obișnuit să exercite puterile excepționale, într-o manieră arbitrară și au dorit să le păstreze cât mai mult timp.

În sfârșit, pandemia COVID-19 a scos la lumină puterea corporațiilor și a unor organisme suprastatale de a influența netransparent politicile statelor și de a manipula opinia publică.

În prezent, tot mai multa lume așteaptă răspunsuri la următoarele întrebări:

a. În ce măsură autoritățile au respectat legalitatea, după primele săptămâni de pandemie?

b. În ce măsură principalii actori ai societății civile (inclusiv religioși) au fost consultați și s-a căutat în mod activ cooperarea lor? Dacă cetățenii trebuie să cedeze o mare parte din exercitarea drepturilor lor fundamentale, aceștia au dreptul să știe de ce. Limitările drepturilor fundamentale trebuie să fie justificate specific și nu doar prin referiri vagi la riscurile pentru sănătate.

c. În ce măsură a existat o proporționalitate reală a limitărilor impuse de guverne asupra exercitării diferitelor drepturi fundamentale? Au fost acestea exagerate? Stabilirea proporționalității trebuie să se bazeze pe criterii științifice și tehnice. Având în vedere că a existat o marjă mare de dezacord între oamenii de știință cu privire la aspectele cheie ale pandemiei, guvernele aveau obligația de a analiza toate opiniile, chiar dacă unele nu le conveneau. Din păcate au preferat să eticheteze criticile drept „scepticism”, „negaționism”, „conspiraționism”.

d. Păstrarea puterilor extraordinare ale executivului pe o perioadă lungă a fost justificată?

În absența unor clarificări din partea autorităților, organizații ale societății civile, dar și simpli cetățeni s-au adresat instanțelor. Multe litigii au fost legate de limitarea libertății religioase și de tratamentul inegal, discriminatoriu al religiei. Rapoartele OECD sau ale Pew Research Center arată că bisericile, organizațiile religioase și persoanele credincioase s-au confruntat în pandemie cu restricții din ce în ce mai mari, restricții discriminatorii și nejustificate.

Dintre numeroasele apeluri la justiție, cel mai important pentru Europa este, în opinia mea, sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului de către Ján Figeľ și ADF International privind restricționarea cultului public în Slovacia, în 2021. Echipa de avocați a ADF Internațional este condusă de românca Adina Portaru, consilier principal pentru ADF Internațional. Este cel mai important proces mai ales prin prisma consecințelor.

Câteva date despre cei care au introdus acțiunea.

Ján Figeľ (n. 20 ianuarie 1960) a fost comisar european (2004 – 2009), viceprim-ministru și ministru slovac al transporturilor (2010 – 2012), trimis special al Comisiei Europene pentru promovarea libertății religioase în afara UE (2016 – 2019).

Alliance Defending Freedom International (ADF Internațional) este o organizație de suport (advocacy) juridic, bazată pe credință religioasă, care protejează libertățile fundamentale și promovează demnitatea tuturor oamenilor. Are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. A consiliat mai mult de 50 de cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. În 2021, ADF International a intervenit în procesele ce contestau interdicțiilor disproporționate impuse cultului public din Scoția, Chile, Elveția, Irlanda, Uganda reușind să redeschidă ușile bisericilor.

Adina Portaru este consilier principal pentru Europa al ADF Internațional, conduce activitatea echipelor de la Bruxelles și Strasbourg, cu un accent deosebit pe advocacy în cadrul organizațiilor și instituțiilor internaționale din Europa. Adina Portaru are o licență în drept și o licență în teologie. A absolvit cursurile Facultăţii de Drept (Universitatea București) în 2009, a obținut diploma de Master cum laude (Law and Globalisation) de la Universitatea Maastricht și titlul de doctor în drept de la Universitatea Karl Franzens din Austria. Este specializată pe temele: libertatea de religie, libertatea de conștiință și libertatea de exprimare.

Acțiunea este următoarea:

În februarie 2021, Republica Slovacă a prelungit restricțiile legate de COVID, interzicând evenimentele culturale, sociale și sportive, precum și serviciile religioase. S-au făcut excepții doar pentru botezuri și nunți cu până la șase persoane. „Interdicțiile de cult reprezintă o încălcare disproporționată a dreptului la libertatea religioasă”, afirmă Figel’. „Libertatea religioasă, ca drept fundamental al omului, trebuie să primească cel mai înalt nivel de protecție. Fiecare are dreptul de a trăi conform convingerilor sale. Interzicerea oamenilor să facă acest lucru este profund iliberală și nedemocratică”. Cu atât mai mult cu cât „Deciziile instanțelor naționale la nivel european (de exemplu în Germania și Franța) au arătat că interdicțiile de cult sunt încălcări ale libertății religioase”. Adina Portaru a completat „Libertățile fundamentale se aplică tuturor, iar în vremuri de criză ele trebuie protejate mai degrabă decât slăbite… Toată lumea ar trebui să fie capabilă să-și trăiască credința și pentru mulți, închinarea în comun este o parte inerentă a acesteia. Acesta este motivul pentru care dreptul internațional protejează în mod explicit cultul comun ca aspect cheie al libertății religioase”. Se va susține în fața Curții că toate criteriile legale (mai ales proporționalitatea) necesare pentru a se institui restricții nu au fost îndeplinite. (sursa: AFD International, Arguments submitted at Europe’s top human rights court on COVID worship ban).

Câteva comentarii sunt necesare.

Libertatea religioasă sau de credință este dreptul unui individ de a gândi, de a exprima și de a acționa asupra a ceea ce crede profund, conform propriei conștiințe. Este dreptul unui cetățean sau a unei comunități, de a-și manifesta religia sau credința în public sau privat.

Este garantată de Carta Națiunilor Unite cât și de Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO). Când Carta Națiunilor Unite era în curs de redactare, la San Francisco în 1945, Chile a făcut propuneri, care cereau includerea unor prevederi detaliate, privind dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie, propuneri la care s-au raliat Cuba, Noua Zeelandă, Norvegia și Panama. Din rațiuni de tehnică legislativă, Carta, așa cum a fost adoptată, se referă doar în termeni generali la „drepturile omului și libertățile fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”. Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) este mai explicită, iar în articolul 18 precizează că „Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie…”.

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO) din 1950, specifică în art. 9: „Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie”. Convenția europeană este deosebit de interesantă, deoarece prevede un sistem de implementare de către două organisme stabilite de Puterile semnatare: Comisia Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966 (ICCPR) prevede în art.18: „Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept include libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o credință la alegerea sa și libertatea, individual sau în comunitate cu alții și în public sau privat, de a-și manifesta religia sau credința prin cult, respect, practică și predare” fapt consemnat în Actul final de la Helsinki (1975) prin principiul VII și reafirmat în Declarația privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de discriminare pe bază de religie sau credință adoptata de ONU la 25 noiembrie 1981.

Aceste documente acceptă că libertatea de a manifesta credința poate fi supusă unor limitări, dar numai prin lege și doar pentru a proteja siguranța publică, ordinea, sănătatea sau morala sau drepturile și libertățile fundamentale ale altora [ICCPR, art.18(3) și ONU 1981 Dec., art. 1(3)]. Nicio derogare nu poate fi făcută de la libertatea de gândire, conștiință și religie, chiar și în timpul de urgență publică care amenință viața națiunii [ICCPR, art. 4(2) și DUDO, art. 29 și 30].

Importanța procesului Figeľ vs Slovacia constă în faptul că decizia ar crea un precedent pentru 46 de state europene inclusiv pentru România. Pentru România, unde există suspiciuni rezonabile că măsurile luate au fost discriminatorii și disproporționate.

Într-un interviu acordat revistei Sinteza (noembrie 2020) Cătălin Raiu, reprezentant OSCE și președintele FoRB România, afirma că țara noastra se află printre țările care au restricționat cel mai dur libertatea religioasă în timpul pandemiei. El constată „Ce se observă la noi, spre deosebire de Occident, este o relativizare generalizată a drepturilor și libertăților cetățenești, amatorism în privința guvernării ca acțiune politică de raționalizare a spațiului public, precum și o rutinizare a analfabetismului în zona libertății religioase. Cu alte cuvinte, decidenții nici nu știu, nici nu întreabă, nici nu vor să știe ce este libertatea religioasă, fixându-și pentru luarea deciziilor fie repere din media, fie înțelegeri netransparente de tip corporatist”. (sursa https://www.revistasinteza.ro/de-ce-a-fost-atat-de-usor-restrictionata-libertatea-religioasa-a-romanilor-in-pandemie). Era un semnal clar pentru autorități de a respecta libertatea religioasă. Au ținut cont autoritățile române de această atenționare? Se pare că nu.

După cum am arătat mai sus libertatea religioasa poate fi limitată într-o pandemie doar dacă se îndeplinesc următoarele condiții:

a. trebuie să existe un temei legal;

b. măsura trebuie să urmărească un scop legitim (necesară pentru a proteja sănătatea);

c. măsura trebuie să fie absolut necesară;

d. măsura trebuie sa fie proporționala cu un pericol real, cert, iminent, a cărui dimensiune a fost stabilită.

Se observă însă, la măsurile adoptate în Romania în pandemie, o justificare „slabă”, generică și ambiguă a presupusei necesități a restricțiilor impuse libertății religioase. Temeiul legal a fost quasi-inexistent. Tratatele internaționale la care România este parte impun ca limitarea libertății religioase să se facă prin lege. Măsurile restrictive au fost impuse însă, în majoritatea lor, prin Hotărâri ale Guvernului sau a tot felul de comitete și comisii (gen CNSSU, Comitetul de comunicare strategică etc.) cu un statut juridic incert, populate de tot felul de anonimi. Este adevărat că Guvernul Ludovic Orban a notificat CEDO privind suspendarea Convenției, dar au rămas valabile celelalte tratate. La fel de adevărat este că, beneficiind de sprijinul PSD și USR, același Guvern PNL a trecut prin Parlament, în mai 2020, Legea nr. 55/2020 care prevede în Art. 45. „(1). Pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite, la propunerea CNSSU și cu avizul secretarului de stat pentru culte, prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne (2). Regulile prevăzute la alin. (1) vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță”. Cum Constituția României proclamă, în privința drepturilor fundamentale ale omului, primatul tratatelor internaționale asupra legii naționale unele instanțe au anulat multe hotărâri și ordine pe motiv de nelegalitate încât s-a creat un haos legislativ.

Faptul că unele masuri au fost discriminatorii, disproporționate și arbitrare, fără motivații științifice solide o dovedesc o multitudine de fapte din care (cu titlu exemplificativ) se pot reține:

– înmormântarea celor decedați în saci de plastic, cu sicriul închis precum și interzicerea accesului în cimitire – la un virus la care calea de transmisie este aeriană;

– interzicerea deplasării/accesului credincioșilor în biserici (inclusiv la slujbele Învierii Domnului nostru Iisus Hristos) atunci când pentru alte activități (de ex. accesul în mall-uri sau la alegeri locale și parlamentare) nu erau interzise;

– interzicerea (prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență) a participării la pelerinaje a credincioșilor, în afara localității lor de reședință chiar și atunci când locul pelerinajului nu era în carantină, iar circulația națională era permisă (de ex. pelerinaje la Sfânta Cuvioasă Parascheva – Iași sau la peștera Sfântului Apostol Andrei – satul Ion Corvin, județul Constanța). Înalți ierarhi au luat atunci atitudine. Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a declarat că interzicerea pelerinajelor este o măsură disproporționată, discriminatorie care s-a luat fără consultarea prealabilă a BOR, iar IPS Teodosie a atacat în instanță aceste masuri. În 14 decembrie 2020, Curtea de Apel București a anulat reglementările incluse în hotărârea CNSU. Instanța a explicat că numai legile trecute prin Parlament pot restricționa libertatea religioasă și că decizia CNSU a fost discriminatorie, având în vedere că a impus reglementări suplimentare pentru activitățile religioase comparativ cu alte activități care prezentau un nivel similar de risc;

– intervenții disproporționate în ritualuri (nuntă, botez, înmormântări) și chiar în cultul religios (de exemplu, indicații privind desfășurarea Sfintei Euharistii) încălcându-se autonomia Bisericilor;

– restricții pentru cei care nu s-au vaccinat din motive de conștiință deși vaccinarea nu era obligatorie. Etc. etc. etc.

Atitudinea celor care au „gestionat” pandemia poate fi caracterizată ca arogantă însoțită de o lipsă de sensibilitate față de credincioși și comunitățile religioase.

Arogantă, deoarece majoritatea limitărilor au fost luate fără consultarea reprezentanților cultelor religioase, deși aceștia și-au manifestat disponibilitatea de a participa la combaterea pandemiei cu respectarea regulilor comunității religioase.

Lipsă de sensibilitate față de credincioși și comunitățile religioase deoarece nu au avut nicio înțelegere față de trăirile acestora.

În toate religiile, pentru credincioși, a se ruga într-o biserică/templu are o semnificație specială și nu poate fi ușor înlocuită de alte practici. Chiar și închinarea individuală, dacă se desfășoară într-o biserică sau un loc de cult, este în compania altor persoane. Astfel, se realizează comuniunea. Pentru creștinii ortodocși și catolici aceasta are o importanță deosebită din cauza doctrinei teologice a transsubstanţierii și a credinței în prezența reală și continuă a lui Iisus Hristos în forma consacrată. În plus, în majoritatea religiilor, există ritualuri sau ceremonii colective de o semnificație remarcabilă, fie pentru că trebuie săvârșite în anumite perioade ale anului, fie pentru că sunt legate de momente speciale din viața unei persoane. A priva majoritatea cetățenilor (peste 80% dintre români au declarat la recensamânt că aparțin unei religii) de empatia și speranța adusă de credință, de dreptul de a câştiga o clipă de alinare în sensul adânc al religiei lor, lucruri necesare pentru a combate frica, uneori disperarea, cauzată de COVID-19, este inuman.

Un fapt deosebit de grav a fost că au fost permise insinuările publice potrivit cărora răspândirea virusului este urmare a nerespectarii, de către „pupătorii de icoane și de moaște, bigoți și inculți”, a măsurilor impuse, inclusiv a injectării cu produsul botezat de producători „vaccin”. Oficiali, mass-media, promteriste, „formatorii de opinie” printre care și unii teologi „progresiști” au contribuit la realizarea unei ostilități sociale față de credincioși deși doar în două sau trei cazuri s-au suspicionat focare cu punct de plecare activitatea religioasă. Consiliul Național al Audiovizualului, atât de vigilent în a sancționa „conspiraționiștii”, nu a observat nimic.

Pentru a impune măsurile de limitare a drepturilor religioase s-a preferat să se folosească forța. Polițiștii și jandarmii au patrulat în jurul locașelor de cult, sute de preoți și credincioși au fost amendați sau li s-au facut dosare penale. Majoritatea au fost anulate în instanță, dar și aici nu a existat o practică unitară. Uneori, instanța a tinut să judece caracterul rezonabil al deciziilor adoptate de autorități (privind anumite practici religioase sau moduri de viață), dintr-o perspectivă pur laică sau chiar personală. O abordare similară a existat și în ceea ce privește gravitatea interferențelor concrete în autonomia comunităților religioase. Acest lucru a dus uneori la o evaluare „laxă” a necesității restricțiilor impuse libertății religioase și la soluții diferite în cazuri identice.

În concluzie, restricțiile legate de COVID-19 au afectat în mod nejustificat (în opinia mea) libertatea de religie sau de credință a persoanelor și a comunităților. Pe lângă faptul că a fost o încălcare flagrantă a drepturilor omului s-a demonstrat că discriminarea religioasă împiedică un răspuns eficient la o pandemie. Lecția pandemiei trebuie bine însușită pentru a nu repeta erorile.

P.S. Trebuie amintit că toate prognozele pe care s-au bazat măsurile restrictive (fie că au provenit de la Imperial College London fie de la „specialiști” ca Jurma) au fost infirmate de realitate. De asemenea, așa-zisul vaccin s-a dovedit a nu fi atât de „eficient și sigur” cum ne asigurau autoritățile. Asta da „știință”.

sursa foto: The School of Athens by Raphael (wikipedia)

Medical Nemesis și pandemia

Când am început să scriu despre pandemia de COVID-19, mi-am dat seama, în scurt timp, că majoritatea ideilor pe care le susțineam erau foarte departe de cele care circulau în jurul meu.Am considerat această situație ca ceva normal. Ceea ce m-a uimit a fost reacția virulentă / violentă de contestare, care depășea cu mult limitele unei simple polemici, care venea nu numai din partea oficialităților, dar și din partea unui segment important al populației (medici, lideri de opinie, ziariști, clerici etc.). M-a uimit pentru că nu o înțelegeam. În fond, nu încercamdecâtsă scot în evidență principalele întrebari pe care le ridica în opinia mea această pandemie:

• Este atât de periculoasă boala încât să justifice renunțarea la libertatea și autonomia persoanei?
• Este efortul masiv și costisitor depus pentru a opri și limita relele cauzate de virus singura opțiune care ne este disponibilă?
• Este acest efort răspunsul evident, inevitabil, dictat de precauție, pentru a proteja toți oamenii sau nu este decât o acțiune dezastruoasă, care încearcă să controleze ceea ce este scăpat de sub control?
• Este etic să impui (direct sau indirect) injectarea cu un produs insuficient testat (numit în mod impropriu vaccin) fără a informa corect populația și fără a evalua efectele pe termen mediu și lung?
• Este corect să impui măsuri bazate pe scenarii apocaliptice și să induci panică în populația pe care te-ai angajat să o protejezi?
• Oare nu cumva măsurile impuse cresc daunele cauzate de boală și crează alte probleme (medicale, economice, sociale, culturale, spirituale), cu impact major în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat? etc.

