Iisus i-a spus: Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. (Ioan 11:25,26)
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, care a biruit moartea pentru a ne oferi darul vieții veșnice, să vă umple inima de lumină, speranță, iubire și bucurie. „Ca unul care a adormit, Domnul a înviat și, înviind, ne-a mântuit”.
Vă doresc un Paște binecuvântat.
sursa foto: adamhamilton.com
Joi, 7 martie 2024, va avea loc la Iași, în sala Sinaxar de la Muzeul Mitropolitan, un eveniment ce merită semnalat: lansarea cărții Gramatica tainei lui Hristos. Un studiu istorico-teologic al unirii după Ipostas în secolul al VI-lea, coll. Historia Christiana 12, Ed. Doxologia. Prezentarea va beneficia de prezența autorului, Marius Portaru și are drept invitați pe Dragos Mîrsanu, Florin Crîșmăreanu și Pr. Dragoș Bahrim.
Marius Portaru este o voce cunoscută și recunoscută internațional a noii generații de cercetatori în domeniul patristicii și istoria creștinismului. Absolvent al Facultații de Teologie Ortodoxă și al Facultații de Limbă și Literatură Străină – specialitatea Limbi Clasice (Universitatea din București) și-a continuat și aprofundat studiile în filosofie la Universitatea Cambridge, obținând MPhil (Magister Philosophiae), adică un masterat în specializarea Ancient Philosophy, cu calificativul High Pass with Distinction. Este absolvent și al unui Master în Științe Patristice la Institutul Patristic Augustinianum din Roma (Summa cum laude). Stăpânește 6 limbi străine: Engleză, Franceză, Italiană, Germană, Greacă veche și Latină.
Marius Portaru a devenit un reper în domeniul studiilor patristice prin articole de referință dedicate teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul și a Sfântului Grigorie Palama.
Prezenta carte își are originea în teza de doctorat susținută la Universitatea din București sub îndrumarea Arhid. Prof.dr. Caraza Ioan. Este o carte care aduce o perspectivă proaspătă și clarificatoare asupra unei teme-cheie ateologiei ortodoxe.
Gramatica tainei lui Hristos prezintă, după cum afirmă autorul, „răspunsul Sfântului Chiril al Alexandriei dat lui Nestorie în cheia formulei „unirea după Ipostas”, precum și modul în care a fost receptat în decursul secolului al VI-lea”. Ea analizează, cu rigoare științifică, răspunsul în legătură cu identitatea lui Hristos, altfel zis: „Cine este Iisus Hristos? Dumnezeu și Om deopotrivă”.
Iată câteva opinii despre carte:
Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban
„o reală și consistentă contribuție care interesează mai multe zone ale teologiei, situându-se în miezul însuși al credinței: identitatea divino-umană a lui Hristos, evenimentul asumării naturii umane de către Ipostasul Logosului veșnic și conținutul acestei uniri mai presus de minte… Excepționala acribie, manifestă în studierea în filigran și traducerea fiecărui text esențial, acuitatea cercetătorului mai cu seamă în privința cernerii tezelor și a ipotezelor, reverența unui fiu al Bisericii în fața tainei credinței: toate se strâng laolaltă și se potențează reciproc în acest demers deopotrivă istoric, exegetic și sistematic”.
Arhid. Ioan I. Ică jr., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
„În Gramatica tainei lui Hristos, Marius Portaru ne oferă o formidabilă și indispensabilă istorie teologică a constituirii dogmei hristologice în procesul decisiv al formării ei canonice. Superba lectură istorico-generativă a precizării expresiei dogmatice a misterului hristologic în epoca Sinoadelor Ecumenice – unică în felul ei – e bazată pe o precisă și suverană radiografie diacronică a surselor citite în original și în contextul lor și aduce cititorului un șir întreg de lumini noi și câteva interesante surprize. Lectură pasionantă, demonstrație implacabilă, cercetare fundamentală, reper indispensabil, izbândă pentru cultura teologică română, cartea ni-l arată pe Marius Portaru o luminoasă certitudine a noii generații, o bucurie pentru noi toți”.
Ionuț-Alexandru Tudorie, St. Vladimir’s Orthodox Theological Seminary, New York
„O analiză istorico-teologică sine ira et studio a complicatei teme hristologice a unirii după Ipostas (ἕνωσις καθ’ ὑπόστασιν) în contextul secolelor V-VI, temă ce a condus la prima schismă importantă în istoria Bisericii lui Hristos, este esențială pentru înțelegerea teologiei răsăritene. Abordând această temă cu rigoare academică, claritate și eleganță în expunere, Marius Portaru a reușit să producă o monografie care se adresează atât cititorului avizat, cât și celui care caută a se iniția în tainele dogmei hristologice. Examinând cu competență izvoarele istorice și intrând într-un dialog constructiv cu literatura secundară într-o zonă a cercetării teologice în care obiectivitatea mai degrabă lipsește, am încredere că prezenta investigație se va impune în scurt timp drept lucrarea standard în teologia românească.”
Cartea poate fi comandata online aici: https://edituradoxologia.ro/gramatica-tainei-lui-hristos-un-studiu-istorico-teologic-al-unirii-dupa-ipostas-secolul-al-vi-lea
Încheiam prima parte a acestei scurtei analize cu afirmația că, atunci când se propune „destigmatizarea” pedofiliei și acceptarea ei ca o orientare sexuală „normală”, trebuie să ne aplecăm în principal la modul în care protejăm minorii de exploatarea sexuală. Pentru că aceasta este o realitate îngrijorătoare, care există din cauza „cererilor” pedofililor. Cu atât mai mult cu cât exploatarea sexuală se suprapune cu traficul de ființe umane.
Pentru majoritatea oamenilor traficul de copii, care reprezintă sfârșitul tragic al copilăriei, este o crimă. Sau cel puțin aceasta era percepția până de curând. Traficul de copii se referă la exploatarea fetelor și băieților, în primul rând pentru muncă forțată și exploatare sexuală. Copiii reprezintă 27% din totalul victimelor traficului de ființe umane din întreaga lume, iar doi din trei copiii victimă sunt fete (1). Intensitatea fenomenului a determinat elaborarea atât a unor documente internaționale, cât și prevederi în legislațiile naționale pentru a-l combate.
Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 (cu forță juridică, conform dreptului internațional, în statele contractante), specifică în articolul 19 obligația statelor semnatare de a lua toate măsurile legislative, administrative, sociale și educative corespunzătoare pentru protejarea copilului împotriva oricăror forme de violență fizică sau psihică, vătămare sau abuz inclusiv abuz sexual. Articolul 34 este dedicat exploatării sexuale a minorului: „Statele părți se angajează să protejeze copilul de toate formele de exploatare sexuală și de abuz sexual. În acest scop, statele părți vor lua, în special, toate măsurile la nivel național, bilateral și multilateral, pentru a preveni: (a) incitarea sau constrângerea unui copil de a se angaja în activități sexuale ilegale; (b) exploatarea copiilor în scopul prostituției sau al altor practici sexuale ilegale; (c) exploatarea copiilor în spectacole sau în materiale cu caracter pornografic” (2). Diferite aspecte au fost dezvoltate în documente ulterioare, cum ar fi cele privind vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă (3), prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special de femei și copii – Protocolul de la Palermo (4) sau procedura de comunicare (5).
Consiliul Europei a dezvoltat aceste principii. European Convention on the Exercise of Children’s Rights (25 ianuarie, 1996) are drept obiectiv promovarea drepturile copiilor, acordarea drepturilor procedurale și facilitarea exercitării acestor drepturi prin asigurarea faptului că copiii sunt ei înșiși (sau prin intermediul altor persoane sau organisme), informați și li se permite să participe la procedurile care îi afectează în fața unei autorități judiciare (6). Convention on the Protection of Children from Sexual Exploitation and Abuse (25 octombrie 2007) obligă părțile să ia măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a preveni toate formele de exploatare sexuală și de abuz sexual asupra copiilor și pentru a incrimina anumite comportamente intenționate, inclusiv infracțiunile referitoare la pornografia infantilă (7). Uniunea Europeana a adoptat măsuri pentru a opri traficul și explotarea sexuală a copiilor (8, 9). OSCE, într-un document din 2019, analizează ce măsuri au fost și pot fi luate de statele participante pentru a implementa o recomandare inclusă în raportul OSCE din 2016 privind implementarea Planului de acțiune al OSCE pentru combaterea traficului de ființe umane (10). Dacă citești cu atenție documentul, dincolo de afirmațiile privind implicarea unor instituții internaționale, (cum ar fi de exemplu, UNICEF) (11), rezultatele nu sunt încurajatoare; traficul de copiii a devenit infracțiunea cu cea mai rapidă creștere din lume.
Astăzi, la nivel mondial, aproximativ 20% dintre victimele traficului sunt copii, cu până la 100% în unele regiuni. Traficul sexual este cea mai comună formă de trafic de persoane. La nivel global, se estimează că 4,8 milioane de oameni sunt exploatați sexual. Această industrie produce profituri de 99 de miliarde de dolari pe an pentru traficanți (12). Acesta este doar vârful icebergului. Nu cunoaștem care este întinderea reala a fenomenului deoarece estimări exacte sunt dificil de obținut. Ne raportăm adesea doar la date oficiale. Dar și așa datele sunt înfricoșătoare. De exemplu, în Statele Unite, potrivit US Trafficking Victims Protection Reauthorization Act din 2006, traficul sexual de minori este considerat o formă de abuz asupra copiilor și este adesea menționat folosind termenii domestic minor sex trafic (DMST) și commercial sexual exploitation of children (CSEC) (13). Deși este o realitate incontestabilă (14) există informații limitate cu privire la prevalența acestei infracțiuni (15). Se știe că în 2018, peste jumătate (51,6%) dintre cazurile de trafic sexual descoperite în SUA au implicat copii (16). În anul 2019, linia telefonică națională pentru traficul de persoane din SUA a identificat 14.597 de victime și supraviețuitori ai traficului sexual și 1.048 ale traficului sexual și muncă forțata. Vârsta medie a celor traficați a fost de 17 ani (17).
Raportul global al Națiunilor Unite privind traficul de persoane (18, 19) raportează doar cazurile „detectate”, care sunt în număr de aproximativ 25.000 în fiecare an. Există suficiente studii solide care sugerează că aproximativ unul din zece copii sunt abuzați sexual înainte de vârsta de 18 ani – una din șapte fete și unul din 25 de băieți (20). Estimările cele mai frecvent acceptate ale numărului real de victime ale traficului sexual din lume este de aproximativ 5 milioane; aproximativ 3 milioane dintre aceștia au vârsta sub 18 ani (21). De aici importanța îmbunătățirii capacității de a calcula estimări mai precise ale prevalenței fenomenului pentru dezvoltarea și evaluarea strategiilor de prevenire (22, 23, 24, 25, 26).
Cine sunt victimele minore ale expoatării sexuale?
