Publicat în etică medicală, SARS-CoV-2

Leana Wen – despre imunitatea naturală și vaccinarea obligatorie anti COVID-19

Un bun prieten, profesor la o prestigioasă facultate de farmacie din Elveția și cercetător de top în industria farmaceutică, mi-a semnalat un editorial publicat pe 18 decembrie 2022 în The Washington Post de Liana Wen. Este un articol interesant datorită ziarului, autoarei și conținutului.

The Washington Post este o publicație apropiată de Partidul Democrat, care a suținut cu fervoare măsurile restrictive luate de autorități în timpul pandemiei, criticând cu vehemență pe cei care aveau o altă opinie. Deci nu poate fi bănuit de „anti vaccinism” sau „conspiraționism”.

Leana Sheryle Wen (născută Wen Linyan, la 27 ianuarie 1983) este un medic American, care a practicat medicina de urgență la Brigham and Women’s Hospital și Massachusetts General Hospital, apoi la Universitatea George Washington, unde a fost, de asemenea, profesor la Școala de Medicină și Științe ale Sănătății și profesor în politici de sănătate la Școala de Sănătate Publică a Institutului Milken. A fost comisar pentru sănătate pentru orașul Baltimore sub doi primari. A demisionat din această funcție când a fost numită șefa Federației Planned Parenthood din America. A fost primul medic, care a fost președinte al organizației în aproape 50 de ani. Este autoarea cărților When Doctors Don’t Listen: How to Avoid Misdiagnoses and Unnecessary Tests și Lifelines: A Doctor’s Journey in the Fight for Public Health.

În mai 2020, Leana Wen a devenit editorialist pentru The Washington Post și analist medical pentru CNN, concentrându-se pe politicile de sănătate și sănătatea publică. Ea scrie o rubrică săptămânală și un buletin informativ săptămânal numit The Checkup with Dr. Wen. În timpul pandemiei de COVID-19 și a focarului de variolă a maimuței din 2022, a fost una dintre importantele comunicatoare de sănătate publică, susținând masurile restrictive. Wen a depus mărturie de patru ori în fața Congresului în timpul pandemiei de COVID-19, inclusiv de două ori în fața Subcomitetului Special pentru Criza Coronavirus. Opiniile lui Wen asupra pandemiei de COVID-19 au stârnit controverse. Deci nici ea nu poate fi bănuită de „anti-vaccinism” sau „conspiraționism”.

Pentru a nu fi acuzat de selecție subiectivă și arbritară, redau în întregime articolul (fără a interveni în text), precizând că el a fost determinat de dezbaterile privind decizia de a nu mai vaccina obligatoriu militarii. Am introdus în text indicațiile bibliografice care în articol erau în final.

Iată traducerea acestui articol

„Opinion A compromise on the military COVID vaccine mandate By Leana S. Wen – contributing columnist December 18, 2022 at 8:00 a.m. EST

http://www.washingtonpost.com/opinions/2022/12/18/military-vaccine-mandate-covid-natural-immunity/

Mulți cititori au fost în dezacord vehement cu recenta poziție din rubrica mea în favoarea încheierii vaccinării obligatorii împotriva coronavirusului, în armată. După cum susțin ei, există o diferență cheie între armată și toți ceilalți: pregătirea militarilor este o chestiune de securitate națională și chiar și o mică reducere a infecțiilor sau a bolilor severe merită o obligavitate.

Acesta este un punct de vedere excelent și m-a determinat să-mi reconsider parțial poziția. Ar putea exista un compromis: mențineți obligativitatea în vigoare, dar creați posibilitatea de a renunța pentru cei care au contractat deja COVID-19.

Într-un fel, această dezbatere este oarecum discutabilă. Joi, Senatul a votat cu 83-11 în favoarea reautorizării bugetului apărării, care include abrogarea obligativității vaccinării. Deci, indiferent dacă Pentagonului îi place sau nu, aproape sigur va dispărea.

Cu toate acestea, sper că propunerea de aici ar putea schimba modul în care oamenii gândesc despre vaccinurile împotriva coronavirusului.

Este esențial să discutăm despre imunitatea împotriva infecțiilor, deoarece cercetările arată că imunitatea naturală oferă o protecție excelentă împotriva COVID. Un studiu al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor a constatat că persoanele vaccinate, care nu au avut niciodată COVID aveau șanse de cel puțin trei ori mai mari de a fi infectate decât persoanele nevaccinate cu infecție anterioară.

(https://www.cdc.gov/mmwr/volumes/71/wr/mm7104e1.htm?s_cid=mm7104e1_w)

Un studiu publicat în Lancet a constatat că cei care au fost vaccinați, dar care nu au avut niciodată COVID au avut de patru ori mai multe șanse de a avea o boală severă care a dus la spitalizare sau deces, în comparație cu cei nevaccinați care s-au recuperat.

(https://www.thelancet.com/journals/lanmic/article/PIIS2666-5247(22)00287-7/fulltext)

Protecția imunității naturale scade, de asemenea, într-un ritm mai lent decât în urma vaccinării. Un studiu israelian amplu publicat recent în New England Journal of Medicine a comparat două grupuri de oameni: unul care fusese vaccinat și nu a avut COVID înainte și altul care nu a primit niciodată vaccinuri, dar s-a recuperat recent de COVID. Rezultatele sunt izbitoare: la două luni după vaccinări, membrii primului grup au avut de două ori mai multe infecții decât al doilea. Și după șase luni, rata de infecție a primului grup a fost de aproape trei ori mai mare decât a celui de-al doilea.

(https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa2118946)

O doză de rapel actualizată ar putea crește temporar eficacitatea, dar Pentagonul nu o cere. Obligativitatea existentă este pentru primele două doze, pe care probabil că majoritatea membrilor serviciului le-au primit cu un an și jumătate în urmă. Dacă atât au primit acele persoane, aproape sigur că sunt mai puțin protejate de COVID decât persoanele care au avut virusul.

Cine constituie majoritatea celor nevaccinați?

Potrivit unei analize CDC, peste 90% dintre adolescenți au contractat virusul. Dintre cei 8.000 de soldați, care au fost dați afară din armată, pentru că nu s-au vaccinat împotriva COVID, marea majoritate s-au recuperat probabil de coronavirus și au o protecție mai bună decât cei care nu au fost niciodată infectați și care au primit cele două vaccinuri necesare, dar cărora li se permite să continue să servească.

(https://covid.cdc.gov/covid-data-tracker/#datatracker/#pediatric-seroprevalence

Pentru a fi clar, vaccinarea este încă o modalitate mult mai sigură de a dezvolta imunitatea. Nu aș încuraja niciodată „petrecerile cu varicela” pentru COVID. (De fapt, am avertizat în mod explicit împotriva oamenilor să se expună în mod intenționat). Dar asta nu înseamnă că ar trebui să negăm existența imunității naturale. Dacă scopul este de a asigura un nivel ridicat de protecție în rândul trupelor, atunci testați pentru infecția anterioară. Există un precedent pentru aceasta; recruții pot fi scutiți de la vaccinarea împotriva varicelei și rujeolei dacă un test de sânge demonstrează că s-au vindecat de aceste boli.

Cu toate acestea, unii critici se vor întreba de ce ar trebui să existe o renunțare. Care este dezavantajul de a cere ca toată lumea să fie vaccinată? Și în timp ce suntem la asta, dacă boosterele oferă o protecție temporară împotriva infecției, de ce să nu faceți așa cum au sugerat unii cititori și să întăriți toate trupele la fiecare trei luni?

Pe lângă dificultatea logistică a unor astfel de inoculări frecvente, trebuie să fim sinceri, să recunoaștem că aproape fiecare intervenție are un anumit risc, iar vaccinul împotriva coronavirusului nu este diferit. Cel mai semnificativ risc este miocardita, o inflamație a mușchiului inimii, care este cel mai frecvent la bărbații tineri. CDC citează o rată de 39 de cazuri de miocardită la 1 milion de doze administrate la bărbați între 18 și 24 de ani. Unele studii au găsit o rată mult mai mare; o mare bază de date canadiană a raportat că în rândul bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani care au primit a doua doză de vaccin Moderna, rata de miocardită a fost de 22 pentru fiecare 100.000 de doze.

(https://www.nytimes.com/2022/12/15/opinion/covid-vaccines-military-nationalsecurity.html?searchResultPosition=5

https://www.cmaj.ca/content/194/45/E1529)

În timp ce majoritatea cazurilor de miocardită asociată vaccinului se rezolvă fără consecințe pe termen lung, unele persoane se îmbolnăvesc foarte mult și necesită terapie intensivă. În cazurile ușoare, mușchiul inimii are nevoie de luni de zile să se vindece. Cei care pledează în favoarea obligativității pentru că mențin armata operațională trebuie să recunoască faptul că efectele secundare ale vaccinului împotriva coronavirusului pot afecta și membrii serviciului.

De aceea, în acest moment al pandemiei, vaccinarea împotriva coronavirusului nu ar trebui să fie o recomandare universală. Există persoane, cum ar fi persoanele în vârstă, care sunt în mod clar mai bine protejați cu rapeluri regulate. Oamenii tineri, în general, sănătoși, care nu au fost niciodată infectați cu COVID, ar beneficia probabil de primele două injecții. Pentru acest grup, am putut înțelege o cerință pentru armată.

Dar pentru cei cu infecție anterioară documentată, nu sunt convinsă că obligativitatea vaccinarii îi face pe ei – sau pe alții din jurul lor – mai siguri. Și de aceea, în ciuda tuturor indignărilor din ambele părți, abrogarea obligativității ar avea o mică influență în lupta împotriva COVID-ului sau pregătirea forțelor trupelor noastre.”.

sursa foto: nursingworld.org

Publicitate
Publicat în drepturile omului, etică medicală, SARS-CoV-2

Un raport controversat

La sfârșitul anului 2022, cu o discreție suspectă, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) a postat, pe site-ul RO Vaccinare, un raport de activitate pentru perioada 2020-2022, intitulat „ROVACCINARE MISIUNE ÎNDEPLINITĂ”. Raportul a fost descoperit de presă în ianuarie 2023. Deși acest subiect nu mai face parte dintre preocupările mele, din pură curiozitate l-am citit și pot face câteva comentarii.

Trebuie să remarc de la început concepția și realizarea grafică a Gabrielei Anghel. Dacă mă rezumam doar la acest aspect, raportul m-ar fi convins. Mi-a plăcut mai ales galeria foto din anexe cu „eroii pandemiei”, unii plasați la conducerea diferitelor structuri nemedicale militarizate.

Am făcut însă imprudența de a citi mai mult și atunci au apărut câteva nedumeriri.

În primul rând, ce înseamnă misiune îndeplinită? Pe vremea când erau guralivi, prezenți non-stop în presa scrisă și pe ecranele televizoarelor, membrii CNCAV afirmau că obiectivul lor este de a atinge o rată de vaccinare de 80-90% din populație. Raportul arată că doar… 41,85% din populație s-a vaccinat. Curat misiune îndeplinită…

Apoi, tonul triumfalist al raportului mi-a adus aminte de rapoartele plenarelor de partid (comunist –în vremea când realizam cincinalul în patru ani și jumătate), fapt reflectat și de cuprinsul raportului: Mesajul Președintele României, Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis / Mesajul Prim-ministrului României, Domnul Nicolae Ciucă / Mesajul Președintele CNCAV, Domnul col. dr. Valeriu Gheorghiță / Mesajul Secretarului de Stat al MS, Domnul dr. Andrei Baciu / Aspecte de interes general / Organizare și funcționare CNCAV / Principalele activități CNCAV / etc și se încheie cu Propuneri / Concluzii / Calendarul celor mai relevante momente ale campaniei de vaccinare / Analiza preliminară a eficienței vaccinării împotriva COVID-19 în România / Opisul instrucțiunilor emise de către CNCAV / CNCAV – final de mandat.

Lăsând ironia și micile răutăți deoparte, nu putem să nu constatăm două aspecte: toate cifrele (inclusive cele referitoare la reacțiile adverse) se referă în special la perioada 27.12.2020 – 31.12.2021, iar raportul nu conține măcar o dată sintagma etică medicală.

1. Legat de primul aspect, se afirmă că, în intervalul 27.12.2020 – 31.12.2021, au fost raportate peste 40.000 de reacții adverse imediate la peste 19.000 de persoane și 5 decese postvaccin dintre care la 4 s-a infirmat legătura de cauzalitate cu vaccinul și unul este și acum în analiză. Acest număr este doar vârful icebergului. El trebuie multiplicat de 5 până la 9 ori așa cum cum ne arată numeroase cercetări (e drept nu în România). Deși CNCAV se laudă în raport cu implementarea unei platforme on-line de raportare a reacțiilor adverse suspectate pe teritoriul României, destinată vaccinurilor COVID-19 și disponibilă pe site-ul oficial http://www.anm.ro, înca din 28 decembrie 2020 aceasta nu a fost popularizată și de aceea nu a fost cunoscut aproape de loc de public. În toate aparițiile publice, efectele adverse au fost bagatelizate,iar medicii au fost, prin diferite metode, descurajați să le raporteze. Mai mult, nu a existat o monitorizare a persoanelor vaccinate pentru a se depista reacțiile adverse și complicațiile post-vaccinale. Dar și dacă luăm de bune doar cifrele raportate, trebuie să constatăm că a existat o iatrogenie: peste 19.000 de persoane sănătoase s-au îmbolnăvit din cauza unui act medical – vaccinarea. Statistic e puțin, faptic e îngrijorător.

Anul 2022 nu este deloc pomenit. Este și normal, pentru că ar fi trebuit să se vorbească despre consecințele pe termen mediu și lung, despre tromboze, despre creșterea morbidității prin boli autoimmune, despre excesul de mortalitate, despre „epidemia” de moarte subită preponderent la persoane vaccinate și ar fi trebuit să se emită o explicație. Chiar dacă acceptăm că ele nu sunt urmare a vaccinari, ci a infecției cu SARS-CoV-2 (așa numitul long-covid) atunci sintagma că vaccinul este sigur și eficent  pe care s-a construit campania publicitara se dovedește a fi falsă.

2. Legat de al doilea aspect, pe tot parcursul raportului nu găsim nicio singură mențiune despre aspectele etice deși cel puțin câteva componente ale strategiei de vaccinare țin de accest domeniu: autonomia persoanei, non-discriminarea și comunicarea și informarea publicului (care potrivit raportului CNCAV „asigură diseminarea către mass-media și populație, ca unică structură abilitată în domeniu, a informațiilor referitoare la evoluția situației privind vaccinarea, acțiunile dispuse pentru gestionarea acesteia și măsurile întreprinse de autorități pentru realizarea vaccinării propriu-zise și pentru monitorizarea reacțiilor adverse”).

Este normală o asemenea abordare atât timp cât specialiștii în bioetică nu au fost consultați. Prima măsura luată de Domnul Ludovic Orban – Prim Ministru în martie 2020 (cu acordul tacit al PSD și ALDE) a fost să notifice la Strasbourg suspendarea aplicării Convenției de la Oviedo – care statua principiile etice în biomedicină.

În Convenție, autonomia este, fără îndoială, „principiul principal” și a fost consolidată prin instituirea „consimțământului informat

Acest principiu prezuma că oamenii sunt indivizi autonomi, detașați, care acționează rațional în interesul propriu. În definirea autonomiei (și implicit a consimțământului informat) s-a plecat de la opera lui Immanuel Kant, care a susținut că respectul pentru autonomie decurge din „recunoașterea faptului că toate persoanele au o valoare necondiționată și capacitatea de a-și determina propriul destin moral”.

Cu alte cuvinte, respectarea autonomiei pacientului este o obligație absolută, care se exprimă prin faptul că pacientul trebuie să fie informat pentru a putea lua decizii în virtutea propriilor valori pentru că el are dreptul moral de a trăi în conformitate cu propriile valori. Respectul persoanei este fundamentul relației medic-pacient.