Nu am intrat în polemici, nu am răspuns la atacuri (adesea grobiene), am refuzat să devin vedetă TV și consider că am procedat corect. Așa se explică faptul că acum am satisfacția ca mulți dintre contestatari să admită că acele întrebări erau legitime și să ma întrebe: „cum ați avut intuiția de a prezice aceste lucruri și tăria de a înnota împotriva curentului?”.

Trebuie să recunosc că majoritatea acestor presupuneri au provenit atât din expierența proprie de 50 de ani, cât mai ales din lectura a numeroase tomuri – nu numai de medicină, iar printre acestea întalnirea cu lucrările lui Ivan Illich a avut un rol important. De aceea simt nevoia să explic cum și în ce măsura m-a influențat acesta.

Ivan Illich, a fost unul dintre marii gânditori ai lumii, a cărui operă a acoperit teritorii vaste – teologie, filozofie, istorie și sociologie. Illich era o figură singulară și paradoxală. Considerat, inițial, ca un critic cvasi-marxist al capitalismului de consum modern, el nu a avut încredere în stânga și a numit marxismul drept „o filozofie inumană”. A reușit toată viața să se educe și să educe prin cărți și conferințe, iar în anii 60-70, să iasă din „cușca de sticlă a modernității” pentru a pune omul înapoi la locul care i se cuvine în societatea industrială. A fost un vizionar, dar mai ales un critic al modernității, o figură carismatică capabilă de anticipare. Când îl citești sau recitești astăzi pe Illich, ești surprins să constați că el a înțeles mult mai devreme ce se întâmplă în modernitate: individualismul, hipertehnologizarea, răceala afectivă, deviația etc…. Toate acestea au fost analizate și descrise de el. Totul este consemnat inclusiv argumente pentru a înțelege dificultatea noastră de a trăi și neputința noastră în fața unor epidemii de tipul COVID-19.

Ivan Dominic Illich s-a născut la 4 septembrie 1926, în Viena. Tatăl, inginerul Ivan Peter Illich, provenea dintr-o familie catolică croată, cu proprietăți imobiliare în orașul Split și cu moșii cu vița de vie și măslini pe insula Brač. Mama, Ellen Rose „Maexie”, născută Regenstreif-Ortlieb provenea dintr-o familie de evrei sefarzi din Cernăuți, care se convertise la creștinism. Tatăl ei, Friedrich „Fritz” Regenstreif, a fost un industriaș, care și-a câștigat banii din comerțul cu cherestea. Ellen a fost botezată luteran, dar s-a convertit la catolicism după căsătorie. Părinții lui Ivan Illich aveau numeroși prieteni în lumea culturală a Vienei între care poetul Rainer Maria Rilke, teologul Jacques Maritain și filozoful Rudolf Steiner. După anexarea Austriei de către Germania nazistă, Ivan Illich a fost clasificat drept „jumătate arian” clasificare valabilă atâta timp cât tatăl său era în viață. După moartea acestuia, în 1942, Ellen Illich și cei trei copii ai săi – Ivan, Alexander și Michael – au părăsit Viena, pentru Florența, Italia. Darurile intelectuale ale lui Ivan Illich s-au manifestat din copilarie. La 12 ani vorbea fluent, fără accent, italiana, spaniola, franceza, germana și citise Divina Comedie a lui Dante Alighieri. Ulterior a învățat la fel de bine limba croată, greaca veche, latina, portugheză, hindi, engleză, arabă și rusă.

A studiat la Universitatea din Florența (biologie și mineralogie), teologie și filozofie la Universitatea Pontificală din Roma (1942 – 1946) și istoria medievală la Universitatea din Salzburg. A obținut un doctorat la Salzburg cu o disertație despre istoricul britanic Arnold Toynbee (Die philosophischen Grundlagen der Geschichtsschreibung bei Arnold J. Toynbee). Cardinalul Giovanni Montini (viitorul Papa Paul al VI-lea) i-a propus să se formeze ca diplomat bisericesc la Accademia dei Nobili Ecclesiastici, dar a refuzat. A fost hirotonisit preot la Roma în 1951 și a slujit prima sa Liturghie în catacombele în care primii creștini romani s-au ascuns de persecutorii lor. În același an, a devenit preot paroh într-unul dintre cele mai sărace cartiere din New York – Washington Heights, la acea vreme un loc al imigranților din Puerto Rico. În 1959, a strabatut toată America de Sud pe jos sau cu autobuzul. La 30 de ani, a fost numit vice-rector al Universității Catolice din Puerto Rico, poziție pe care a reușit să o păstreze câțiva ani înainte de a intra în conflict cu episcopii locali James Edward McManus și James Peter Davis. În 1960, s-a stabilit la Cuernavaca, Mexic, și a fondat în 1961 Centrul Intercultural de Documentare, unde a organizat cursuri de limbă și cultură dintr-o perspectivă antiimperialistă pentru misionari și alți studenți. În 1968, Illich a fost chemat la Vatican pentru a răspunde acuzațiilor de erezie. Deși nu a existat o condamnare oficială, preoților catolici li s-a interzis înscrierea la cursurile de la Centrul de Formare Interculturală. Mai târziu, în același an, Illich a demisionat din îndatoririle publice ale preoției, dar, pentru tot restul vieții, a continuat să se considere preot și și-a păstrat angajamentul față de biserica creștină. În anii 1980, Illich a călătorit mult, fiind profesor invitat de filosofie, știință și tehnologie la Penn State University, Universitatea din Bremen și la Universitatea din Hagen, împărțindu-și timpul între Statele Unite, Mexic și Germania. A ținut cateva sute de conferințe în toată lumea. De aceea s-a autointitulat „un pelerin creștin rătăcitor”. A scris numeroase lucrări printre care mai cunoscute Celebration of Awareness (1971); Deschooling Society (1971); Tools for Conviviality (1973); Energy and Equity (1974); Medical Nemesis (1974, 1975); The Right to Useful Unemployment (1978); Toward a History of Needs (1978); Shadow Work (1981); Gender (1982); H₂O and the Waters of Forgetfulness (1985); ABC: The Alphabetization of the Popular Mind (1988); In the Mirror of the Past (1992); In the Vineyard of the Text: A Commentary to Hugh’s Didascalicon (1993). Ivan Illich a murit de cancer la vârsta de 76 de ani, la 2 decembrie 2002, la Bremen, Germania. După moartea sa a existat un efort conjugat al lumii politice, a marilor corporații (în special Big Pharma) și a corpurilor profesionale pentru ca opera sa să fie uitată, dar după o scurtă perioadă (aproximativ 10 ani) ea a revenit în actualitate.

De la început trebuie precizat că aproape toate lucrările lui Illich sunt polemice, cu unele tente îngroșate tocmai pentru a trezi o reacție din partea cititorului. În această cheie trebuie citit și interpretat.

De exemplu, în Medical Nemesis șochează prin afirmație de deschidere: „Unitatea medicală a devenit o amenințare majoră pentru sănătate”, pentru ca apoi să caute răspuns la câteva întrebări de bază, care se referă nu numai la profesia medicală, ci și la direcția societății moderne și dependența acesteia de un sistem care ne fură categoric puterea, banii, demnitatea, adesea chiar și viața.

Ivan Illich conceptualizează și face o analiză devastatoare a „iatrogenezei”, examinând ceea ce face cu adevărat medicina, spre deosebire de mitul care s-a construit în jurul aceasta. Deși nu a inventat termenul (el a fost utilizat prima dată de Florence Nightingale), Ivan Illich l-a consacrat.

Iatrogenia/iatrogeneza provine din grecescul iatros = medic și genon = geneză, a produce. Termenul de iatrogenie acoperă orice patologie sau eveniment indezirabil indus de o intervenție în cadrul sistemului de sănătate. Se estimează că patologia iatrogenă ocupă locul 4 în cadrul morbidității și mortalitățui generale – fapt recunoscut și de OMS.

Illich a extins conceptul și l-a conectat la probleme mai mari ale societății și culturii. După el există trei tipuri de iatrogenie:

Prima este iatrogeneza clinică, prejudiciul cauzat de intervenția clinică individuală. Aici Illich afirmă printre primii un adevăr recunoscut azi: cele mai multe îmbunătățiri ale sănătății din ultimele câteva secole nu se datorează progreselor medicale, ci pur și simplu îmbunătățirii nivelului de trai. Împotriva noilor epidemii de boli cronice, medicina nu este „miraculoasă”, nici măcar nu este foarte eficientă. Drept dovadă: cu toate intervențiile timpurii, medicamentele puternice, chirurgia incredibil de calificată, mașinile complexe, tehnologii revoluționare etc., speranța de viață nu s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii 100 de ani dacă nivelul de trai nu a crescut. În schimb, a crescut într-un ritm alarmant durerea, boala și moartea ca rezultat al îngrijirilor medicale.

A doua este iatrogeneza socială, când politicile de sănătate întăresc o organizație industrială, care generează probleme de sănătate, ce duc la supramedicalizarea societății, dependența manipulată a populațiilor de îngrijirea medicală și de instituțiile medicale. Iatrogeneza socială se obţine, spune Illich, atunci când: „… îngrijirea sănătăţii este transformată într-un articol standardizat, un element de bază; când toată suferința este „spitalizată” și casele devin inospitaliere pentru naștere, boală și moarte; … sau atunci când suferința, doliul și vindecarea, în afara rolului de pacient, sunt etichetate ca o formă de devianță”. Supramedicalizarea îi determină pe oameni să „renunțe la propria viață pentru a primi cât mai mult tratament posibil” și continuă până la punctul în care, „până se dovedește că este sănătos, cetățeanul este presupus a fi bolnav”. Rezultatul este „o societate morbidă care cere medicalizare universală și instituții medicală care certifică morbiditatea universală… consolidarea unei societăți morbide care încurajează oamenii să devină consumatori de medicină curativă, preventivă, industrială și de mediu”. Este descris modul în care industria farmaceutică, susținută cu entuziasm de profesia medicală, a sponsorizat și a beneficiat din plin de această medicalizare. Din ce în ce mai multe probleme sunt văzute ca fiind susceptibile de intervenție medicală. Companiile farmaceutice dezvoltă tratamente costisitoare pentru non-boli și în acest mod asistența medicală consumă o proporție din ce în ce mai mare din buget, care este absorbită în mare parte de companii și medici.

În cele din urmă, există iatrogeneza culturală și simbolică, care „se instalează atunci când întreprinderea medicală distruge voința oamenilor de a suferi realitatea lor” atunci când comportamentul și iluziile sponsorizate medical limitează autonomia vitală a oamenilor, subminându-le competența de a crește, de a avea grijă unul de celălalt și de a îmbătrâni. Medicina organizată profesional, susține Illich, „este foarte probabil să funcționeze ca o întreprindere morală dominatoare, care promovează expansiunea industrială ca pe un război împotriva tuturor suferințelor. Prin urmare, a subminat capacitatea indivizilor de a accepta durerea, deficiența, declinul și moartea inevitabilă și adesea iremediabilă”. De fapt, „suferința, vindecarea și moartea, care sunt în esență activități intranzitive pe care cultura le-a indus în fiecărui om, sunt acum revendicate de tehnocrație și tratate ca defecțiuni de care populațiile ar trebui să fie scutite instituțional. Când durerea este ucisă și moartea refuzată, când cultura – un sistem de valori și credințe – este înlocuită pur și simplu de un sistem de tehnici, umanitatea dispare”. Illich dezvoltă subiectul umanității: „Pentru a fi om și pentru a deveni om, individul speciei noastre trebuie să-și găsească destinul în lupta sa unică… El este singur în luptă, dar armele și regulile și stilul îi sunt date de cultura în care a crescut. Fiecare cultură este suma de reguli prin care individul ar putea să se împace cu durerea, boala și moartea – le-ar putea interpreta și practica compasiunea pentru ceilalți, care se confruntă cu aceleași amenințări. Fiecare cultură stabilește mitul, ritualurile, tabuurile și standardele etice necesare pentru a face față fragilității vieții – pentru a explica motivul durerii”. Illich afirmă că: „în fiecare societate, imaginea dominantă a morții determină conceptul predominant de sănătate”. Fragilitatea, individualitatea și experiențele trăite în mod conștient de om fac din experiența durerii, a bolii și a morții o parte integrantă a vieții sale. Capacitatea de a face față acestui trio în autonomie este fundamentală pentru sănătatea lui.

În decursul istoriei „era de neconceput că durerea să nu fie suferită, alinată și interpretată de persoana afectată, ci să fie distrusă prin intervenția unui preot, politician sau medic”. Mai mult „oportunitatea de purificare, penitență sau sacrificiu” trebuia acceptată. În fiecare societate, imaginea bolii și a morții este anticiparea condiționată cultural a unei date incerte,argumentează Illich, și „dezvăluie nivelul de independență al oamenilor săi, relația lor personală, încrederea în sine și viața lor”.

Sănătatea, susține Illich, este capacitatea de a face față realității umane a morții, durerii și bolii. Tehnologia poate ajuta, dar medicina modernă a mers prea departe, lansându-se într-o luptă (luând locul lui Dumnezeu) pentru a eradica moartea, durerea și boala. Procedând astfel, transformă oamenii în consumatori sau obiecte, distrugându-le capacitatea de sănătate. Medicina modernă și-a asumat cu orgoliu misiunea de a eradica durerea, boala și chiar moartea. Acestea sunt, a susținut Illich, realități umane eterne, cărora trebuie să învățăm să le facem față: de fapt, a face față acestor adevăruri înseamnă a fi „sănătos.”

Potrivit lui Illich, unul dintre cele mai distructive aspecte ale societății industriale avansate este profesionalizarea, care aruncă un grup restrâns de oameni, cum ar fi medicii, într-o relație autoritară, anti-umană, cu restul populației. „Profesionistul, ne spune el, care se consideră (care este considerat a fi) la conducere se poate crede cu ușurință imun la regulile obișnuite, dreptate și decență. Cel căruia i se atribuie puterea asupra morții încetează să mai fie un om obișnuit… Și pentru că formează o entitate magică nu tocmai din această lume, spațiul-timp și spațiul comunitar care pretinde întreprinderea medicală, sunt la fel de sacre ca și cele religioase. Ivan Illich crede că invenția relativ recentă a așa-zisei medicinei științifice, cu concentrarea ei a puterii de vindecare într-o singură frăție monopolistă, a modificat periculos felul în care oamenii obișnuiți se gândesc la propria sănătate: „Cererea ca medicii să lupte împotriva morții și să-i mențină pe cetățeni sănătoși nu are nimic de-a face cu capacitatea lor de a oferi un astfel de serviciu: este în punctul de a deveni o justificare supremă pentru controlul social. Sub influența ritualurilor medicale, moartea contemporană este din nou motivul unei vânătoare de vrăjitoare”.

În ceea ce privește medicina preventivă, cel mai adesea, Illich a fost în favoarea inovațiilor majore și anume cele care făceau accesibilă hrana sănătoasă, apă curată, aer curat, un sistem de canalizare, stil de viață etc. În loc că medicina să dezvolte produse de lux inaccesibile pentru cel mai mare număr de oameni, el a lăudat eforturile depuse la acea vreme pentru a face accesibile tuturor cetățenilor, o farmacopee și instrumente medicale de bază. Dar identifică și efectele contraproductive în medicina preventivă „O serie de medici au proclamat, în ultimii 10 ani, că medicina va experimenta o revoluție odată cu dezvoltarea și extinderea la întreaga populație a îngrijirii profesionale preventive. (…) Adevărul este că depistarea precoce transformă oamenii care se simt bine în pacienți anxioși. (…) Medicalizarea prevenirii menține confuzia între prevenție și siguranță (…). Identificarea individului statistic cu omul biologic unic creează o cerere insățioasă de resurse finite. Individul este subordonat nevoilor superioare ale colectivității. Îngrijirea preventivă devine obligatorie, iar dreptul pacientului de a consimți la tratamentul aplicat acestuia este încălcat treptat”.