Până prin 2014-2016 se afirma că acei copii, care provin din familiile care trăiesc în sărăcie (vulnerabile din punct de vedere social și economic), ar constitui populația țintă a exploatării sexuale. Majoritatea victimelor traficului de copii ar fi fete între 12 și 16 ani. Atunci când copiii sub 12 ani sunt victime s-a constatat că băieții depășesc numărul fetelor (16). Numerose studii au arătat că minorii reprezintă o populație deosebit de vulnerabilă la exploatare sexuală (27, 28, 29, 30, 31, 32, 33). Au fost identificați factori de risc, cum ar fi statut socioeconomic scăzut, lipsa unui adăpost, fuga de acasă, probleme de sănătate mintală, abuzul de substanțe, minorități sexuale, istoricul de abuz fizic și sexual etc. (34, 35, 36, 37, 38, 39). În zilele noastre, lucrurile par a arăta altfel. Potrivit Departamentului de Justiție al SUA „Niciun copil nu este imun să devină victimă a traficului sexual cu copii, indiferent de rasa, vârsta, statutul socioeconomic sau locația copilului, și fiecare copil implicat în această formă de exploatare sexuală comercială este o victimă” (40). Chiar și mult vehiculatul gradient socio-economic își pierde din importanță deoarecevictimele pot proveni din familii bogate, copiii din familii organizate și iubitoare, copii care beneficiază de atenție sau îngrijiri pot fi exploatați, făptașii abuzând de vulnerabilitatea inerentă a copilului în curs de dezvoltare și a creierului imatur (41). Cu alte cuvinte,copiii de toate vârstele, genurile, mediile și statut socioeconomic pot fi exploatați sexual (42).
Contrar opiniei încetățenite, potrivit căreia copiii sunt răpiți de persoane necunoscute și exploatați sexual, doar un procent cuprins între 5% și 15% dintre victime se află în această situație (20). În aceste cazuri, se utilizează agresiunea, amenințările și violența pentru a angaja și înrobi victima. Mai des, traficanții sunt persoane cunoscute, care se apropie de familiile vulnerabile sau de minori vulnerabili, oferindu-le promisiuni false de afecțiune, aventură, muncă și o viață mai bună. Recrutarea se face prin ceea ce pare a fi bunătate și compasiune, copiilor li se promite adăpost, dragoste și protecție. În schimb, minorii sunt presați sau constrânși să facă sex cu diferite persoane (12). Traficanții identifică copilul vulnerabil direct și aplică diferite tehnici pentru a îi câștiga încrederea – laudă, lingușire, promisiunea de dragoste, aventură și un viitor bun, furnizarea de bunuri materiale și cadouri care pot spori statutul și mândria de a se simți „ales ” și acceptat într-un grup de egali aspirați (42). Traficanții pot folosi înșelăciunea și manipularea pentru a construi legături psihologice complexe în jurul unui copil, pentru o perioadă scurtă de timp, înainte de a începe abuzul psihologic insidios, șantajul sentimental, abuzul sexual, violența, exploatare, consumul și comerțul ilegal cu droguri care vor fi imbricate cu expresii de dragoste, valoare, protecție. Între victimă și traficant se creează legături puternice, care pot anula nevoia de constrângere fizică (43, 44). Într-o analiză a traficului de persoane în perioada 2010-2020 (publicată în aprilie 2023), Al-Tamani și colab. (45) constată că 49,1 % dintre victime auraportat exploatarea sexuală (24,19% fiind cu vârsta 9-17ani) și că mijloacele utilizate de traficanți au fost amenințările, abuzul psihologic, restricționarea mișcării victimei, luarea veniturilor victimei și abuzul fizic.
Internetul și rețelele de socializare au facilitat traficul sexual al copiilor, oferind un canal de marketing convenabil la nivel mondial, unde se face publicitate, se programează și se cumpăra întâlniri sexuale cu minori. Internetul permite proxeneților și traficanților să ajungă la o clientelă mai mare decât în trecut, ceea ce expune victimele la riscuri și pericole mai mari (40, 46). Într-o investigație desfășurată pe durata a doi ani, McQue și McNamara sugerează că gigantul tehnologic Meta nu reușește să împiedice criminalii să folosească platformele pentru a cumpăra și a vinde copii pentru sex (47). Ele constată că, în 2020, potrivit unui raport Human Trafficking Institute, Facebook a fost platforma cea mai folosită pentru recrutarea de copii de către traficanții sexuali (65%). Instagram s-a clasat pe locul al doilea, iar Snapchat pe locul trei. În timp ce Meta spune că face tot ce poate, există dovezi care sugerează că nu reușește să raporteze sau chiar să detecteze întreaga amploare a ceea ce se întâmplă; mulți au spus că se simt neputincioși în a determina compania să acționeze rapid și eficient. Luke Goldworm, un fost procuror din Boston, Massachusetts, a declarat că, din 2019 până în octombrie 2022, volumul de cazuri de infracțiuni de trafic sexual de copii facilitate de platformele de socializare a crescut cu aproximativ 30% în fiecare an. „Vedem din ce în ce mai mulți oameni cu antecedente penale semnificative care se mută în această zonă. Este incredibil de profitabil”, a spus el. Un traficant poate câștiga până la 1.000 de dolari pe noapte. Multe dintre victimele pe care le-a văzut aveau doar 11 sau 12 ani, iar majoritatea erau negri, latini sau LGBTQI+. Alți șase procurori din state diferite au spus că, din experiența lor, Facebook și Instagram sunt utilizate pe scară largă pentru traficul de copii. Cinci dintre acești procurori au vorbit despre furia lor față de ceea ce au considerat că sunt întârzierile inutile ale lui Meta în respectarea mandatelor și a citațiilor semnate de judecători necesare pentru a strânge dovezi în cazurile de trafic sexual. Meta profită și abuzează de faptul că nu există o cerință legală de a raporta traficul sexual cu copii. Între 2009 și 2019, Meta a raportat doar trei cazuri ca fiind suspectate de trafic sexual cu copii în SUA. În 2021, fostul angajat Facebook, Frances Haugen, a scurs către presă și anchetatori documente interne. Aceste documente, care numărau mii de pagini, detaliau modul iresponsabil în care compania gestiona conținutul dăunător.În martie 2022, mai multe fonduri de pensii și investiții, care dețin acțiuni Meta, au lansat acțiuni legale împotriva companiei pentru presupusul refuz de a acționa în baza „dovezilor sistemice” potrivit cărora platformele sale facilitează traficul sexual și exploatarea sexuală a copiilor. Meta, (care este evaluată în prezent la peste 500 de miliarde de dolari), ar putea face mai mult pentru a combate traficul de copii, spun reclamanții (47). Nu numai că nu a făcut, dar a permis dezvoltarea unei rețele de pedofili pe Instagram, ceea ce a condus în iunie 2023 la un scandal internațional. Senatorul Tom Cruz a cerut măsuri eficiente (48), iar Comisarul UE pentru piața internă, Thierry Breton, a scris pe Twitter: „Codul voluntar al Meta privind protecția copilului pare să nu funcționeze. Mark Zuckerberg trebuie acum să explice și să ia măsuri imediate”. Cum vigilenții cenzori de la Meta s-au dovedit atât de eficienți în pandemia de COVID-19 (mințind, ștergând postări, blocând, ascunzând tot ceea ce nu convenea autorităților sau companiilor Big-Pharma) este greu de crezut că au avut o simplă scăpare. La fel ca în cazul pandemiei, este vorba de bani, bani și iarăși bani, sume uriașe fiind vehiculate de traficanți și pedofili.
Problema exploatării sexuale a copiilor are repercursiuni și în domeniul sănătății publice. Impactul negativ asupra sănătății al violenței psihologice severe în cadrul procesului de trafic și pe parcursul vieții unui copil victimizat nu trebuie subestimat (42). Victimele traficului sexual prezintă un risc ridicat de a avea numeroase probleme de sănătate fizică și comportamentală și este probabil să solicite asistență medicală. Violența psihologică este trăită și exprimată în corpul fizic prin boli psiho-somatice. Tulburările de sănătate mintală și simptomele traumei sunt frecvent detectate la supraviețuitorii traficului de copii și includ tulburări de stres posttraumatic, tulburări afective severe (inclusiv anxietate, depresie, tulburare bipolară), stres sever și tulburări de adaptare. Copiii traficați au o gamă largă de nevoi fizice, de sănătate mintală, educaționale și sociale, care sunt cel mai bine satisfăcute prin colaborarea multidisciplinară (50, 51, 52, 53).
În 2016, Cunningham & Cromer, scriau „Miturile despre traficul de ființe umane sunt convingeri false, care neagă sau justifică vânzarea sau comerțul cu ființe umane, denigrează victimele, scuză traficanții și ascund adevărata natură a traficului de persoane” (54). Acest lucru este valabil și în cazul exploatării sexuale a minorilor.
În concluzie, revoluția sexuală, prin relativizarea principiilor morale a creat monștri. Creșterea în proporție semnificativă, de la an la an, a exploatarii sexuale a copiilor este consecința directă a creșterii numărului de pedofili (cu sau fără tulburare pedofilică) determinată de așa-zisa „eliberare sexuală”. A considera pedofilia drept o orientare sexual acceptabilă, legalizarea acesteia prin scăderea vârstei consimțământului valid la 12 ani, constituie un pericol grav nu numai pentru copii, dar și pentru societate.
P.S.1. Am preferat în titlu și uneori în text să utilizez expresia exploatarea sexuală a copiilor în locul traficului sexual, deoarece chiar dacă termenii aproape se suprapun, oferă cititorului o imagine mult mai clară a ceea ce se întâmplă, a scopului acțiunii.
P.S.2. În justificarea introducerii educației sexuale comprehensive la copii, aud de ani de zile lozinca axiomatico-ideologică potrivit căreia astfel se vor reduce abuzul sexual și criminalitatea sexuală. Realitatea arată că nu exista niciun studiu serios care să confirme acest lucru (dacă există vă rog să mi-l semnalați), iar infracțiunile sexuale au crescut vertiginos. Cine urmărește manualele și cadrul recomandat le poate cataloga, fără riscul de a greși, „materiale pornografice mascate de glazură științifică”.
P.S.3. Am deranjat atât de mult pe „paznicii moralității, vigilenți și competenți” ai lui Zuckerberg încât prima parte a acestei analize nu a intrat pe fluxul facebook. Oare acum când vorbesc de ei încalc standardele comunității Meta?