A acționa autonom înseamnă a decide pentru tine însuți. Dar ființa umană este o ființa relațională, experiența sa este definită în principal de conexiunea socială încorporată în relații și dinamica puterii. Fiecare act „autonom” are repercusiuni dincolo de factorul de decizie imediat. De aceea, contexte și practici sociale mai largi pot sprijini sau inhiba alegerea individuală. Relația și interdependența sunt în mod incontestabil elemente cheie ale autonomiei, prin urmare recunoașterea, încorporarea și respectarea acestora trebuie să formeze o bază centrală a furnizării asistenței medicale. Esențial pentru a pune în practică aceste deziderate o constituie o informare corectă și exhaustivă a pacientului mai ales cu privire la riscuri într-un limbaj adecvat.Trebuie să existe un acces real la o varietate de opțiuni.

În lucrarea An ethical framework for public health immunisation programs (NSW Public Health Bulletin 23(6) 111-115 https://doi.org/10.1071/NB11045), profesorul David Isaacs prezintă șapte principii etice unanim acceptate, asociate cu implementarea programelor de imunizare. Printre acestea citez „primitorilor de vaccinuri sau părinților sau îngrijitorilor lor li se vor oferi suficiente informații pentru a respecta autonomia și a lua deciziile informate. Măsurile sau stimulentele pentru a participa la programele de imunizare nu trebuie să fie coercitive. Programele de imunizare a sănătății publice depind de încrederea reciprocă, care poate fi amenințată de circumstanțe precum publicitatea excesivă în mass-media”.

Contrar acestor principii, raportul se laudă cu faptul că au avut o publicitate excesivă în mass-media „pentru susținerea acțiunilor de promovare a mesajelor de vaccinare și responsabilizare socială ce prezintă vaccinarea ca fiind soluția optimă pentru ajungerea la o viață normală, într-un mediu favorabil și sigur”. În plus, materialele informative redactate omit datele relevante, nu oferă o imagine echilibrată a eficacității și ignoră incertitudinile; cea mai comună defecțiune a fost aceea de a oferi o imagine supraoptimistă, subliniind beneficiile și nepomenind despre riscurile și efecte secundare. Grav este că și după ce s-a demonstrat că transmisia virusului nu este oprită prin vaccinare, că vaccinații se pot îmbolnăvi și pot transmite virusurile, materialele nu au fost modificate/actualizate și în acest mod s-a pierdut încrederea populației. Nu mai vorbesc despre clipurile publicitare cu intervențiile unor persoane, care nu conțineau nicio informație și cu care se laudă CNCAV. Le-am urmărit din nou și singurul sentiment pe care mi l-au trezit a fost de rușine pentru cei care recitau textele.

Absolut îngrijorător este faptul că, încălcându-se regulile etice, s-a apelat la responsabilitatea socială și individuală, afirmându-se că prin vaccinarea anti-COVID-19 îi vom proteja pe ceilalți; cei care nu se vaccinează sunt cei care nu au sentimente de compasiune, inculți, inconștienți, un adevărat pericol public, care trebuie discriminați, marginalizați, stigmatizați. Deși raportul nu dezvoltă acest aspect, amintiți-vă de luările de poziție din timpurile crizei pandemice. Acest lucru nu a fost specific doar României. Într-un articol, Shaming unvaccinated people has to stop. We’ve turned into an angry mob and it’s getting ugly Rușinarea oamenilor nevaccinați trebuie să înceteze. Ne-am transformat într-o gloată furioasă și devine urât) publicat pe 16 decembrie 2021 in The Conversation UK, Julian Savulescu și Alberto Giubilini, profesori la Oxford, adepți ai vaccinării anti-COVID, condamnă cu vehemență astfel de practici. Ei arătau „Un canal de știri a întocmit o listă de „anti-vaxxeri care au murit din cauza COVID-19. Există rușine și pe rețelele de socializare. De exemplu, un întreg canal Reddit este dedicat batjocoririi oamenilor care mor după ce au refuzat vaccinul. Acest lucru trebuie să înceteze”. Datorită prestigiului profesional ei au determinat autoritățile și medicii britanici să renunțe în raportări la precizarea statutului de vaccinat/nevaccinat. Nu același lucru s-a întâmplat în România.

Raportul recunoaște indirect că informațiile au fost selectate într-o manieră, care sugerează cenzura. Citez „În vaccinarea împotriva COVID-19, am beneficiat de sinteze de monitorizare cu sprijinul RADOR, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, precum și de suportul AFP, agenția acreditată de META (Facebook) pentru fact-checking în România. Reacțiile au fost preluate în mainstream mass-media și au fost realizate mai multe reportaje privind modul de moderare și de combatere a informațiilor false privind vaccinarea împotriva COVID-19. Postări publicate pe pagina #ROVACCINARE De asemenea, prin postările publicate pe pagină am încurajat implicarea comunităților în descurajarea promovării informațiilor false, raportarea acestora prin mecanismele interne ale rețelelor sociale, dar și semnalarea derapajelor medicilor activi în mass-media la Colegiul Medicilor din România și la CNA. În plus, pentru a semnala veridicitatea canalelor oficiale de comunicare online ale CNCAV, am întreprins demersurile necesare pentru verificarea conturilor oficiale din rețelele sociale și am menținut o strânsă legătură cu reprezentanții META pentru Europa. Cu toate aceste eforturi depuse, fenomenul promovării informațiilor false în grupurile și de conturile din România nu a putut fi stopat. Mecanismele interne de verificare a informațiilor ale platformelor sociale nu sunt calibrate și susțin generarea de conținut propriu, indiferent de natura și veridicitatea acestuia. Cele mai multe informații false au fost promovate după anumite intervenții ale unor medici în emisiuni difuzate de mainstream mass-media și anumitor persoane publice fără expertiză în domeniul sănătății publice, cu preponderență la 3 televiziuni din România”.

Ca să înțelegem, caracterul științific și medical al unor opiinii a fost validat de militari, polițiști, ziariști etc., deveniți cu toții experți în pandemii. După mine este însă preferabila opinia unor profesioniști recunoscuți, cu practică medicală adevărată și fără așa-zisa expertiză în sănătatea publică față de cele ale unor birocrați/politruci obedienți și limitați, fără practică medicală, chiar dacă au o așa-zisă expertiză în așa-zisa sănătate publică. Apropos, stimați membri CNCAV, domnul Vasi Rădulescu atât de apreciat și promovat în raport, ce expertiză are?

Raportul nu pomenește nimic de măsurile coercitive și discriminatorii (condiționarea accesului la locul de muncă, în instituțiile de învățământ de vaccinare) sau stimulative (accesul fără testare în locuri publice a celor vaccinați deși aceștia puteau transmite virusul).

Colegiul Medicilor din România, o spun cu tristețe, s-a preocupat mai mult de sancționarea dizidenților decât de protejarea independenței profesionale a medicilor. A tolerat încălcarea dreptului la intimitate a pacienților prin filmările din terapie intensivă, ieșirile stridente ale unor medici gen Imbri sau Oanceași a lăsat impresia că este o anexă a CNCAV.

În sfârșit, cel care are puterea să suporte limbajul de lemn (prăfuit) și siluirea gramaticii limbii române, acela poate să constate că raportul exprimă, din punct de vedere etic, o concepție periculoasă prin care autonomia individuală poate fi anulată de interesul colectiv, determinând diminuarea sau pierderea interesului pentru fiecare pacient și pentru vulnerabilitatea acestuia. Este ceea ce susține sănătatea publică, care în mod greșit este echivalată cu o disciplină medicală când în fapt ea este de domeniul biopoliticii sau mai precis a politicilor publice în sănătate.

În concluzie, raportul este de fapt o confirmare a faptului că lipsa de încredere a populației în vaccinarea anti-COVID nu se datorează anti-vaxxerilor, ci mai ales politicilor autoritare și a jumătăților de adevăr practicate de cei responsabili de gestionarea crizei pandemice. Și așa, din greșeală în greșeală, a ajuns CNCAV la victoria finală. Misiune îndeplinită.

P.S.1. În 2021, am semnalat faptul că atât timp cât vaccinarea este voluntară și nu obligatorie, fiecare persoană vaccinată trebuie să-și dea consimțământul informat potrivit legii române, care nu a fost suspendată. După un timp îndelungat, mi s-a răspuns că fiecare centru de vaccinare are formulare de consimțământ informat. Am văzut astfel de formulare și am constatat că ele nu îndeplinesc toate cerințele. Concentrarea pe aspecte formale a condus la echivalarea în mod greșit a standardului minim administrativ cu standardul etic superior (de respect și înțelegere). Timpul limitat pentru discuție, informația trunchiată și neprezentarea riscurilor se combină și viciază consimțământul informat.

P.S.2. Pentru corecta informare, menționez că nu am fost cenzurat niciodată pe Facebook și nu am fost chemat să fiu analizat la Colegiu. Nu am decât două explicații: fie nu am reprezentat un pericol public, fie s-au abținut de la o confruntare directă. Exclud varianta că poate au constatat că am dreptate.

P.S.3. Am remarcat că a re-apărut la un post TV expertul Jurma, oracolul de la Timișoara. Corelat cu noua isterie televizată declanșată de epidemia de gripă (17 decese în trei săptămâni) și cu ieșirile acelorași profeți ai apocalipsei COVID, pot prognoza că ne așteaptă măsuri absurde din partea guvernanților. Curând îl vom revedea și pe comandantul Raed Arafat în lupta cu periculosul virus gripal.

sursa foto: medicalindependent.ie

Publicat în etică medicală, SARS-CoV-2

Sigur și eficient. De la talidomidă la vaccinul mARN

De peste un an, suntem bombardați cu sloganul: „vaccinul este sigur și eficient”. Dacă Consiliul Național al Audiovizualului, Colegiul Medicilor, Consiliul Național de Combatere a Discriminării etc. nu ar fi ocupați cu vânătoarea „conspiraționiștilor” și „teroriștilor”, astfel de afirmații ar fi fost sancționate – cel puțin pentru dezinformare. Până în prezent, nu există niciun medicament/vaccin, care să fie în aceeași proporție și sigur și eficient. Cu cât este mai eficient cu atât numărul de reacții adverse, accidente/incidente este mai mare și viceversa. Medicamentul/vaccinul, fiind o intervenție externă, produce (la fel ca boala) un răspuns variabil al organismului, care ține de multiplii factori între care și individualitatea biologică. Concludent în acest sens este, de exemplu chimioterapia în cancer. De aceea trebuie ca fiecare caz să fie analizat individual și să se facă o posologie a riscurilor.

Secolul XX a fost marcat de o adevarată revoluție în terapeutica medicală și în medicina preventivă.Vaccinul revoluționar anti-polio, bazat pe un poliovirus mort, dezvoltat de Jonas Salk (în 1955) a jugulat epidemiile de poliomelită. Salk a fost considerat pe bună dreptate un erou; a fost apreciat și pentru că a refuzat să breveteze vaccinul, făcându-l disponibil pentru toată lumea.

Până în anii 1960, industria farmaceutică se bucura de onorabilitate și credibilitate. Companiile farmaceutice erau printre cele mai admirate (precum și cele mai profitabile) afaceri. Ele au adus pe piață o mulțime de medicamente, care combat boli netratabile anterior (boli de inimă, artrită reumatoidă, hipertensiune arterială, anxietate, durere, infecții bacteriene, astm, contraceptive, cancer etc.) la prețuri decente. Succesul a dus la concentrarea de capital și apariția Big Pharma.

Între 1957 și 1962, un medicament a fost intens prescris femeilor gravide ca remediu pentru grețurile matinale – talidomida. În Anglia, se comercializa sub numele Distaval. Reclamele susțineau: „Distaval poate fi administrat cu deplină siguranță femeilor însărcinate și mamelor, care alăptează, fără efecte adverse asupra mamei sau copilului”. Alexander Leslie Florence, medic generalist în Scoția, este primul profesionist, care pune la îndoială această afirmatie și într-o scrisoare către BMJ (în 1960) raportează reacții adverse la patru dintre pacienții săi. În anul următor, William McBride, un medic obstetrician australian, a contactat producătorii de talidomidă pentru a-i avertiza că medicamentul a fost asociat cu malformații și decese. Insensibili, producatorii l-au ignorat și au continuat să promoveze medicamentul, lăudându-se cu „siguranța lui excepțională”. Dornic să prevină decesele și malformatiile copiilor, McBride a scris un articol pentru The Lancet, în iunie 1961, care avertiza despre pericolele talidomidei mai ales apariția focomeliei (absența unuia sau mai multor segmente ale membrelor). Articolul a fost respins. A revenit cu o scrisoare către editor (tot la The Lancet) în care descrie „multe anomalii severe” la 1 din 5, la copiii născuți de femeile, care au luat medicamentul în timpul sarcinii. Din neatenția editorilor scrisoarea a fost publicată. A urmat o avalanșă de confirmări. După o investigație federală din Germania, Chemie Grünenthal a încetat distribuția talidomidei pe 26 noiembrie 1961 – la mai bine de 5 ani după ce medicamentul a devenit disponibil. Distribuitorii din Marea Britanie au urmat exemplul pe 2 decembrie 1961. În 1962, talidomida a fost interzisă în majoritatea țărilor după ce peste 10.000 de copii s-au născut cu anomalii fizice.

Vaccinurile au avut și ele multe incidente. În 1955, peste 250 de cazuri de poliomielită au fost atribuite vaccinurilor (care trecuseră testele de siguranță) produse de compania Cutter Laboratories. Din 1955 până în 1963, se estimează că 10 – 30% dintre vaccinurile antipoliomielitei administrate în SUA au fost contaminate cu virusul simian 40 (SV40). În 1976, a existat un risc crescut de apariție a unei tulburări neurologice grave – Sindrom Guillain-Barré (GBS), în urma vaccinării cu un vaccin împotriva gripei. Când peste 40 de milioane de oameni au fost vaccinați, oficialii federali din SUA au decis oprirea imunizării până când problema ar putea fi explorată. Institute of Medicine (IOM), în 2003, a concluzionat că persoanele, care au primit vaccinul antigripal din 1976, au avut un risc crescut de a dezvolta GBS. În 1998, FDA a aprobat vaccinul RotaShield. La scurt timp, unii sugari au dezvoltat invaginație intestinală. CDC a recomandat două investigații de urgență, care au arătat că vaccinul RotaShield a provocat invaginație la unii sugari sănătoși sub vârsta de 12 luni. S-a retras recomandarea de a vaccina sugarii cu vaccin RotaShield® (în 1999). Un risc crescut de narcolepsie (o tulburare cronică de somn) a fost raportat în urma vaccinării cu Pandemrix, un vaccin monovalent antigripal H1N1, în 2009 (sursa Centres for Disease Control and Prevention).

În 2021, doar 28% dintre americani aveau o părere bună despre Big Pharma. De fapt, Big Pharma este a doua cea mai urâtă industrie din America (Drugwatch – 2021).

De unde această neîncredere? „Acesta este un adevăr trist: reputația îngrozitoare a industriei farmaceutice inhibă acum utilizarea unora dintre cele mai salvatoare produse ale sale. De ce sunt atât de mulți oameni suspicioși față de farmacie, în general, și de vaccinuri în special? Este destul de ușor să-ți dai seama. Industria se angajează într-un comportament rău de câteva decenii, iar aceste răni auto-provocate au întors o mare parte din public împotriva ei.” (Stewart Lyman, Pharma’s tarnished reputation helps fuel the anti-vaccine movement, 2019).

Big Pharma este un termen folosit pentru 14 cele mai mari companii farmaceutice din lume, cotate la bursă. Are are o istorie bogata de scandaluri, acuzații de fraudă, mită și procese. „Big Pharma este cel mai mare fraudator al Guvernului Federal American în conformitate cu Legea privind revendicările false” (sursa Public Citizen 2016). În ultimele decenii, zeci de companii farmaceutice și biotehnologice au fost trimise în instanță în SUA pentru o varietate de fapte cum ar fi: creșteri obscene ale prețurilor la medicamentele mai vechi (Turing/Marathon/AMAG Pharmaceuticals), reducerea producției de medicamente pentru cancer pentru a crește prețurile (Aspen Pharmacare), falsificarea datelor despre medicamentele pentru cancer (Acerta), utilizarea „donațiilor false” universitare pentru a stimula afacerile (NantHealth), absența anunțului de avertizare cu privire la riscurile grave ale medicamentelor pe eticheta produsului (Roche’s Actemra), studiu clinic care a dus la un deces și la mai multe boli (Bial/Biotrail), contribuția și profitarea de pe urma crizei opioidelor (Purdue Pharma), mituirea medicilor (companii multiple), mituirea oficialilor din domeniul sănătății (companii multiple), falsificarea datelor într-o lucrare academică (Amgen), nerespectarea rezultatelor studiilor clinice necesare (mai multe companii) etc. (Lyman, 2019).