De la început în centrul răspunsului dat la pandemia de coronavirus s-a aflat idea, corectă în principiu, că trebuie să acționăm astfel încât să prevenim un număr crescut de infecții, o epuizare a resurselor sistemului medical (care ar obliga personalul medical să efectueze triajul printre pacienți), să oprim transmiterea, să reducem mortalitatea etc. Faptul că acțiunea preventivă este crucială a fost acceptat fără tresărire, iar oamenii s-au grăbit chiar să blameze și să pedepsească „înapoiații” care au arătat vreo rezistență față de aceste masuri. Idolatria vieții și aversiunea față de moarte, panica (ca să nu spunem isteria), au fost aspecte notabile ale atmosferei generale a momentului. Nimeni nu a stat să analizeze costurile pe termen scurt, mediu și lung al acelor măsuri și să evalueze raportul cost/beneficiu. Metafora insistentă a războiului, pe care am caracterizat-o în timpul stării de urgență drept o manipulare semantică, a dat roade.În timp de război, nimeni nu face evaluari, nimeni nu întreabă cine și cât va plăti. În primul rând, războiul trebuie câștigat. Victimele colaterale sunt admise. Medicii au devenit „eroii din prima linie”, decidenții „comandanții acțiunii”, experții orgolioși și limitați – „strategii și planificatorii” bătaliei împotriva virusului ucigaș. Tancurile au defilat pe străzi, soldați cu echipament de război au patrulat, iar poliția și procuratura au dat amenzi recalcitranților. Totul ca să „salvam vieți” cu orice preț. Obsesia pentru rata mortalității prin COVID a fost o altă manipulare A fost ușor să se induca panică în societăți hipermedicalizate mai ales că decidenții s-au ascuns în spatele științei – chiar și acolo unde nu există știință – iar supunerea față de zeii sănătății și siguranței, a devenit un capital politic necesar pentru ei.Amploarea panicii și sentimentul de criză au fost rezultatul măsurilor luate ca răspuns la pandemie și nu al pandemiei în sine. Semnalul a fost preluat de mass-media unde nimic nu era de discutat în afară de virus.În consecință, o țară întreagă „a stat acasă”, a purtat masca, a acceptat internarea persoanelor sănătoase, dar purtătoare de virus (așa-zișii asimptomatici), a renunțat la viața socială și spirituală, a acceptat să se injecteze cu diferite seruri pentru ca, după peste doi ani, să afle că indicile de fatalitate este de 0,68, iar OMS recomandă să tratăm COVID ca pe o simplă gripă. Totul cu un un cost incalculabil. Nimeni nu poate spune câte unități din HoReCa s-au închis, câți oameni și-au pierdut slujba, câți au înnebunit de singurătate, câți au divorțat ori s-au îndrăgostit din nou în izolare, câți bolnavi de alte afecțiuni nu au avut acces la asistență medicală, câți au crezut ca „vaccinul” este „eficient și sigur” și s-au îmbolnavit fie de COVID, fie de la „vaccin”, câți au sărăcit și câți s-au îmbogățit etc. Nu știm și nu cred că vom afla vreodată. Ce știm este că nu virusul a creat inflație, a făcut ca prețurile acțiunilor să scadă, a suspendat turismul și comerțul, a crescut datoria țării etc.; aceste lucruri au fost rezultatul unor decizii, în opinia mea greșite.

În concluzie, influența lecturii operei lui Ivan Illici, în fundamentarea unor idei legate de pandemie, a fost covârșitoare. Parafrazându-l pe Richard Smith, editor al British Medical Journal timp de peste trei decenii, afirm medicina trebuie să fie una dintre profesiile cele mai autocritice, examinând și provocând constant credințele tradiționale. Medicii trebuie sa fie conștienți de limitele lor, știind foarte bine că nu pot cunoaște totul și că nu sunt stăpânii vieții și morții. Cred că fiecare medic și student la medicină ar trebui să citească cel puțin Medical Nemesis. Când sunt bolnav, vreau să fiu îngrijit de medici care în fiecare zi se îndoiesc de valoarea și înțelepciunea a ceea ce fac, care ascultă și nu auscultă – iar această carte îi ajută să devină astfel de profesioniști.

P.S.1. Nemesis este zeița răzbunării și dreptății la greci. Măsoară răul și binele și stabilește plata și răsplata. E severă, dar dreaptă, pedepsind, în genere, orice abatere, orice exces bazat nu pe lege și drept, ci pe echitate morală. Nemesis pedepsește orgoliul sau credința umană că omul își poate depăși condiția cosmică, implicit faptele omenești comise cu intenția de a modifica ordinea naturii.

P.S.2. Cel mai curios lucru este că, în pofida criticilor la adresa medicinei moderne și a medicilor, soluția lui Ivan Illich – deprofesionalizarea medicinei – este de o blândețe neașteptată și rațională.„Deprofesionalizarea medicinei”, spune Illich, „nu implică interzicerea limbajului tehnic”, nu solicită „excluderea unei competențe autentice”, nu „se opune controlului public al malpraxisului” și nu înseamnă „abolirea medicinei moderne”. Deprofesionalizarea nu înseamnă eliminarea medicinei moderne, nici obstacole în calea inventării altora noi, nici neapărat revenirea la programe, ritualuri și dispozitive antice.Tot ce recomandă Illich este un control mai mare al comunității asupra cercetării, spitalelor și a medicilor. În fine, deprofesionalizarea medicinei nu înseamnă nesocotirea nevoilor speciale de sănătate pe care oamenii le manifestă în momente speciale ale vieții lor. Înseamnă doar că oamenii au dreptul de a trăi într-un mediu care este primitor pentru ei.

P.S.3. Illich s-a opus instituționalismului, nu a fost împotriva instituțiilor în sine. Pamfletele sale au contestat încercările instituțiilor de a monopoliza funcțiile legate de producerea sănătății și bunăstării, moartea, siguranța, înțelepciunea și justiția. Întrucât, a susținut el, aceste bunuri sociale nu erau mărfuri produse unilateral de sistemele instituționale și apoi consumate de indivizi.

sursă foto: telegra.ph

Un medicament mult hulit – Ivermectina

Deși a existat un efort științific și financiar enorm și o mare varietate de strategii terapeutice, rezultatele în combaterea pandemiei au fost modeste.

Unele terapii au avut o oarecare eficacitate în a îmbunătăți rezultatele clinice la pacienții cu COVID-19, dar niciun medicament nu a demonstrat eficacitatea în reducerea morbidității și mortalității (1-5). Opinia că așa-zisele „vaccinuri” au capacitatea de protecție pe termen lung s-a dovedit o utopie, iar până în prezent niciun antiviral nu s-a dovedit pe deplin eficient (6).

Unul dintre cele mai controversate medicamente în terapia COVID-19 este fără îndoială ivermectina.

Ivermectina este un agent antiparazitar cu spectru larg, inclus în lista OMS de medicamente esențiale, în 1987 (7), pentru mai multe boli parazitare. Este un medicament aprobat de Food and Drug Administration (FDA) pentru a trata boli neglijate cum ar fi: oncocercoza, helmintiazele și scabia. Pentru aceste indicații, ivermectina a fost utilizată pe scară largă. Ivermectina nu este aprobată de FDA pentru tratamentul vreunei infecții virale (8). Există cercetări privind posibilitatea de a fi utilizată în oncologie datorită efectelor antitumorale (9).

A devenit candidat pentru terapia COVID-19 în 2020, după ce s-a demonstrat că ivermectina inhibă replicarea SARS-CoV-2 în culturile celulare (10). A fost utilizat în terapia COVID-19 singur sau în combinație cu alte antivirale. Krolewiecki et al. constată un efect antiviral dependent de concentrație (11). A fost olosit ca antiviral mai ales în India, Japonia, Malaezia, SUA, Brazilia, Cehia, Slovacia etc. Pe 17 mai 2021, Consiliul Indian de Cercetare Medicală a introdus în ghiduri ivermectina ca tratament pentru cazurile ușoare de COVID-19 (12) și, la presiuni, a fost retrasă pe 20 septembrie 2021 (13).

Datorită interesului medicilor, dar și al publicului privind tratamentul cu ivermectină în COVID-19, autoritățile (cele care gestionau măsurile de combatere a pandemiei și cele de reglementare, autorizare, monitorizare a medicamentelor) s-au simțit obligate să intervină.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) afirma pe 31 martie 2021: „Dovezile, privind dacă ivermectina reduce mortalitatea, nevoia de ventilație mecanică, nevoia de spitalizare și timpul până la îmbunătățirea clinică la pacienții cu COVID-19, sunt de „certitudine foarte scăzută”, din cauza „dimensiunilor mici și limitărilor metodologice ale datelor disponibile din studii, inclusiv un număr mic de evenimente” (14).

OMS a recomandat ca utilizarea ivermectinei la pacienții cu COVID-19 să fie limitată la studiile clinice, recomandare preluată apoi în ghiduri (15). Acest punct de vedere a fost însușit de Agenția Europeană a Medicamentului (16). FDA a emis în aprilie 2020, un avertisment (actualizat și reiterat în 2021) pentru ca ivermectina destinată utilizării la animale să nu fie utilizată la oameni, pentru ca în mai 2021 să adopte un punct similar cu cel al OMS (17, 18). În România, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a preluat mot-à-mot comunicatul EMA (19).

Aceste decizii fac ca accesul la tratamentul cu ivermectina să fie mult mai dificil dacă nu imposibil. Un studiu clinic are reguli mult mai complicate, este costisitor și necesită parcurgerea unor proceduri birocratice rigide. Dacă în cazul vaccinurilor acestea au fost simplificate, nu același lucru s-a întâmplat în cazul ivermectinei. Autoritățile au încercat să limiteze prescripția off-label a ivermectinei prin măsuri administrative. Deși în România nu a fost efectuat niciun studiu privind siguranța și eficiența ivermectinei în COVID-19, medicii, care au vorbit despre despre ivermectină, au fost sancționați de mult prea sponzorizații (de către Big Parma) de la Colegiul Medicilor. Importurile au fost blocate, „experții” și jurnaliștii cumpărați de autorități au vorbit despre „minciuna ivermectină”. S-a motivat că, în acest mod, sunt protejați pacienții, dar, de fapt, măsurile au dus la apariția de grupuri și rețele online cu ajutorul cărora se procura ivermectina; dar această automedicație a pus în pericol sănătatea consumatorilor.

Paradoxul aceastei pandemii este că printre cele mai contestate medicamente – hidroxiclorochina (HCQ) și ivermectina – se bucură de încrederea unui important segment al populației și al medicilor. În încercarea de a explica acest paradox, am efectuat o căutare pe Scopus și Google Scholar, utilizând cuvintele ivermectina, COVID-19 și SARS CoV-2. Au fost găsite 91 de articole. Introducând și „articole retrase” s-au mai identificat 9 articole.

La articolele retrase sunt câteva coincidențe interesante.

La 8 articolele, inițiativa retragerii a fost a editorilor, un articol (Efimenko I et al.) a fost retras de autori pentru republicare; curios, toate emiteau concluzii favorabile ivermectinei. Am putut consulta doar trei dintre ele.

Elgazzar A. et al. (20) într-un studiu randomizat cu 600 de subiecți a concluzionat că adăugarea precoce a ivermectinei la îngrijirea standard este foarte eficientă pentru tratamentul pacienților cu COVID-19, cu o reducere semnificativă a mortalității. Utilizarea timpurie a ivermectinei este foarte utilă pentru controlul infecției COVID-19 în profilaxia și ameliorarea furtunei citokinelor. După ce „cercetătorii de pe internet” (sîc) și-au exprimat îngrijorarea cu privire la un eventual plagiat și o posibilă clonare a dosarelor, serverul Research Square a retras lucrarea motivând „preocupări etice”. Ahmed Elgazzar a declarat pentru Nature că nu i s-a dat șansa să-și apere opera înainte de a fi eliminată (21).

Un articol al lui Henrique Pott-Junior et al. (22) a fost retras la cererea editorului fondator al revistei Toxicology Reports, Prof. Lawrence H. Lash, pe baza faptului că ar exista dovezi clare că constatările nu sunt de încredere (?) și în plus, nu se face nicio referire la controversele binecunoscute care au înconjurat utilizarea ivermectinei pentru tratarea infecțiilor cu COVID-19.

Efimenko I. et al. concluzionează în articolul lor: „utilizarea ivermectinei a fost asociată cu o scădere a mortalității la pacienții cu COVID-19 în comparație cu remdesivir. Din cunoștințele noastre, acesta este cel mai mare studiu de asociere a pacienților cu COVID-19, mortalitate și ivermectină” (23).

La articolele ne-retrase am urmărit siguranța, toleranța, efectele adverse și eficiența.

Ivermectina este, în general, bine tolerată, iar efectele adverse și secundare sunt foarte rare, minore și tranzitorii. Ele constau în cefalee, somnolență, vertij, dureri musculare, amețeli, greață, vărsături, diaree, prurit, erupție cutanată ușoară (24 – 26). Chandler R.E. semnalează în 2018 efecte neurologice după tratamente cu ivermicina, dar subliniază că acestea sunt foarte rare (27). Despre tulburări neurologice scriu și Farah R et al., arătând că „acest lucru este valabil mai ales atunci când pacienții se auto-tratează și când folosesc formulări destinate utilizării veterinare” (28).

CDC afirma că apelurile către centrele de control al intoxicației cu ivermectină au crescut în comparație cu cele din prepandemie, dar constată că și numărul de prescripții a crescut de cinci ori, iar în majoritatea cazurilor sunt determinate de automedicație și consum al produsului pentru uz veterinar (29).

Prin urmare, ivermectina are o toxicitate mică, reacții adverse nesemnificative, este bine tolerată de organism, plasându-se, din acest punct de vedere, deasupra multor medicamente autorizate cum ar fi de exemplu remdesevir la care se descriu efecte adverse mult mai frecvente, mai intense și uneori permanente cum ar fi leziuni hepatice (30), reacții alergice, tensiune arterială scăzută, dificultăți de respirație și alte anomalii ale corpului uman (31), greață, hipokaliemia și cefalee intensă (32), flebită, constipație, echimoze, greață și dureri ale extremităților (33, 34).

În ceea ce privește eficiența ivermectinei în COVID-19, rezultatele studiilor sunt atât de heterogene încât e greu să se tragă o concluzie univocă.

Ahmed S, Karim MM, Ross AG, et al. afirmă că ivermectină este sigură și eficientă în tratarea pacienților adulți cu COVID-19 ușor (35). Bryant A, Lawrie TA, Dowswell T. et al. în meta-analiza a 15 studii randomizate au constatat că ivermectina a redus riscul de deces în comparație cu lipsa ivermectinei ceea indică cu o certitudine moderată că tratamentul cu ivermectină în COVID-19 oferă un beneficiu semnificativ de supraviețuire (36). de Melo GD, Lazarini F, Larrous F, et al. explică efectul benefic prin faptul că „IVM atenuează răspunsurile interferonului de tip I și modulează mai multe alte căi inflamatorii. În special, IVM reduce dramatic raportul Il-6/Il-10 în țesutul pulmonar și promovează polarizarea macrofagelor M2” (37). Alte studii arată doar beneficii marginale (12) sau nesemnificative (38), ajungându-se până la negarea oricărui beneficiu (39, 40). O revizuire Cochrane concluzionează: „pe baza dovezilor actuale cu certitudine foarte scăzută până la scăzută, nu suntem siguri cu privire la eficacitatea ivermectinei utilizate pentru tratarea sau prevenirea COVID-19. Studiile finalizate sunt mici și puține, dar sunt considerate de înaltă calitate” (41).

Remdesivirul nu are nici el rezultate spectaculoase. În fazele primare ale pandemiei de COVID-19 din China, un studiu clinic randomizat, controlat cu placebo, dublu-orb, multicentric a fost lansat în februarie 2020. Rezultatele acestui studiu erau așteptate până în aprilie 2020, dar, deși studiul a fost încheiat, rezultatele acestuia rămân necunoscute (42). Exista zvonuri că rezultatele nu au fost publicate deoarece nu au fost obținute rezultatele scontate. După cum arată ultima revizuire Cochrane (43) e greu să mai apelezi la remdesivir ca la un medicament sigur și eficient.

Ivermectina are însă un mare avantaj: este foarte ieftină, se poate produce repede și poate fi accesibilă fără discriminare. De aceea e greu de justificat de ce remdesivir a fost autorizat și ivermectina nu. Sau poate că acest cost redus care afectează profitul altora să fie o explicație?

Aparent, aceste rezultate plasează ivermectina pe o poziție inferioară (dar nu o elimină) în rândul opțiunilor terapeutice. Medicul, în baza experienței și în interesul bolnavului, poate să opteze pentru ea cu condiția ca pacientul să fie informat onest și să ia decizia. Autoritățile nu au niciun drept să intervină în relația medic-pacient. În concluzie, analiza arată că mult hulita ivermectină nu este nici mai rea și nici mai bună în terapia COVID-19 decât alte medicamente pe care „experții” și autoritățile le-au autorizat. Ea trebuie însă folosită cu prudență de medici, avându-se tot timpul în minte interesul bolnavului.

P.S.1. Am fost invitat de American Journal of Therapeutics să public în mod permanent în această revistă academică. Primul articol a apărut în numărul ianuarie-februarie. Această postare este un fragment din articolul care va fi publicat în numărul din martie-aprilie.

P.S.2. Pentru cei interesați postez Bibliografia

sursa foto: dukehealth.org

Bibliografie

1.Sanders JM, Monogue ML, Jodlowski TZ, Cutrell JB. Pharmacologic Treatments for Coronavirus Disease 2019 (COVID-19): A Review. JAMA. 2020 May 12;323(18):1824-1836. doi: 10.1001/jama.2020.6019. PMID: 32282022.