P.S.4. Bibliografie
1. Save the Children, The Fight Against Child Trafficking, consultat pe 23 iunie 2023 savethechildren.org/us/charity-stories/child-trafficking-awareness
2. United Nations, Convention on the Rights of the Child, 20 November 1989 ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/convention-rights-child
3. United Nations, The Optional Protocol to the Convention on the Rights of the Child on the Sale of Children, Child Prostitution an Child Pornography, 25 May 2000
ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/optional-protocol-convention-rights-child-sale-children-child
4. United Nation, The Protocol to prevent, supress and punish Trafficking in Persons, especially Women and Children, supplementing the United Nations Convention against transnational organized Crime (Palermo Protocol 2002)
ohchr.org/en/instruments-mechanisms/instruments/protocol-prevent-suppress-and-punish-trafficking-persons
5. United Nations, Optional Protocol to the Convention on the Rights of the Child on a communications procedure, 19 dec.2011
resourcecentre.savethechildren.net/document/optional-protocol-convention-rights-child-communications-procedure/
6. Council of Europe, European Convention on the Exercise of Children’s Rights January 25, 1996
rm.coe.int/european-convention-on-the-exercise-of-children-s-rights/1680a40f72
7. Council of Europe, Convention on the Protection of Children against Sexual Exploitation and Sexual Abuse (The Lanzarote Convention), 25 October 2007
coe.int/en/web/children/lanzarote-convention
8. European Union, Directive on combating the sexual abuse, sexual exploitation of children and child pornography, repealing Framework Decision 2004/68/JHA, 17/12/2011
eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex%3A32011L0093
9. European Commission, The EU Strategy on the Rights of the Child and the European Child Guarantee, 24 MARCH 2021
commission.europa.eu/strategy-and-policy/policies/justice-and-fundamental-rights/rights-child/eu-strategy-rights-child-and-european-child-guarantee_en
10. Organization for Security and Co-operation in Europe (OSCE)-Office of the Special Representative and Co-ordinator for Combating Trafficking in Human Beings, CHILD TRAFFICKING AND CHILD PROTECTION: Ensuring that Child Protection Mechanisms Protect the Rights and Meet the Needs of Child Victims of Human Trafficking osce.org/files/f/documents/8/6/405095_0.pdf
11. UNICEF, The UNICEF Approach to Child Protection. Child protection against violence, exploitation and abuse. Updated 28 November 2017.
unicef.org/protection/57929_57990.html
unicef.org/ceecis/protection_4440.html
12. Christensen, Larissa, McKillop, Nadine, Rayment-McHugh, Susan, The arrest of Jeffrey Epstein is the tip of the iceberg: human trafficking is the fastest growing crime in the world,The Conversation, July 12, 2019,
theconversation.com/jeffrey-epsteins-arrest-is-the-tip-of-the-iceberg-human-trafficking-is-the-worlds-fastest-growing-crime-120225
13. Franchino-Olsen H, Chesworth BR, Boyle C, Rizo CF, Martin SL, Jordan B, Macy RJ, Stevens L. The Prevalence of Sex Trafficking of Children and Adolescents in the United States: A Scoping Review. Trauma Violence Abuse. 2022 Jan;23(1):182-195. doi: 10.1177/1524838020933873. Epub 2020 Jun 26. PMID: 32588741; PMCID: PMC8685723.
14. Miller-Perrin C., Wurtele S. K. (2017). Sex trafficking and the commercial sexual exploitation of children. Women & Therapy, 40(1–2), 123–151. 10.1080/02703149.2016.1210963
15.National Academies of Sciences Engineering and Medicine. (2020). Estimating the prevalence of human trafficking in the United States: Considerations and complexities: Proceedings of a workshop. 10.17226/25614nap.nationalacademies.org/read/25550/chapter/1
16. Human Trafficking Institute. (2018). Federal human trafficking report. traffickingmatters.com/wp-content/uploads/2019/04/2018-Federal-Human-Trafficking-Report-Low-Res.pdf
17. Waldrop, Theresa. Child sex trafficking: It’s probably not what you think it is, CNN, Dec. 17, 2020, edition.cnn.com/2020/11/25/us/child-sex-trafficking/index.html
18. United Nations Office on Drugs and Crime. Global report on trafficking in persons. United Nations publications, Sales No E16IV6. 2016,
unodc.org/documents/data-and-analysis/glotip/2016_Global_Report_on_Trafficking_in_Persons.pdf
19. United Nation – Office on Drugs and Crime, Global Report on Traffing in Persons 2022
20. Baxter, Alexandra Want to save the children? How child sexual abuse and human trafficking really work,The Conversation, May 10, 2021
theconversation.com/want-to-save-the-children-how-child-sexual-abuse-and-human-trafficking-really-work-153288
21. Browne-James L, Litam SDA, McRae L. Child Sex Trafficking: Strategies for Identification, Counseling, and Advocacy. Int J Adv Couns. 2021;43(2):113-125. doi: 10.1007/s10447-020-09420-y. Epub 2021 Jan 6. PMID: 33432250; PMCID: PMC7787704.
22. Clawson H. J., Dutch N., Solomon A., Grace L. G. (2009). Human trafficking into and within the United States: A review of the literature (pp. 1–54). U.S. Department of Health and Human Services. aspe.hhs.gov/reports/human-trafficking-within-united-states-review-literature-0
23. Reid J. A., Baglivio M. T., Piquero A. R., Greenwald M. A., Epps N. (2017). Human trafficking of minors and childhood adversity in Florida. American Journal of Public Health, 107(2), 306–311. 10.2105/AJPH.2016.303564
24. Rothman E. F., Stoklosa H., Baldwin S. B., Chisolm-Straker M., Price R. K., Atkinson H. G. (2017). Public health research priorities to address US human trafficking. American Journal of Public Health, 107(7), 1045–1047. 10.2105/AJPH.2017.303858
25. Salisbury E. J., Dabney J. D., Russell K. (2015). Diverting victims of commercial sexual exploitation from juvenile detention. Journal of Interpersonal Violence, 30(7), 1247–1276. 10.1177/0886260514539846
26. Smith L. A., Vardaman S. H., Snow M. A. (2009). The national report on domestic minor sex trafficking: America’s prostituted children. Shared Hope International documentation.lastradainternational.org/lsidocs/SHI_National_Report_on_DMST_2009.pdf
27. Butler CN. Racial roots of human trafficking. The UCLA Law Review. 2015; 62:1464–1514. uclalawreview.org/racial-roots-human-trafficking/
28. Cecchet SJ, Thoburn J. The psychological experience of child and adolescent sex trafficking in the United States: Trauma and resilience in survivors. Psychological Trauma: Theory, Research, Practice, and Policy. 2014; 6(5):482–493. doi: 10.1037/a0035763
29. Jordan J, Patel B, Rapp L. Domestic minor sex trafficking: A social work perspective on misidentification, victims, buyers, traffickers, treatment, and reform of current practice. Journal of Human Behavior in the Social Environment. 2013;23(3):356–369. doi: 10.1080/10911359.2013.764198
30. Litam, S. D. A. (2017). Human sex trafficking in America: What counselors need to know. The Professional Counselor, (7, 1), 45–61. 10.15241/sdal.7.1.45.
31. McRae, L., Browne-James, L. (2017). Counseling survivors of human trafficking. Counseling Today. ct.counseling.org/2017/10/counseling-survivors-human-trafficking/
32. Meyers, L. (2015). Extending the reach of counseling. Counseling Today.
ct.counseling.org/2015/11/extending-the-reach-of-counseling/#comments
33. U.S. Department of State. (2019). Trafficking in persons report.
state.gov/wp-content/uploads/2019/06/2019-Trafficking-in-Persons-Report.pdf
34. Martinez O, Kelle G. Sex trafficking of LGBT individuals: A call for service provision, research, and action. International Law News. 2013; 42(4):1–6.
35. Greenbaum VJ. Commercial sexual exploitation and sex trafficking of children in the United States. Current Problems in Pediatric and Adolescent Health Care. 2014; 44(9):245–269. doi: 10.17226/18358
36. Andretta JR, Woodland MH, Watkins KM, Barnes ME. Towards the discreet identification of commercial sexual exploitation of children (CSEC) victims and individualized interventions: Science to practice. Psychology, Public Policy, and Law. 2016;22(3):260–270. doi: 10.1037/law0000087.
37. Varma S, Gillespie S, McCracken C, Greenbaum VJ. Characteristics of child commercial sexual exploitation and sex trafficking victims presenting for medical care in the United States. Child Abuse & Neglect. 2015; 44:98–105. doi: 10.1016/j.chiabu.2015.04.004
38. Ahrens KR, Katon W, McCarty C, Richardson LP, Courtney ME. Association between childhood sexual abuse and transactional sex in youth aging out of foster care. Child Abuse & Neglect. 2012;36(1):75–80. doi: 10.1016/j.chiabu.2011.07.009
39. Hartinger-Saunders RM, Trouteaud AR, Matos Johnson J. Mandated reporters’ perceptions of and encounters with domestic minor sex trafficking of adolescent females in the United States. American Journal of Orthopsychiatry. 2016;87(3):195–205. doi: 10.1037/ort0000151.
40. The United States-Department of Justice, Child Sex Trafficking
justice.gov/criminal-ceos/child-sex-trafficking
41. Care Quality Commission, Her Majesty’s Inspectorate of Constabulary and Fire & Rescue Services and Her Majesty’s Inspectorate of Probation.,Ofsted Protecting children from criminal exploitation, human trafficking and modern slavery: addendum, 2018. assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/756031/Protecting_children_from_criminal_exploitation_human_trafficking_modern_slavery_addendum_141118.pdf
42. Wood LCN. Child modern slavery, trafficking and health: a practical review of factors contributing to children’s vulnerability and the potential impacts of severe exploitation on health. BMJ Paediatr Open. 2020 Jun 1;4(1):e000327. doi: 10.1136/bmjpo-2018-000327. PMID: 32537521; PMCID: PMC7264998.
43. Doychak K, Raghavan C. “No voice or vote:” trauma-coerced attachment in victims of sex trafficking. J Hum traffic 2018;13:1–19. 10.1080/23322705.2018.1518625
44. Youth Justice Legal Centre Child Criminal Exploitation: County Lines Gangs, Child Trafficking & Modern Slavery Defences for Children. 2018.
yjlc.uk/wp-content/uploads/2018/02/Modern-Slavery-Guide-2018.pdf
45. Al-Tammemi AB, Nadeem A, Kutkut L, Ali M, Angawi K, Abdallah MH, Abutaima R, Shoumar R, Albakri R, Sallam M. Are we seeing the unseen of human trafficking? A retrospective analysis of the CTDC k-anonymized global victim of trafficking data pool in the period 2010-2020. PLoS One. 2023 Apr 20;18(4):e0284762. doi: 10.1371/journal.pone.0284762. PMID: 37079616; PMCID: PMC10118140.