În 2013, Johnson & Johnson a plătit 2,2 miliarde USD pentru amenzi civile și penale pentru că a pus „profitul deasupra sănătăți pacienților”. Compania a promovat ilegal medicamente antipsihotice puternice pentru persoanele în vârstă, exagerând beneficiile și minimizând efectele secundare periculoase – accidentul vascular cerebral. Johnson & Johnson se confruntă cu aproape 20.500 de procese federale pentru produsele cu pulbere de talc despre care se afirmă că au dus la cancer ovarian. Reclamanților li s-au acordat miliarde de dolari de către instanțe. Un juriu din St. Louis a acordat 4,69 miliarde de dolari pentru 22 de femei. Produsele au fost retrase de pe piață în Statele Unite și Canada, în mai 2020. DePuy, o companie a Johnson & Johnson, a plătit – în 2013, aproximativ 4 miliarde de dolari pentru a acoperi 8.000 de daune produse de implanturi metalice de șold necorespunzatoare.

Companie globală Merck a folosit „trucuri murdare” pentru a încerca să-și apere controversatul medicament anti-artrită Vioxx. Merck a creat un jurnal medical fals și a întocmit liste secrete de criticii din lumea științifică pentru a „neutraliza” și „discredita”. În 2007, Merck a fost de acord să plătească 4,85 miliarde de dolari pacienților și familiilor acestora. În 2011, Merck a pledat vinovat la acuzațiile penale legate de marketingul Vioxx și a plătit o amendă de 950 de milioane de dolari. Vioxx a fost scos de pe piață (provoca boală coronariană gravă). David Graham, de la FDA, a estimat că utilizarea Vioxx ar fi putut contribui la peste 27.000 de atacuri de cord sau decese, iar The Lancet (2014) sugerează că ar fi vorba despre 140.000 de cazuri.

Pfizer a stabilit un record pentru cea mai mare fraudă în domeniul sănătății și cea mai mare amendă penală cu 2,3 miliarde de dolari, în 2009. Anterior, mai stabilise un record pentru daune produse prin încălcarea normelor etice și legale în cercetarea clinică – incidentul Kano (Nigeria). Pfizer a încercat să lanseze un nou antibiotic, Trovan. Testele pe adulți au arătat unele efecte secundare grave ale medicamentului, inclusiv probleme hepatice și anomalii ale cartilajului. Profitând de o epidemie de meningită, Pfizer a selectat un eșantion de 200 de copii între 3 luni și 18 ani pentru a testa Trovan-ul. O lună mai târziu, 11 dintre copiii care participaseră erau morți, iar la mulți copii s-au raportat dizabilități.

În 2014, un juriu a dispus ca Takeda Pharmaceuticals și Eli Lilly să plătească nouă miliarde de dolari pacienților care au dezvoltat cancer de vezică urinară după Actos (Michelle Llamas, 2021).

În 2019, compania Laboratoarele Servier a apărut în fața instanței. Douăzeci și trei de inculpați (11 instituții și 12 persoane) se confruntau cu peste 2.600 de reclamanți în proces, doar câteva dintre cele 4.981 de victime ale unei pilule derivate din amfetamine comercializate ca Mediator. Introdus în 1976 pentru pacienții cu diabet de tip 2, supraponderali, medicamentul a fost prescris pe scară largă ca inhibitor al poftei de mâncare persoanelor altfel sănătoase, care doresc să slăbească. Laboratoarele Servier au fost condamnate la o amendă de 2,7 milioane de euro, în martie 2021. Pnemologul Irène Frachon, cea care a denunțat public periculozitatea medicamentului, în 2007, a afirmat că acest „medicament nu era un antidiabetic. Era o amfetamina deghizată și prezentată într-un mod fals ca antidiabetic”.

În august 2020, Bayer a fost de acord să plătească 1,6 miliarde de dolari pentru a rezolva aproximativ 90% din cele 39.000 de plângeri, privind dispozitivul Essure. Bayer a încetat să vândă dispozitivul în 2018 (Michelle Llamas, 2021).

Potrivit unei analize Public Citizen, Big Pharma a soluționat prin acorduri 373 de cazuri (între 1991 – 2012), plătind 35,7 miliarde de dolari pentru numeroase încălcări.

Problema majoră cu giganții farmaceutici este influența lor nesănătoasă asupra științei medicale. Industria domină cercetarea și există dovezi puternice că studiile sponsorizate de companie tind să aibă o părtinire, care favorizează produsul sponsorului. În plus, modul în care plățile farmaceutice influențează obiceiurile medicilor de a prescrie medicamente de marcă constitue un risc real pentru pacienți.

Cu toate aceste scandaluri profiturile nu au fost influențate, deoarece au fost acoperite prin creșterea prețului medicamentelor. În 2021, profiturile Big Pharma pentru medicamentele eliberate pe bază de rețetă sunt de așteptat să ajungă la 610 miliarde de dolari. (Drugwatch 2021)

Cum este posibil ca aceste lucruri să se întâmple?

În primul rând, concentrarea de capital a creat corporații atât de puternice încât pot influența major decizia politică. Din 1998 până în 2016, Big Pharma a cheltuit aproape 3,5 miliarde de dolari pe cheltuieli de lobby – mai mult decât orice altă industrie (sursaDrugwatch). Numeroase inițiative legislative de îngrădire a abuzurilor au fost blocate.

Apoi, producătorii de medicamente știu că oamenii le vor cumpăra produsele, indiferent cât de mult le displace o companie. Eliminarea micilor firme și politica brevetelor face ca, în general, să nu se poata cumpăra un anumit medicament de la o companie concurentă. Bolnavii se afla într-o situație de blocaj: ar dori să se ridice împotriva comportamentului ne-etic al industriei farmaceutice, dar, în același timp, sunt forțați să recunoască că nu pot trăi fără produsele sale. Big Pharma știe și se bazează pe asta. Atâta timp cât își menține profitabilitatea, va continua să vadă titlurile scandaloase din presa, amenzile și decontările ca pe un simplu cost al afacerilor.

În sfârșit, rolul organismelor de autorizare și monitorizare (de tipul Food and Drug Administration – FDA sau European Medicines Agency – EMA) este supraestimat. Spre deosebire de ceea ce crede publicul larg, ziariștii, decidenții și foarte multi medici, autorizarea unui medicament/dispozitiv medical/vaccin nu conferă o garanție absolută a siguranței și eficienței acestuia. De fapt, se examinează un dosar înaintat de firmă, în care studiile de toxicitate, eficiență și siguranță sunt efectuate de cercetători plătiți de firmă. La fel și studiile clinice. Agențiile nu pot, în mod obiectiv, să inițieze cercetări proprii pentru fiecare medicament în parte. De aceea, doar în perioada de monitorizare, pot fi făcute afirmații pertinente. În această ultimă etapă, agențiile se bazează pe consumatori și medici pentru a asigura supravegherea tuturor lucrurilor legate de droguri și dispozitive. Dacă aceștia raportează decese, iatrogenii medicamentoase etc. se declanșează o anchetă și se apelează la cercetători independenți sau organizații independente, pentru expertiză. Între timp, un public nebănuit de mare riscă expunerea la droguri/vaccinuri dăunătoare. Mecanismul greoi a făcut-o pe Diana Zuckerman, președinte la The National Center for Health Research (NCHR) să declare „FDA a scris politici care sună bine, dar realitatea este foarte diferită de politicile scrise”. De altfel, în toate cazurile prezentate mai sus există autorizarea FDA/EMA. Cât privește vaccinul mARN anti-COVID, dacă ne uităm la evoluția epidemiologică postvaccinare, se observă cât de sigur și eficient este.

În concluzie, afirmația „sigur și eficient” nu are susținere în realitate. Putem afirma că probabil un medicament/vaccin are un grad crescut de eficiență și siguranță pentru un anumit procent din populație. Adevărata artă a medicului este să îi descopere pe cei cărora medicamentul/vaccinul le face bine și pe cei cărora le face un rău mai mare decât boala.

P.S.1: La 1 septembrie 2021, Dr. Marion Gruber, directorul Biroului de Cercetare și Revizuire a Vaccinurilor al FDA, și adjunctul ei, dr. Philip Krause, au anunțat că demisionează. Gruber este o veterană cu 32 de ani de activitate în FDA, respectată în întreaga lume pentru munca sa la o serie de vaccinuri. Sursele au declarat pentru Endpoints și Politico că Gruber și Krause sunt supărați de intervenția politicului în știință și de decizia administrației Biden de a introduce doza booster de vaccin înainte de a se definitiva studiile de siguranță și eficiență.

P.S.2: Scriind aceste rânduri, mi-a venit în minte romanulThe Senator scris în 1972 de marele ziarist Drew Pearson. Acolo, el vorbește de „lacomia bine temperată” ca motor al competiției și progresului și de „lăcomia deșănțată” ca distrugătoare a umanității.

sursa foto: ft.com

Publicat în etică medicală, SARS-CoV-2

Câtă încredere putem să avem în rezultatele cercetării medicale?

Istoria medicinei a fost întotdeauna o istorie a cunoașterii. Pentru Aristotel, medicina cuprinde „întreaga viață a persoanei”. Definiția sa, „Epistemē kai technē ”, adesea tradusă ca „știință și artă”, a supraviețuit până în secolul al XIX (Fabio De Sio, Heiner Fangerau, The Obvious in a Nutshell: Science, Medicine, Knowledge, and History, 2019). În fapt, „arta” definea „creativitatea”, care acoperea hazardul și individualitatea din spațiul biologic. Începând cu secolul al XIX-lea, medicina modernă a fost percepută mai ales ca medicină științifică și mai puțin ca artă, ceea ce a deplasat interesul de la bolnav la boală și la cercecetare. După al Doilea Război Mondial, dezvoltarea în anii 1960-1970 a ceea ce a ajuns să fie numită dimensiunea socială a medicinei a determinat afirmarea eticii medicale ca mijloc de reumanizare a medicinei prin reguli impuse atât pentru relația medic-pacient, cât mai ales pentru cercetarea științifică. Tot din acele vremuri, intelectuali precum Thomas Szasz, Michel Foucault și Ivan Illich au criticat relațiile dintre cunoaștere și putere, folosind cuvântul „medicalizare” pentru a indica mijloacele prin care experții oficiali au ajuns să domine modernul și conștiința de sine. Deturnarea științei de către interesele economice, afirmau ei, pot duce la daune incomensurabile aduse societății. Când știința este suprimată de complexul medico-politic, oamenirea este în pericol.

Câtă încredere putem să avem în rezultatele cercetării medicale?

În august 2005, John P. A. Ioannidis publica în PLoS Medicine o cercetare, care avea să zdruncine lumea științifică: Why Most Published Research Findings Are False. Ioannidis a analizat retrospectiv 49 dintre cele mai apreciate descoperiri ale cercetării în medicină pe o perioada de 13 ani, care îndeplineau cele două măsuri standard ale comunității științifice: lucrările au apărut în revistele cel mai larg citate în articolele de cercetare, iar cele 49 de articole în sine au fost cele mai citate articole din aceste reviste. Din cele 49 de articole, 45 au susținut că au descoperit intervenții eficiente. 34 dintre aceste afirmații au fost retestate și 14 dintre acestea s-au dovedit a fi greșite sau semnificativ exagerate. Dacă între o treime și jumătate din cele mai apreciate cercetări în medicină se dovedeau eronate, amploarea și impactul problemei erau grave.

Ioannidis afirma „Rezultatele cercetărilor publicate sunt uneori infirmate de dovezile ulterioare, cu confuzie și dezamăgire. Refutările și controversele sunt observate în gama de proiecte de cercetare, de la studii clinice și studii epidemiologice tradiționale până la cele mai moderne cercetări moleculare. Există o îngrijorare tot mai mare că în cercetarea modernă, constatările false pot fi majoritatea sau chiar marea majoritate a afirmațiilor de cercetare publicate. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să fie surprinzător. Se poate dovedi că majoritatea rezultatelor cercetării susținute sunt false. Aici voi examina factorii cheie care influențează această problemă și unele corolare ale acesteia”.

Ioannidis a descoperit că, chiar și atunci când o eroare de cercetare este scoasă în evidență, aceasta persistă, de obicei, ani sau chiar decenii. El a analizat trei studii proeminente de sănătate din anii 1980 și 1990, care au fost ulterior respinse, în mod temeinic, și a descoperit că cercetătorii au continuat să citeze rezultatele originale ca fiind corecte timp de cel puțin 12 ani după ce rezultatele au fost discreditate.

Ioannidis descrie un model cadru pentru credibilitatea cercetării bazat pe cinci corolare între care cu cât sunt mai mari interesele și prejudecățile financiare și de altă natură într-un domeniu științific, cu atât este mai puțin probabil ca rezultatele cercetării să fie adevărate. Părtinirea, ca factor de influențare a rezultatelor, este definită ca fiind o combinație a diverșilor factori de proiectare, date, analize și prezentare, care tind să producă rezultate ale cercetării atunci când acestea nu ar trebui să fie produse. Prejudecățile nu trebuie confundate cu variabilitatea întâmplătoare, care face ca unele constatări să fie false din întâmplare, chiar dacă designul studiului, datele, analiza și prezentarea sunt perfecte. Prejudecățile pot implica manipulare în analiza sau raportarea constatărilor. Raportarea selectivă sau distorsionată este o formă tipică de astfel de părtinire. Conflictele de interese și prejudecățile pot crește părtinirea. Conflictele de interese sunt foarte frecvente în cercetarea biomedicală și, de obicei, sunt raportate inadecvat și rar. Este posibil ca prejudecățile să nu aibă neapărat rădăcini financiare. Oamenii de știință dintr-un anumit domeniu pot fi prejudiciați doar din cauza credinței lor într-o teorie științifică sau a angajamentului față de propriile descoperiri. Multe studii universitare, aparent independente, pot fi efectuate fără alt motiv decât pentru a oferi medicilor și cercetătorilor calificări pentru promovare sau titularizare. Astfel de conflicte nefinanciare pot duce, de asemenea, la rezultate și interpretări raportate distorsionate. Investigatorii de prestigiu pot suprima prin intermediul procesului de evaluare inter pares apariția și diseminarea constatărilor care le infirmă constatările, condamnând astfel domeniul lor la perpetuarea dogmelor false. Dovezile empirice privind opinia experților arată că este extrem de nesigură.”

Altfel spus, rezultatele cercetării pot fi adesea expresia părtinirii predominante.

Comentând modelul Ioannidis de verificare a cercetării științifice, David H. Freedman (în Lies, Damned Lies, and Medical Science, 2010) afirma „Modelul său a prezis, în diferite domenii ale cercetării medicale, rate de greșeală, care corespund aproximativ ratelor observate la descoperirile, care au fost ulterior respinse în mod convingător: 80% dintre studiile non-randomizate (de departe cel mai comun tip) se dovedesc a fi greșite, la fel ca 25% dintre studiile randomizate presupuse standard de aur și până la 10% dintre studiile randomizate mari, standard de platină.

Cu alte cuvinte, o mare parte din ceea ce concluzionează cercetătorii medicali în studiile lor este înșelător, exagerat sau complet greșit. Medicii – într-o măsură izbitoare – încă se bazează pe dezinformare, în practica lor de zi cu zi.

Articolul exprimă convingerea sa că cercetătorii manipulau frecvent analizele de date, urmăreau descoperiri de avansare în carieră mai degrabă decât știința și chiar foloseau procesul de evaluare inter pares – în care revistele le cer cercetătorilor să decidă ce studii să publice – pentru a suprima punctele de vedere opuse.