2.Lai CC, Chao CM, Hsueh PR. Clinical efficacy of antiviral agents against coronavirus disease 2019: A systematic review of randomized controlled trials. J Microbiol Immunol Infect. 2021 Oct;54(5):767-775. doi: 10.1016/j.jmii.2021.05.011. Epub 2021 Jun 26. PMID: 34253490; PMCID: PMC8233451.

3.Okoli GN, Rabbani R, Al-Juboori A, Copstein L, Askin N, Abou-Setta AM. Antiviral drugs for coronavirus disease 2019 (COVID-19): a systematic review with network meta-analysis,Expert Review of Anti-infective Therapy ,Vol. 20, 2022 – Issue 2 doi: 10.1080/14787210.2021.1961579

4. Vegivinti, C.T.R., Evanson, K.W., Lyons, H. et al. Efficacy of antiviral therapies for COVID-19: a systematic review of randomized controlled trials. BMC Infect Dis 22, 107 (2022). do: 10.1186/s12879-022-07068-0

5.Okoli GN, Rabbani R, Al-Juboori A, Copstein L, Askin N, Abou-Setta AM. Antiviral drugs for coronavirus disease 2019 (COVID-19): a systematic review with network meta-analysis,Expert Review of Anti-infective Therapy ,Vol. 20, 2022 – Issue 2 doi: 10.1080/14787210.2021.1961579

6.Biswas, P., Hasan, M.M., Dey, D. et al. Candidate antiviral drugs for COVID-19 and their environmental implications: a comprehensive analysis. Environ Sci Pollut Res 28, 59570–59593 (2021). doi: 10.1007/s11356-021-16096-3

7.World Health Organization–list of essential medicines list.essentialmeds.org/medicines/58

8.National Institutes of Health-COVID 19 ,Treatment GuidelinesIvermectin,Drug Info,Clinical Data covid19treatmentguidelines.nih.gov/therapies/miscellaneous-drugs/ivermectin/

9.Jian Liu,Kun Zhang,Lin Cheng,He Zhu,Tianmin Xu,Progress in Understanding the Molecular Mechanisms Underlying the Antitumour Effects of Ivermectin, Drug Design, Development and Therapy, Volume 14, 2020, Pages 285-296, tandfonline.com/doi/full/10.2147/DDDT.S237393

10.Caly L, Druce JD, Catton MG, Jans DA, Wagstaff KM. The FDA-approved drug ivermectin inhibits the replication of SARS-CoV-2 in vitro. Antiviral Res. 2020 Jun;178:104787. doi: 10.1016/j.antiviral.2020.104787. Epub 2020 Apr 3. PMID: 32251768; PMCID: PMC7129059.. sciencedirect.com/science/article/pii/S0166354220302011?via%3Dihub

11. Krolewiecki A, Lifschitz A, Moragas M, et al. Antiviral effect of high-dose ivermectin in adults with COVID-19: a proof-of-concept randomized trial. EClinicalMedicine. 2021;37:100959. doi:10.1016/j.eclinm.2021.100959

12.Ravikirti, Roy R, Pattadar C, Raj R, Agarwal N, Biswas B, Manjhi PK, Rai DK, Shyama, Kumar A, Sarfaraz A. Evaluation of Ivermectin as a Potential Treatment for Mild to Moderate COVID-19: A Double-Blind Randomized Placebo Controlled Trial in Eastern India. J Pharm Pharm Sci. 2021;24:343-350. doi: 10.18433/jpps32105. PMID: 34265236.

13. Mordani Sneha,Why HCQ and Ivermectin were removed from the Covid-19 treatment protocol in India, The India Today,26 septembrie 2021, indiatoday.in/coronavirus-outbreak/story/why-hcq-ivermectin-dropped-india-covid-treatment-protocol-1857306-2021-09-25

14.World Health Organization. WHO advises that ivermectin only be used to treat COVID-19 within clinical trials. Accessed March 31, 2021. who.int/news-room/feature-stories/detail/who-advises-that-ivermectin-only-be-used-to-treat-covid-19-within-clinical-trials

15. World Health Organization WHO Therapeutics and COVID-19: living guideline who.int/publications/i/item/WHO-2019-nCoV-therapeutics-2022.4

16.European Medicines Agency (EMA) EMA has reviewed the latest evidence on the use of ivermectin for the prevention and treatment of COVID-19 and concluded that the available data do not support its use for COVID-19 outside well-designed clinical trials. 22/03/2021 ema.europa.eu/en/news/ema-advises-against-use-ivermectin-prevention-treatment-covid-19-outside-randomised-clinical-trials

17.US Food & Drug Administration, FDA Letter to Stakeholders: Do Not Use Ivermectin Intended for Animals as Treatment for COVID-19 in Humans fda.gov/animal-veterinary/product-safety-information/fda-letter-stakeholders-do-not-use-ivermectin-intended-animals-treatment-covid-19-humans

18.US Food & Drug Administration, Why You Should Not Use Ivermectin to Treat or Prevent COVID-19, 10 dec. 2021  fda.gov/consumers/consumer-updates/why-you-should-not-use-ivermectin-treat-or-prevent-covid-19

19.Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Comunicat de presă anm.ro/_/COMUNICATE%20DE%20PRESA/Trad._EMA%20press%20release%20ivermectin%2022.03.2021.pdf

20. Elgazzar, A. et al. Preprint at Research Square Efficacy and Safety of Ivermectin for Treatment and prophylaxis of COVID-19 Pandemic doi: 10.21203/rs.3.rs-100956/v3 (2020).

21.Reardon Sara, Flawed ivermectin preprint highlights challenges of COVID drug studies,Nature,05/08 /2021/ nature.com/articles/d41586-021-02081-w 22.Henrique Pott-Junior et all. RETRACTED: Use of ivermectin in the treatment of Covid-19: A pilot trial Toxicology Reports, Volume 8, 2021, Pages 505-510, sciencedirect.com/science/article/pii/S2214750021000445

23. Efimenko,I et al. RETRACTED: Treatment with Ivermectin Is Associated with Decreased Mortality in COVID-19 Patients: Analysis of a National Federated Database, International Journal of Infectious Diseases Volume 116, Suppl., March 2022, Page S40, sciencedirect.com/science/article/pii/S1201971221009887

24.World Health OrganizationWHO Expert Committee on the Selection and Use of Essential Medicines. Application for Inclusion of Ivermectin on the WHO Model List of Essential Medicines (EML) and Model List of Essential Medicines for Children (EMLc) for the Indication of Scabies. 2018. who.int/selection_medicines/committees/expert/22/applications/s6.6_ivermectin.pdf

25.US-Food and Drug Administration Ivermectin (Stromectol) [package insert]. Food and Drug Administration. 2009. accessdata.fda.gov/drugsatfda_docs/label/2009/050742s024s025lbl.pdf

26.Thornton Ph. Ivermectin,Drugs.Com Last updated on May 23, 2022. drugs.com/ivermectin.html

27.Chandler RE. Serious Neurological Adverse Events after Ivermectin-Do They Occur beyond the Indication of Onchocerciasis? Am J Trop Med Hyg. 2018 Feb;98(2):382-388. doi: 10.4269/ajtmh.17-0042. Epub 2017 Nov 30. PMID: 29210346; PMCID: PMC5929173.

28.Farah R, Kazzi Z, Brent J, Burkhart K, Wax P, Aldy K; Toxicology Investigators Consortium FACT Study Group. Ivermectin associated adverse events in the treatment and prevention of COVID-19 reported to the FACT pharmacovigilance project. Clin Toxicol (Phila). 2022 Aug;60(8):942-946. doi: 10.1080/15563650.2022.2070187. Epub 2022 May 10. PMID: 35535587.

29.Centers for Disease Control and Prevention U.S. Rapid increase in ivermectin prescriptions and reports of severe illness associated with use of products containing ivermectin to prevent or treat COVID-19,August 26, 2021 stacks.cdc.gov/view/cdc/109271

30.Food US, Administration D (2020b) Fact sheet for patients and parent/caregivers Emergency Use Authorization (EUA) of remdesivir for coronavirus disease 2019 (COVID-19)

31.Wang Y, Zhang D, Du G et al (2020e) Remdesivir in adults with severe COVID-19: a randomised, double-blind, placebo-controlled, multicentre trial. Lancet 395:1569–1578

32.Spinner CD, Gottlieb RL, Criner GJ, Arribas López JR, Cattelan AM, Soriano Viladomiu A, Ogbuagu O, Malhotra P, Mullane KM, Castagna A, Chai LYA, Roestenberg M, Tsang OTY, Bernasconi E, le Turnier P, Chang SC, SenGupta D, Hyland RH, Osinusi AO et al (2020) Effect of remdesivir vs standard care on clinical status at 11 days in patients with moderate COVID-19: a randomized clinical trial. JAMA 324:1048–1057. doi: 10.1001/jama.2020.16349

33.Charan J, Kaur RJ, Bhardwaj P, Haque M, Sharma P, Misra S, Godman B (2021a) Rapid review of suspected adverse drug events due to remdesivir in the WHO database; findings and implications. Expert Rev Clin Pharmacol 14:95–103

34.Charan J, Kaur RJ, Bhardwaj P, Haque M, Sharma P, Misra S, Godman B (2021b) Rapid review of suspected adverse drug events due to remdesivir in the WHO database; findings and implications. Expert Rev Clin Pharmacol 14:95–103

35.Ahmed S, Karim MM, Ross AG, Hossain MS, Clemens JD, Sumiya MK, Phru CS, Rahman M, Zaman K, Somani J, Yasmin R, Hasnat MA, Kabir A, Aziz AB, Khan WA. A five-day course of ivermectin for the treatment of COVID-19 may reduce the duration of illness. Int J Infect Dis. 2021 Feb;103:214-216. doi: 10.1016/j.ijid.2020.11.191. Epub 2020 Dec 2. PMID: 33278625; PMCID: PMC7709596

36.Bryant A, Lawrie TA, Dowswell T, Fordham EJ, Mitchell S, Hill SR, Tham TC. Ivermectin for Prevention and Treatment of COVID-19 Infection: A Systematic Review, Meta-analysis, and Trial Sequential Analysis to Inform Clinical Guidelines. Am J Ther. 2021 Jun 21;28(4):e434-e460. doi: 10.1097/MJT.0000000000001402. PMID: 34145166; PMCID: PMC8248252.

37. de Melo GD, Lazarini F, Larrous F, Feige L, Kornobis E, Levallois S, Marchio A, Kergoat L, Hardy D, Cokelaer T, Pineau P, Lecuit M, Lledo PM, Changeux JP, Bourhy H. Attenuation of clinical and immunological outcomes during SARS-CoV-2 infection by ivermectin. EMBO Mol Med. 2021 Aug 9;13(8):e14122. doi: 10.15252/emmm.202114122. Epub 2021 Jul 12. PMID: 34170074; PMCID: PMC8350903.

38. Vallejos J, Zoni R, Bangher M, Villamandos S, Bobadilla A, Plano F, Campias C, Chaparro Campias E, Medina MF, Achinelli F, Guglielmone HA, Ojeda J, Farizano Salazar D, Andino G, Kawerin P, Dellamea S, Aquino AC, Flores V, Martemucci CN, Martinez SM, Segovia JE, Reynoso PI, Sosa NC, Robledo ME, Guarrochena JM, Vernengo MM, Ruiz Diaz N, Meza E, Aguirre MG. Ivermectin to prevent hospitalizations in patients with COVID-19 (IVERCOR-COVID19) a randomized, double-blind, placebo-controlled trial. BMC Infect Dis. 2021 Jul 2;21(1):635. doi: 10.1186/s12879-021-06348-5. PMID: 34215210; PMCID: PMC8250562.

39.Lim SCL, Hor CP, Tay KH, et al. Efficacy of Ivermectin Treatment on Disease Progression Among Adults With Mild to Moderate COVID-19 and Comorbidities: The I-TECH Randomized Clinical Trial. JAMA Intern Med. 2022;182(4):426–435. doi:10.1001/jamainternmed.2022.0189 jamanetwork.com/journals/jamainternalmedicine/fullarticle/2789362

40.Reis G, Silva EASM, Silva DCM, Thabane L, Milagres AC, Ferreira TS, Dos Santos CVQ, Campos VHS, Nogueira AMR, de Almeida APFG, Callegari ED, Neto ADF, Savassi LCM, Simplicio MIC, Ribeiro LB, Oliveira R, Harari O, Forrest JI, Ruton H, Sprague S, McKay P, Guo CM, Rowland-Yeo K, Guyatt GH, Boulware DR, Rayner CR, Mills EJ; TOGETHER Investigators. Effect of Early Treatment with Ivermectin among Patients with Covid-19. N Engl J Med. 2022 May 5;386(18):1721-1731. doi: 10.1056/NEJMoa2115869. Epub 2022 Mar 30. PMID: 35353979; PMCID: PMC9006771.

41.Popp M, Stegemann M, Metzendorf MI, Gould S, Kranke P, Meybohm P, Skoetz N, Weibel S. Ivermectin for preventing and treating COVID-19. Cochrane Database Syst Rev. 2021 Jul 28;7(7):CD015017. doi: 10.1002/14651858.CD015017.pub2. Update in: Cochrane Database Syst Rev. 2022 Jun 21;6:CD015017. PMID: 34318930; PMCID: PMC8406455

42. NIH-ClinicalTrials.gov A study of remdesivir in adults with mild and moderate COVID-19 – No published study results clinicaltrials.gov/ct2/show/results/ NCT04252664

43.Grundeis F, Ansems K, Dahms K, Thieme V, Metzendorf M-I, Skoetz N, Benstoem C, Mikolajewska A, Griesel M, Fichtner F, Stegemann M. Remdesivir for the treatment of COVID-19. Cochrane Database of Systematic Reviews 2023, Issue 1. Art. No.: CD014962. DOI: 10.1002/14651858.CD014962.pub2.

Leana Wen – despre imunitatea naturală și vaccinarea obligatorie anti COVID-19

Un bun prieten, profesor la o prestigioasă facultate de farmacie din Elveția și cercetător de top în industria farmaceutică, mi-a semnalat un editorial publicat pe 18 decembrie 2022 în The Washington Post de Liana Wen. Este un articol interesant datorită ziarului, autoarei și conținutului.

The Washington Post este o publicație apropiată de Partidul Democrat, care a suținut cu fervoare măsurile restrictive luate de autorități în timpul pandemiei, criticând cu vehemență pe cei care aveau o altă opinie. Deci nu poate fi bănuit de „anti vaccinism” sau „conspiraționism”.

Leana Sheryle Wen (născută Wen Linyan, la 27 ianuarie 1983) este un medic American, care a practicat medicina de urgență la Brigham and Women’s Hospital și Massachusetts General Hospital, apoi la Universitatea George Washington, unde a fost, de asemenea, profesor la Școala de Medicină și Științe ale Sănătății și profesor în politici de sănătate la Școala de Sănătate Publică a Institutului Milken. A fost comisar pentru sănătate pentru orașul Baltimore sub doi primari. A demisionat din această funcție când a fost numită șefa Federației Planned Parenthood din America. A fost primul medic, care a fost președinte al organizației în aproape 50 de ani. Este autoarea cărților When Doctors Don’t Listen: How to Avoid Misdiagnoses and Unnecessary Tests și Lifelines: A Doctor’s Journey in the Fight for Public Health.

În mai 2020, Leana Wen a devenit editorialist pentru The Washington Post și analist medical pentru CNN, concentrându-se pe politicile de sănătate și sănătatea publică. Ea scrie o rubrică săptămânală și un buletin informativ săptămânal numit The Checkup with Dr. Wen. În timpul pandemiei de COVID-19 și a focarului de variolă a maimuței din 2022, a fost una dintre importantele comunicatoare de sănătate publică, susținând masurile restrictive. Wen a depus mărturie de patru ori în fața Congresului în timpul pandemiei de COVID-19, inclusiv de două ori în fața Subcomitetului Special pentru Criza Coronavirus. Opiniile lui Wen asupra pandemiei de COVID-19 au stârnit controverse. Deci nici ea nu poate fi bănuită de „anti-vaccinism” sau „conspiraționism”.

Pentru a nu fi acuzat de selecție subiectivă și arbritară, redau în întregime articolul (fără a interveni în text), precizând că el a fost determinat de dezbaterile privind decizia de a nu mai vaccina obligatoriu militarii. Am introdus în text indicațiile bibliografice care în articol erau în final.

Iată traducerea acestui articol

„Opinion A compromise on the military COVID vaccine mandate By Leana S. Wen – contributing columnist December 18, 2022 at 8:00 a.m. EST

http://www.washingtonpost.com/opinions/2022/12/18/military-vaccine-mandate-covid-natural-immunity/

Mulți cititori au fost în dezacord vehement cu recenta poziție din rubrica mea în favoarea încheierii vaccinării obligatorii împotriva coronavirusului, în armată. După cum susțin ei, există o diferență cheie între armată și toți ceilalți: pregătirea militarilor este o chestiune de securitate națională și chiar și o mică reducere a infecțiilor sau a bolilor severe merită o obligavitate.