46. Mitchell,J. Kimberly, Jones,M.Lisa,Internet‐Facilitated Commercial Sexual Exploitation of Children, Children Research Center, 2013
unh.edu/ccrc/sites/default/files/media/2022-02/internet-facilitated-commercial-sexual-exploitation-of-children.pdf
47. McQue, Katie, McNamara, Mei-Ling. How Facebook and Instagram became marketplaces for child sex trafficking, The Guardian, 27 apr.2023 theguardian.com/news/2023/apr/27/how-facebook-and-instagram-became-marketplaces-for-child-sex-trafficking
48. U.S. Senate Committee on Commerce,Science & Transportation, Press Releases, Sen. Cruz Demands Answers From Meta Regarding Promotion of Pedophile Network on Instagram, commerce.senate.gov/2023/6/sen-cruz-demands-answers-from-meta-regarding-promotion-of-pedophile-network-on-instagram
49. EU to Zuckerberg: Explain yourself over Instagram pedophile network, Politico,July 13, 2023, politico.eu/article/eu-commissioner-thierry-breton-to-mark-zuckerberg-explain-yourself-over-instagram-pedophile-network/
50. Kiss L, Yun K, Pocock N, Zimmerman C. Exploitation, violence and suicide risk among child and adolescent survivors of human trafficking in the Greater Mekong Subregion. JAMA Pediatrics. 2015; doi: 10.1001/jamapediatrics.2015.2278
51. Goldberg AP, Moore JL, Houck C, Kaplan DM, Barron CE. Domestic minor sex trafficking patients: A retrospective analysis of medical presentation. J Pediatr Adolesc Gynecol. 2016;doi: doi: 10.1016/j.jpag.2016.08/010
52. Greenbaum VJ. Child sex trafficking in the United States: Challenges for the healthcare provider. PLoS Med. 2017 Nov 22;14(11):e1002439. doi: 10.1371/journal.pmed.1002439. PMID: 29166405; PMCID: PMC5699805.
53. Powell C, Dickins K, Stoklosa H. Training US health care professionals on human trafficking: where do we go from here? Medical Education Online. 2017; 22(1):1267980 doi: 10.1080/10872981.2017.1267980
54. Cunningham KC, Cromer LD. Attitudes about human trafficking: Individual differences related to belief and victim blame. Journal of Interpersonal Violence. 2016;31(2):228–244. doi: 10.1177/0886260514555369
sursa foto: npr.org
În anii 1960 – 1970, întreaga lume occidentală a fost cuprinsa de o mișcare „de eliberare sexuală”, care a contestat modurile tradiționale de comportament legate de sexualitate și relațiile interpersonale. Așa-zisa „revoluție sexuală” a inclus o acceptare crescută a sexului în afara relațiilor heterosexuale tradiționale, monogame (în primul rând căsătoria), a promovat nuditatea publică, pornografia, sexul premarital, homosexualitatea, forme alternative de sexualitate și avortul. Revoluția sexuală s-a bazat pe ideea că lupta pentru eliberarea sexuală este o pârghie politică puternică pentru emanciparea socială. Ea a căutat să creeze instituții, să abroge sau să formuleze legi și reglementări, să producă cunoștințe și să schimbe mentalitățile, având drept scop destrămarea ordinii morale existente timp de secole. Sexualitatea este redusă la o simplă funcție hedonică prin recunoașterea plăcerii sexuale ca sursă de împlinire – ceea ce este absurd. Absurd, deoarece sexualitatea umană este un fenomen complex, care se caracterizează prin corticalizarea unui instinct (de perpetuare a speciei) prin interrelații între conștient și subconștient și de aici multiple sale funcții: axiologică, antropologică, anxiolitică, socială, culturală, spirituală etc. Cu toate acestea, sloganul simplist s-a bucurat de succes. A fost introdusă în învățământ așa-zisa „educație sexuală” (cu susținerea încă din 1975 a Organizației Mondiale a Sănătății) în care se afirma „relativismul moral”, se susține că „împlinirea sexuală” este un drept, precum și o valoare individuală și socială (legată de sănătate) și se propagă pseudo-teorii cum ar fi teoria genului, care afirmă existența unei diferențe între sexul biologic și genul unei persoane. Au fost elaborate dispoziții legislative prin care este introdusă discriminarea pozitivă pentru anumite grupuri. Altfel spus, spre deosebire de epocile anterioare, când o persoană căuta dragostea fără să fie dominată de relația sexuală, noua moralitate afirmă că omul modern este îndreptățit să caute sex fără să se îndrăgostească. În zilele noastre, mișcarea woke a preluat și a extins în alte domenii aceste principii. Egalitatea de șanse este înlocuită cu termenul de echitate, istoria este rescrisă pe baza acestui principiu, statuile unor personalități sunt dărâmate și înlocuite cu cele ale unor delicvenți al căror singur „merit” a fost că au fost uciși de niște polițiști brutali, zeloși și incompetenți etc. Noua moralitate „eliberată de ipocrizie și frică, întemeiată pe toleranță” (așa cum afirmau activiștii „eliberării sexuale”) s-a dovedit în realitate intolerantă cu opiniile conservatoare și o cale spre totalitarism. A fi heterosexual, căsătorit, creștin, alb, fără dizabilități constituie tot atâtea păcate capitale, care trebuie pedepsite cu lapidare în piața publică (inclusiv pentru faptele strămoșilor). Ultimele dezbateri legate de pedofilie conduc la idea că, în curând, la cele 67 de orientări sexuale declarate și acceptate, s-ar putea să se adauge aceasta. Iată faptele.
În 2019, Statele Unite au fost zguduite de un scandal care ajungea până la vârful clasei politice și financiare – cazul Epstein (1).
Jeffrey Edward Epstein (20 ianuarie 1953 – 10 august 2019) a fost un multimilionar, care a dezvoltat un cerc social de elită, unde a exploatat sexual femei și mai ales minori – pe care el și asociații săi i-au abuzat sexual. După moartea sa au apărut unele dovezi potrivit cărora averea a provenit nu din speculații financiare, ci din exploatarea sexuală. Activitatea infracțională a fost descoperită cu mult înainte de arestarea sa din 2019. În 2005, poliția din Palm Beach, Florida, a început o investigație împotriva lui pentru abuz sexual asupra unei minore de 14 ani. Epstein a pledat vinovat și a fost condamnat, în 2008, doar pentru două infractiuni (datorită unui acord controversat) deși oficialii federali au identificat 36 de minore, unele chiar de 14 ani, pe care Epstein le-ar fi abuzat sexual (2). A petrecut aproape 13 luni în închisoare, după care a fost eliberat condiționat, reluându-și viața într-un cerc select de oameni bogați, artiști și oameni politici (3). Epstein a fost arestat din nou 2019, sub acuzația federală pentru trafic sexual de minori în Florida și New York. Epstein se confruntă și cu acuzații de exploatare sexuală, exploatând fete minore de până la 14 ani în case din diferite locații din SUA. Se pare că exista peste 50 de victime, iar dovezile împotriva lui includ și sute de fotografii lascive, dar acesta era vârful iceberg-ului (4, 5). Potrivit hotărârii judecătorului de district al SUA, Kenneth Marra, din februarie 2019: „Pe lângă propriul abuz sexual asupra victimelor, Epstein le-a traficat altor persoane care să abuzeze sexual fetele. Epstein a folosit angajați plătiți pentru a găsi și a aduce fete minore la el. Epstein a lucrat împreună cu alții pentru a obține minori nu numai pentru propria sa gratificare sexuală, ci și pentru satisfacția sexuală a altora” (6). S-a „sinucis” în celula sa de închisoare pe 10 august 2019. Moartea lui Epstein a fost convenabilă pentru mulți dintre cei implicați, deoarece s-a oprit urmărirea penală, un judecător a închis cazul pe 29 august 2019. Procesele civile deschise de victime continuă și astăzi, dar cu slabe speranțe de reușită. Cu două zile înainte de moarte, Jeffrey Epstein a semnat un nou testament, pentru a proteja averea de 577 de milioane de dolari. A creat un fond fiduciar, iar experții spun că va fi dificil dacă nu imposibil pentru acuzatori să acceseze un fond deschis (7).
În anul scandalului Epstein, 2019, potrivit relatărilor presei, Adunarea Generală a Young Democrats – Dutch / Tinerii Democrați din Olanda, o organizație de tineret afiliată la Dutch Democratic Party / Partidului Democrat Olandez – D 66, partid guvernamental (făcea parte din coaliția condusă de premierul, proaspăt demisionar, Mark Rutte) a adoptat două rezoluții: una privind pedofilia și alta legată de pornografia infantilă.
„Pedofilia trebuie să devină o orientare sexuală respectată social… Pedofilia este o orientare sexuală cu care cineva se naște”, se menționează în textul Declarației. Tinerii Democrați afirmă că pedofilia ar trebui să fie normalizată de societate ca orientare sexuală, deoarece stigmatizarea din prezent face ca pedofilii să aibă „o șansă mai mare de depresie”, mulți dintre ei „ajung să se sinucidă” în absența unei identități sexuale disponibile cu care acest element al societății s-ar putea asocia. Se emit și recomandări politice concrete, de exemplu, școlile ar trebui să înceapă să predea despre pedofilie ca orientare sexuală în cadrul programului lor obișnuit de educație sexuală, „dintr-o altă perspectivă și nuanțat” (8, 9). În a doua declarație aprobată la aceeași întâlnire, Tinerii Democrați pledează în mod explicit pentru mai multe cercetări asupra efectului benefic al „pornografiei infantile virtuale” în reducerea riscului de abuz asupra copiilor (9).
La prima vedere am putea spune că e vorba doar de o extravaganță izolată a unor tineri luați de valul „progresismului”. Lucrurile nu stau chiar așa. Există numeroase ONG-uri în toate țările occidentale (chiar și partide politice cum ar fi „Iubire pentru aproape, libertate și diversitate” din Olanda) (10, 11, 12), care militează printre altele pentru legalizarea pornografiei și a relațiilor sexuale între și cu minori în special prin scăderea la 12 ani a vârstei pentru consimțământul valid la raporturi sexuale. Se aduc două argumente:
1. Pedofilia este determinată de mecanisme biologice, care apar încă din viața intrauterină, și destigmatizarea acesteia este o condiție pentru acceptarea și integrarea pedofililor în sucietate. Scăderea vârstei consimțământului la acte sexuale ar reduce semnificativ abuzul și exploatarea sexuală a minorilor.
2. Scăderea vârstei se impune din considerente biologice și educaționale. În zilele noastre, pubertatea apare mult mai devreme, iar copiii, care au ore de educație sexuală încă de la grădiniță, înțeleg semnificația raporturilor sexuale încă de la vârsta de 10 – 12 ani.
Există și indicii că normalizarea pedofiliei este în desfășurare de ceva timp în multe țări occidentale, de obicei, prin rebrandingul termenului ca „pedosexualitate” sau folosind sintagma „persoană atrasă de minori”, cu acordul tacit al Uniunii Europene.
De aceea, trebuie să analizăm cele două argumente.
1. Legat de primul argument trebuie răspuns la următoarele întrebări:
Care sunt cauzele pedofiliei? Are ea un suport biologic specific?
Dexonline.ro definește pedofilia ca „Atracție sexuală față de copii (indiferent de sexul lor)” (13).