Deși oamenii de știință și jurnaliștii științifici vorbesc în mod constant despre valoarea procesului de evaluare inter pares, cercetătorii admit între ei că studiile părtinitoare, eronate și chiar flagrant frauduloase scapă cu ușurință. Nature, marea doamnă a revistelor de știință, a declarat într-un editorial din 2006: „Oamenii de știință înțeleg că evaluarea inter pares în sine oferă doar o asigurare minimă a calității și că concepția publică a evaluării inter pares ca ștampilă de autentificare este departe de adevăr.” Majoritatea editorilor de reviste nici măcar nu pretind că protejează împotriva problemelor care afectează aceste studii. „Supraveghetorii de cercetare din universități și din agentiile guvernamentale rareori intervin pentru a impune în mod direct calitatea cercetării și, atunci când o fac, comunitatea științifică trece peste interferențele exterioare. Protecția supremă împotriva erorilor de cercetare și a părtinirii ar trebui să provină din modul în care oamenii de știință își testează constant rezultatele reciproc”.

Pandemia COVID-19 a evidențiat pericolul influenței factorului politic și ideologic asupra acurateții cercetării științifice.

Kamran Abbasi, executive editor la BMJ, în Covid-19: politicisation, „corruption,” and suppression of science (BMJ 2020; 371) afirma „Politicienii și guvernele suprimă știința. (…). Știința este suprimată pentru câștig politic și financiar. Pandemia a dezvăluit modul în care complexul medico-politic poate manipula în caz de urgență – un moment în care este și mai important să protejăm știința…. Politizarea științei a fost desfășurată cu entuziasm de unii dintre cei mai răi autocrați și dictatori ai istoriei, iar acum este, din păcate, obișnuită în democrații. Complexul medico-politic tinde spre suprimarea științei pentru a mări și îmbogăți cei de la putere. Și, pe măsură ce cei puternici devin mai de succes, mai bogați și mai îmbătați de putere, adevărurile incomode ale științei sunt suprimate”.

Eshani M King în Covid-19: Science, Conflicts and the Elephant in the Room (BMJ 2020; 371) este mai categoric: „Deturnarea științei de către interesele personale a dus la daune incomensurabile aduse societății. Blocajele, menite să salveze vieți, dar împinse de narațiuni care au puțină bază în știință, au cauzat în sine pierderi de vieți, mijloace de trai, demnitate și umanitate.

În septembrie 2021, John PA Ioannidis, Maia Salholz-Hillel, Kevin W. Boyack, Jeroen Baas publică o analiză a activității științifice în perioada pandemiei – The rapid and massive growth of COVID-19 authors in the scientific literature, având ca referință baza de date Scopus. Potrivit acesteia, la 1 august 2021 existau 210183 de publicații legate de COVID-19, având 720801 autori, dintre care 360005 autori au publicat cel puțin cinci lucrări în cariera lor. Cincizeci și trei de autori hiper-prolifici aveau deja cel puțin 60 (și până la 227!!!) de publicații despre COVID-19 fiecare. Acest aspect merită comentat. Cei care publică în reviste cotate știu că de regulă nu poți avea mai mult de 3-4 articole originale pe an. Un număr atât de mare trezește suspiciuni în ceea ce privește calitatea acestora și mai mult arată influența politicului asupra redacțiilor. Autorii analizei constată „Publicarea hiper-prolifică reflectă un fenomen complex ce poate fi generat fie de o adevărata productivitate și excelență, fie de o conduită greșită (de exemplu, cadouri și paternitate onorifică) și publicarea de banalități sau „tăierea salamului” în care o singură lucrare este tăiată în mai multe. unități.”

În ceea ce privește domeniile de expertiză ale autorilor, 20,6% sunt din Sănătate Publică, 17,7% din medicină clinică, iar restul din toate celelalte 21 de domenii majore. Cel mai mic procent a fost înregistrat în domeniul Fizică și Astronomie (1,7%). Douăzeci și opt la sută dintre autori și-au publicat cercetările despre COVID-19 într-o disciplină care nu se număra printre primele trei discipline în care au publicat anterior, în decursul carierei lor. Uneori, domeniile de expertiză ale autorilor păreau îndepărtate de COVID-19, de exemplu un expert în celule solare care publică despre epidemiologia COVID-19 la personalul medical. Chiar și experții specializați în lucrările lor anterioare pe discipline îndepărtate, cum ar fi pescuitul, ornitologia, entomologia sau arhitectura au publicat despre COVID-19.

Despre calitatea acestor lucrări constatarea consecventă este „a prevalenței ridicate a studiilor de calitate scăzută… Tipuri foarte diferite de modele de studiu sugerează că o mare o parte (poate chiar majoritatea) din literatura imensă și în creștere rapidă despre COVID-19 este de calitate scăzută”. Productivitatea extremă este îngrijorătoare dacă se sacrifică calitatea.” Am observat că multe contribuții publicate reprezintă situații de încălcare epistemică, în care oamenii de știință încearcă să abordeze întrebările legate de sănătate și medicale legate de COVID-19, deși provin din domenii neînrudite și, probabil, le lipsesc expertiza fundamentală în materie. În special, oamenii de știință care lucrează cu date de orice fel se pot simți îndreptățiți că pot manipula, analiza și interpreta datele legate de COVID-19”.

O comparație cu alte cinci boli infecțioase epidemice majore (H1N1, Zika, Ebola, HIV/SIDA și tuberculoză) a arătat că niciuna dintre ele nu s-a apropiat de natura explozivă a implicării forței de muncă științifice în activitățile legate de COVID-19. Acest lucru este valabil chiar și în cazul HIV/SIDA și tuberculozei, care au avut o mortalitate cumulativă mult mai mare. HIV/SIDA a ucis peste 45 de milioane de oameni, iar tuberculoza a ucis peste 1 miliard de oameni până în prezent. Explicația: a existat o mobilizare rapidă a finanțării pentru cercetarea COVID-19, „Potrivit unei analize, până la sfârșitul lunii iunie 2021, 21,7 trilioane de dolari au fost angajați pentru diferite activități legate de răspunsul la COVID-19. Activitățile directe de cercetare se ridică la 14 miliarde de dolari, plus că există 173 de miliarde de dolari angajați pentru vaccinuri și tratamente și 237 de miliarde de dolari pentru sistemele de sănătate. Este posibil ca această finanțare să fi funcționat ca un atractor suplimentar de oameni de știință în acest domeniu în expansiune rapidă.”

În concluzii, autorii afirmă „Pe măsură ce pandemia se maturizează, și știința COVID-19 ar trebui să se maturizeze. Pot fi ridicate întrebări importante rămase cu privire la amploarea și durata acestei „covidizări” a cercetării”.

În aceste condiții, revin la întrebarea: Câtă încredere putem să avem în rezultatele cercetării medicale?

Raspuns: Multp, dar nu absolută. Trebuie să ne „vaccinăm” împotriva imposturii, a intereselor financiare, a oportunismului, a fraudei etc. „Vaccinurile” (sigure și eficiente) sunt spiritul critic și etica cercetării științifice. „A greși în știință este bine și chiar necesar – atâta timp cât oamenii de știință recunosc că au greșit, raportează greșeala lor în mod deschis, în loc să o deghizeze ca pe un succes.” – John P.A. Ioannidis.

P.S. John P.A. Ioannidis (n. 21 august 1965) este în prezent Profesor la Universitatea Stanford. A publicat peste 900 de lucrări și este unul dintre cei mai citați oameni de știință din întreaga lume – în bazele de date pentru care sunt disponibile clasamente (Web of Science/Highly-Cited Researchers, Scopus, Microsoft Academic Search). Rata sa de citări îl plasează în top 100 dintre cei peste 27 de milioane de autori care publică în știință. În 68% dintre lucrări este autor unic/prim/senior. A publicat lucrări cu 1.328 de co-autori diferiți de la 538 de instituții din 43 de țări. Este cunoscut ca un meta-cercetător și a devenit unul dintre cei mai de seamă experți din lume în analiza credibilității cercetării medicale. În privința COVID-19, a avut o atitudine critică față de măsurile luate și deci pentru „marii experți” din România (Jurma, Imbri, Vasi Rădulescu, Pieleanu și alții ca ei) este negaționist, conspiraționist, terorist, analfabet funcțional, incult.

sursa foto: theguardian.com

Publicat în etică medicală, SARS-CoV-2

Transparență și onestitate publică în pandemia COVID-19

În timpul unei pandemii, guvernele au tentația de a nu dezvălui o serie de informații pentru a nu pune în pericol acceptarea publică a măsurilor luate. Pentru a le justifica se invocă opinia specialiștilor, a experților, principiile „sănătații publice” și se evită orice referire la transparență, onestitate și la definirea cadrului etic. Este o abordare, care s-a dovedit a fi greșită, iar efectul a fost creșterea constantă a numărului scepticilor, care nu sunt convinși de eficiența acestor măsuri.

Sănătatea publică este o disciplină relativ tânără, apărută în secolul XX (elemente de sănătate publică există din antichitate). Este definită drept știința și arta prevenirii bolilor, prelungirii vieții și promovării sănătățiiprin eforturile organizate ale societății (după O.M.S.). Obiectivele sănătății publice se realizează numai cu participarea întregii populații!!!

Frecvent, specialiștii în sănătate publică au elaborat prognoze eronate. De exemplu, bazându-se pe arsenalul inovator terapeutic și pe o politică a vaccinărilor urmate de progrese evidente (variola eradicată, epidemia de poliomielită jugulată, numărul cazurilor de TBC în declin în Europa și în America de Nord etc.) s-a concluzionat că secolul XX va fi sfârşitul erei pandemiilor. Eroare. În ultimii 25 de ani, s-au înregistrat 30 maladii infecțioase noi, tuberculoza în creștere, creșterea mortalității prin boli infecțioase, 4 pandemii etc., toate constituind o amenințare reală și gravă a sănătății a sute de milioane și uneori a miliarde de oameni. Aceasta explică noua atitudinepesimistă și panicardă. Toate măsurile anti-COVID au plecat de la o estimare a indicelui de fatalitate de 14 – 11%; ulterior, s-a constat că acesta oscilează între 1,5% și 2,5%, dar măsurile nu au fost adaptate la această realitate. Studiile privind COVID-19 (atât cele care justifică măsurile, cât și cele care evaluează rezultatele) au avut (în majoritatea cazurilor) concluzii echivoce: posibil, probabil, sugerează, există suspiciuni, credem că. În multe studii comparative, nu s-a calculat semnificația statistică a diferențelor raportate și nu sunt metaanalize serioase cu privire la eficiența și efectele negative ale vaccinurilor.

Autoritățile nu au definit cadrul etic al programelor anti-COVID. Nancy Kass (în AmJPH 2001; 91:1776-82) arată că programele de sănătate publică trebuie să fie acceptate numai dacă răspund la următoarele întrebări:

  • care sunt scopurile de sănătate publică ale programului?
  • cât de eficient este programul în termeni de atingere a scopurilor propuse?
  • care este povara cunoscută sau potențiala a programului pentru cetățeni?
  • poate fi minimizată această povară?; există abordari alternative descrise în literatură?
  • este programul implementat într-un mod echitabil?

Cadrul etic este necesar a fi definit, deoarece sănătatea publică aderă la o etică utilitaristă (colectivistă), care intră în conflict cu etica hipocratică (individualistă), care domină practica medicală. În sănătate publică, lucrează, în afară de medici, mult mai multe persoane cu pregătire nemedicală (științele vieții, științele sociale, matematică etc). De aceea etica medicală a fost înlocuită cu etica sănătății publice, având patru principii: principiul priorității (gravitatea problemelor de sănătate, care amenință colectivitatea justifică limitarea drepturilor individuale), al dăunării (permite să se restrângă libertățile personale fără consimțământ), al mijloacelor cel mai puțin intrusive(minimizează impactul încălcării autonomiei) și cel al justiției sociale.

În manualele de sănătate publică, se afirmă că programul trebuie să fie realist în sensul că trebuie să existe susținerea colectivității. Într-o pandemie, o măsura, care nu este acceptată populațional, este costisitoare și inutilă (chiar dacă pe fond este corectă). De aici, importanța comunicării. Comunicarea transparentă construiește încrederea publicului (esențială pentru implementarea eficientă a unui răspuns la o urgență de sănătate publică), iar transparența și implicarea comunității sunt esențiale pentru cultivarea încrederii publicului. Organizația Mondială a Sănătății recomanda, în pandemiile anterioare, următoarele: „Principiile comunicării în pandemie sunt: încredere; transparenţă; comunicare timpurie cu publicul, dialog cu publicul și planificare. Comunicați natura și amploarea amenințării și riscurile aferente, precum și răspândirea pandemiei. (…) Comunicați măsuri solide, fezabile și ușor de înțeles din punct de vedere științific. (…) Comunicați inițiativele întreprinse pentru a permite cetățenilor sau comunităților să participe la dezvoltarea politicilor de răspuns la pandemie.” (Etica OMS în gripa pandemică).

În actuala pandemie, OMS-ul și cei care au gestionat pandemia au preferat „modelul chinezesc” caracterizat prin măsuri autoritare, informații incomplete, represiune (pentru cei care nu respectă măsurile), cenzura și eliminarea vocilor critice.

Isaac Nahon-Serfaty, profesor la Universitatea din Ottawa, în cartea Strategic Communication and Deformative Transparency Persuasion in Politics, Propaganda, and Public Health (2019), examinează transparența deformativă (grotescul transparent) și diferitele sale manifestări în comunicarea politică, propagandă și în sănătatea publică, insistând asupra efectului utilizării emoțiilor în maximizarea unor campanii. Escaladarea oribilului visual, în campanii de sănătate publică, care folosesc „imagini tulburătoare” pentru a promova „conștientizarea publicului” și pentru a determina o schimbare comportamentală, a devenit uzuală. Transparența deformativă poate avea uneori efecte contrare celor dorite de utilizatori.

P. Edward French, profesor la Mississippi State University, afirma în lucrările sale (2004, 2010, 2012) că transparența și responsabilitatea sunt esențiale în toate cele patru faze ale unui răspuns la o pandemie, adică atenuarea (evaluarea amenințării), pregătirea (planificarea și stocarea), răspunsul (reducerea consecințelor asupra sănătății, sociale și economice) și redresarea (restabilirea serviciilor comunitare).

Sintetizând, comunicarea, în pandemie, este esențială și trebuie să fie oportună, corectă, sinceră, transparentă și clară.

Strategia de comunicare în actuala pandemie, mai ales în România, a fost axată pe câteva direcții:

1. Utilizarea unor imagini puternic emoționale – de exemplu, imaginea sicrielor aliniate din Italia (care erau în realitate de la naufragiul vasului Lampedusa), reportajele la UPU și ATI, șirul de ambulanțe la morga etc. – pentru a înfricoșa populația și a obține complianța acesteia.

2. Transformarea problemei medicale într-o problemă militară. Narațiunea este următoarea: Suntem într-un război cu un dușman – un virus perfid și ucigaș; scoatem armata în stradă; avem luptătorii în linia întâi; avem eroi care își sacrifică viața pentru binele comun; avem victim, care au pierdut lupta cu boala; există zilnic buletine informative de pe front; avem comandanți,care sunt la datorie și conduc bătălia. În război, reacția trebuie să fie fermă și rapidă. Nu este timp să analizezi proporționalitatea măsurilor, să consulți comunitatea sau să te apleci asupra unor „fleacuri”, cum ar fi libertatea sau drepturile omului. Cei care nu respectă măsurile sau mai grav le critică sunt defetiști, egoiști, sabotori, agenți acoperiți ai dușmanului etc. și este deci legitim să fie pedepsiți – cu amenzi usturătoare sau dosare penale.