Acesta este un punct de vedere excelent și m-a determinat să-mi reconsider parțial poziția. Ar putea exista un compromis: mențineți obligativitatea în vigoare, dar creați posibilitatea de a renunța pentru cei care au contractat deja COVID-19.

Într-un fel, această dezbatere este oarecum discutabilă. Joi, Senatul a votat cu 83-11 în favoarea reautorizării bugetului apărării, care include abrogarea obligativității vaccinării. Deci, indiferent dacă Pentagonului îi place sau nu, aproape sigur va dispărea.

Cu toate acestea, sper că propunerea de aici ar putea schimba modul în care oamenii gândesc despre vaccinurile împotriva coronavirusului.

Este esențial să discutăm despre imunitatea împotriva infecțiilor, deoarece cercetările arată că imunitatea naturală oferă o protecție excelentă împotriva COVID. Un studiu al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a constatat că persoanele vaccinate, care nu au avut niciodată COVID aveau șanse de cel puțin trei ori mai mari de a fi infectate decât persoanele nevaccinate cu infecție anterioară.

(https://www.cdc.gov/mmwr/volumes/71/wr/mm7104e1.htm?s_cid=mm7104e1_w)

Un studiu publicat în Lancet a constatat că cei care au fost vaccinați, dar care nu au avut niciodată COVID au avut de patru ori mai multe șanse de a avea o boală severă care a dus la spitalizare sau deces, în comparație cu cei nevaccinați care s-au recuperat.

(https://www.thelancet.com/journals/lanmic/article/PIIS2666-5247(22)00287-7/fulltext)

Protecția imunității naturale scade, de asemenea, într-un ritm mai lent decât în urma vaccinării. Un studiu israelian amplu publicat recent în New England Journal of Medicine a comparat două grupuri de oameni: unul care fusese vaccinat și nu a avut COVID înainte și altul care nu a primit niciodată vaccinuri, dar s-a recuperat recent de COVID. Rezultatele sunt izbitoare: la două luni după vaccinări, membrii primului grup au avut de două ori mai multe infecții decât al doilea. Și după șase luni, rata de infecție a primului grup a fost de aproape trei ori mai mare decât a celui de-al doilea.

(https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2118946)

O doză de rapel actualizată ar putea crește temporar eficacitatea, dar Pentagonul nu o cere. Obligativitatea existentă este pentru primele două doze, pe care probabil că majoritatea membrilor serviciului le-au primit cu un an și jumătate în urmă. Dacă atât au primit acele persoane, aproape sigur că sunt mai puțin protejate de COVID decât persoanele care au avut virusul.

Cine constituie majoritatea celor nevaccinați?

Potrivit unei analize CDC, peste 90% dintre adolescenți au contractat virusul. Dintre cei 8.000 de soldați, care au fost dați afară din armată, pentru că nu s-au vaccinat împotriva COVID, marea majoritate s-au recuperat probabil de coronavirus și au o protecție mai bună decât cei care nu au fost niciodată infectați și care au primit cele două vaccinuri necesare, dar cărora li se permite să continue să servească.

(https://covid.cdc.gov/covid-data-tracker/#datatracker/#pediatric-seroprevalence

Pentru a fi clar, vaccinarea este încă o modalitate mult mai sigură de a dezvolta imunitatea. Nu aș încuraja niciodată „petrecerile cu varicela” pentru COVID. (De fapt, am avertizat în mod explicit împotriva oamenilor să se expună în mod intenționat). Dar asta nu înseamnă că ar trebui să negăm existența imunității naturale. Dacă scopul este de a asigura un nivel ridicat de protecție în rândul trupelor, atunci testați pentru infecția anterioară. Există un precedent pentru aceasta; recruții pot fi scutiți de la vaccinarea împotriva varicelei și rujeolei dacă un test de sânge demonstrează că s-au vindecat de aceste boli.

Cu toate acestea, unii critici se vor întreba de ce ar trebui să existe o renunțare. Care este dezavantajul de a cere ca toată lumea să fie vaccinată? Și în timp ce suntem la asta, dacă boosterele oferă o protecție temporară împotriva infecției, de ce să nu faceți așa cum au sugerat unii cititori și să întăriți toate trupele la fiecare trei luni?

Pe lângă dificultatea logistică a unor astfel de inoculări frecvente, trebuie să fim sinceri, să recunoaștem că aproape fiecare intervenție are un anumit risc, iar vaccinul împotriva coronavirusului nu este diferit. Cel mai semnificativ risc este miocardita, o inflamație a mușchiului inimii, care este cel mai frecvent la bărbații tineri. CDC citează o rată de 39 de cazuri de miocardită la 1 milion de doze administrate la bărbați între 18 și 24 de ani. Unele studii au găsit o rată mult mai mare; o mare bază de date canadiană a raportat că în rândul bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani care au primit a doua doză de vaccin Moderna, rata de miocardită a fost de 22 pentru fiecare 100.000 de doze.

(https://www.nytimes.com/2022/12/15/opinion/covid-vaccines-military-nationalsecurity.html?searchResultPosition=5

https://www.cmaj.ca/content/194/45/E1529)

În timp ce majoritatea cazurilor de miocardită asociată vaccinului se rezolvă fără consecințe pe termen lung, unele persoane se îmbolnăvesc foarte mult și necesită terapie intensivă. În cazurile ușoare, mușchiul inimii are nevoie de luni de zile să se vindece. Cei care pledează în favoarea obligativității pentru că mențin armata operațională trebuie să recunoască faptul că efectele secundare ale vaccinului împotriva coronavirusului pot afecta și membrii serviciului.

De aceea, în acest moment al pandemiei, vaccinarea împotriva coronavirusului nu ar trebui să fie o recomandare universală. Există persoane, cum ar fi persoanele în vârstă, care sunt în mod clar mai bine protejați cu rapeluri regulate. Oamenii tineri, în general, sănătoși, care nu au fost niciodată infectați cu COVID, ar beneficia probabil de primele două injecții. Pentru acest grup, am putut înțelege o cerință pentru armată.

Dar pentru cei cu infecție anterioară documentată, nu sunt convinsă că obligativitatea vaccinarii îi face pe ei – sau pe alții din jurul lor – mai siguri. Și de aceea, în ciuda tuturor indignărilor din ambele părți, abrogarea obligativității ar avea o mică influență în lupta împotriva COVID-ului sau pregătirea forțelor trupelor noastre.”.

sursa foto: nursingworld.org

Un raport controversat

La sfârșitul anului 2022, cu o discreție suspectă, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) a postat, pe site-ul RO Vaccinare, un raport de activitate pentru perioada 2020-2022, intitulat „ROVACCINARE MISIUNE ÎNDEPLINITĂ”. Raportul a fost descoperit de presă în ianuarie 2023. Deși acest subiect nu mai face parte dintre preocupările mele, din pură curiozitate l-am citit și pot face câteva comentarii.

Trebuie să remarc de la început concepția și realizarea grafică a Gabrielei Anghel. Dacă mă rezumam doar la acest aspect, raportul m-ar fi convins. Mi-a plăcut mai ales galeria foto din anexe cu „eroii pandemiei”, unii plasați la conducerea diferitelor structuri nemedicale militarizate.

Am făcut însă imprudența de a citi mai mult și atunci au apărut câteva nedumeriri.

În primul rând, ce înseamnă misiune îndeplinită? Pe vremea când erau guralivi, prezenți non-stop în presa scrisă și pe ecranele televizoarelor, membrii CNCAV afirmau că obiectivul lor este de a atinge o rată de vaccinare de 80-90% din populație. Raportul arată că doar… 41,85% din populație s-a vaccinat. Curat misiune îndeplinită…

Apoi, tonul triumfalist al raportului mi-a adus aminte de rapoartele plenarelor de partid (comunist –în vremea când realizam cincinalul în patru ani și jumătate), fapt reflectat și de cuprinsul raportului: Mesajul Președintele României, Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis / Mesajul Prim-ministrului României, Domnul Nicolae Ciucă / Mesajul Președintele CNCAV, Domnul col. dr. Valeriu Gheorghiță / Mesajul Secretarului de Stat al MS, Domnul dr. Andrei Baciu / Aspecte de interes general / Organizare și funcționare CNCAV / Principalele activități CNCAV / etc și se încheie cu Propuneri / Concluzii / Calendarul celor mai relevante momente ale campaniei de vaccinare / Analiza preliminară a eficienței vaccinării împotriva COVID-19 în România / Opisul instrucțiunilor emise de către CNCAV / CNCAV – final de mandat.

Lăsând ironia și micile răutăți deoparte, nu putem să nu constatăm două aspecte: toate cifrele (inclusive cele referitoare la reacțiile adverse) se referă în special la perioada 27.12.2020 – 31.12.2021, iar raportul nu conține măcar o dată sintagma etică medicală.

1. Legat de primul aspect, se afirmă că, în intervalul 27.12.2020 – 31.12.2021, au fost raportate peste 40.000 de reacții adverse imediate la peste 19.000 de persoane și 5 decese postvaccin dintre care la 4 s-a infirmat legătura de cauzalitate cu vaccinul și unul este și acum în analiză. Acest număr este doar vârful icebergului. El trebuie multiplicat de 5 până la 9 ori așa cum cum ne arată numeroase cercetări (e drept nu în România). Deși CNCAV se laudă în raport cu implementarea unei platforme on-line de raportare a reacțiilor adverse suspectate pe teritoriul României, destinată vaccinurilor COVID-19 și disponibilă pe site-ul oficial http://www.anm.ro, înca din 28 decembrie 2020 aceasta nu a fost popularizată și de aceea nu a fost cunoscut aproape de loc de public. În toate aparițiile publice, efectele adverse au fost bagatelizate,iar medicii au fost, prin diferite metode, descurajați să le raporteze. Mai mult, nu a existat o monitorizare a persoanelor vaccinate pentru a se depista reacțiile adverse și complicațiile post-vaccinale. Dar și dacă luăm de bune doar cifrele raportate, trebuie să constatăm că a existat o iatrogenie: peste 19.000 de persoane sănătoase s-au îmbolnăvit din cauza unui act medical – vaccinarea. Statistic e puțin, faptic e îngrijorător.

Anul 2022 nu este deloc pomenit. Este și normal, pentru că ar fi trebuit să se vorbească despre consecințele pe termen mediu și lung, despre tromboze, despre creșterea morbidității prin boli autoimmune, despre excesul de mortalitate, despre „epidemia” de moarte subită preponderent la persoane vaccinate și ar fi trebuit să se emită o explicație. Chiar dacă acceptăm că ele nu sunt urmare a vaccinari, ci a infecției cu SARS-CoV-2 (așa numitul long-covid) atunci sintagma că vaccinul este sigur și eficent  pe care s-a construit campania publicitara se dovedește a fi falsă.

2. Legat de al doilea aspect, pe tot parcursul raportului nu găsim nicio singură mențiune despre aspectele etice deși cel puțin câteva componente ale strategiei de vaccinare țin de accest domeniu: autonomia persoanei, non-discriminarea și comunicarea și informarea publicului (care potrivit raportului CNCAV „asigură diseminarea către mass-media și populație, ca unică structură abilitată în domeniu, a informațiilor referitoare la evoluția situației privind vaccinarea, acțiunile dispuse pentru gestionarea acesteia și măsurile întreprinse de autorități pentru realizarea vaccinării propriu-zise și pentru monitorizarea reacțiilor adverse”).

Este normală o asemenea abordare atât timp cât specialiștii în bioetică nu au fost consultați. Prima măsura luată de Domnul Ludovic Orban – Prim Ministru în martie 2020 (cu acordul tacit al PSD și ALDE) a fost să notifice la Strasbourg suspendarea aplicării Convenției de la Oviedo – care statua principiile etice în biomedicină.

În Convenție, autonomia este, fără îndoială, „principiul principal” și a fost consolidată prin instituirea „consimțământului informat”

Acest principiu prezuma că oamenii sunt indivizi autonomi, detașați, care acționează rațional în interesul propriu. În definirea autonomiei (și implicit a consimțământului informat) s-a plecat de la opera lui Immanuel Kant, care a susținut că respectul pentru autonomie decurge din „recunoașterea faptului că toate persoanele au o valoare necondiționată și capacitatea de a-și determina propriul destin moral”.

Cu alte cuvinte, respectarea autonomiei pacientului este o obligație absolută, care se exprimă prin faptul că pacientul trebuie să fie informat pentru a putea lua decizii în virtutea propriilor valori pentru că el are dreptul moral de a trăi în conformitate cu propriile valori. Respectul persoanei este fundamentul relației medic-pacient.

A acționa autonom înseamnă a decide pentru tine însuți. Dar ființa umană este o ființa relațională, experiența sa este definită în principal de conexiunea socială încorporată în relații și dinamica puterii. Fiecare act „autonom” are repercusiuni dincolo de factorul de decizie imediat. De aceea, contexte și practici sociale mai largi pot sprijini sau inhiba alegerea individuală. Relația și interdependența sunt în mod incontestabil elemente cheie ale autonomiei, prin urmare recunoașterea, încorporarea și respectarea acestora trebuie să formeze o bază centrală a furnizării asistenței medicale. Esențial pentru a pune în practică aceste deziderate o constituie o informare corectă și exhaustivă a pacientului mai ales cu privire la riscuri într-un limbaj adecvat.Trebuie să existe un acces real la o varietate de opțiuni.

În lucrarea An ethical framework for public health immunisation programs (NSW Public Health Bulletin 23(6) 111-115 https://doi.org/10.1071/NB11045), profesorul David Isaacs prezintă șapte principii etice unanim acceptate, asociate cu implementarea programelor de imunizare. Printre acestea citez „primitorilor de vaccinuri sau părinților sau îngrijitorilor lor li se vor oferi suficiente informații pentru a respecta autonomia și a lua deciziile informate. Măsurile sau stimulentele pentru a participa la programele de imunizare nu trebuie să fie coercitive. Programele de imunizare a sănătății publice depind de încrederea reciprocă, care poate fi amenințată de circumstanțe precum publicitatea excesivă în mass-media”.

Contrar acestor principii, raportul se laudă cu faptul că au avut o publicitate excesivă în mass-media „pentru susținerea acțiunilor de promovare a mesajelor de vaccinare și responsabilizare socială ce prezintă vaccinarea ca fiind soluția optimă pentru ajungerea la o viață normală, într-un mediu favorabil și sigur”. În plus, materialele informative redactate omit datele relevante, nu oferă o imagine echilibrată a eficacității și ignoră incertitudinile; cea mai comună defecțiune a fost aceea de a oferi o imagine supraoptimistă, subliniind beneficiile și nepomenind despre riscurile și efecte secundare. Grav este că și după ce s-a demonstrat că transmisia virusului nu este oprită prin vaccinare, că vaccinații se pot îmbolnăvi și pot transmite virusurile, materialele nu au fost modificate/actualizate și în acest mod s-a pierdut încrederea populației. Nu mai vorbesc despre clipurile publicitare cu intervențiile unor persoane, care nu conțineau nicio informație și cu care se laudă CNCAV. Le-am urmărit din nou și singurul sentiment pe care mi l-au trezit a fost de rușine pentru cei care recitau textele.

Absolut îngrijorător este faptul că, încălcându-se regulile etice, s-a apelat la responsabilitatea socială și individuală, afirmându-se că prin vaccinarea anti-COVID-19 îi vom proteja pe ceilalți; cei care nu se vaccinează sunt cei care nu au sentimente de compasiune, inculți, inconștienți, un adevărat pericol public, care trebuie discriminați, marginalizați, stigmatizați. Deși raportul nu dezvoltă acest aspect, amintiți-vă de luările de poziție din timpurile crizei pandemice. Acest lucru nu a fost specific doar României. Într-un articol, Shaming unvaccinated people has to stop. We’ve turned into an angry mob and it’s getting ugly Rușinarea oamenilor nevaccinați trebuie să înceteze. Ne-am transformat într-o gloată furioasă și devine urât) publicat pe 16 decembrie 2021 in The Conversation UK, Julian Savulescu și Alberto Giubilini, profesori la Oxford, adepți ai vaccinării anti-COVID, condamnă cu vehemență astfel de practici. Ei arătau „Un canal de știri a întocmit o listă de „anti-vaxxeri care au murit din cauza COVID-19. Există rușine și pe rețelele de socializare. De exemplu, un întreg canal Reddit este dedicat batjocoririi oamenilor care mor după ce au refuzat vaccinul. Acest lucru trebuie să înceteze”. Datorită prestigiului profesional ei au determinat autoritățile și medicii britanici să renunțe în raportări la precizarea statutului de vaccinat/nevaccinat. Nu același lucru s-a întâmplat în România.