Merriam Weber Dictionary o consideră 1. perversiune sexuală în care copiii sunt obiectul sexual preferat; 2. o tulburare psihiatrică în care un adult are fantezii sexuale despre sau se angajează în acte sexuale cu un copil prepuber (14).
Enciclopedia Britanică numește pedofilia „o tulburare psihosexuală, care afectează în general adulții, caracterizată prin interes sexual față de copiii prepuberi sau încercări de a se angaja în acte sexuale cu copii preadolescenți” (15).
American Psychiatric Association a înlocuit termenul de pedofilie (folosit până în 2013 când a apărut DSM-5) cu cel de tulburarea pedofilă în cadrul căreia indivizii pot prezenta sau se pot angaja într-o serie de interese, dorințe, practici sau comportamente sexuale atipice care nu constituie, în sine, boli mintale. Tulburarea constă în „fantezii, impulsuri sexuale sau comportamente care implică activitate sexuală cu un copil sau copii prepuberi, intense, care stimulează sexual”. Orice expresie comportamentală a interesului (de exemplu, orice încercare de contact sexual cu copiii) este suficientă pentru a justifica un diagnostic de tulburare pedofilă. DSM-5 mai prevede că interesul sau comportamentul în cauză trebuie să fie prezent timp de cel puțin șase luni pentru diagnosticul clinic, iar persoana afectată trebuie să aibă cel puțin 16 ani și cu cel puțin 5 ani mai mare decât copilul (sau copiii) din centrul fanteziilor sexuale ale individului. (15, 16).
În legislația penală din Europa (inclusiv în România), pedofilia nu este consemnată ca o infracțiune distinctă. Legea penală incriminează violul a cărui victimă a fost un minor, molestarea sexuală a unui minor, abuzul sexual asupra unui minor, actul sexual cu un minor, exploatarea sexuală a unui minor etc. (funcție de fiecare țară în parte), infracțiuni ce pot fi însă asimilate fenomenului pedofiliei. Cu alte cuvinte, sunt sancționate acțiunile antisociale ale unui pedofil nu orientarea sexuală a unei persoane.
Majoritatea publicului asimilează pedofilia, cu abuzul sexual asupra copiilor, ca o problemă socială, în pofida faptului că unii cercetători, care studiază pedofilia, susțin că termenul descrie o atracție, nu o acțiune, iar folosirea lui în mod interschimbabil cu „abuz” alimentează percepții greșite.
Dacă acceptăm definiția din DSM-5, atunci, ca o prima constatare se poate remarca faptul că puține studii au drept subiect această problemă. Abia în ultimile decenii se încearcă obținerea unor răspunsuri.
Ceea ce caracterizează majoritatea pedofililor este că preferințele lor sexuale nu s-au maturizat și rămân blocați pe băieții sau fetele, care au vârstă similară cu cea a celor care i-au atras pentru prima dată la începutul pubertății, deși unii își păstrează interesul pentru copiii mult mai mici (17).
Cercetătorii disting două categorii între autorii infracțiunilor sexuale împotriva copiilor: pe de o parte, cei care nu prezintă tulburare pedofilică, dar care, din diverse motive, abuzează sexual copiii și, pe de altă parte, cei cu tulburare pedofilică.
Primul grup include adolescenți fără experiență sexuală, persoane cu tulburări de personalitate antisocială sau autori ce provin din constelații familiale traumatizante generale, care caută parteneri surogat la copii; ei sunt cel mai probabil diagnosticați cu diverse tulburări de control al impulsurilor, fără o preferință sexuală specifică pentru copiii prepuber (18, 19, 20). Se estimează că 50% dintre indivizii care au abuzat de copii fac acest lucru fără atracție sexuală față de copii. Sunt cei cărora le lipsesc abilitățile sociale necesare pentru a dezvolta și menține relații emoționale și sexuale cu persoane de vârstă adecvată și caută „parteneri de înlocuire” la copii ca un fel de „surogat” (21, 22).
În al doilea grup, îi găsim pe cei care manifestă o tulburare de preferință sexuală și anume tulburarea pedofilică. Deși această preferință crește riscul de a se angaja în relații sexuale cu minorii, după cum am menționat mai sus, nu toți indivizii care abuzează sexual copii au o tulburare pedofilică și nu fiecare individ cu tulburare are la activ copii abuzați (23, 24, 25).
Aceste cercetări răstoarnă ipoteza că unele persoane sunt determinate biologic spre pedofilie și că nu-și pot stăpâni „impulsurile naturale”. Este vorba de tulburări psiho-comportamentale (asemenea tulburări apar și la autorii altor infracțiuni) care nu le afectează discernământul, voința și mecanismele de contenție. Există studii, care, utilizând tehnici de neuroimagistică, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică funcțională și structurală (sMRI, fMRI), împreună cu studiile neuropsihologice, deceleaza factori predispozanți și însoțitori care contribuie la dezvoltarea pedofiliei (26). Dar și aceste studii subliniază că modificările nu pot fi considerate cauza tulburării pedofilice. Dacă vorbim de pedofilie ca despre o boală, atunci trebuie să ne referim nu la o boală biologică, ci la o îngrozitoare boală socială, urmare a laxității morale și posibil a așa-zisei educații sexuale.
„Destigmatizarea” pedofiliei este un subiect controversat. Allyn Walker de la Universitatea Old Dominion din Norfolk, Virginia, a susținut că destigmatizarea atracției sexuale fata de minori ar permite mai multor persoane afectate să caute ajutor și, în cele din urmă, s-ar preveni abuzul sexual asupra copiilor (27). Glina și colab. susțin, în 2022, că există dovezi de stigmatizare socială și prejudecăți referitor la persoane cu pedofilie. Astfel de fenomene pot contribui, spun ei, la probleme sociale, emoționale și cognitive, printre indivizii menționați și determină la acești indivizi un risc mai mare de comportament abuziv împotriva copiilor și mai puțin o căutare de ajutor prin psiho-terapie (28). Lehmann și colab. (2023) arată că stigmatizarea a fost determinată de dezaprobarea utilizării copiilor drept stimuli sexuali. Persoanele cu un interes sexual față de copii se confruntă cu reacții puternice de stigmatizare, care sunt atenuate doar atunci când accepta să se supună unui tratament care scade apetitul sexual sau (într-o măsură mai mica) când au relații sexuale cu un partener adult (29).
De remarcat că stigmatizarea se referă la uzul popular al cuvântului pedofilie, adică la acele persoane care au abuzat un minor. Cei care nu au săvârșit astfel de acte sunt acceptați de societate.
În aceste condiții, primul argument pentru acceptarea pedofiliei ca o forma de identitate sexuală nu este susținut de date științifice.
Cât privește al doilea argument, nici acesta nu este concludent. Este adevărat că datorită condițiilor economico-sociale vârsta pubertății a scăzut, dar acest lucru nu se constată și în ceea ce privește maturizarea psihică. Pentru a exista discernământ real, trebuie să existe o maturizare și dezvoltare armonioasă a celor trei componente ce țin de viața psihică: intelectiv, volitiv și afectiv. Singura componentă intelectivă nu este suficientă pentru a justifica consimțământul valid la o relație sexuală. În plus, statisticile arată că „educația sexuală” nu a scăzut incidența infracțiunilor cu motivație sexuală în țările în care se desfășoară de ani buni.
Atunci când se propune „destigmatizarea” pedofiliei și acceptarea ei ca o orientare sexuală „normală” trebuie să ne aplecăm în principal la modul în care protejăm minorii de exploatarea sexuală. Pentru că aceasta este o realitate îngrijorătoare ce există din cauza „cererilor” pedofililor.
(va urma)
P.S.1. Intenționat nu am abordat modul în care Biserica se raportează la „revoluția sexuală”. M-am limitat la o abordare restrânsă a problemei.
P.S.2. Atunci când impune indirect, prin recomandari, un anumit tip de „educație sexuală”, doamna Ligia Deca și cei din Ministerul Educației ar trebui să analizeze consecințele pe termen mediu și lung a acestei măsuri. Aceeași recomandare și pentru Rectorii Universităților, care au introdus cursuri de feminism, de teoria genului și au semnat Carta Diversității (unii recompensați de Biserica Ortodoxă cu înalte distincții).
P.S.3. O precizare: orientarea sexuală a unei persoane este o problemă de viață privată și nu trebuie judecată cât timp nu lezează drepturile altcuiva. În schimb exchibiționismul, prozelitismul, pornografia infantilă, tentativele de a modifica legile naturii sunt greu de acceptat. Rândurile de mai sus nu sunt împotriva comunității LGBTQ+. Ele sunt o critică a exceselor „revoluției sexuale” și a mișcării woke.
P.S.4. sursa foto lanmedia.fr; Consimțământul de Vanessa Springora
P.S.5. Bibliografie:
1. Colyar, Brock; Hurwitz, Kelsey; Klein, Charlotte; Kweku, Ezechiel; Larocca, Amy; Martins, Yinka; Raymond, Adam K.; Schneier, Matei; Stieb, Matt,A close study of his circle — social, professional, transactional — reveals a damning portrait of elite New York, New York Magazine, July, 22, 2019, nymag.com/intelligencer/2019/07/jeffrey-epstein-high-society-contacts.html
2. Lewis, Paul,Jeffrey Epstein: The rise and fall of the professor turned tycoon”. The Guardian, 4 January 2015, theguardian.com/us-news/2015/jan/02/jeffrey-epstein-rise-and-fall-of-teacher-turned-tycoon
3. Buncombe, Andrew, Jeffrey Epstein: Billionaire pedophile with ties to Bill Clinton, Kevin Spacey, Robert Maxwell – and Prince Andrew”. Independent, Friday 02 January 2015. London, independent.co.uk/news/world/americas/who-is-jeffrey-epstein-a-study-of-the-man-linked-to-worlds-of-celebrity-politics-and-royalty-9954397.html
4. Christensen, Larissa, McKillop, Nadine, Rayment-McHugh, Susan, The arrest of Jeffrey Epstein is the tip of the iceberg: human trafficking is the fastest growing crime in the world, The Conversation, July 12, 2019, theconversation.com/jeffrey-epsteins-arrest-is-the-tip-of-the-iceberg-human-trafficking-is-the-worlds-fastest-growing-crime-120225
5. Brown, Julie K.,Jeffrey Epstein abused teenage girls for years, police say. A timeline of his case” Miami Herald. Nov.28,2018, miamiherald.com/news/local/article221404845.html
6. Leland, Nally, An Actual Conspiracy Kept Jeffrey Epstein’s Accomplices out of Prison, With four little words, the government granted immunity to Epstein’s co-conspirators. Why? Mother Jones,Oct.1,2019 motherjones.com/politics/2019/10/an-actual-conspiracy-kept-jeffrey-epsteins-accomplices-out-of-prison/
7. Helmore, Edward,Jeffrey Epstein signed new will to shield $577mil. fortune days before death,The Guardian, Aug.22 2019, theguardian.com/us-news/2019/aug/22/jeffrey-epstein-trust-fund-will-damages
8. Alma, Yuliah, Dutch Democratic Party Youth Wing Suggests Pedophilia Be Taught in Schools As A “Sexual Orientation”, Reduxx Info, February 21, 2023, reduxx.info/dutch-democratic-party-youth-wing-suggests-pedophilia-be-taught-in-schools-as-a-sexual-orientation/
9. Orbán, Tamás, Dutch Governing Party Advocates Accepting Pedophilia and Teaching It in Schools,The European Conservative, February 24, 2023 europeanconservative.com/articles/news/dutch-governing-party-advocates-accepting-pedophilia-and-teaching-it-in-schools/
10. Wikipedia, the free encyclopedia, List of pedophile advocacy organizations, en.wikipedia.org/wiki/List_of_pedophile_advocacy_organizations
11. Cristescu Cristina, Reacţii vehemente în Olanda la apariţia Partidului Pedofililor,BBC,02 iunie 2006, bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/06/060602_olanda_pedofili.shtml
12. Wikipedia, the free encyclopedia,Party for Neighbourly Love, Freedom and Diversity, en.wikipedia.org/wiki/Party_for_Neighbourly_Love,_Freedom_and_Diversity
13.Dexonline, Pedofilie, dexonline.ro/definitie/pedofilie
14. Merriam Weber Dictionary, Pedophilia, merriam-webster. com/ dictionary/ pedophilia
15. Britannica, The Editors of Encyclopaedia. „pedophilia”. Encyclopedia Britannica, 18 Jun. 2023, britannica.com/topic/pedophilia. Accessed 7 July 2023.