3. Transmiterea de informații parțiale și blocarea informațiilor, care ar contrazice teza oficiala. Sub pretextul combaterii știrilor false sau a celor care ar submina încrederea populației în eficiența măsurilor anti-pandemice se apelează la diferite metode, cum ar fi secretizarea sau cenzura (directă sau indirectă) – în spațiul public, în mediul științific și cel universitar. Orice comentariu critic este blocat, organismele de supraveghere ca de exemplu, CAN; CNCD; Colegiul Medicilor etc. reinventează „delictul de opinie”, revistele științifice au retras sau au refuzat publicarea articolelor, care contraziceau tezele „științei oficiale” sau erau scrise de autori aflați pe „lista neagră”. O astfel de abordare a fost paguboasă și a erodat încrederea. Petersen & all. afirmau în Transparent communication about negative features of COVID-19 vaccines decreases acceptance but increases trust (PNAS, July 20, 2021) „În timpul dezvoltării rapide și lansării vaccinurilor împotriva COVID-19, cercetătorii au cerut o abordare de tip „transparență radicală”, în care informațiile despre vaccin să fie dezvăluite public în mod transparent, chiar dacă informațiile negative pot scădea absorbția vaccinului. În concordanță cu teoriile despre psihologia convingerilor conspirației, aceste apeluri prevăd că o lipsă de transparență poate reduce încrederea în autoritățile sanitare și poate facilita răspândirea teoriilor conspirației, care pot limita capacitățile pe termen lung ale autorităților sanitare în timpul și după pandemie. Pe baza experimentelor preînregistrate efectuate pe eșantioane mari, reprezentative de americani și danezi (N> 13.000), studiul actual compară efectele comunicării vagi a vaccinului cu o comunicare transparentă, care dezvăluie caracteristici pozitive sau negative ale vaccinului. Dovezile demonstrează că comunicarea negativă transparentă poate dăuna într-adevăr acceptării vaccinurilor aici și acum, dar că crește încrederea în autoritățile sanitare. Mai mult decât atât, alternativa comunicării vagi și liniștitoare nu crește nici acceptarea vaccinului și duce atât la o încredere mai scăzută, cât și la o susținere mai mare a teoriilor conspirației.”

4. Propaganda a fost utilizată excesiv. În România, în locul informării exhaustive și oneste, s-au preferat mesaje simple și concise, dar fără argumente puternice. Sloganurile cele mai utilizate au fost „știința a dovedit”; „măsurile sunt fundamentate științific”; „stați în casă, salvați vieți”; „vaccinul este sigur și eficient”; „vaccinarea vă protejează pe voi și pe cei dragi”; „prin vaccinare învingem pandemia”;vaccinații nu se infectează, nu transmit virusul, nu se îmbolnăvesc sau dacă se îmbolnavesc fac forme ușoare” etc. Cei cu o altă opinie sunt „analfabeți funcționali”; „inculți”; „idioți”; „conspiraționiști” etc., iar cariera aceastora este bagatelizată sau anulată (Luc Montagnier a primit pe nedrept Premiul Nobel și este senil, Robert Mallone este un impostor și nu are nicio cercetare pe ARNm, Sucharit Bhakdi nu este cel mai citat cercetator german, etc.). Comunicatorii acestui tip de „informații” au fost în special promteriste, analiști, ziariști, politicieni, moderatori de emisiuni TV (toți fără experiență în domeniu), „cercetători” sinecuriști, absolvenți de studii medicale, care nu au profesat (unii fiind și plagiatori) și puțini medici practicanți. O parte importantă din mass-media, susținută material de autorități, a abandonat spiritul critic și a devenit trompeta autorităților.

Rezultă că strategia de comunicare s-a fundamentat pe trierea informațiilor, pe o transparență parțială și deformativă, pe excluderea consultării comunității și pe solidarizare bazată pe frica – de boală și de autorități. O astfel de strategie a avut succes inițial, dar cu trecerea timpului a crescut opoziția la măsurile restrictive, ajungându-se până la mișcări de rezistență. Pentru a lăsa impresia de competență și fermitate s-a persistat în mesaje, care nu țineau cont de incertitudinea și variabilitatea spațiului biologic. Refuzul consultării cu întreaga societate și a dialogului au lăsat câmp liber mișcărilor radicale.

Există în drept o sintagmă res ipsa loquitur, adică „lucrul vorbește prin sine” – faptele nu mai trebuiesc probate direct, deoarece sunt dovedite de circumstanțe. Percepția unui număr tot mai mare mare de cetățeni este negativă, privind modul de combatere a pandemiei. Este tot mai greu să convingi populația că măsurile nemedicale (lockdown, masca în aer liber, restrângerea activităților sociale, culturale, religioase etc.) au fost necesare și eficiente când vede că circulația virusului nu a fost încetinită și ea trebuie să suporte consecințele (criza economică). Jonas Herby, Lars Jonung și Steve H. Hanke de la Universitatea Johns Hopkins au publicat în ianuarie 2022 o meta-analiză (A literature review and meta-analysis of the effects of lockdowns on COVID-19 mortality) în care concluzionează „Nu găsim nicio dovadă că lockdown/ blocajele, închiderile de școli, închiderea granițelor și limitarea adunărilor au avut un efect vizibil asupra mortalității cauzate de COVID-19. Măsurile nemedicale sunt nefondate și ar trebui respinse ca instrument de politică pentru pandemie. (…) Ele au contribuit la reducerea activității economice, la creșterea șomajului, la reducerea școlarizării, la provocarea tulburărilor politice, la violența domestică și la subminarea democrației liberale”. E drept că unii au contestat articolul pe motiv că autorii nu sunt medici, virusologi, epidemiologi, dar acest lucru nu a interest publicul.

Populatia nu înțelege de ce țările supervaccinate au în prezent numărul cel mai mare de infectați și bolnavi de la începutul pandemiei? Israelul, care a impus cele mai dure măsuri restrictive, are un procent mare de persoane vaccinate inclusiv cu doza booster, raportează în 2022 un număr record de infectări, spitalizări și decese.

Populația nu ințelege de ce continuă discriminarea și impunerea certificatului verde, când s-a dovedit că vaccinații se pot infecta, se pot îmbolnăvi și pot infecta pe alții? Faptul că persoane vaccinate purtatoare de virus nu au nici o restricție naște suspiciunea că de fapt scopul este de a consuma dozele de vaccin și nu de a proteja sănătatea.

Sunt întrebări legitime la care se așteaptă de la autorități un răspuns onest. S-ar putea însă să fie prea târziu. Percepția publică este că a suportat toate restricțiile inutil (vorbim de percepție, nu de realitate) și ea este greu de schimbat. Poate doar dacă se modifică strategia de comunicare și mai ales comunicatorii.

În concluzie, lucrul cel mai grav a autoritarismului pandemic este că societatea a fost scindată în grupuri care nu mai comunică între ele. Jay Winsten, profesor la Școala de Sănătate Publică de la Harvard, critic al lui Donald Trump și susținător al măsurilor antipandemice (deci nu este nici negaționist, nici conspiraționist) într-un interviu WBUR din 7 februarie 2021, declara „Primul lucru, care este crucial, este coerența mesajului. Nu poți avea mesaje conflictuale… Ai nevoie și de transparență. Trebuie să fii cu adevărat sincer cu privire la ceea ce știi și ce nu știi. Și asta este util atunci când trebuie să-ți schimbi recomandările. Va trebui să facem tot ce putem, respectând drepturile oamenilor de a asculta pe cine aleg ei să asculte și de a crede pe cine aleg ei să creadă. Asta se numește libertate. Și trebuie să învățăm să ascultăm ceea ce încearcă ei să spună. Pentru că dacă nu este o stradă cu două sensuri, atunci noi nu ne respectăm unul pe celălalt, nu ne înțelegem și nu vom reuși.”

P.S. Cristian Pîrvulescu, profesor la SNPPA (fosta școală de partid comunist Ștefan Gheorghiu) declara într-o emisiune la Silviu Mănăstire (un alt „expert” în vaccinologie) că persoanele, care se opun vaccinării, sunt „idioții utili” ai lui Putin și agenți ai Rusiei. La asemenra afirmație te întrebi cum sunt cei care susțin vaccinarea obligatorie și certificatul verde?

sursa foto: mayo.edu

Publicat în etică medicală, SARS-CoV-2

Vaccinarea obligatorie anti-COVID-19. O perspectivă etică

Sunt peste șase luni de când am luat decizia de a mă retrage din „dezbaterea” privind modul de gestionare a pandemiei COVID-19. Decizia a fost justificată de faptul că tot ce aveam de spus am spus, de „argumentele puternice” ale opozanților, care au fost de natura etichetelor (analfabet funcțional, cretin, idiot, retrograd, senil, bigot etc.) și nu în ultimul rând, deoarece am constatat că postarile mele, care aveau drep scop să aducă un sentiment de liniște și încredere, au fost utilizate pentru a scinda populația în segmente ireconciliabile. Astăzi, fac o excepție, deoarece a trecut peste un an de la introducerea vaccinării anti-Covid și pot fi făcute câteva observații etice.

În timp ce realizarea vaccinului a fost salutată de politicieni și de unii membri ai publicului, viteza cu care a fost făcut și tehnologia utilizată au fost percepute (poate în mod nedrept) ca o nesiguranță esențială și a condus la ezitarea la vaccin, la preocupări cu privire la efectele secundare – care sunt neașteptate sau rare sau care apar pe termen mediu sau lung și care au fost omise în procesul de testare.A apărut un conflict etic a cărui rezolvare este greu de găsit: introducerea devreme a unui vaccin pentru salvarea mai multor vieți de COVID-19, riscând efecte secundare sau ineficacitate versus angajarea cercetării în teste mai lungi și mai riguroase (având apoi mai multă încredere în siguranță și eficacitate), dar în acest timp mulți oameni pot muri de COVID-19. Nu există un răspuns magic și, având în vedere catastrofa economică, socială și de sănătate a diferitelor măsuri anti-COVID-19, cum ar fi lockdown-ul, a existat o presiune considerabilă pentru a introduce un vaccin mai devreme cu riscul de a cliva societatea în optimiști și reticenți. Propaganda oficială i-a numit pe primii vacciniști (adepți ai progresului științific) iar pe cei din urmă, antivacciniști (inculți, adversari ai științei).

 În realitate lucrurile stau altfel.

Persoanele, care susțin vaccinarea anti-COVID-19, nu constituie un grup omogen. Găsim aici adepți ai vaccinării obligatorii universale, susținători ai vaccinării obligatorii selective (a grupurilor de risc), adepți ai utilitarismului (a eticii colectiviste), care propun un balans între coerciție și stimulare în impunerea vaccinării, găsim persoane care au interese economice și cred că astfel va fi controlată pandemia, dar și pe cei care nu cred în vaccinare, dar o promovează din oportunism.

Cei care se opun vaccinării împotriva COVID-19 pot aparține la rândul lor unor grupuri diferite: cei care se opun tuturor vaccinărilor; cei care ezită la acest vaccin, pentru că nu sunt convinși de siguranța sau eficacitatea vaccinului COVID-19 sau se tem de efectele secundare ale acestuia, cei care nu au încredere în promotorii/vectorii vaccinării și cei care se opun doar vaccinării obligatorii din rațiuni etice. Numărul celor din urmă crește constant și cuprinde numeroase persoane vaccinate. Ei contestă nu vaccinarea, ci obligativitatea acesteia, apărând dreptul individului la autonomie și la autodeterminare în ceea ce privește integritatea propriului organism. Ei se opun „dictaturii politico-medicale”.

Există o întreagă literatură cu privire la justificarea utilizării constrângerii în sănătatea publică și în special în bolile infecțioase. Vaccinarea obligatorie este, de obicei, justificată de prevenirea vătămării altora. Rezultă că vaccinarea obligatorie se referă la etică, nu doar la știință.

Maxwell Smith, profesor de bioetică de la Universitatea Western, consideră că, în timp ce mulți se uită la știință atunci când iau în considerare valoarea deciziei de vaccinare, decizia de implementare se va baza în mare parte pe justificarea etica. Dacă vaccinarea ar trebui să devină obligatorie este o întrebare atât despre știință, cât și despre etică. Ca exemplu, diviziunea socială cauzată de propunerile de a face vaccinarea obligatorie nu este un produs al unor opinii contradictorii despre știință, ci mai degrabă dezbateri etice despre constrângere, încălcarea libertății individuale și pașii pe care guvernele ar trebui să îi facă pentru a proteja sănătatea publică”.

În perioada pandemiei, s-au enunțat criteriile privind impunerea (direct sau indirect) a vaccinării. Un utilitarist celebru, Julien Savulescu propune următoarele: Există un argument etic puternic pentru a face orice vaccinare obligatorie, dar numai dacă sunt îndeplinite patru condiții:

  1. Există o amenințare gravă la adresa sănătății publice.
  2. Vaccinul este sigur și efficient.
  3. Vaccinarea are un raport cost/beneficiu superior în comparație cu alte alternative.
  4. Nivelul de constrângere este proporțional.” (J. Savulescu, Good reasons to vaccinate: mandatory or payment for risk? 2021, J. Savulescu et all. 2021).

Vaccinarea anti-COVID-19 trebuie să se bazeze și pe trei principii principale:

  • Trebuie să fie justificată de nevoi demonstrabile de sănătate publică și nu doar de utilitatea în obținerea unor rate ridicate de vaccinare.
  • Nu trebuie să discrimineze anumite grupuri.
  • Trebuie să se refere în mod clar la protejarea sănătății publice, nu la oprobiu sau culpabilizarea oamenilor nevaccinați.

Dacă aplicam aceste criterii la actuala pandemie, observăm:

1.Există o amenințare gravă la adresa sănătății publice

Din februarie 2020 până în prezent, au existat peste 5,5 milioane de decese atribuite COVID-19 la nivel global. Dacă te raportezi la număr, este o cifră impresionantă. În realitate, doar 2% dintre infectați au decedat, iar raportat la 7,7 miliarde de locuitori ai planetei, cifra apare altfel. Rata mortalității a fost estimată inițial la 14-11%, dar aceasta a fost rapid redusă la 2,5-1,5% sau chiar mai mică. Rata mortalității prin infecție (IFR, care cuprinde și cazurile asimptomatice și nediagnosticate) este însă mai mică, deoarece a devenit clar că există un număr mare de cazuri asimptomatice și ușoare neraportate. De exemplu, Centrul pentru Medicină Bazată pe Dovezi raportează că „În Islanda, unde au avut loc cele mai multe teste pe cap de locuitor, IFR se situează undeva între 0,03% și 0,28%”. (OkeJ., Heneghan C, 2021). A decide dacă COVID-19 este suficient de grav necesită atât mai multe date decât avem în prezent, cât și o judecată de valoare asupra gravității, care ar justifica vaccinarea obligatorie. Julien Savulescu, vaccinist convins, dar om de știință onest declară: „obligarea la vaccinare anti-Covid pentru o întreagă populație nu îndeplinește aceasta cerința.” Să admitem de dragul argumentului că boala COVID-19 este o urgență gravă de sănătate publică.

2. Vaccinul este sigur și eficient

Există îngrijorări că testarea a fost grăbită și că vaccinul ar putea să nu fie atât de sigur sau eficient cum se afirma. Această reticență derivă din faptul că tehnologia utilizată la mulți dintre acești candidați la vaccine, deși a fost cunoscută mai de mult, nicio țară nu a produs vreodată un vaccin sigur și eficient împotriva coronavirusului. Suntem cu toții, într-un fel, în ape neexplorate. Apoi, ca orice dezvoltare accelerată a unui vaccine, etapele vor fi fost condensate sau suprapuse. Pot exista riscuri și este posibil ca aceste riscuri să fie mai mari decât în cazul vaccinurilor fabricate cu respectarea regulilor clasice. În fine, unele efecte secundare pot dura un timp până să se manifeste. De altfel producatorii ne-au avertizat că efectele pe termen mediu și lung nu au fost cercetate. Se v-a spune că au fost deja utilizate miliarde de doze și a fost dovedita siguranța și eficiența. Argumentul nu este atât de puternic cum ar părea la prima vedere. Datorita propagandei și cenzurii, a existat tendința de subraportare a efectelor adverse, iar timpul scurs (numai de un an) nu permite încă o evaluare a efectelor pe termen mediu sau lung.Dificultatea de a stabili o legătură cauzală clară între vaccinuri și orice afecțiuni cu debut tardiv și faptul că producătorii de vaccinuri nu sunt, de obicei, răspunzători pentru efectele adverse ale produselor lor, permite industriei să acorde prioritate absolută profiturilor față de siguranța consumatorilor: acest lucru, hazardul moral, constituie un risc indirect pentru sănătate. Cu toate acestea există studii, care vorbesc de efecte dăunătoare. Vaccinurile pot provoca adesea efecte adverse de scurtă durată, cum ar fi oboseală, starea de rău și durere, dar prezintă și un risc de efecte secundare mai severe, inclusiv anafilaxia și alte complicații. Fenomenul trombocitopeniei trombotice imune induse de vaccin, și, mai recent, dovezile care sugerează o legătură între miocardită la bărbații tineri și unele vaccinuri ARNm au evidențiat modul în care profilul risc-beneficiu al unui vaccin poate varia în funcție de caracteristicile demografice (Greinacher et al., 2021; Vogel, 2021; Winton Center for Risk and Evidence Communication, 2021). Cât privește eficiența, studiile inițiale au fost infirmate de realitate. Cum se explică afirmația că sunt eficiente în condițiile unui număr record de infectați în comunitățile cu o rată record de vaccinare? Poate există o explicație, dar nu au fost făcută publică.