Raportul recunoaște indirect că informațiile au fost selectate într-o manieră, care sugerează cenzura. Citez „În vaccinarea împotriva COVID-19, am beneficiat de sinteze de monitorizare cu sprijinul RADOR, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, precum și de suportul AFP, agenția acreditată de META (Facebook) pentru fact-checking în România. Reacțiile au fost preluate în mainstream mass-media și au fost realizate mai multe reportaje privind modul de moderare și de combatere a informațiilor false privind vaccinarea împotriva COVID-19. Postări publicate pe pagina #ROVACCINARE De asemenea, prin postările publicate pe pagină am încurajat implicarea comunităților în descurajarea promovării informațiilor false, raportarea acestora prin mecanismele interne ale rețelelor sociale, dar și semnalarea derapajelor medicilor activi în mass-media la Colegiul Medicilor din România și la CNA. În plus, pentru a semnala veridicitatea canalelor oficiale de comunicare online ale CNCAV, am întreprins demersurile necesare pentru verificarea conturilor oficiale din rețelele sociale și am menținut o strânsă legătură cu reprezentanții META pentru Europa. Cu toate aceste eforturi depuse, fenomenul promovării informațiilor false în grupurile și de conturile din România nu a putut fi stopat. Mecanismele interne de verificare a informațiilor ale platformelor sociale nu sunt calibrate și susțin generarea de conținut propriu, indiferent de natura și veridicitatea acestuia. Cele mai multe informații false au fost promovate după anumite intervenții ale unor medici în emisiuni difuzate de mainstream mass-media și anumitor persoane publice fără expertiză în domeniul sănătății publice, cu preponderență la 3 televiziuni din România”.

Ca să înțelegem, caracterul științific și medical al unor opiinii a fost validat de militari, polițiști, ziariști etc., deveniți cu toții experți în pandemii. După mine este însă preferabila opinia unor profesioniști recunoscuți, cu practică medicală adevărată și fără așa-zisa expertiză în sănătatea publică față de cele ale unor birocrați/politruci obedienți și limitați, fără practică medicală, chiar dacă au o așa-zisă expertiză în așa-zisa sănătate publică. Apropos, stimați membri CNCAV, domnul Vasi Rădulescu atât de apreciat și promovat în raport, ce expertiză are?

Raportul nu pomenește nimic de măsurile coercitive și discriminatorii (condiționarea accesului la locul de muncă, în instituțiile de învățământ de vaccinare) sau stimulative (accesul fără testare în locuri publice a celor vaccinați deși aceștia puteau transmite virusul).

Colegiul Medicilor din România, o spun cu tristețe, s-a preocupat mai mult de sancționarea dizidenților decât de protejarea independenței profesionale a medicilor. A tolerat încălcarea dreptului la intimitate a pacienților prin filmările din terapie intensivă, ieșirile stridente ale unor medici gen Imbri sau Oanceași a lăsat impresia că este o anexă a CNCAV.

În sfârșit, cel care are puterea să suporte limbajul de lemn (prăfuit) și siluirea gramaticii limbii române, acela poate să constate că raportul exprimă, din punct de vedere etic, o concepție periculoasă prin care autonomia individuală poate fi anulată de interesul colectiv, determinând diminuarea sau pierderea interesului pentru fiecare pacient și pentru vulnerabilitatea acestuia. Este ceea ce susține sănătatea publică, care în mod greșit este echivalată cu o disciplină medicală când în fapt ea este de domeniul biopoliticii sau mai precis a politicilor publice în sănătate.

În concluzie, raportul este de fapt o confirmare a faptului că lipsa de încredere a populației în vaccinarea anti-COVID nu se datorează anti-vaxxerilor, ci mai ales politicilor autoritare și a jumătăților de adevăr practicate de cei responsabili de gestionarea crizei pandemice. Și așa, din greșeală în greșeală, a ajuns CNCAV la victoria finală. Misiune îndeplinită.

P.S.1. În 2021, am semnalat faptul că atât timp cât vaccinarea este voluntară și nu obligatorie, fiecare persoană vaccinată trebuie să-și dea consimțământul informat potrivit legii române, care nu a fost suspendată. După un timp îndelungat, mi s-a răspuns că fiecare centru de vaccinare are formulare de consimțământ informat. Am văzut astfel de formulare și am constatat că ele nu îndeplinesc toate cerințele. Concentrarea pe aspecte formale a condus la echivalarea în mod greșit a standardului minim administrativ cu standardul etic superior (de respect și înțelegere). Timpul limitat pentru discuție, informația trunchiată și neprezentarea riscurilor se combină și viciază consimțământul informat.

P.S.2. Pentru corecta informare, menționez că nu am fost cenzurat niciodată pe Facebook și nu am fost chemat să fiu analizat la Colegiu. Nu am decât două explicații: fie nu am reprezentat un pericol public, fie s-au abținut de la o confruntare directă. Exclud varianta că poate au constatat că am dreptate.

P.S.3. Am remarcat că a re-apărut la un post TV expertul Jurma, oracolul de la Timișoara. Corelat cu noua isterie televizată declanșată de epidemia de gripă (17 decese în trei săptămâni) și cu ieșirile acelorași profeți ai apocalipsei COVID, pot prognoza că ne așteaptă măsuri absurde din partea guvernanților. Curând îl vom revedea și pe comandantul Raed Arafat în lupta cu periculosul virus gripal.

sursa foto: medicalindependent.ie

Sigur și eficient. De la talidomidă la vaccinul mARN

De peste un an, suntem bombardați cu sloganul: „vaccinul este sigur și eficient”. Dacă Consiliul Național al Audiovizualului, Colegiul Medicilor, Consiliul Național de Combatere a Discriminării etc. nu ar fi ocupați cu vânătoarea „conspiraționiștilor” și „teroriștilor”, astfel de afirmații ar fi fost sancționate – cel puțin pentru dezinformare. Până în prezent, nu există niciun medicament/vaccin, care să fie în aceeași proporție și sigur și eficient. Cu cât este mai eficient cu atât numărul de reacții adverse, accidente/incidente este mai mare și viceversa. Medicamentul/vaccinul, fiind o intervenție externă, produce (la fel ca boala) un răspuns variabil al organismului, care ține de multiplii factori între care și individualitatea biologică. Concludent în acest sens este, de exemplu chimioterapia în cancer. De aceea trebuie ca fiecare caz să fie analizat individual și să se facă o posologie a riscurilor.

Secolul XX a fost marcat de o adevarată revoluție în terapeutica medicală și în medicina preventivă.Vaccinul revoluționar anti-polio, bazat pe un poliovirus mort, dezvoltat de Jonas Salk (în 1955) a jugulat epidemiile de poliomelită. Salk a fost considerat pe bună dreptate un erou; a fost apreciat și pentru că a refuzat să breveteze vaccinul, făcându-l disponibil pentru toată lumea.

Până în anii 1960, industria farmaceutică se bucura de onorabilitate și credibilitate. Companiile farmaceutice erau printre cele mai admirate (precum și cele mai profitabile) afaceri. Ele au adus pe piață o mulțime de medicamente, care combat boli netratabile anterior (boli de inimă, artrită reumatoidă, hipertensiune arterială, anxietate, durere, infecții bacteriene, astm, contraceptive, cancer etc.) la prețuri decente. Succesul a dus la concentrarea de capital și apariția Big Pharma.

Între 1957 și 1962, un medicament a fost intens prescris femeilor gravide ca remediu pentru grețurile matinale – talidomida. În Anglia, se comercializa sub numele Distaval. Reclamele susțineau: „Distaval poate fi administrat cu deplină siguranță femeilor însărcinate și mamelor, care alăptează, fără efecte adverse asupra mamei sau copilului”. Alexander Leslie Florence, medic generalist în Scoția, este primul profesionist, care pune la îndoială această afirmatie și într-o scrisoare către BMJ (în 1960) raportează reacții adverse la patru dintre pacienții săi. În anul următor, William McBride, un medic obstetrician australian, a contactat producătorii de talidomidă pentru a-i avertiza că medicamentul a fost asociat cu malformații și decese. Insensibili, producatorii l-au ignorat și au continuat să promoveze medicamentul, lăudându-se cu „siguranța lui excepțională”. Dornic să prevină decesele și malformatiile copiilor, McBride a scris un articol pentru The Lancet, în iunie 1961, care avertiza despre pericolele talidomidei mai ales apariția focomeliei (absența unuia sau mai multor segmente ale membrelor). Articolul a fost respins. A revenit cu o scrisoare către editor (tot la The Lancet) în care descrie „multe anomalii severe” la 1 din 5, la copiii născuți de femeile, care au luat medicamentul în timpul sarcinii. Din neatenția editorilor scrisoarea a fost publicată. A urmat o avalanșă de confirmări. După o investigație federală din Germania, Chemie Grünenthal a încetat distribuția talidomidei pe 26 noiembrie 1961 – la mai bine de 5 ani după ce medicamentul a devenit disponibil. Distribuitorii din Marea Britanie au urmat exemplul pe 2 decembrie 1961. În 1962, talidomida a fost interzisă în majoritatea țărilor după ce peste 10.000 de copii s-au născut cu anomalii fizice.

Vaccinurile au avut și ele multe incidente. În 1955, peste 250 de cazuri de poliomielită au fost atribuite vaccinurilor (care trecuseră testele de siguranță) produse de compania Cutter Laboratories. Din 1955 până în 1963, se estimează că 10 – 30% dintre vaccinurile antipoliomielitei administrate în SUA au fost contaminate cu virusul simian 40 (SV40). În 1976, a existat un risc crescut de apariție a unei tulburări neurologice grave – Sindrom Guillain-Barré (GBS), în urma vaccinării cu un vaccin împotriva gripei. Când peste 40 de milioane de oameni au fost vaccinați, oficialii federali din SUA au decis oprirea imunizării până când problema ar putea fi explorată. Institute of Medicine (IOM), în 2003, a concluzionat că persoanele, care au primit vaccinul antigripal din 1976, au avut un risc crescut de a dezvolta GBS. În 1998, FDA a aprobat vaccinul RotaShield. La scurt timp, unii sugari au dezvoltat invaginație intestinală. CDC a recomandat două investigații de urgență, care au arătat că vaccinul RotaShield a provocat invaginație la unii sugari sănătoși sub vârsta de 12 luni. S-a retras recomandarea de a vaccina sugarii cu vaccin RotaShield® (în 1999). Un risc crescut de narcolepsie (o tulburare cronică de somn) a fost raportat în urma vaccinării cu Pandemrix, un vaccin monovalent antigripal H1N1, în 2009 (sursa Centres for Disease Control and Prevention).

În 2021, doar 28% dintre americani aveau o părere bună despre Big Pharma. De fapt, Big Pharma este a doua cea mai urâtă industrie din America (Drugwatch – 2021).

De unde această neîncredere? „Acesta este un adevăr trist: reputația îngrozitoare a industriei farmaceutice inhibă acum utilizarea unora dintre cele mai salvatoare produse ale sale. De ce sunt atât de mulți oameni suspicioși față de farmacie, în general, și de vaccinuri în special? Este destul de ușor să-ți dai seama. Industria se angajează într-un comportament rău de câteva decenii, iar aceste răni auto-provocate au întors o mare parte din public împotriva ei.” (Stewart Lyman, Pharma’s tarnished reputation helps fuel the anti-vaccine movement, 2019).

Big Pharma este un termen folosit pentru 14 cele mai mari companii farmaceutice din lume, cotate la bursă. Are are o istorie bogata de scandaluri, acuzații de fraudă, mită și procese. „Big Pharma este cel mai mare fraudator al Guvernului Federal American în conformitate cu Legea privind revendicările false” (sursa Public Citizen 2016). În ultimele decenii, zeci de companii farmaceutice și biotehnologice au fost trimise în instanță în SUA pentru o varietate de fapte cum ar fi: creșteri obscene ale prețurilor la medicamentele mai vechi (Turing/Marathon/AMAG Pharmaceuticals), reducerea producției de medicamente pentru cancer pentru a crește prețurile (Aspen Pharmacare), falsificarea datelor despre medicamentele pentru cancer (Acerta), utilizarea „donațiilor false” universitare pentru a stimula afacerile (NantHealth), absența anunțului de avertizare cu privire la riscurile grave ale medicamentelor pe eticheta produsului (Roche’s Actemra), studiu clinic care a dus la un deces și la mai multe boli (Bial/Biotrail), contribuția și profitarea de pe urma crizei opioidelor (Purdue Pharma), mituirea medicilor (companii multiple), mituirea oficialilor din domeniul sănătății (companii multiple), falsificarea datelor într-o lucrare academică (Amgen), nerespectarea rezultatelor studiilor clinice necesare (mai multe companii) etc. (Lyman, 2019).

În 2013, Johnson & Johnson a plătit 2,2 miliarde USD pentru amenzi civile și penale pentru că a pus „profitul deasupra sănătăți pacienților”. Compania a promovat ilegal medicamente antipsihotice puternice pentru persoanele în vârstă, exagerând beneficiile și minimizând efectele secundare periculoase – accidentul vascular cerebral. Johnson & Johnson se confruntă cu aproape 20.500 de procese federale pentru produsele cu pulbere de talc despre care se afirmă că au dus la cancer ovarian. Reclamanților li s-au acordat miliarde de dolari de către instanțe. Un juriu din St. Louis a acordat 4,69 miliarde de dolari pentru 22 de femei. Produsele au fost retrase de pe piață în Statele Unite și Canada, în mai 2020. DePuy, o companie a Johnson & Johnson, a plătit – în 2013, aproximativ 4 miliarde de dolari pentru a acoperi 8.000 de daune produse de implanturi metalice de șold necorespunzatoare.

Companie globală Merck a folosit „trucuri murdare” pentru a încerca să-și apere controversatul medicament anti-artrită Vioxx. Merck a creat un jurnal medical fals și a întocmit liste secrete de criticii din lumea științifică pentru a „neutraliza” și „discredita”. În 2007, Merck a fost de acord să plătească 4,85 miliarde de dolari pacienților și familiilor acestora. În 2011, Merck a pledat vinovat la acuzațiile penale legate de marketingul Vioxx și a plătit o amendă de 950 de milioane de dolari. Vioxx a fost scos de pe piață (provoca boală coronariană gravă). David Graham, de la FDA, a estimat că utilizarea Vioxx ar fi putut contribui la peste 27.000 de atacuri de cord sau decese, iar The Lancet (2014) sugerează că ar fi vorba despre 140.000 de cazuri.

Pfizer a stabilit un record pentru cea mai mare fraudă în domeniul sănătății și cea mai mare amendă penală cu 2,3 miliarde de dolari, în 2009. Anterior, mai stabilise un record pentru daune produse prin încălcarea normelor etice și legale în cercetarea clinică – incidentul Kano (Nigeria). Pfizer a încercat să lanseze un nou antibiotic, Trovan. Testele pe adulți au arătat unele efecte secundare grave ale medicamentului, inclusiv probleme hepatice și anomalii ale cartilajului. Profitând de o epidemie de meningită, Pfizer a selectat un eșantion de 200 de copii între 3 luni și 18 ani pentru a testa Trovan-ul. O lună mai târziu, 11 dintre copiii care participaseră erau morți, iar la mulți copii s-au raportat dizabilități.

În 2014, un juriu a dispus ca Takeda Pharmaceuticals și Eli Lilly să plătească nouă miliarde de dolari pacienților care au dezvoltat cancer de vezică urinară după Actos (Michelle Llamas, 2021).

În 2019, compania Laboratoarele Servier a apărut în fața instanței. Douăzeci și trei de inculpați (11 instituții și 12 persoane) se confruntau cu peste 2.600 de reclamanți în proces, doar câteva dintre cele 4.981 de victime ale unei pilule derivate din amfetamine comercializate ca Mediator. Introdus în 1976 pentru pacienții cu diabet de tip 2, supraponderali, medicamentul a fost prescris pe scară largă ca inhibitor al poftei de mâncare persoanelor altfel sănătoase, care doresc să slăbească. Laboratoarele Servier au fost condamnate la o amendă de 2,7 milioane de euro, în martie 2021. Pnemologul Irène Frachon, cea care a denunțat public periculozitatea medicamentului, în 2007, a afirmat că acest „medicament nu era un antidiabetic. Era o amfetamina deghizată și prezentată într-un mod fals ca antidiabetic”.

În august 2020, Bayer a fost de acord să plătească 1,6 miliarde de dolari pentru a rezolva aproximativ 90% din cele 39.000 de plângeri, privind dispozitivul Essure. Bayer a încetat să vândă dispozitivul în 2018 (Michelle Llamas, 2021).

Potrivit unei analize Public Citizen, Big Pharma a soluționat prin acorduri 373 de cazuri (între 1991 – 2012), plătind 35,7 miliarde de dolari pentru numeroase încălcări.

Problema majoră cu giganții farmaceutici este influența lor nesănătoasă asupra științei medicale. Industria domină cercetarea și există dovezi puternice că studiile sponsorizate de companie tind să aibă o părtinire, care favorizează produsul sponsorului. În plus, modul în care plățile farmaceutice influențează obiceiurile medicilor de a prescrie medicamente de marcă constitue un risc real pentru pacienți.

Cu toate aceste scandaluri profiturile nu au fost influențate, deoarece au fost acoperite prin creșterea prețului medicamentelor. În 2021, profiturile Big Pharma pentru medicamentele eliberate pe bază de rețetă sunt de așteptat să ajungă la 610 miliarde de dolari. (Drugwatch 2021)

Cum este posibil ca aceste lucruri să se întâmple?