16. American Psychiatric Association. Diagnostic and statistical manual of mental disorders: DSM-5™ (5th ed.). American Psychiatric Publishing, Inc, 2013
17. Carey, Benedict, Preying on Children: The Emerging Psychology of Pedophiles, The New York Times, Sept. 29, 2019, nytimes.com/2019/09/29/us/pedophiles-online-sex-abuse.html
18. Allnutt SH, Bradford JM, Greenberg DM, Curry S. Co-morbidity of alcoholism and the paraphilias. J Forensic Sci. 1996 Mar;41(2):234-9. PMID: 8871382.
19. Greenberg, D. M., Firestone, P., Nunes, K. L., Bradford, J. M., & Curry, S. (2005). Biological Fathers and Stepfathers Who Molest Their Daughters: Psychological, Phallometric, and Criminal Features. Sexual Abuse: Journal of Research and Treatment, 17(1), 39–46. doi.org/10.1177/107906320501700105
20. Rice, M. E., & Harris, G. T. (2002). Men who molest their sexually immature daughters: is a special explanation required? Journal of Abnormal Psychology, 111(2), 329–339. doi.org/10.1037/0021-843X.111.2.329
21. Beier K. M., Neutze J., Mundt I. A., Ahlers C. J., Goecker D., Konrad A., et al. (2009). Encouraging self-identified pedophiles and hebephiles to seek professional help: first results of the prevention project dunkelfeld (PPD). Child Abuse Negl. 33, 545–549. 10.1016/j.chiabu.2009.04.002, PMID: 19765825 DOI: 10.1016/j.chiabu.2009.04.002
22. Mokros A., Osterheider M., Nitschke J. (2012).Pädophilie: prävelenz, ätiologie und diagnostik. Nervenarzt 83, 355–358. 10.1007/s00115-011-3322-7, DOI:10.1007/s00115-011-3322-7
23. Seto, M. C., Lalumière, M. L., & Kuban, M. (1999). The sexual preferences of incest offenders. Journal of Abnormal Psychology, 108(2), 267–272. doi.org/10.1037/0021-843X.108.2.267
24. Blanchard, R., Klassen, P., Dickey, R., Kuban, M. E., & Blak, T. (2001). Sensitivity and specificity of the phallometric test for pedophilia in nonadmitting sex offenders. Psychological Assessment, 2001,13(1), 118–126. doi.org/10.1037/1040-3590.13.1.118
25. Schäfer G. A., Engert H. S., Ahlers C. J., Roll S., Willich S. N., Beier K. M. (2003). Erektionsstörung und lebensqualität – erste ergebnisse der berliner männer-studie. Sexuologie 10, 50–60. sexualtherapie-berlin.de/wp-content/uploads/2022/06/04_Schaefer-et-al.-2003-BMS-I-Sexuologie.pdf
26. Tenbergen G, Wittfoth M, Frieling H, Ponseti J, Walter M, Walter H, Beier KM, Schiffer B, Kruger TH. The Neurobiology and Psychology of Pedophilia: Recent Advances and Challenges. Front Hum Neurosci. 2015 Jun 24;9:344. doi: 10.3389/fnhum.2015.00344. PMID: 26157372; PMCID: PMC4478390.
27. Dastagir, E., Alia, The complicated research behind pedophilia, USA Today, Jan.10,2022 eu.usatoday.com/story/life/health-wellness/2022/01/10/pedophiles-pedophilia-sexual-disorder/8768423002/
28. Glina F, Carvalho J, Barroso R, Cardoso D. Lay People´s Myths Regarding Pedophilia and Child Sexual Abuse: A Systematic Review. Sex Med Rev. 2022 Oct;10(4):596-619. doi: 10.1016/j.sxmr.2022.06.010. Epub 2022 Aug 25. PMID: 36030179.
29. Lehmann RJB, Jahnke S, Bartels R, Butzek J, Molitor A, Schmidt AF. Public Stigmatizing Reactions Toward Nonoffending Pedophilic Individuals Seeking to Relieve Sexual Arousal. J Sex Res. 2023 May 10:1-11. doi: 10.1080/00224499.2023.2198512. Epub ahead of print. PMID: 37163734.
Prezenta postare a fost inspirată de lansarea la București a pseudo-operei științifice a lui Oliver Jens Schmitt, „Biserica de Stat sau Biserica în Stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1918 – 2023”. Nu am intenția să răspund la acest pamflet împotriva BOR. A făcut-o mult mai bine decât aș fi putut să o fac eu, un reputat teolog romano-catolic, Remus Mircea Birtz într-o recenzie de 40 de pagini intitulată Între așteptări și nedumeriri.
Ce m-a intrigat a fost lipsa de reacție a BOR la scandalosul/revoltatorul discurs ținut de Gabriel Liiceanu, la lansare, împotriva Bisericii Ortodoxe. Lipsa de reacție poate fi explicată prin faptul că acesta este unul dintre semnatarii scrisorii privind Pascaliile, „scrisoarea semnată de personalități reale ale societății civile creștin ortodoxe din România, oameni din interiorul, nu din exteriorul Bisericii, care constant au apărat-o și sprijinit-o public” – ca să citez un clasic în viață. Alt semnatar, domnul Teodor Baconschi ne recomandă să citim „opera” lui Oliver Jens Schmitt: „Important e să citim critic volumul și să-l folosim – cu mijloace intelectuale și academice autohtone – pentru a deschide o dezbatere onestă despre pactizările unei bune părți a ierarhiei și clerului BOR cu ultimele patru dictaturi, survenite – ca «soluții» ale unei aparent perpetue crize identitare – după 1918.” Sau „E scrisă civilizat, fără presupoziții și propensiuni pamfletare. Mai mult – dacă n-ar fi tot soiul de prostovani pripiți spre verdicte necugetate – toată societatea noastră chinuit democratică ar avea de câștigat din citirea ei”.
Deoarece nu fac parte dintre „personalități reale ale societății civile creștin ortodoxe din România” (sunt un simplu credincios creștin ortodox), îmi asum riscul de a fi calificat drept „prostovan”și să declar că acea carte este departe de a fi o operă științifică, este o însăilare de opinii ale unei persoane seculariste și anticlericale, care disprețuiește ortodoxia română (și nu este singurul).
Privind însă la modalitatea în care s-a manifestat așa-zisul „sprijin public” al acestor „personalități” (pe scurt: boicotarea Referendului pentru familie, atacuri cuun limbaj suburban al Ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, susținerea voalat a unor fapte pe care Biserica le consideră păcate, obiediența față de inovațiile Occidentale etc.) m-am întrebat dacă nu cumva ne aflăm în prezența unui curent secularist în ortodoxia română. Cele expuse mai jos nu au pretenția de operă științifică, sunt simple reflexii fundamentate de lecturi nesistematizate.
Când am întâlnit în lucrările istoricului Christopher Henry Dawson (1889 – 1970), termenii de „creștinism secular” și „creștini seculari” am fost surprins. Dawson i-a folosit pentru a argumenta că boala de bază de care suferă societatea nu este politică sau economică, ci este spirituală. Dawson era, desigur, preocupat și de problemele politice și economice cu care se confruntă societatea (el s-a opus creșterii puterii guvernelor moderne, încălcării constante a libertății individuale, existenței unui control birocratic centralizat etc.), dar el considera că acestea sunt doar simptomele superficiale ale unei stări de rău mult mai profunde, deoarece civilizația occidentală se confruntă cu o criză spirituală gravă chiar dacă progresul științific, tehnologia și comerțul, au avut tendința de a unifica întreaga lume. Pentru ca o cultură umană să supraviețuiască, trebuie obligatoriu, după Dawson, să aibă și niște rădăcini religioase: „Secularizarea unei societăți implică devitalizarea acelei societăți… Eliminarea unei religii nu este un semn de progres, ci un semn al decăderii sociale.” afirma el în Progress and Religion: An Historical Inquiry.
Am întâlnit, apoi, termenii de creștinism secular și la alți autori (Ivan Illich, Charles Taylor, Hans Joash, Marcel Gauchet etc.) și am încercat să-i înțeleg. Nefiind teolog, m-am aplecat asupra definițiilor simple din dicționare:
Raportat la aceste definiții se observă că termenii de creștinism secular și creștin secular sunt oximoroane, figuri de stil fără sens în care se îmbină două noțiuni contradictori; este ca și cum ai spune întuneric luminos sau credincios necredincios.
Contradicția este de esență: secularismul se bazează pe înțelepciunea umană, o realitate naturală percepută de sine și o viziune empirică asupra lumii în timp ce creștinismul se bazează pe înțelepciunea divină, o realitate supranaturală și o viziune asupra lumii condusă spiritual. Secularismul spune că omul nu are nevoie de Dumnezeu. Obiectivul său principal este eliminarea totală a tuturor elementelor religioase din spațiul public (acceptându-le în unele cazuri doar în spațiul privat).
Umanismului creștin este bazat pe caritate, filantropie, empatie, dăruire față de aproapele tău (cum au fost ele afirmate în gândirea Sfantului Vasile cel Mare, Fericitul Augustin, Tomas d’Aquino și alții) în timp ce umanismul secular (care a luat naștere din iluminismul secolului al XVIII-lea), ne învață că nu există adevăruri obiective sau absolute care să definească binele și răul.