3. Vaccinarea are un raport cost/beneficiu superior în comparație cu alte alternative

Este dificil de analizat în prezent acest aspect.Există o caracteristică particular a COVID-19 comparativ cu alte boli, care pot fi prevenite prin vaccin – noutatea sa și incertitudinea asupra profilului de risc al bolii și al vaccinului pe care o implică.Este un principiu standard al teoriei decizieiutilitatea așteptată a unei opțiuni propuse trebuie comparată cu utilitatea așteptată a alternativelor relevante. De aceea majoritatea studiilor aduc argumente slabe: este posibil, probabil, sugerează etc.

Pentru majoritatea vaccinurilor există o istorie lungă de utilizare și o monitorizare substanțială a datelor pentru efectele nocive pe termen lung, ceea ce nu putem spune pentru niciun vaccin COVID-19. Aceste posibile riscuri de vătămare pe termen lung sunt mai importante pentru persoanele tinere decât pentru persoanele în vârstă, deoarece puține studii de siguranță au implicat tineri (copii și adolescenți) și pentru că tinerii se pot aștepta să trăiască mai mult pentru a le experimenta (dacă apar), și efectele lor pot să afecteze o mai mare parte a vieții lor. Această incapacitate de a oferi încredere în raportul risc-beneficiu, în special pentru cei cu risc scăzut de COVID-19, face ca vaccinarea să fie un cost comparativ mai mare pentru persoanele cu risc mai scăzut, în special pentru persoanele mai tinere, decât pentru persoanele în vârstă cu risc mai mare de îmbolnăvire.Eterogenitatea riscului pentru COVID-19 are implicații, deoarece raportul risc-beneficiu al vaccinării în comparație cu riscul bolii este diferit pentru diferite grupuri. Această diferență influenteaza nivelul de sarcină pe care putem sa o cerem unui individ să și-o asume ca o contribuție la binele public.

  • Nivelul de constrângere este proporțional

În etica sănătății publice, proportionalitatea este stabilita prin conceptul „alternativei cele mai puțin restrictive” (GiubiliniA, 2019). Alternativa cea mai puțin restrictivă este opțiunea care obține un rezultat dat cu cea mai mică constrângere (și cu cea mai mică restricție a libertății). Acesta este un principiu care folosește libertatea ca diferență între opțiuni cu aceeași utilitate așteptată. Frecvent, trebuie să cântărim utilitatea și libertatea. Adică, o politică mai restrictivă va obține mai multă utilitate așteptată – dar este ea justificată etic?Un principiu de bază al societăților liberale este că restricția impusă de stat a libertății (coerciția) este justificată doar pentru a preveni vătămarea altora. Vătămarea pentru sine nu este niciodată o justificare suficientă.

În sănătatea publică, justificarea morală a coerciției estecă toți cei care pot fi vaccinați au obligația morală sau etică de a face acest lucru de dragul celor care nu pot fi vaccinați sau în interesul sănătății publice. Această linie de raționament stă la baza gamei de argumente „obligația de a vaccina” (OV). Brennan  ( 2021) formulează un argument larg reprezentativ de tip OV în termenii unui „principiu moral aplicabil, care interzice participarea oamenilor la impunerea colectivă a vătămării nedrepte sau a riscului de vătămare”. Argumentul pare să implice că nevaccinarea este o condiție suficientă a unui dezastru (ar face dezastrul iminent), că impunerea vaccinării în masă este o condiție suficientă pentru prevenirea dezastrului și că limitarea libertăților individuale nu ar putea duce la un dezastru de alt fel. Argumentul este discutabil: libertățile individuale nu pot fi depășite doar pentru a preveni un dezastru. Restricțiile asupra libertăților pot fi justificate numai dacă sunt necesare în mod rezonabil pentru a păstra ceea ce face ca viața umană să merite trăită, deoarece libertatea este o condiție necesară a unei vieți care merită trăită și, prin urmare, merită păstrată.

Este adesea trecut cu vederea că vaccinarea obligatorie încalcă autonomia persoanei și, prin urmare, constituie un prejudiciu real (nu doar un risc de vătămare) oricărei persoane obligate să accepte vaccinarea sub constrângere. Acest tip de vătămare nu este anulat de niciun efect pozitiv asupra sănătății, ci constituie o categorie distinctă deoarece afectează dimensiunea ontologică a personalității. Pragul de necesitate rezonabilă a constrângerii medicale ar trebui să fie proporțional cu acest prejudiciu și susținut de o legătură cauzală clară între nevaccinare și vătămarea gravă a altora. Un beneficiu prospectiv pentru sănătatea publică nu implică în sine o necesitate rezonabilă de a încălca autonomia corporală personală, care este una dintre condițiile necesare pentru o viață care merită trăită. În plus, cei care nu pot fi vaccinați au modalități de a atenua riscul pentru sănătatea lor, altfel decât prin vaccinarea tuturor celorlalți, ceea ce în sine subminează premisa că vaccinarea coercitivă este în mod rezonabil necesară. Mai mult, Earp (2021) susține că încălcările inutile din punct de vedere medical ale integrității corporale a copiilor sunt în mod inerent lipsite de etică, indiferent de eventualele beneficii pentru sănătate.

Coerciția prin măsuri restrictive împotriva nevaccinaților și favoruri pentru vaccinați în condițiile în care se afirmă că „vaccinarea este voluntară” constituie un comportament discriminator. Implementarea vaccinării arată clar că nu este o alegere personală, ci mai degrabă o convienență socială – ceva așteptat de la un membru al unei populații, similar plății impozitelor (Giubilini, 2020). Măsurile se adresează, în general, celor care ezită față de vaccin, mai degrabă decât celor care se opun ferm vaccinării (Pierik, 2018). Prin generarea unei norme sociale de vaccinare, făcând refuzul vaccinului costisitor sau incomod și oferind asigurări că și alții își aduc contribuția, se speră a îmbunătăți ratele de utilizare a vaccinurilor.

Utilizarea coerciției și stimulentelor pentru a stimula vaccinarea pare cu atât mai bizară cu cât s-a constatat că vaccinații transmit virusul SARS CoV-2 și se pot îmbolnăvi. Ultimele cercetări chiar sugerează că vaccinații sunt mai vulnerabili la varianta Omicron decât nevaccinații. Se afirmă că vaccinații fac mai ales forme ușoare și nu aglomerează spitalele, dar acest lucru urmează a fi dovedit.

Un efect pervers al acestor măsuri este subminarea încrederii publicului în vaccinuri. Având în vedere profilul vaccinului anti-COVID-19, orice eveniment advers la beneficiarii vaccinului este probabil să fie foarte mediatizat. Deoarece vaccinurile prezintă riscuri, vor exista (și au existat deja) cazuri de evenimente adverse grave posibil cu o frecvență mică, dar publicul nu se uită la frecvențe. Înplus, este, de asemenea, probabil să existe cazuri de persoane care suferă de o urgență acută de sănătate la scurt timp după ce au primit vaccinul și, chiar dacă acest lucru nu se datorează vaccinului, va fi dificil să se separe evenimentele în ochii unui public sceptic.

Pe acest fundal, vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 poate avea potențialul de a submina și mai mult încrederea publicului în toate vaccinurile.

Costurile și beneficiile pe termen lung ale unor astfel de politici ar trebui evaluate. Adică, ar trebui să calculăm utilitatea așteptată a vaccinării obligatorii (în combinație cu alte politici) și să o comparăm cu strategiile alternative (sau o altă combinație a acestora).

În concluzie, rădăcina dilemei etice din spatele impunerii unui vaccin este conflictul dintre etica sănătății publice și dreptul la libertate și autonomie individuală.

Argumentele utilitariste pentru vaccinare susțin că ratele mai mari de imunizare au ca rezultat un bine mai mare pentru toți (vieți salvate, morbiditatea evitată). Conform acestui punct de vedere, impunerea vaccinării universale este justificată din punct de vedere moral din cauza consecințelor: protecția comunității și reducerea transmiterii virusului, ceea ce duce la rate mai scăzute de infecții, spitalizări și decese.

Criticii utilitarismului susțin că acesta se limitează la „monismul valoric” sau că utilitatea este singura „supra-valoare” fundamentală și că alte valori (de exemplu, libertatea individuală) nu au aceeași valoare morală.

Susținătorii concepției că unii sau toți oamenii au o obligație morală sau etică de a vaccina se angajează implicit la o obligație morală de a dezvolta un argument cuprinzător și consistent în favoarea obligației de a vaccina, întemeiat pe fapte obiective sau raționament a priori. Acest lucru nu a fost realizat.

P.S.1: Acest articol nu promovează anti-vaccinismul. Vaccinurile sunt una dintre cele mai mari realizări medicale și o piatră de temelie a sănătății publice. Există proceduri robuste de testare în vigoare în majoritatea jurisdicțiilor pentru a se asigura că vaccinurile licențiate sunt atât eficiente, cât și sigure. Este doar o pledoarie pentru transparență, onestitate și respectarea libertății. Cea mai mare provocare în dezvoltarea unui vaccin pentru COVID-19 va fi să fim sinceri cu privire la amploarea riscurilpr și să se transmita informații corecte și complete, obținând astfel încrederea populației privind siguranța și eficacitatea în raport cu dovezile acumulate.

P.S.2: Vivek Cherian, medic la Amita Health, activist pro-vaccinare (într-un interviu cu Chloe Taylor în noembri 2021) a afirmat: „Dilema etică, în special în Statele Unite, este conflictul inerent între autonomia și libertatea unui individ și valoarea pentru sănătatea publică. În SUA, există șanse practic zero să vedem vaccinare universal obligatorie”. Decizia Curții Supreme a SUA de a anula Ordinul Președintelui Biden, care condiționa accesul la muncă de vaccinarea anti-COVID, susține această constatare.

sursa foto: health.gov.fj

Publicat în drepturile omului, educație, etică medicală, SARS-CoV-2

Biotehnologiile – între știință, ideologie și morală

Cea de-a XVI-a Conferință Națională de Bioetică se va desfășura online, în perioada 9 – 11 decembrie 2021. Tema conferinței este „Biotehnologiile – între știință, ideologie și morală”.

De ce această temă?

Denumirea de biotehnologie provine de la cuvintele grecești bios – viață, tehnikos – tehnici și logos – studiu. Termenul de biotehnologie a fost utilizat pentru prima dată în 1910 de către Thomas H. Morgan (unii autori îl atribuie inginerului maghiar Karl Ereky, care ar fi inventat termenul în 1919), având semnificația proceselor care realizau produse din materiale brute cu ajutorul organismelor vii.

Convenția ONU pentru diversitatea biologică definește biotehnologia drept: „Orice aplicație tehnologică care utilizează sisteme biologice, organisme vii sau derivate ale acestora, pentru a crea sau modifica produse sau procese în scopuri bine determinate”.

Federația Europeană de Biologie stabilește biotehnologia ca fiind „utilizarea integrată a biochimiei, microbiologiei și ingineriei în scopul obținerii unei aplicații tehnologice industriale, cu ajutorul microorganismelor, culturilor de celule și a părților componente a acestora”.

Cu alte cuvinte, biotehnologia valorifică procesele celulare și biomoleculare pentru a dezvolta tehnologii și produse care ne ajută să ne îmbunătățim viața și sănătatea planetei.

Oamenii folosesc procesele biologice pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții de aproximativ 10.000 de ani (în primele comunități agricole), iar acum aproximativ 6.000 de ani oamenii au început să exploateze procesele biologice ale microorganismelor pentru a face pâine, băuturi alcoolice, brânză și pentru a conserva produsele lactate. Dar astfel de procese nu sunt ceea ce se înțelege astăzi prin biotehnologie, un termen aplicat pe scară largă tehnologiilor moleculare și celulare, care au început să apară în anii 1960 și 1970.

O nouă industriebiotehnologică” a început să apară la mijlocul anilor 1970, condusă de Genentech, o companie farmaceutică înființată în 1976 de Robert A. Swanson și Herbert W. Boyer pentru comercializarea tehnologiei ADN recombinat. Primele companii, precum Genentech, Amgen, Biogen, Cetus și Genex au început prin producerea substanțelor modificate genetic, mai ales pentru utilizări medicale și de mediu. De mai bine de un deceniu, industria biotehnologiei a fost dominată de tehnologia ADN-ului recombinant sau ingineria genetică. În 1980, Curtea Supremă a SUA, în cazul Diamond v. Chakrabarty a hotărât că „un microorganism viu creat de om este un subiect brevetabil”. În 1982, insulina a devenit primul produs realizat prin inginerie genetică, aprobat de Food and Drug Administration (FDA). Sectorul biotehnologiei a crescut cu pași mari, începând cu anii 1990. Industria a generat companii gigantice din spațiul medical, cum ar fi Gilead Sciences, Amgen, Biogen Idec și Celgene. Se afirmă că biotehnologia modernă oferă produse și tehnologii inovatoare pentru combaterea bolilor debilitante și rare, reducerea amprentei noastre de mediu, hrănirea celor înfometați, utilizarea energiei verzi și procese de fabricație industriale mai sigure, mai curate și mai eficiente. Biotehnologia ajută la vindecarea lumii prin valorificarea propriei cutii de instrumente a naturii și prin utilizarea propriei noastre structuri genetice pentru a vindeca. Biotehnologia contribuie la alimentarea lumii prin simplificarea etapelor proceselor de fabricație chimică, reducerea utilizării și dependenței de produse petrochimice, utilizarea biocombustibililor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 52% sau mai mult, valorificarea întregului potențial al deșeurilor tradiționale de biomasă, îmbunătățește rezistența la insecte, crește toleranța la erbicide și facilitează utilizarea unor practici agricole mai durabile din punct de vedere ecologic. În prezent, există mai mult de 250 de produse biotehnologice și vaccinuri disponibile pentru pacienți, multe pentru boli netratabile anterior. Peste 13,3 milioane de fermieri din întreaga lume folosesc biotehnologia agricolă pentru a crește randamentele, pentru a preveni daunele provocate de insecte și dăunători și pentru a reduce impactul agriculturii asupra mediului. Și peste 50 de biorafinării sunt construite în toată America de Nord pentru a produce biocombustibili și substanțe chimice din biomasă regenerabilă, ceea ce poate contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Cele mai importante firme de biotehnologie din SUA, în ceea ce privește capitalizarea pieței (octombrie 2021), erau Johnson & Johnson (425 miliarde dolari), Roche (334 miliarde dolari), Pfizer (240 miliarde dolari) și Novo Nordisk (225 miliarde dolari). În timpul pandemiei COVID-19, companiile de biotehnologie au alergat să dezvolte vaccinuri pentru a combate coronavirusul. Companiile de biotehnologie precum Moderna și BioNTech au cercetat, dezvoltat, produs și administrat (în mare grabă) vaccinuri anti-COVID. Guvernele s-au grăbit să le utilizeze fără nicio dezbatere etică.

Alături de entuziasm, progresul rapid al cercetării a ridicat și întrebări cu privire la consecințele progreselor biotehnologiei. Biotehnologia poate avea mai multe riscuri decât alte domenii științifice: microbii sunt mici și greu de detectat, iar pericolele sunt potențial vaste. Mai mult, celulele proiectate s-ar putea diviza singure și se pot răspândi în sălbăticie, cu posibilitatea unor consecințe de anvergură. Biotehnologia s-ar putea dovedi dăunătoare fie prin consecințele neintenționate ale cercetărilor, fie prin manipularea intenționată a biologiei pentru a provoca daune. S-ar putea imagina, de asemenea, controverse în care un grup se angajează într-o cerere pentru o biotehnologie pe care alții o consideră periculoasă sau lipsită de etică.