În primul rând, concentrarea de capital a creat corporații atât de puternice încât pot influența major decizia politică. Din 1998 până în 2016, Big Pharma a cheltuit aproape 3,5 miliarde de dolari pe cheltuieli de lobby – mai mult decât orice altă industrie (sursaDrugwatch). Numeroase inițiative legislative de îngrădire a abuzurilor au fost blocate.

Apoi, producătorii de medicamente știu că oamenii le vor cumpăra produsele, indiferent cât de mult le displace o companie. Eliminarea micilor firme și politica brevetelor face ca, în general, să nu se poata cumpăra un anumit medicament de la o companie concurentă. Bolnavii se afla într-o situație de blocaj: ar dori să se ridice împotriva comportamentului ne-etic al industriei farmaceutice, dar, în același timp, sunt forțați să recunoască că nu pot trăi fără produsele sale. Big Pharma știe și se bazează pe asta. Atâta timp cât își menține profitabilitatea, va continua să vadă titlurile scandaloase din presa, amenzile și decontările ca pe un simplu cost al afacerilor.

În sfârșit, rolul organismelor de autorizare și monitorizare (de tipul Food and Drug Administration – FDA sau European Medicines Agency – EMA) este supraestimat. Spre deosebire de ceea ce crede publicul larg, ziariștii, decidenții și foarte multi medici, autorizarea unui medicament/dispozitiv medical/vaccin nu conferă o garanție absolută a siguranței și eficienței acestuia. De fapt, se examinează un dosar înaintat de firmă, în care studiile de toxicitate, eficiență și siguranță sunt efectuate de cercetători plătiți de firmă. La fel și studiile clinice. Agențiile nu pot, în mod obiectiv, să inițieze cercetări proprii pentru fiecare medicament în parte. De aceea, doar în perioada de monitorizare, pot fi făcute afirmații pertinente. În această ultimă etapă, agențiile se bazează pe consumatori și medici pentru a asigura supravegherea tuturor lucrurilor legate de droguri și dispozitive. Dacă aceștia raportează decese, iatrogenii medicamentoase etc. se declanșează o anchetă și se apelează la cercetători independenți sau organizații independente, pentru expertiză. Între timp, un public nebănuit de mare riscă expunerea la droguri/vaccinuri dăunătoare. Mecanismul greoi a făcut-o pe Diana Zuckerman, președinte la The National Center for Health Research (NCHR) să declare „FDA a scris politici care sună bine, dar realitatea este foarte diferită de politicile scrise”. De altfel, în toate cazurile prezentate mai sus există autorizarea FDA/EMA. Cât privește vaccinul mARN anti-COVID, dacă ne uităm la evoluția epidemiologică postvaccinare, se observă cât de sigur și eficient este.

În concluzie, afirmația „sigur și eficient” nu are susținere în realitate. Putem afirma că probabil un medicament/vaccin are un grad crescut de eficiență și siguranță pentru un anumit procent din populație. Adevărata artă a medicului este să îi descopere pe cei cărora medicamentul/vaccinul le face bine și pe cei cărora le face un rău mai mare decât boala.

P.S.1: La 1 septembrie 2021, Dr. Marion Gruber, directorul Biroului de Cercetare și Revizuire a Vaccinurilor al FDA, și adjunctul ei, dr. Philip Krause, au anunțat că demisionează. Gruber este o veterană cu 32 de ani de activitate în FDA, respectată în întreaga lume pentru munca sa la o serie de vaccinuri. Sursele au declarat pentru Endpoints și Politico că Gruber și Krause sunt supărați de intervenția politicului în știință și de decizia administrației Biden de a introduce doza booster de vaccin înainte de a se definitiva studiile de siguranță și eficiență.

P.S.2: Scriind aceste rânduri, mi-a venit în minte romanulThe Senator scris în 1972 de marele ziarist Drew Pearson. Acolo, el vorbește de „lacomia bine temperată” ca motor al competiției și progresului și de „lăcomia deșănțată” ca distrugătoare a umanității.

sursa foto: ft.com

Câtă încredere putem să avem în rezultatele cercetării medicale?

Istoria medicinei a fost întotdeauna o istorie a cunoașterii. Pentru Aristotel, medicina cuprinde „întreaga viață a persoanei”. Definiția sa, „Epistemē kai technē ”, adesea tradusă ca „știință și artă”, a supraviețuit până în secolul al XIX (Fabio De Sio, Heiner Fangerau, The Obvious in a Nutshell: Science, Medicine, Knowledge, and History, 2019). În fapt, „arta” definea „creativitatea”, care acoperea hazardul și individualitatea din spațiul biologic. Începând cu secolul al XIX-lea, medicina modernă a fost percepută mai ales ca medicină științifică și mai puțin ca artă, ceea ce a deplasat interesul de la bolnav la boală și la cercecetare. După al Doilea Război Mondial, dezvoltarea în anii 1960-1970 a ceea ce a ajuns să fie numită dimensiunea socială a medicinei a determinat afirmarea eticii medicale ca mijloc de reumanizare a medicinei prin reguli impuse atât pentru relația medic-pacient, cât mai ales pentru cercetarea științifică. Tot din acele vremuri, intelectuali precum Thomas Szasz, Michel Foucault și Ivan Illich au criticat relațiile dintre cunoaștere și putere, folosind cuvântul „medicalizare” pentru a indica mijloacele prin care experții oficiali au ajuns să domine modernul și conștiința de sine. Deturnarea științei de către interesele economice, afirmau ei, pot duce la daune incomensurabile aduse societății. Când știința este suprimată de complexul medico-politic, oamenirea este în pericol.

Câtă încredere putem să avem în rezultatele cercetării medicale?

În august 2005, John P. A. Ioannidis publica în PLoS Medicine o cercetare, care avea să zdruncine lumea științifică: Why Most Published Research Findings Are False. Ioannidis a analizat retrospectiv 49 dintre cele mai apreciate descoperiri ale cercetării în medicină pe o perioada de 13 ani, care îndeplineau cele două măsuri standard ale comunității științifice: lucrările au apărut în revistele cel mai larg citate în articolele de cercetare, iar cele 49 de articole în sine au fost cele mai citate articole din aceste reviste. Din cele 49 de articole, 45 au susținut că au descoperit intervenții eficiente. 34 dintre aceste afirmații au fost retestate și 14 dintre acestea s-au dovedit a fi greșite sau semnificativ exagerate. Dacă între o treime și jumătate din cele mai apreciate cercetări în medicină se dovedeau eronate, amploarea și impactul problemei erau grave.

Ioannidis afirma „Rezultatele cercetărilor publicate sunt uneori infirmate de dovezile ulterioare, cu confuzie și dezamăgire. Refutările și controversele sunt observate în gama de proiecte de cercetare, de la studii clinice și studii epidemiologice tradiționale până la cele mai moderne cercetări moleculare. Există o îngrijorare tot mai mare că în cercetarea modernă, constatările false pot fi majoritatea sau chiar marea majoritate a afirmațiilor de cercetare publicate. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Se poate dovedi că majoritatea rezultatelor cercetării susținute sunt false. Aici voi examina factorii cheie care influențează această problemă și unele corolare ale acesteia”.

Ioannidis a descoperit că, chiar și atunci când o eroare de cercetare este scoasă în evidență, aceasta persistă, de obicei, ani sau chiar decenii. El a analizat trei studii proeminente de sănătate din anii 1980 și 1990, care au fost ulterior respinse, în mod temeinic, și a descoperit că cercetătorii au continuat să citeze rezultatele originale ca fiind corecte timp de cel puțin 12 ani după ce rezultatele au fost discreditate.

Ioannidis descrie un model cadru pentru credibilitatea cercetării bazat pe cinci corolare între care cu cât sunt mai mari interesele și prejudecățile financiare și de altă natură într-un domeniu științific, cu atât este mai puțin probabil ca rezultatele cercetării să fie adevărate. Părtinirea, ca factor de influențare a rezultatelor, este definită ca fiind o combinație a diverșilor factori de proiectare, date, analize și prezentare, care tind să producă rezultate ale cercetării atunci când acestea nu ar trebui să fie produse. Prejudecățile nu trebuie confundate cu variabilitatea întâmplătoare, care face ca unele constatări să fie false din întâmplare, chiar dacă designul studiului, datele, analiza și prezentarea sunt perfecte. Prejudecățile pot implica manipulare în analiza sau raportarea constatărilor. Raportarea selectivă sau distorsionată este o formă tipică de astfel de părtinire. „Conflictele de interese și prejudecățile pot crește părtinirea. Conflictele de interese sunt foarte frecvente în cercetarea biomedicală și, de obicei, sunt raportate inadecvat și rar. Este posibil ca prejudecățile să nu aibă neapărat rădăcini financiare. Oamenii de știință dintr-un anumit domeniu pot fi prejudiciați doar din cauza credinței lor într-o teorie științifică sau a angajamentului față de propriile descoperiri. Multe studii universitare, aparent independente, pot fi efectuate fără alt motiv decât pentru a oferi medicilor și cercetătorilor calificări pentru promovare sau titularizare. Astfel de conflicte nefinanciare pot duce, de asemenea, la rezultate și interpretări raportate distorsionate. Investigatorii de prestigiu pot suprima prin intermediul procesului de evaluare inter pares apariția și diseminarea constatărilor care le infirmă constatările, condamnând astfel domeniul lor la perpetuarea dogmelor false. Dovezile empirice privind opinia experților arată că este extrem de nesigură.”

Altfel spus, rezultatele cercetării pot fi adesea expresia părtinirii predominante.

Comentând modelul Ioannidis de verificare a cercetării științifice, David H. Freedman (în Lies, Damned Lies, and Medical Science, 2010) afirma „Modelul său a prezis, în diferite domenii ale cercetării medicale, rate de greșeală, care corespund aproximativ ratelor observate la descoperirile, care au fost ulterior respinse în mod convingător: 80% dintre studiile non-randomizate (de departe cel mai comun tip) se dovedesc a fi greșite, la fel ca 25% dintre studiile randomizate presupuse standard de aur și până la 10% dintre studiile randomizate mari, standard de platină.”

Cu alte cuvinte, o mare parte din ceea ce concluzionează cercetătorii medicali în studiile lor este înșelător, exagerat sau complet greșit. Medicii – într-o măsură izbitoare – încă se bazează pe dezinformare, în practica lor de zi cu zi.

Articolul exprimă convingerea sa că cercetătorii manipulau frecvent analizele de date, urmăreau descoperiri de avansare în carieră mai degrabă decât știința și chiar foloseau procesul de evaluare inter pares – în care revistele le cer cercetătorilor să decidă ce studii să publice – pentru a suprima punctele de vedere opuse.

„Deși oamenii de știință și jurnaliștii științifici vorbesc în mod constant despre valoarea procesului de evaluare inter pares, cercetătorii admit între ei că studiile părtinitoare, eronate și chiar flagrant frauduloase scapă cu ușurință. Nature, marea doamnă a revistelor de știință, a declarat într-un editorial din 2006: „Oamenii de știință înțeleg că evaluarea inter pares în sine oferă doar o asigurare minimă a calității și că concepția publică a evaluării inter pares ca ștampilă de autentificare este departe de adevăr.” Majoritatea editorilor de reviste nici măcar nu pretind că protejează împotriva problemelor care afectează aceste studii. „Supraveghetorii de cercetare din universități și din agentiile guvernamentale rareori intervin pentru a impune în mod direct calitatea cercetării și, atunci când o fac, comunitatea științifică trece peste interferențele exterioare. Protecția supremă împotriva erorilor de cercetare și a părtinirii ar trebui să provină din modul în care oamenii de știință își testează constant rezultatele reciproc”.

Pandemia COVID-19 a evidențiat pericolul influenței factorului politic și ideologic asupra acurateții cercetării științifice.

Kamran Abbasi, executive editor la BMJ, în Covid-19: politicisation, „corruption,” and suppression of science (BMJ 2020; 371) afirma „Politicienii și guvernele suprimă știința. (…). Știința este suprimată pentru câștig politic și financiar. Pandemia a dezvăluit modul în care complexul medico-politic poate manipula în caz de urgență – un moment în care este și mai important să protejăm știința…. Politizarea științei a fost desfășurată cu entuziasm de unii dintre cei mai răi autocrați și dictatori ai istoriei, iar acum este, din păcate, obișnuită în democrații. Complexul medico-politic tinde spre suprimarea științei pentru a mări și îmbogăți cei de la putere. Și, pe măsură ce cei puternici devin mai de succes, mai bogați și mai îmbătați de putere, adevărurile incomode ale științei sunt suprimate”.

Eshani M King în Covid-19: Science, Conflicts and the Elephant in the Room (BMJ 2020; 371) este mai categoric: „Deturnarea științei de către interesele personale a dus la daune incomensurabile aduse societății. Blocajele, menite să salveze vieți, dar împinse de narațiuni care au puțină bază în știință, au cauzat în sine pierderi de vieți, mijloace de trai, demnitate și umanitate.”

În septembrie 2021, John PA Ioannidis, Maia Salholz-Hillel, Kevin W. Boyack, Jeroen Baas publică o analiză a activității științifice în perioada pandemiei – The rapid and massive growth of COVID-19 authors in the scientific literature, având ca referință baza de date Scopus. Potrivit acesteia, la 1 august 2021 existau 210183 de publicații legate de COVID-19, având 720801 autori, dintre care 360005 autori au publicat cel puțin cinci lucrări în cariera lor. Cincizeci și trei de autori hiper-prolifici aveau deja cel puțin 60 (și până la 227!!!) de publicații despre COVID-19 fiecare. Acest aspect merită comentat. Cei care publică în reviste cotate știu că de regulă nu poți avea mai mult de 3-4 articole originale pe an. Un număr atât de mare trezește suspiciuni în ceea ce privește calitatea acestora și mai mult arată influența politicului asupra redacțiilor. Autorii analizei constată „Publicarea hiper-prolifică reflectă un fenomen complex ce poate fi generat fie de o adevărata productivitate și excelență, fie de o conduită greșită (de exemplu, cadouri și paternitate onorifică) și publicarea de banalități sau „tăierea salamului” în care o singură lucrare este tăiată în mai multe. unități.”

În ceea ce privește domeniile de expertiză ale autorilor, 20,6% sunt din Sănătate Publică, 17,7% din medicină clinică, iar restul din toate celelalte 21 de domenii majore. Cel mai mic procent a fost înregistrat în domeniul Fizică și Astronomie (1,7%). Douăzeci și opt la sută dintre autori și-au publicat cercetările despre COVID-19 într-o disciplină care nu se număra printre primele trei discipline în care au publicat anterior, în decursul carierei lor. Uneori, domeniile de expertiză ale autorilor păreau îndepărtate de COVID-19, de exemplu un expert în celule solare care publică despre epidemiologia COVID-19 la personalul medical. Chiar și experții specializați în lucrările lor anterioare pe discipline îndepărtate, cum ar fi pescuitul, ornitologia, entomologia sau arhitectura au publicat despre COVID-19.

Despre calitatea acestor lucrări constatarea consecventă este „a prevalenței ridicate a studiilor de calitate scăzută… Tipuri foarte diferite de modele de studiu sugerează că o mare o parte (poate chiar majoritatea) din literatura imensă și în creștere rapidă despre COVID-19 este de calitate scăzută”. Productivitatea extremă este îngrijorătoare dacă se sacrifică calitatea.” Am observat că multe contribuții publicate reprezintă situații de încălcare epistemică, în care oamenii de știință încearcă să abordeze întrebările legate de sănătate și medicale legate de COVID-19, deși provin din domenii neînrudite și, probabil, le lipsesc expertiza fundamentală în materie. În special, oamenii de știință care lucrează cu date de orice fel se pot simți îndreptățiți că pot manipula, analiza și interpreta datele legate de COVID-19”.

O comparație cu alte cinci boli infecțioase epidemice majore (H1N1, Zika, Ebola, HIV/SIDA și tuberculoză) a arătat că niciuna dintre ele nu s-a apropiat de natura explozivă a implicării forței de muncă științifice în activitățile legate de COVID-19. Acest lucru este valabil chiar și în cazul HIV/SIDA și tuberculozei, care au avut o mortalitate cumulativă mult mai mare. HIV/SIDA a ucis peste 45 de milioane de oameni, iar tuberculoza a ucis peste 1 miliard de oameni până în prezent. Explicația: a existat o mobilizare rapidă a finanțării pentru cercetarea COVID-19, „Potrivit unei analize, până la sfârșitul lunii iunie 2021, 21,7 trilioane de dolari au fost angajați pentru diferite activități legate de răspunsul la COVID-19. Activitățile directe de cercetare se ridică la 14 miliarde de dolari, plus că există 173 de miliarde de dolari angajați pentru vaccinuri și tratamente și 237 de miliarde de dolari pentru sistemele de sănătate. Este posibil ca această finanțare să fi funcționat ca un atractor suplimentar de oameni de știință în acest domeniu în expansiune rapidă.”

În concluzii, autorii afirmă „Pe măsură ce pandemia se maturizează, și știința COVID-19 ar trebui să se maturizeze. Pot fi ridicate întrebări importante rămase cu privire la amploarea și durata acestei „covidizări” a cercetării”.