Umaniștii creștini înțeleg că toate comorile înțelepciunii și cunoașterii sunt ascunse în Hristos (Coloseni 2:3) și căuta să creasca în cunoașterea deplină a tuturor lucrurilor bune pentru slujirea lui Hristos (Filipeni 1:9; 4:6; Coloseni 1:9).
Umaniștii seculari resping noțiunea de adevăr revelat și nu recunosc cuvântul lui Dumnezeu, drept standardul pe baza căruia se măsoara sau testează calitatea tuturor lucrurilor. Umaniștii seculari își bazează moralitatea și ideile despre dreptate pe inteligența critică, fără ajutorul Scripturii, pe care creștinii se bazează pentru cunoașterea despre bine și rău, bine și rău. Umanismul secular își propune să vindece această lume și să-l glorifice pe om ca autor al propriei sale mântuiri progresive. Prin contrast, umaniștii creștini îl urmează pe Iisus Hristos afirmând că mântuirea va fi dobândită în împărăția veșnica a lui Dumnezeu.
Umaniștii seculari dezvoltă și folosesc știința și tehnologia, ca instrumente menite să slujească strict scopurilor umane fără a se referi la Dumnezeu în timp ce pentru creștini, aceste instrumente trebuie folosite în slujirea omului spre slava lui Dumnezeu. Pentru umaniștii seculari, natura este o forță eternă, care se autoperpetuează, pentru creștini forța supremă este Dumnezeu. Idealul umanismului secular este omenirea însăși ca parte a naturii necreate, eterne; scopul lor este auto-remedierea omului fără referire sau ajutor de la Dumnezeu.
În opinia mea, umanismul alimentat numai de rațiune pură nu poate reuși (este o utopie) fapt recunoscut chiar și de iluministul Immanuel Kant în Critica rațiunii pure. Alexandru Soljenițîn, în celebra prelegere din 8 iunie 1978, afirma că umanismul secular nu oferă o soluție pentru starea disperată a omenirii. El spunea „Dacă umanismul ar avea dreptate să declare că omul este născut pentru a fi fericit, omul nu s-ar fi născut pentru a muri. Deoarece trupul său este sortit să moară, sarcina lui pe pământ, evident, trebuie să fie de natură indeosebi spirituală”.
Secularismul este temporal, exact inversul creștinismului care este permanent și atemporal. Seculariștii cred că omul este măsura tuturor lucrurilor, că morala este centrată pe om, nu pe Dumnezeu. Prin urmare, nimeni nu are dreptul să determine binele de rău, iar moralitatea este cel mai bine determinată de ceea ce este bun pentru societate la un moment dat. Seculariștii nu cred că omenirea poate avea un set de valori permanente, așa cum sunt specificate în Biblie. Secularismul afirma toleranța și diversitatea, dar de multe ori seculariștii sunt intoleranți cu cei care gasesc în Biblie standardul lui Dumnezeu pentru moralitate.
Rezultă din cele de mai sus că secular nu poate fi în niciun fel alăturat cuvântului creștin, deoarece diferența majora este că secularul este natural/carnal, iar creștinismul este supranatural/spiritual.
Asta nu înseamnă că secularismul și creștinismul nu pot conviețui, în anumite limite. Însuși Iisus spune, răspunzând unei capcane întinse de farisei și irodieni: „Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Marcu 12, 13-17; Matei 22, 15-22). Prin intermediul acestei fraze, Iisus separă cele două tabere, a sacrului și a puterii politice seculare și stabilește limitele acestei conviețuiri. Altfel spus, într-un limbaj obișnuit, creștinismuleste în întregime metafizică, în timp ce secularul se referă la lucruri lumești. Creștinismul este darul lui Dumnezeu pentru oameni, dar care trebuie să fie folosit pentru îmbunătățirea spirituala a comunității.
Cu toate acestea, din punct de vedere istoric, realitatea a fost cu totul alta. Dupa ce împăratul Teodosie a impus creștinismul ca religie oficială a Romei (la 8 noiembrie 392), interzicând alte culte, Biserica Apuseană, ca instituție cu pretenții universale, care conducea pe toți creștinii, s-a aplecat mai mult decât era necesar asupra lumescului, impunând un stat de drept canonic. Adesea însăși convertirea la creștinism a fost alterată, folosind argumentul forței în loc de forța argumentelor (vezi istoria Inchiziției). Alteori, Biserica a respins descoperirile noilor științe empirice și a emis declarații contradictorii cu privire la chestiuni care se aflau în afara domeniului credinței. Secularismul în Europa este așadar o „invenție creștină” care a fost pusă treptat în aplicare atunci când puterile politice, la sfârșitul Evului Mediu, și-au câștigat independența față de autoritatea papilor opunând puterea temporală puterii spirituale, lucru ce a fost desăvârșit de iluminiștii francezi, care au introdus primatul rațiunii. Astfel, de la un secularism slab, acceptabil și pentru oamenii religioși și pentru atei, agnostici, panteiști, raționaliști și sceptici, s-a trecut la un secularism „a-religios”, care se referă la un mod de a trăi și de a gândi străin de Dumnezeu și de dimensiunea religioasă, punând existența sau inexistența lui Dumnezeu între paranteze, nepronunțându-se asupra acestui aspect. Finalul acestei „evoluții” a fost secularismul „anti-religios”, care se referă la un mod de a trăi și de a gândi ostil lui Dumnezeu și religiei, care neagă existența și voința lui Dumnezeu și, deci, a unui plan divin de viață. Cel din urmă, deși se declară tolerant, în realitate, este militant și agresiv în special împotriva creștinismului. Refuzul de a menționa, chiar în trecere, rădăcinile creștine ale Europei în Preambulul Constituției Europene, Tratatul de la Roma II (care nu a fost ratificat), este cea mai bună mărturie în acest sens. Era vorba pur și simplu de a menționa rolul religiei alături de cel al filosofiei, deoarece civilizația europeană își găsește cele două izvoare principale la Ierusalim și la Atena, în religie și în filozofie.
În același timp, trebuie să recunoaștem că în zilele noastre atât chemarea la o revenire la un stat religios, cât și la separarea completă a religiei de stat sunt, după mine, lipsite de orice validare biblică, deoarece creștinii sunt și cetățeni ai unui stat secular și de aceea au drepturi și obligații, dar, totodată, fac parte dintr-o comunitate, care nu se confundă cu statul. În calitate de cetățeni, ei pot folosi pârghiile legale pentru a cenzura derapajele statului secular și a se angaja într-un „război” spiritual împotriva patimilor mândriei, poftei, lăcomiei, mâniei, invidiei și lenei, astfel încât o persoană să poată crește în virtuțile smereniei, răbdării și iubirii. Trebuie să acceptăm că Biserica nu este statul, este un corp de oameni în cadrul oricărui stat. Din păcate ceea ce s-a întâmplat nu este că secularul a devent creștin, ci că mulți creștini devin seculari. Cu toate acestea creștinismul, cu peste 2,4 miliarde de adepți rămâne principala religie pe glob.
Creștinii seculari sunt, de fapt, seculariști, care se agață de titlul de creștin ca de un fel de plasă de siguranță. Unii susțin că sunt creștini pentru că urmează învățăturile lui Hristos, dar nu cred în învierea Sa sau că El este Fiul lui Dumnezeu. Alții din cauza nostalgiei de a fi crescut într-un cadru familial /social creștin. Ei folosesc un nume general – creștin – ca un identificator care ilustrează faptul că fac parte dintr-un grup cu rădăcină istorică. Majoritatea creștinilor seculari neagă însă supranaturalul, învierea și miracolele, mărturisind în același timp o credință superficială în Dumnezeu. Ei nu cred că Biblia este pe deplin adevărată, urmează viziuni, practici și obiceiuri seculare asupra lumii, idolatrizează știința și, în cele din urmă, fac sau cred că fac tot ce este corect în ochii lor.
Trebuie să ne ferim mai ales de seculariștii din interiorul bisericii care neagă a fi seculari, adevarați lupi în blănuri de oi. Aceștia constituie adevăratul pericol (nu cei de alte religii, agnosticii, ateii etc.) pentru că ei cangrenează creștinismul din interior. Seculariștii din interiorul bisericii, sub pretextul modernizării, adaptării la societate, la vremurile noi, la progres etc. nu numai că tolerează, dar și justifică viziunea seculară asupra lumii doctrine șocante, false teorii (cum ar fi teoria genului), avortul, promiscuitate sexuală, homosexualitatea, relativismul moral etc..
Rezultă o confuzie teologică care poate duce la o Biserică secularizată, la un creștinism lipsit de sacru și sfințenie, o adevărată struțo-camilă, care poate justifica orice indiferent de dogmă sau doctrină religioasă. Ce nu se înțelege este că a fi secular și a avea o etică bună este un lucru, dar a fi creștin este cu totul altceva. Nu pot fi slujiți doi conducători contrastanți. „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6:24). Cine Îl urmează pe Hristos nu poate fi secular, iar cine este secular nu poate, logic, să-L urmeze pe Hristos. Ceea ce vedem astăzi la creștinismul secular este o degradare istorică prin care filozofiile seculare au depășit limitele bisericii și au schimbat doctrinele și legile biblice istorice, făcându-le lipsite de sens și irelevante.
În concluzie, contrar tendințelor actuale, dacă se scutură de secularismele progresiste, ținând cont de crizele repetate și de setea de sens a oamenilor, creștinismul poate juca din nou un rol decisiv în viitorul umanității
P.S.1: Conform Faptelor Apostolilor 11:26, ucenicii lui Hristos au fost numiți creștini pentru întâia dată în Antiohia. În greacă, cuvântul „creştin” (hristianos) derivă din cuvântul Hristos. Prin urmare, cineva poate fi considerat creștin dacă Îl urmează pe Iisus Hristos.
P.S.2: Dacă citește această postare domnul Vasile Bănescu, promotor al „modernizării ortodoxiei”, o să mă eticheteze drept „fundamentalist ortodox” sau adept al„filetismului pravoslavnic, sumbră erezie pe care o cultivă un analfabet religios”. Nu mă afectează deoarece sunt obișnuit cu sofismele domniei sale. Nu sunt obișnuit cu limbajul suburban pe care îl folosește în polemici (vezi atacurile la IPS Teodosie pe care eu îl respect în mod deosebit), dar pot să-l ignor.
sursă foto: posterlounge.com – Return of the Prodigal Son by Rembrandt van Rijn
În 2018, Le Monde scria despre ultimele concerte de la Cazinoul din Paris ale lui Jean-Pax Méfret: „(…) Toată lumea vine să sărbătorească un cântăreț ale cărui discuri nu se găsesc, nu se difuzează la radio”. În ultima sa vizită la Paris, în 2012, a umplut Olympia. Biletele pentru cele două concerte ale sale la Casino de Paris, o sală cu 1.500 locuri, au fost epuizate rapid. La coadă, un glumeț face să râdă un preot în sutană: „Nu-l mai avem pe Johnny, dar mai avem Jean-Pax! (…)”. Într-adevăr, Jean-Pax Méfret nu apare la televizor și radio, nu își promovează concertele și turneele, nu apare în presa mondenă, Fnac nu îi vinde albumele și cu toate acestea umple sălile cu melodiile lui, iar la 79 de ani seduce publicul inclusiv tinerii.