Istoria recentă ne consemnează un episod: în anii 1930, fermierii de trestie de zahăr din Australia au avut o problemă: gândacii de trestie le distrugeau recolta. Au ajuns la concluzia că importarea unui prădător natural, broasca de trestie, ar putea fi o formă naturală de combatere a dăunătorilor. Ce ar putea merge prost? Ei bine, broaștele au devenit ele însele o mare pacoste, răspândindu-se pe continent și mâncând fauna locală (ironie, excepție gândacul de trestie). Chiar dacă soluțiile moderne de biotehnologie la problemele societății par mult mai sofisticate decât aruncarea amfibienilor în Australia, această poveste ar trebui să servească drept o poveste de avertizare. Pentru a evita gafarea în caz de dezastru, trebuie recunoscute erorile din trecut. Laboratoarele care studiază virușii sau toxinele – pentru a înțelege mai bine amenințările pe care le reprezintă și pentru a încerca să găsească remedii – ar putea declanșa o urgență de sănătate publică dacă un material mortal este eliberat sau tratat greșit ca urmare a unei erori umane. O astfel de suspiciune există cu privire la actuala pandemie. Alt exemplu: pentru a controla țânțarii (purtători de boli – inclusiv agenți patogeni dăunători și chiar mortali precum Zika, malaria și dengue), oamenii de știință ar putea elibera masculi în sălbăticie, care au fost modificați pentru a produce doar descendenți sterili. Însă este imposibil să se știe cu certitudine impactul pe care ar putea să-l aibă o dispariție de țânțari asupra mediului. În plus, există o posibilitate ca unitatea genică să sufere o mutație odată eliberată în sălbăticie, răspândind gene pe care cercetătorii nu le-au planificat niciodată. Chiar și înarmați cu strategii pentru a inversa o unitate genică, oamenii de știință pot găsi unități genetice dificil de controlat odată ce s-au răspândit în afara laboratorului. Exemplele pot continua.

Utilizarea rău intenționată a biotehnologiei constituie un pericol real. Fie că făptuitorul este un actor de stat sau un grup terorist, dezvoltarea și eliberarea unei arme biologice, cum ar fi o otravă sau o boală infecțioasă, ar fi greu de detectat și chiar mai greu de oprit. Spre deosebire de un glonț sau o bombă, celulele mortale ar putea continua să se răspândească mult timp după ce au fost desfășurate. Nici amenințarea armelor biologice asupra mediului nu trebuie tratată cu ușurință. 

Națiunile dezvoltate, dar și cele mai puțin dezvoltate, au resursele și cunoștințele necesare pentru a produce arme biologice. Nu este nerezonabil să presupunem că teroriștii sau alte grupuri încearcă să pună mâna și pe armele biologice. Noile tehnologii de editare a genelor cresc șansele ca o armă biologică ipotetică să vizeze o anumită etnie sau chiar un individ unic și ar putea deveni într-o zi realitate.

Aceste considerente arată necesitatea unei dezbateri etice.

Biotehnologia nu trebuie să fie mortală sau chiar periculoasă pentru a ne schimba fundamental viața. În timp ce oamenii modifică genele plantelor și animalelor de milenii – mai întâi prin reproducere selectivă și mai recent cu instrumente moleculare și himere – acum  începem să facem modificări propriilor noastre genoame.

Instrumentele de ultimă generație precum CRISPR / Cas9 și sinteza ADN ridică întrebări etice importante la care suntem obligați urgent să răspundem. Unii se întreabă dacă modificarea genelor umane înseamnă „jocul de a fi Dumnezeu” și, dacă raspunsul e da, atunci ar trebui să facem asta. De exemplu, dacă terapia genică la om este acceptabilă pentru vindecarea bolilor, unde tragem linia? Printre mutațiile genetice asociate bolii, unele vin cu certitudine virtuală a morții premature, în timp ce altele prezintă un risc mai mare pentru boli ca Alzheimer. Cum stabilim o limită clară pentru care afecțiuni trebuie efectuată o intervenție chirurgicală genetică și în ce circumstanțe, mai ales având în vedere că operația în sine prezintă riscul de a provoca leziuni genetice? Savanții și factorii de decizie politică s-au luptat cu aceste întrebări de mai mulți ani și există unele îndrumări în documente, cum ar fi Declarația Universală a Organizației Națiunilor Unite privind genomul uman și drepturile omului.

Cum rămâne cu modalitățile prin care biotehnologia poate contribui la inegalitatea societății? Munca timpurie în chirurgia genetică va fi, fără îndoială, costisitoare. De exemplu, Novartis intenționează să perceapă 475.000 de dolari pentru un tratament unic al terapiei lor recent aprobate pentru cancer – un medicament care, în cadrul studiilor, a salvat pacienții care se confruntă cu moarte sigură. Oare inegalitatea veniturilor de astăzi, combinată cu instrumente de biotehnologie va duce la subclasa permanentă de mâine a persoanelor care nu își permit îmbunătățirea genetică?

Progresele în biotehnologie animează dezbaterea de la întrebări despre modificarea vieții până la crearea ei de la zero. Există o inițiativă recent anunțată, care are ca scop sintetizarea unui întreg genom uman din elemente chimice, în următorii 10 ani. Se au în vedere multe aplicații, de la aducerea înapoi a mamuților până la creșterea organelor umane la porci. Dar, așa cum au subliniat criticii, tehnologia ar putea face posibilă producerea de copii fără părinți biologici sau recreerea genomului unui alt om, cum ar fi realizarea de replici celulare ale lui Einstein. În mod ipocrit, inițiatorii afirmă că vor saluta o dezbatere etică viguroasă și nu au intenția de a transforma celulele sintetice în oameni vii. Dar acest lucru nu garantează că tehnologia care avansează rapid nu va fi aplicată în viitor în moduri pe care încă nu le putem prevedea.

Acestea sunt argumentele pentru care vă invit sa accesați site-ul Conferinței Naționale de Bioetica https://conferintadebioetica.ro/, să vă înscrieți și să participați la dezbateri.

Vă aștept cu drag.

Publicat în SARS-CoV-2

Jocul numerelor

Autoritățile și „experții” ne recomandă să consultăm doar site-uri oficiale, să evităm să ne lăsăm manipulați de conspiraționiști, corona sceptici, negaționiști, mistici etc. și să avem încredere în idolul numit știință. Deși, până la pandemie, nu auzisem nimic despre majoritatea „experților vedete TV”, m-am decis să le urmez sfatul și să îmi iau informațiile numai de din surse credibile. Urmăresc două surse: VAERS și ourworldindata.

Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS), înființat în 1990, este un sistem național de avertizare timpurie pentru detectarea posibilelor probleme de siguranță la vaccinurile autorizate de SUA. VAERS este co-administrat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA). Deci nu este nici conspiraționist, nici negaționist, nici antivaccinist. Se poate accesa pe adresa https://vaers.hhs.gov/about.html. De acolo am aflat că, în 7 luni, pentru vaccinul anti-COVID s-au înregistrat mai multe efecte adverse decât pentru orice alt vaccin clasic cumulat în 20 de ani. De exemplu, s-au raportat peste 1500 de avorturi spontane postvaccin la femei, care într-o proporție de 91% nu aveau antecedente patologice.

Ourworldindata este o platformă dezvoltata de Universitatea din Oxford (care nu este conspiraționistă, negaționistă sau antivaccinistă) și poate fi accesată la adresa https://ourworldindata.org/coronavirus și care sintetizează datele din întreaga lume. De acolo am accesat datele privind pandemia din 4 țări: două în care s-a vaccinat masiv și au fost luate măsurile restrictive recomandate de experți (Israel și SUA) și două în care vaccinarea a mers greu și a existat o laxitate în ceea ce privește măsurile restrictive (Iordania și India). Am urmărit numărul de cazuri noi (la un milion de locuitori) în perioada de vârf a pandemiei în fiecare țară, numărul de decese (la un milion de locuitori) și procentul de vaccinări complete. Am ales raportarea la milionul de locuitori deoarece aceste țări au populații diferite: Israel – 9,1 milioane de locuitori, Iordania – 10 milioane de locuitori, SUA – 328,2 milioane locuitori, India – 1,366 miliarde locuitori. Cei doi parametri, cazuri noi și decese au valoare orientativă. Numărul cazurilor noi confirmate este diferit de numărul cazurilor reale din două motive: testarea limitată și erorile testelor. Numărul deceselor este influențat de modalitatea de raportare impusă de OMS. Datele culese sunt prezentate mai jos:

cazuri noi la mil. locuitori
decese la mil. locuitori
% populație vaccinată complet

(sursa https://ourworldindata.org/coronavirus)

Două observații:

1. Este posibil ca vaccinarea să nu fi influențat în mod semnificativ mersul pandemiei. Mai mult, situația epidemiologică din India și Iordania a fost și este mai bună decât în Israel și SUA. Pot exista mai multe explicații: fie eficiența vaccinului nu este cea prognozată, fie perioada de protecție este mai mică de 6 luni, fie vaccinul este ineficient față de varianta delta, care a devenit dominantă în aceste țări. De remarcat că, în perioada de vârf, India a avut un număr de cazuri și de decese la mai puțin de jumătate comparativ cu Israel și SUA (India – 3,01 decese /milion locuitori la 21 mai 2021, Israel – 7,38 decese/milion locuitori la 25 ianuarie 2021, SUA – 10,27 decese/milion locuitori la 14 ianuarie 2021).

2. Vaccinații se pot infecta, se pot îmbolnăvi și pot transmite virusul la fel ca nevaccinații. De aceea nu se justifică măsuri discriminatorii luate împotriva nevaccinaților sau obligativitatea vaccinării.

În concluzie, sloganul „Învingem pandemia prin vaccinare” nu are deocamdată susținere în jocul numerelor.

P.S.1: Un alt mit, care începe să se prăbușească: „vaccinații se pot îmbolnăvi, dar fac forme ușoare”. În luna iulie 2021, 40% dintre decese în Marea Britanie se înregistrau la vaccinați, iar în SUA, în statul Massachusetts, majoritatea deceselor și spitalizărilor au fost la persoane vaccinate. Cifrele arată astfel: SUA, pe 11 ianuarie 2021, raporta la 752,48 cazuri noi/milion locuitori, 383,23 cazuri/milion locuitori spitalizați, iar la ATI – 86,32 cazuri/milion locuitori la o rată de vaccinare – 0%. Pe 28 august 2021, la 465,18 cazuri noi/milion locuitori existau 282,46 cazuri/milion locuitori spitalizate, la ATI – 75,64 cazuri/milion locuitori deși rata de vaccinare completă era de 51,47% (vezi https://ourworldindata.org/coronavirus).

P.S.2: Repet pentru a nu știu a câta oară: sunt pro-vaccinare, dar împotriva vaccinării obligatorii. Am participat la nenumărate campanii pro-vaccinare pentru acele vaccinuri care și-au dovedit eficiența în timp. Am mari reticențe cu privire la produsele vaccinale folosite în actuala pandemie și de aceea nu pot să le recomand. De altfel, o recentă cercetare sociologică în SUA constată că sunt mai reticenți cei cu doctorat în știință și nu (cum se afirmă până în prezent) persoane inculte și neinformate.

sursa foto: bbci.co.uk

Publicat în etică medicală, SARS-CoV-2

Al nouălea val

Expresia „al nouălea val” este adesea folosită în sens metaforic, ca un simbol al pericolului, o manifestare a unei forțe formidabile și irezistibile. Simbolul celui de-al nouălea val provine dintr-o credință populară că, în timpul unei furtuni pe mare, al nouălea val este cel mai puternic și cel mai periculos, adesea fatal. Această expresie mi-a venit în minte când am auzit despre „măsurile” propuse de autoritați (naționale și internaționale) pentru a preveni apariția unui nou val epidemic. Una dintre aceste măsuri ar fi limitarea unor drepturi persoanelor nevaccinate (care ar reprezinta un pericol pentru sănătatea publică). De 8 luni, propaganda afirmă că vaccinul anti-covid ne protejează pe noi, dar și colectivitatea, împiedică răspândirea virusului și are o eficiență de peste 90%. Aceasta o fi realitatea?

La nivel mondial, în data de 4 august 2021 situația era următoarea:

Israel: populație complet vaccinată – 62.21%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 305.77, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.68;

Mongolia: populație complet vaccinată – 60.63%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 309.31, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 1.35;

Belgia: populație complet vaccinată – 60.47%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 144.56, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.33;

Spania: populație complet vaccinată – 59.48%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 473.16, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 1.37;

Portugalia: populație complet vaccinată – 57.97%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 241.23, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 1.29;

Marea Britanie: populație complet vaccinată – 57.07%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 378.8, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 1.23;

Italia: populație complet vaccinată – 53.29%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 90.56, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.28;

Germania: populație complet vaccinată – 52.63%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 27.01, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.05;

SUA: populație complet vaccinată – 49.36%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 283.64, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 1.29;

Franța: populație complet vaccinată – 48.69%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 328.44, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.66;

Suedia: populație complet vaccinată – 42.24%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 52.29, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.03;

Serbia: populație complet vaccinată – 39.78%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 50.13, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.44;

România: populație complet vaccinată – 25.42%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 8.61, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.18;

Bulgaria: populație complet vaccinată – 14.58%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 39.56, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.49;

Belarus: populație complet vaccinată – 9.11%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 95.57, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 1.06;

India: populație complet vaccinată – 7.77%, cazuri noi confirmate (la 1 milion de locuitori) – 29.45, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.38;

Taiwan: populație complet vaccinată – 1.76%, cazuri noi confirmate (la 1milion de locuitori) – 0.73, număr decese (la 1 milion de locuitori) – 0.02;

vaccinați
cazuri noi vs. decese

(sursa https://ourworldindata.org/coronavirus)

Se observă că țările care au o rată mare de vaccinare au în continuare un număr mare de infecții și chiar de decese comparativ cu țările care au vaccinat mai puțin. Interesante și încă inexplicabile sunt cazurile Taiwanului și Mongoliei. Ambele țări, până în februarie 2021, aveau aceeași rată de infectare și nu vaccinau populația. Mongolia a început să vaccineze masiv și numărul de infecții a explodat. Experiența Taiwanului, care nu a impus nicio restricție, este, de asemenea, interesantă. Bineînțeles este o observație empirică și s-ar putea obiecta că datorită nevaccinaților virusul continuă să circule și să producă infecții comunitare. Este o posibilitate (dar care trebuie dovedită), după cum există și posibilitatea ca eficiența vaccinului să nu fie cea declarată, mai ales în situația noilor variante de SARS-CoV-2. Deja Israelul a declarat că doar 39% dintre cei vaccinați sunt protejați față de varianta delta a virusului.

Pentru a ne lămuri, trebuie cercetat, în primul rând, dacă vaccinații se pot infecta și mai ales dacă pot transmite virusul în comunitate (la fel ca și cei nevaccinați). Până recent, propaganda afirma că acest lucru nu se poate întâmpla decât în mod excepțional, vaccinații au o încărcătură virală mică, fără impact major asupra situației epidemiologice. Vaccinatul se protejează pe el și mai ales pe cei dragi lui. Au apărut studii care contrazic această lozincă. Vă prezint doar câteva dintre ele.

Petros Ioannou & all, în Transmission of SARS-CoV-2 variant B.1.1.7 among vaccinated health care workers (Infect Dis (Lond). 2021 Jun 26;1-4) (https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34176397/), prezintă rezultatele unui studiu privind încărcăturile virale la lucrătorii din domeniul sanitar, diagnosticați cu COVID-19 în perioada 4 ianuarie – 14 aprilie 2021. S-a constatat o încărcătură virală similară la persoanele vaccinate și nevaccinate infectate cu SARS-CoV-2 varianta B.1.1.7, sugerând eficacitatea potențial redusă a vaccinului în prevenirea transmiterii B.1.1.7.

Kasen K. Riemersma &all, în  Vaccinated and unvaccinated individuals have similar viral loads in communities with a high prevalence of the SARS-CoV-2 delta variant (https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2021.07.31.21261387v1), constată că SARS-CoV-2 varianta B.1.617.2 (delta) este asociată cu încărcături virale mai mari și transmisibilitate crescută față de alte variante… De la începutul lunii iulie 2021, cazurile de SARS-CoV-2 din Statele Unite au crescut, varianta delta devenind linia predominantă. Studiul arată, citez: Nu găsim nicio diferență în ceea ce privește încărcăturile virale atunci când comparăm indivizii nevaccinați cu cei vaccinați. Rezultatele noastre, deși preliminare, sugerează că, dacă persoanele vaccinate devin infectate cu varianta delta, acestea pot fi surse de transmitere a SARS-CoV-2 către alții.