În aceste condiții, revin la întrebarea: Câtă încredere putem să avem în rezultatele cercetării medicale?

Raspuns: Multp, dar nu absolută. Trebuie să ne „vaccinăm” împotriva imposturii, a intereselor financiare, a oportunismului, a fraudei etc. „Vaccinurile” (sigure și eficiente) sunt spiritul critic și etica cercetării științifice. „A greși în știință este bine și chiar necesar – atâta timp cât oamenii de știință recunosc că au greșit, raportează greșeala lor în mod deschis, în loc să o deghizeze ca pe un succes.” – John P.A. Ioannidis.

P.S. John P.A. Ioannidis (n. 21 august 1965) este în prezent Profesor la Universitatea Stanford. A publicat peste 900 de lucrări și este unul dintre cei mai citați oameni de știință din întreaga lume – în bazele de date pentru care sunt disponibile clasamente (Web of Science/Highly-Cited Researchers, Scopus, Microsoft Academic Search). Rata sa de citări îl plasează în top 100 dintre cei peste 27 de milioane de autori care publică în știință. În 68% dintre lucrări este autor unic/prim/senior. A publicat lucrări cu 1.328 de co-autori diferiți de la 538 de instituții din 43 de țări. Este cunoscut ca un meta-cercetător și a devenit unul dintre cei mai de seamă experți din lume în analiza credibilității cercetării medicale. În privința COVID-19, a avut o atitudine critică față de măsurile luate și deci pentru „marii experți” din România (Jurma, Imbri, Vasi Rădulescu, Pieleanu și alții ca ei) este negaționist, conspiraționist, terorist, analfabet funcțional, incult.

sursa foto: theguardian.com

Transparență și onestitate publică în pandemia COVID-19

În timpul unei pandemii, guvernele au tentația de a nu dezvălui o serie de informații pentru a nu pune în pericol acceptarea publică a măsurilor luate. Pentru a le justifica se invocă opinia specialiștilor, a experților, principiile „sănătații publice” și se evită orice referire la transparență, onestitate și la definirea cadrului etic. Este o abordare, care s-a dovedit a fi greșită, iar efectul a fost creșterea constantă a numărului scepticilor, care nu sunt convinși de eficiența acestor măsuri.

Sănătatea publică este o disciplină relativ tânără, apărută în secolul XX (elemente de sănătate publică există din antichitate). Este definită drept știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării sănătățiiprin eforturile organizate ale societății (după O.M.S.). Obiectivele sănătății publice se realizează numai cu participarea întregii populații!!!

Frecvent, specialiștii în sănătate publică au elaborat prognoze eronate. De exemplu, bazându-se pe arsenalul inovator terapeutic și pe o politică a vaccinărilor urmate de progrese evidente (variola eradicată, epidemia de poliomielită jugulată, numărul cazurilor de TBC în declin în Europa și în America de Nord etc.) s-a concluzionat că secolul XX va fi sfârşitul erei pandemiilor. Eroare. În ultimii 25 de ani, s-au înregistrat 30 maladii infecțioase noi, tuberculoza în creștere, creșterea mortalității prin boli infecțioase, 4 pandemii etc., toate constituind o amenințare reală și gravă a sănătății a sute de milioane și uneori a miliarde de oameni. Aceasta explică noua atitudine – pesimistă și panicardă. Toate măsurile anti-COVID au plecat de la o estimare a indicelui de fatalitate de 14 – 11%; ulterior, s-a constat că acesta oscilează între 1,5% și 2,5%, dar măsurile nu au fost adaptate la această realitate. Studiile privind COVID-19 (atât cele care justifică măsurile, cât și cele care evaluează rezultatele) au avut (în majoritatea cazurilor) concluzii echivoce: posibil, probabil, sugerează, există suspiciuni, credem că. În multe studii comparative, nu s-a calculat semnificația statistică a diferențelor raportate și nu sunt metaanalize serioase cu privire la eficiența și efectele negative ale vaccinurilor.

Autoritățile nu au definit cadrul etic al programelor anti-COVID. Nancy Kass (în AmJPH 2001; 91:1776-82) arată că programele de sănătate publică trebuie să fie acceptate numai dacă răspund la următoarele întrebări:

• care sunt scopurile de sănătate publică ale programului?
• cât de eficient este programul în termeni de atingere a scopurilor propuse?
• care este povara cunoscută sau potențiala a programului pentru cetățeni?
• poate fi minimizată această povară?; există abordari alternative descrise în literatură?
• este programul implementat într-un mod echitabil?

Cadrul etic este necesar a fi definit, deoarece sănătatea publică aderă la o etică utilitaristă (colectivistă), care intră în conflict cu etica hipocratică (individualistă), care domină practica medicală. În sănătate publică, lucrează, în afară de medici, mult mai multe persoane cu pregătire nemedicală (științele vieții, științele sociale, matematică etc). De aceea etica medicală a fost înlocuită cu etica sănătății publice, având patru principii: principiul priorității (gravitatea problemelor de sănătate, care amenință colectivitatea justifică limitarea drepturilor individuale), al dăunării (permite să se restrângă libertățile personale fără consimțământ), al mijloacelor cel mai puțin intrusive(minimizează impactul încălcării autonomiei) și cel al justiției sociale.

În manualele de sănătate publică, se afirmă că programul trebuie să fie realist în sensul că trebuie să existe susținerea colectivității. Într-o pandemie, o măsura, care nu este acceptată populațional, este costisitoare și inutilă (chiar dacă pe fond este corectă). De aici, importanța comunicării. Comunicarea transparentă construiește încrederea publicului (esențială pentru implementarea eficientă a unui răspuns la o urgență de sănătate publică), iar transparența și implicarea comunității sunt esențiale pentru cultivarea încrederii publicului. Organizația Mondială a Sănătății recomanda, în pandemiile anterioare, următoarele: „Principiile comunicării în pandemie sunt: încredere; transparenţă; comunicare timpurie cu publicul, dialog cu publicul și planificare. Comunicați natura și amploarea amenințării și riscurile aferente, precum și răspândirea pandemiei. (…) Comunicați măsuri solide, fezabile și ușor de înțeles din punct de vedere științific. (…) Comunicați inițiativele întreprinse pentru a permite cetățenilor sau comunităților să participe la dezvoltarea politicilor de răspuns la pandemie.” (Etica OMS în gripa pandemică).

În actuala pandemie, OMS-ul și cei care au gestionat pandemia au preferat „modelul chinezesc” caracterizat prin măsuri autoritare, informații incomplete, represiune (pentru cei care nu respectă măsurile), cenzura și eliminarea vocilor critice.

Isaac Nahon-Serfaty, profesor la Universitatea din Ottawa, în cartea Strategic Communication and Deformative Transparency Persuasion in Politics, Propaganda, and Public Health (2019), examinează transparența deformativă (grotescul transparent) și diferitele sale manifestări în comunicarea politică, propagandă și în sănătatea publică, insistând asupra efectului utilizării emoțiilor în maximizarea unor campanii. Escaladarea oribilului visual, în campanii de sănătate publică, care folosesc „imagini tulburătoare” pentru a promova „conștientizarea publicului” și pentru a determina o schimbare comportamentală, a devenit uzuală. Transparența deformativă poate avea uneori efecte contrare celor dorite de utilizatori.

P. Edward French, profesor la Mississippi State University, afirma în lucrările sale (2004, 2010, 2012) că transparența și responsabilitatea sunt esențiale în toate cele patru faze ale unui răspuns la o pandemie, adică atenuarea (evaluarea amenințării), pregătirea (planificarea și stocarea), răspunsul (reducerea consecințelor asupra sănătății, sociale și economice) și redresarea (restabilirea serviciilor comunitare).

Sintetizând, comunicarea, în pandemie, este esențială și trebuie să fie oportună, corectă, sinceră, transparentă și clară.

Strategia de comunicare în actuala pandemie, mai ales în România, a fost axată pe câteva direcții:

1. Utilizarea unor imagini puternic emoționale – de exemplu, imaginea sicrielor aliniate din Italia (care erau în realitate de la naufragiul vasului Lampedusa), reportajele la UPU și ATI, șirul de ambulanțe la morga etc. – pentru a înfricoșa populația și a obține complianța acesteia.

2. Transformarea problemei medicale într-o problemă militară. Narațiunea este următoarea: Suntem într-un război cu un dușman – un virus perfid și ucigaș; scoatem armata în stradă; avem luptătorii în linia întâi; avem eroi care își sacrifică viața pentru binele comun; avem victim, care au pierdut lupta cu boala; există zilnic buletine informative de pe front; avem comandanți,care sunt la datorie și conduc bătălia. În război, reacția trebuie să fie fermă și rapidă. Nu este timp să analizezi proporționalitatea măsurilor, să consulți comunitatea sau să te apleci asupra unor „fleacuri”, cum ar fi libertatea sau drepturile omului. Cei care nu respectă măsurile sau mai grav le critică sunt defetiști, egoiști, sabotori, agenți acoperiți ai dușmanului etc. și este deci legitim să fie pedepsiți – cu amenzi usturătoare sau dosare penale.

3. Transmiterea de informații parțiale și blocarea informațiilor, care ar contrazice teza oficiala. Sub pretextul combaterii știrilor false sau a celor care ar submina încrederea populației în eficiența măsurilor anti-pandemice se apelează la diferite metode, cum ar fi secretizarea sau cenzura (directă sau indirectă) – în spațiul public, în mediul științific și cel universitar. Orice comentariu critic este blocat, organismele de supraveghere ca de exemplu, CAN; CNCD; Colegiul Medicilor etc. reinventează „delictul de opinie”, revistele științifice au retras sau au refuzat publicarea articolelor, care contraziceau tezele „științei oficiale” sau erau scrise de autori aflați pe „lista neagră”. O astfel de abordare a fost paguboasă și a erodat încrederea. Petersen & all. afirmau în Transparent communication about negative features of COVID-19 vaccines decreases acceptance but increases trust (PNAS, July 20, 2021) „În timpul dezvoltării rapide și lansării vaccinurilor împotriva COVID-19, cercetătorii au cerut o abordare de tip „transparență radicală”, în care informațiile despre vaccin să fie dezvăluite public în mod transparent, chiar dacă informațiile negative pot scădea absorbția vaccinului. În concordanță cu teoriile despre psihologia convingerilor conspirației, aceste apeluri prevăd că o lipsă de transparență poate reduce încrederea în autoritățile sanitare și poate facilita răspândirea teoriilor conspirației, care pot limita capacitățile pe termen lung ale autorităților sanitare în timpul și după pandemie. Pe baza experimentelor preînregistrate efectuate pe eșantioane mari, reprezentative de americani și danezi (N> 13.000), studiul actual compară efectele comunicării vagi a vaccinului cu o comunicare transparentă, care dezvăluie caracteristici pozitive sau negative ale vaccinului. Dovezile demonstrează că comunicarea negativă transparentă poate dăuna într-adevăr acceptării vaccinurilor aici și acum, dar că crește încrederea în autoritățile sanitare. Mai mult decât atât, alternativa comunicării vagi și liniștitoare nu crește nici acceptarea vaccinului și duce atât la o încredere mai scăzută, cât și la o susținere mai mare a teoriilor conspirației.”

4. Propaganda a fost utilizată excesiv. În România, în locul informării exhaustive și oneste, s-au preferat mesaje simple și concise, dar fără argumente puternice. Sloganurile cele mai utilizate au fost „știința a dovedit”; „măsurile sunt fundamentate științific”; „stați în casă, salvați vieți”; „vaccinul este sigur și eficient”; „vaccinarea vă protejează pe voi și pe cei dragi”; „prin vaccinare învingem pandemia”; „vaccinații nu se infectează, nu transmit virusul, nu se îmbolnăvesc sau dacă se îmbolnavesc fac forme ușoare” etc. Cei cu o altă opinie sunt „analfabeți funcționali”; „inculți”; „idioți”; „conspiraționiști” etc., iar cariera aceastora este bagatelizată sau anulată (Luc Montagnier a primit pe nedrept Premiul Nobel și este senil, Robert Mallone este un impostor și nu are nicio cercetare pe ARNm, Sucharit Bhakdi nu este cel mai citat cercetator german, etc.). Comunicatorii acestui tip de „informații” au fost în special promteriste, analiști, ziariști, politicieni, moderatori de emisiuni TV (toți fără experiență în domeniu), „cercetători” sinecuriști, absolvenți de studii medicale, care nu au profesat (unii fiind și plagiatori) și puțini medici practicanți. O parte importantă din mass-media, susținută material de autorități, a abandonat spiritul critic și a devenit trompeta autorităților.

Rezultă că strategia de comunicare s-a fundamentat pe trierea informațiilor, pe o transparență parțială și deformativă, pe excluderea consultării comunității și pe solidarizare bazată pe frica – de boală și de autorități. O astfel de strategie a avut succes inițial, dar cu trecerea timpului a crescut opoziția la măsurile restrictive, ajungându-se până la mișcări de rezistență. Pentru a lăsa impresia de competență și fermitate s-a persistat în mesaje, care nu țineau cont de incertitudinea și variabilitatea spațiului biologic. Refuzul consultării cu întreaga societate și a dialogului au lăsat câmp liber mișcărilor radicale.

Există în drept o sintagmă res ipsa loquitur, adică „lucrul vorbește prin sine” – faptele nu mai trebuiesc probate direct, deoarece sunt dovedite de circumstanțe. Percepția unui număr tot mai mare mare de cetățeni este negativă, privind modul de combatere a pandemiei. Este tot mai greu să convingi populația că măsurile nemedicale (lockdown, masca în aer liber, restrângerea activităților sociale, culturale, religioase etc.) au fost necesare și eficiente când vede că circulația virusului nu a fost încetinită și ea trebuie să suporte consecințele (criza economică). Jonas Herby, Lars Jonung și Steve H. Hanke de la Universitatea Johns Hopkins au publicat în ianuarie 2022 o meta-analiză (A literature review and meta-analysis of the effects of lockdowns on COVID-19 mortality) în care concluzionează „Nu găsim nicio dovadă că lockdown/ blocajele, închiderile de școli, închiderea granițelor și limitarea adunărilor au avut un efect vizibil asupra mortalității cauzate de COVID-19. Măsurile nemedicale sunt nefondate și ar trebui respinse ca instrument de politică pentru pandemie. (…) Ele au contribuit la reducerea activității economice, la creșterea șomajului, la reducerea școlarizării, la provocarea tulburărilor politice, la violența domestică și la subminarea democrației liberale”. E drept că unii au contestat articolul pe motiv că autorii nu sunt medici, virusologi, epidemiologi, dar acest lucru nu a interest publicul.

Populatia nu înțelege de ce țările supervaccinate au în prezent numărul cel mai mare de infectați și bolnavi de la începutul pandemiei? Israelul, care a impus cele mai dure măsuri restrictive, are un procent mare de persoane vaccinate inclusiv cu doza booster, raportează în 2022 un număr record de infectări, spitalizări și decese.

Populația nu ințelege de ce continuă discriminarea și impunerea certificatului verde, când s-a dovedit că vaccinații se pot infecta, se pot îmbolnăvi și pot infecta pe alții? Faptul că persoane vaccinate purtatoare de virus nu au nici o restricție naște suspiciunea că de fapt scopul este de a consuma dozele de vaccin și nu de a proteja sănătatea.

Sunt întrebări legitime la care se așteaptă de la autorități un răspuns onest. S-ar putea însă să fie prea târziu. Percepția publică este că a suportat toate restricțiile inutil (vorbim de percepție, nu de realitate) și ea este greu de schimbat. Poate doar dacă se modifică strategia de comunicare și mai ales comunicatorii.

În concluzie, lucrul cel mai grav a autoritarismului pandemic este că societatea a fost scindată în grupuri care nu mai comunică între ele. Jay Winsten, profesor la Școala de Sănătate Publică de la Harvard, critic al lui Donald Trump și susținător al măsurilor antipandemice (deci nu este nici negaționist, nici conspiraționist) într-un interviu WBUR din 7 februarie 2021, declara „Primul lucru, care este crucial, este coerența mesajului. Nu poți avea mesaje conflictuale… Ai nevoie și de transparență. Trebuie să fii cu adevărat sincer cu privire la ceea ce știi și ce nu știi. Și asta este util atunci când trebuie să-ți schimbi recomandările. Va trebui să facem tot ce putem, respectând drepturile oamenilor de a asculta pe cine aleg ei să asculte și de a crede pe cine aleg ei să creadă. Asta se numește libertate. Și trebuie să învățăm să ascultăm ceea ce încearcă ei să spună. Pentru că dacă nu este o stradă cu două sensuri, atunci noi nu ne respectăm unul pe celălalt, nu ne înțelegem și nu vom reuși.”

P.S. Cristian Pîrvulescu, profesor la SNPPA (fosta școală de partid comunist Ștefan Gheorghiu) declara într-o emisiune la Silviu Mănăstire (un alt „expert” în vaccinologie) că persoanele, care se opun vaccinării, sunt „idioții utili” ai lui Putin și agenți ai Rusiei. La asemenra afirmație te întrebi cum sunt cei care susțin vaccinarea obligatorie și certificatul verde?

sursa foto: mayo.edu