În Marea Britanie, ZOE Covid Study arată că un procent important de vaccinați s-au infectat și pot transmite boala

(sursa https://covid.joinzoe.com/)

Catherine M. Brown & all. publicau, pe 30 iulie 2021, raportul Outbreak of SARS-CoV-2 Infections, Including COVID-19 Vaccine Breakthrough Infections, Associated with Large Public Gatherings — Barnstable County, Massachusetts, July 2021(https://www.cdc.gov/mmwr/volumes/70/wr/mm7031e2.htm)

În iulie 2021, în urma mai multor evenimente publice, într-un oraș din Massachusetts (unde acoperirea vaccinala era de 69%), au fost identificate 469 de cazuri COVID-19; 346 (74%) au apărut la persoanele complet vaccinate. Testarea a identificat varianta delta la 90% din eșantioane de la 133 de pacienți. Valorile pragului ciclului au fost similare la probele recoltate de la pacienții care au fost complet vaccinați și la cei care nu au fost. Persoanele complet vaccinate au primit 2 doze de vaccin mARN-Pfizer-BioNTech sau Moderna o doză unică de vaccin Janssen [Johnson & Johnson] ≥ 14 zile înainte de expunere). Secvențierea genomică a specimenelor de la 133 de pacienți a identificat varianta B.1.617.2 (Delta) a SARS-CoV-2, virusul care cauzează COVID-19, în 119 (89%) și sublinia delta AY.3 într-unul (1%). În general, 274 (79%) pacienți vaccinați cu infecție descoperită au fost simptomatici. Dintre cinci pacienți cu COVID-19, care au fost spitalizați, patru au fost complet vaccinați.

Datele de mai sus sugerează că vaccinații se pot infecta, îmbolnăvi și pot transmite boala. De aceea nu înțeleg de ce autoritățile (pentru a crește rata de vaccinare) le acordă tot felul de facilități (corelat cu măsuri restrictive pentru nevaccinați). Se creează impresia că mai importantă este consumarea dozelor de vaccin decât combaterea pandemiei. Am putea spune asemenea lor: nevaccinați, feriți-vă de cei vaccinați pentru că va infectează.

În concluzie, pericolul celui de al nouălea val nu vine de la virus, vine de la măsurile ilogice ale politicienilor și „experților” de pretutindeni.

P.S. Nu pentru toată lumea al nouălea val are semnificația fatală. Vechii greci au considerat că al treilea val este un val fatal, iar romanii al zecelea val. De al treilea am trecut, să ne pregătim pentru celelalte.

sursă foto: techhive.com

Publicat în SARS-CoV-2

Un paradox

Într-un interviu pentru documentarul „Hold-Up”, celebru virolog francez Luc Montagnier (Premiul Nobel pentru Medicină) declara că, după ce o persoană este vaccinată, virusul nu este ucis sau neutralizat. În schimb, virusul găsește „o altă soluție” sub formă de variante. Virologul ar mai fi spus: „În fiecare țară este la fel: curba vaccinărilor este urmată de curba deceselor.”. Imediat după această declarație, „experți în virologie, epidemiologie și sănătate publică” au sărit ca arși și au susținut că această afirmație este falsă, deoarece mutațiile fac parte din evoluția naturală a virușilor. Acest lucru nu explică însă evoluția paradoxală a pandemiei: țările cu o rată mare de vaccinare nu stăpânesc mai bine epidemia comparativ cu cele cu o rată mică de vaccinare. Dimpotrivă. De exemplu, dacă comparăm datele valabile la 24 iulie 2021 observăm că numărul de infecții, spitalizări, decese este în creștere semnificativă în țările „fruntașe” la vaccinări (Marea Britanie, Spania, Portugalia, Israel, Ungaria, Polonia etc.) comparativ cu țările care au vaccinat mai puțin (România, Bulgaria). Mai mult, apare și un paralelism inexplicabil: odată cu atingerea unui prag de 30% populație vaccinată, apare și o creștere a cazurilor de infectați. Unii cercetători încearcă să lege această evoluție de două fenomene cunoscute: antibody-dependent enhancement (ADE) și enhancement respiratory disease (ERD).

Antibody-dependent enhancement (ADE) este un fenomen în care legarea unui virus la anticorpi îmbunătățește intrarea acestuia în celulele gazdă, urmată de replicarea acestuia. ADE poate provoca boli respiratorii grave și leziuni pulmonare acute după infecția cu virusul respirator (ERD) cu simptome de infiltrare monocitară și un exces de eozinofile în căile respiratorii. ADE împreună cu mecanismele dependente de celulele helper T de tip 2 pot contribui la dezvoltarea bolii asociate vaccinului (VADE)

Anticorpii (structurile în formă de Y) se leagă atât la viruși, cât și la receptorii Fc gamma (etichetați FcγRII), pe celulele imune care promovează infecția celulară (https://en.wikipedia.org/wiki/Antibody-dependent_enhancement)

Altfel spus, ADE apare atunci când anticorpii generați în timpul unui răspuns imun recunosc și se leagă de un agent patogen, dar nu pot preveni infecția. În schimb, acești anticorpi acționează ca un „cal troian”, permițând agentului patogen să pătrundă în celule și să exacerbeze răspunsul imun determinând o patologie gravă.

În unele situatii, ADE a rezultat din vaccinare cum ar fi de exemplu, la un vaccin pentru virusul respirator sincițial (RSV), pentru rujeolă (o versiune timpurie a vaccinului realizată prin inactivarea virusului) sau recent (2016) după vaccinare anti-virusul dengue (vaccinul a fost dat la 800.000 de copii din Filipine – paisprezece copii vaccinați au murit după ce au întâlnit virusul dengue în comunitate și drept urmare vaccinul a fost recomandat numai copiilor cu vârsta peste 9 ani care fuseseră deja expuși la virus).

Enhancement respiratory disease (ERD) include mecanisme non-bazate pe anticorpi, cum ar fi cascadele de citokine și imunopatologia mediată de celule. ERD are manifestari clinice severe de infecții virale respiratorii asociate cu intervenții medicale (în special vaccinuri). Manifestări clinice similare pot apărea ca rezultat al infecțiilor naturale. ERD poate fi asociat cu o gamă largă de mecanisme moleculare, incluzând activitatea anticorpilor dependenți de FcR și activarea complementului (adică ADE), dar și altor mecanisme independente de anticorpi, cum ar fi moartea celulelor țesuturilor, eliberarea citokinelor și / sau celulele imune locale activare.

ADE și ERD au fost raportate pentru SARS-CoV și MERS-CoV atât in vitro, cât și in vivo. Măsura în care ADE contribuie la imunopatologia COVID-19 este investigată activ în prezent.

Astfel, într-un articol (Antibody-dependent enhancement and SARS-CoV-2 vaccines and therapies, Nature Microbiology vol. 5, pag.1185–1191, 2020, https://www.nature.com/articles/s41564-020-00789-5) – care recenzează peste 100 de publicatii pe aceasta tema, Wen Shi Lee , Adam K. Wheatley , Stephen J. Kent , Brandon J. DeKosky  afirmă „Datele din studiul SARS-CoV și al altor virusuri respiratorii sugerează că anticorpii anti-SARS-CoV-2 ar putea exacerba COVID-19 prin îmbunătățirea dependenței de anticorpi (ADE). Studiile anterioare privind vaccinul respirator sincițial și virusul dengue au evidențiat riscuri de siguranță clinică la om legate de ADE, rezultând în studiile de vaccin eșuate.”.

Sunt prezentate în acest articolposibilele mecanisme ale ADE în SARS-CoV-2, câteva principii de atenuare a riscurilor pentru vaccinuri și terapii, ce tipuri de studii ar putea dezvălui relevanța ADE în patologia bolii COVID-19 și se examinează modul în care datele emergente ar putea influența intervențiile clinice. Selectez câteva afirmații.

Cu privire la mecanisme: „ADE apare prin două mecanisme distincte în infecțiile virale: prin preluarea îmbunătățită a virusului mediat de anticorpi în receptorii Fc gamma IIa (FcγRIIa) care exprimă celulele fagocitare care duc la creșterea infecției virale și a replicării acestora sau prin funcțiile efectoare excesive mediate de Fc ale anticorpilor sau formarea de complex imunitar care provoacă inflamație și iunopatologie îmbunătățite.

Datele disponibile sugerează că cel mai probabil mecanism ADE relevant pentru patologia COVID-19 este formarea de complexe imune anticorp-antigen care duce la activarea excesivă a cascadei imune în țesutul pulmonar

Cu privire la riscurile vaccinurilor SARS-CoV-2:

a. pentru ERDStudii la șoareci au arătat imunopatologie ERD la animalele vaccinate cu SARS-CoV după provocarea virală. Imunopatologia observată a fost în mare parte împotriva proteinei nucleocapsidelor. Hashem și colab. au arătat că șoarecii vaccinați cu un vector viral adenovirus 5 care exprimă MERS-CoV S1 au prezentat patologie pulmonară în urma provocării virale, în ciuda conferirii protecției. Profilurile de siguranță ale vaccinurilor COVID-19 trebuie monitorizate îndeaproape în timp real în timpul studiilor de eficacitate umană, în special pentru modalitățile de vaccinare care pot avea un potențial teoretic mai mare de a provoca imunopatologie (cum ar fi formulări inactivate de virus întreg sau vectori virali).”.

b. pentru ADE Dovezile pentru ADE induse de vaccin la modelele animale ale SARS-CoV sunt contradictorii și ridică potențiale probleme de siguranță. Studiile de imunizare SARS-CoV pe modele animale au produs astfel rezultate care variază foarte mult în ceea ce privește eficacitatea de protecție, imunopatologia și potențialul ADE, în funcție de strategia de vaccinare utilizată.

Interesante sunt analizele privind eficiența unor terapii (anticorpi monoclonali, transfuzii etc.) în contextul ADE.

Autorii concluzionează: ADE a fost observată în SARS, MERS și alte infecții cu virus respirator uman, inclusiv RSV și rujeolă, ceea ce sugerează un risc real de ADE pentru vaccinurile SARS-CoV-2 și intervențiile pe bază de anticorpi. Cu toate acestea, datele clinice nu au stabilit încă pe deplin un rol pentru ADE în patologia COVID-19 umană. Pașii pentru reducerea riscurilor de ADE de la imunoterapii includ inducerea sau administrarea de doze mari de anticorpi neutralizanți puternici, mai degrabă decât concentrații mai mici de anticorpi non-neutralizanți care ar fi mai probabil să provoace ADE. Mergând mai departe, va fi crucial să se evalueze seturile de date clinice pentru animale și semne de ADE și să se echilibreze riscurile de siguranță legate de ADE cu eficacitatea intervenției dacă se observă ADE clinică. Studiile clinice animale și umane în curs vor oferi informații importante despre mecanismele ADE în COVID-19. O astfel de dovadă este extrem de necesară pentru a asigura siguranța produsului în intervențiile medicale la scară largă care sunt probabil necesare pentru a reduce povara globală a COVID-19.

Alt autor, Darrell O. Ricke în Two Different Antibody-Dependent Enhancement (ADE) Risks for SARS-CoV-2 Antibodies (Frontiers in Immunology, 2021, https://www.researchgate.net/publication/349569875_Two_Different_Antibody-Dependent_Enhancement_ADE_Risks_for_SARS-CoV-2_Antibodies) ajunge la concluzii asemanatoare: „Progresia bolii COVID-19 include limfopenie, citokine și chemokine proinflamatorii crescute, acumularea de macrofage și neutrofile în plămâni, dereglare imunitară, furtuni de citokine, sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS) etc. Dezvoltarea vaccinurilor pentru SARS, MERS-CoV și alte coronavirusuri au fost dificil de creat datorită răspunsurilor îmbunătățite ale bolii (ADE) induse de vaccin la modelele animale. Mai mulți betacoronavirusuri, inclusiv SARS-CoV-2 și SARS-CoV-1, extind tropismul celular prin infectarea unor celule fagocitare (macrofage imature și celule dendritice) prin absorbția de virus a receptorului Fc legat de anticorpi. Îmbunătățirea dependentă de anticorpi (ADE) poate fi implicată în observarea clinică a severității crescute a simptomelor asociate cu niveluri ridicate timpurii de anticorpi SARS-CoV-2 la pacienți. Sugarii cu sindrom inflamator multisistemic la copii (MIS-C) asociat cu COVID-19 pot avea, de asemenea, ADE cauzată de anticorpii SARS-CoV-2 dobândiți matern, legați de mastocite. Riscurile ADE asociate cu SARS-CoV-2 au implicații pentru tratamentele COVID-19 și MIS-C, vaccinurile cu celule B, terapia cu anticorpi SARS-CoV-2 și terapia cu plasmă convalescentă pentru pacienți. Anticorpii SARS-CoV-2 legați de mastocite pot fi implicați în MIS-C și sindromul inflamator multisistem la adulți (MIS-A) după infecția inițială COVID-19. Anticorpii SARS-CoV-2 legați de receptorii Fc de pe macrofage și mastocite pot reprezenta două mecanisme diferite pentru ADE la pacienți.Aceste două riscuri diferite ale ADE au posibile implicații pentru vaccinurile cu celule B SARS-CoV-2 pentru subseturi de populații bazate pe vârstă, anticorpi cu reactivitate încrucișată, variabilități ale nivelurilor de anticorpi în timp și sarcină. Aceste modele pun un accent sporit pe importanța dezvoltării de vaccinuri cu celule T SARS-CoV-2 sigure care nu depind de anticorpi.”

Există și opinii contrare mai ales pe site-ri de informare, de propaganda, cum este de exemplu

https://www.chop.edu/centers-programs/vaccine-education-center/vaccine-safety/antibody-dependent-enhancement-and-vaccines

Iată răspunsurile la două întrebări:

1.Ar trebui să fiu îngrijorat de faptul că copilul meu va dezvolta ADE după vaccinare?

Vaccinurile recomandate în mod curent astăzi nu provoacă ADE. Dacă ar face acest lucru, vor fi eliminate din utilizare. Studiile clinice de fază III sunt concepute pentru a descoperi reacțiile adverse frecvente sau severe înainte ca vaccinul să fie aprobat pentru utilizare.

2.Noile vaccinuri COVID-19 pot provoca ADE?

Nici boala COVID-19 și nici noile vaccinuri COVID-19 nu au prezentat dovezi ale cauzării ADE. Persoanele infectate cu SARS-CoV-2, virusul care cauzează COVID-19, nu au fost susceptibile de a dezvolta ADE după expunerea repetată. Acest lucru este valabil și pentru alte coronavirusuri. De asemenea, studiile privind vaccinurile în laborator cu animale sau în studiile clinice efectuate la oameni nu au găsit dovezi ale ADE

În concluzie, există o suspiciune rezonabilă că vaccinurile ar putea declanșa ADE; când există incertitudini și controverse științifice în aplicarea unor măsuri este recomandabilă precauția maximă. Cu atât mai mult la minori și tineri.

P.S.1. Prezenta notiță este adresată „experților”, vedetele pandemiei (la televizor) care ne sufocă cu tot felul de sfaturi, amenințări și previziuni apocaliptice. De aici limbajul tehnic utilizat. Sper să-l înțeleagă.

P.S.2. Alt paradox: deși vaccinații sunt protejați față de varianta delta doar în proporție de 39% (potrivit declarațiilor oficialilor din Israel), transmit virusul, reprezintă 40% dintre cei internați și mor de COVID-19, nevaccinații sunt acuzați de toate relele. Poate pentru că ultimii nu contribuie la progresul științei și la bunăstarea financiară a firmelor producătoare de vaccinuri?

P.S.3. Sunt întrebat de ce nu răspund atacurilor la persoană venite din partea a diferitelor personaje. Răspunsul e simplu: prefer să-i ignor pentru că nu mă afectează și interesează părerea persoanelor respective și știu că dacă „te bagi în tărâță te mănâncă porcii”.

sursa foto: the-scientist.com