Jean-Pax Méfret este un jurnalist, scriitor și compozitor francez. S-a născut pe 9 septembrie 1944 în Alger. Tatăl său a fost un luptător în rezistență (în Marsilia) și a venit în Alger pentru a pregăti debarcarea americană în 1942. Mama sa descindea dintr-o familie franco-italiană, care locuia în Algeria de la începutul secolului al XIX-lea. A crescut în cartierul muncitoresc Belcourt. Susținător al Algeriei franceze, a participat la săptămâna baricadelor din ianuarie 1960, iar în timpul putsch-ului generalilor (21 aprilie 1961), a luat parte la ocuparea radioului din Alger. A fost arestat și închis câteva săptămâni. Devenit agent de legătură pentru Organizația Armata Secretă (OAS), a fost arestat pe 13 februarie 1962, repatriat în Franţa continentală la închisoarea La Santé, apoi transferat în cea din Rouen. A compus primul său cântec acolo, Je ne vous garde pas rancune, în onoarea locotenentului Roger Degueldre, executat pe 6 iulie 1962. Fiind minor, a fost eliberat din închisoare la sfârșitul anului 1962.
Jean-Pax Méfret a lucrat, din 1966, ca jurnalist la revista lunară pentru repatriații din Algeria, France Horizon. În 1970, a făcut parte din redacția ziarului Minute. În 1974, a devenit reporter senior la L’Aurore unde a acoperit majoritatea subiectelor legate de conflictele armate și a condus investigații majore asupra terorismului internațional. În septembrie 1980, a fost câteva luni reporter senior pentru Figaro Dimanche, apoi a ocupat aceeași funcție la Figaro Magazine până în 2000. Jean-Pax Méfret a editat (din 1998) și cele două ediții lunare regionale, Figaro Magazine Rhône-Alpes și Figaro Magazine Méditerranée.
Este un scriitor de mare succes, cărțile sale fiind adevărate bestsellere, reeditate și traduse. Printre ele: Bastien-Thiry: Jusqu’au bout de l’Algérie française; 12 assassinats qui ont changé l’Histoire; 1962- L’été du malheur; Un flic chez les voyous. Le commissaire Blémant; La sale Affaire Markovic; Sur l’autre rive… en 1962; Le vol des bijoux de la Bégum. Les dessous de l’enquête; Les carabiniers du prince.
Jean-Pax Méfret este autorul a peste 300 de cântece, dintre care o sută au fost înregistrate și editate. Și-a început cariera de compozitor-interpret la Decca, înregistrând cinci discuri sub pseudonimul lui Jean-Noël Michelet, care au fost lansate în 1964.
S-a remarcat prin cântecul militant-politic. Cântecul militant-politic din Franța, încă din secolul al XIX –lea, a fost apanajul stângii, mai mult o chestiune de contestare sau subminare a ordinii stabilite decât de conservare sau reacție politică. Puține cântece politice de dreapta au fost difuzate pe scară largă, mai ales din anii 1960. Acest gol a fost umplut de Jean-Pax Méfret, a cărui carieră, de la lupta pentru Algeria franceză la începutul anilor 1960 până la muzică politică în anii 1970 – 1980, îl face o figură originală a dreptei conservatoare și un martor semnificativ al mutațiilor ideologice de la sfârşitul secolului al XX-lea în Franţa.
Jean-Pax Méfret a dat multora din cântecele sale un puternic conținut istoric și politic.
Primele sale cântece sunt marcate de „nost-Algeria” omniprezentă (Santa Cruz, Un Noël à Alger, l’Hymne des pieds-noirs, la Prière du pied-noir, etc.). El denunța abandonarea harkisilor (soldați musulmani algerieni înrolați în armata franceză) de către Franța. Méfret cântă Camerone, Kolwezi, pe veteranii pierduți (Djebel Amour, Lupul războiului…) și pe cei care nu s-au întors (Médaille, Béret amarante…). Apoi, registrul se schimbă. Lupta politică pentru combaterea intelectualilor complici ai totalitarismului și a oricărui regim dictatorial sunt subiectele principale ale cântecelor din anii 1970 și 1980.
Jean-Pax Méfret a fost primul și singurul cântăreț francez, care a denunțat gulagul sovietic, zidul Berlinului, atrocitățile khmerilor roșii, a glorificat armatele aliate, care în iunie ’44 au eliberat Franța de sub ocupația nazistă și a dezvăluit calvarul creștinilor. Aceasta i-a adus etichetele de „anticomunist feroce”; „militarist”; „extremist de dreapta” deși el afirmă că este un „presupus anticomunist” și că, în realitate, este un cântăreț al libertății și adevărului. „Nu cânt pro sau contra. Cânt istorie”. Toate temele actualității sunt subiectele melodiilor sale.
Îi dedică un cântec lui Soljenițîn și gulagului. Inspirat de operele lui Soljenițîn compune Goulag, Camp 36, evidențiind aspectul criminal, represiv și liberticid, prin intermediul unor fapte și evenimente simbolice. Iată câteva citate: „Comisarii politici îl credeau nebun” (pentru că cânta creația The Beatles Yesterday, Camp 36); „Apa e murdară iese dintr-un canal”, „Afară i-au săpat groapa Crucea îi poartă numărul”, recităm în lagăre „Bucură-te Stalin” (Gulag).
Denunţând deportarea dizidenţilor evrei (refuzniks) compune tot în ciclul Gulag, Siberia: „În Siberia, în Siberia… Blestemat să fie vântul din Urali, care duce departe de urechile tale plângerile celor ce suferă”… Femeile/ Cu sârmă ghimpată împletesc coliere și inele/ Ele fac bijuteriile Gulagului” .
Altadată, o evocă pe Veronika, o est-germană executată după ce a încercat să treacă Zidul Berlinului: „Avea părul blond nebun, Veronika/ Ochi albaștri triști și o privire dulce, Veronika/ În Berlinul de Est, a măturat culoarele când am cunoscut-o…”
În Budapesta, vorbește despre revoluția maghiară din 1956, iar în Afganistan condamnă intervenția sovietică în această țară. Unul dintre rarele cântece franceze împotriva lui Pol Poteste La musique s’est arrte, iar Miss America este un cântec satiric anti-Castro. Exemplele pot continua.
Ambiția lui Jean-Pax Méfret este de a scrie, povesti și cânta paginile uitate ale istoriei Franței pentru „cei care refuză ca amintirea să se stingă”. „Trebuie să salutăm sacrificiul soldaților care au murit pentru Franța. A fost o modalitate pentru mine de a le perpetua memoria. Ca să nu uite nimeni. Indochina, Algeria, Războiul Rece…” declara el în 2017. Nu se ferește să aleagă subiecte dureroase și pe care francezii doresc să le uite cum ar fi de exemplu bătălia de la Điện Biên Phủ sau insurecția din Vendée.
Bătălia de la Điện Biên Phủ a avut loc între 13 martie și 7 mai 1954 între Corpul expediționar colonial al Uniunii Franceze din Orientul Îndepărtat și revoluționarii comuniști din Viet Minh, sub comanda generalului Võ Nguyên Giáp, care i-a înconjurat și asediat pe francezi. După un asediu de două luni, majoritatea forțelor franceze s-au predat. Din cei 11.000 de soldați francezi capturați, doar 3.300 au supraviețuit închisorilor comuniste.
Ei așteptau / Ultimul atac al vieții lor / În noroi și-au săpat gropi / Dien-Bien-Phu / De luni de zile în luptă / Sub o furtună cenușie de fier / Au crezut că vor rezista / Dien-Bien-Phu / PC Gabriel / a căzut în această dimineață / Isabelle îi ține corpul / Luptăm corp la corp / Lângă comandă, copii de 18 ani / Pentru Franța, toamna cântând / Împotriva vieților, împotriva inamicului / Oriunde te atrage lupta / Auzim mai multe / Că strigătele de victorie ale vieților / Ai rezistat până la capăt / Dien-Bien-Phu / Astăzi nimănui nu-i pasă / De Diên-Biên-Phu / Dar suntem încă mândri de tine / Dien-Bien-Phu.
Vendée. Începută în primăvara anului 1793, ca reacție la persecuțiile religioase și la ridicarea a 300.000 de oameni de către Convenție, insurecția din Vendée s-a încheiat mai târziu cu aceste cuvinte ale generalului Westermann: „Nu mai există Vendée, a murit sub sabia noastră liberă. [. ..] Am exterminat totul”. Acest război total este unul dintre cele mai negre și mai dureroase episoade ale Revoluției Franceze despre care Elisabeth de Fontenay scrie: „ar fi o trădare să abandonăm aceste fapte a celor care își revendică identitatea demonilor și își doresc moștenitorii naturali”.
La capătul drumului de pământ, / care duce la prezbiteriu, / ne-au ucis preotul. / Soldații lui Robespierre / vânează altare. / Au moartea în mâinile lor. / Deja în toate zăvoaile, / Oamenii își părăsesc satele / Să ridice Marea Armată. / Țăranii în saboți / Aristocrați cu jabouri, / Mii de băieți sunt gata. / Războiul nu este frumos / dar uneori trebuie să-l faci / când ești atacat. / De aceea Dumnezeu ne susține / Primul nostru recviem / este pentru morții din Vendée. / Purtăm în piept / credința originii noastre, / Inima Sacră a lui Iisus. / Toate valorile creștine / curg încă prin venele noastre. / Domnul nostru a voit. / Nu am vrut război / spuneam / doar rugăciunile noastre / fără a fi nevoiți să ne ascundem. / Acesta este motivul pentru care Dumnezeu mărturisește / Luptăm împotriva montanearzilor / în timpul războaielor din Vendée. / Ne-au masacrat frații, / ne-au spintecat mamele, / ne-au ars copiii. / Au visat să ne distrugă, / aproape au reușit, / și nimeni nu regretă. / Pe marea efemeridă, / autorul genocidului / nu a plătit pentru acest sânge. / De aceea Dumnezeu ne iartă / dacă îl condamnăm pe acest om / în fața marelui monument. / Uneori, într-o noapte grea / umbrele ne bat la ușă. / Au numele eroilor. / De aceea Dumnezeu ne înțelege / Uneori inima ne sângerează / în memoria lui Cathelineau. / Jacques Cathelineau / Antoine de la Tremoille / Henric din La Rochejaquelein / Maurice d’Elbee / Louis de Lescure / Charles Artus de Bonchamps / Jean Chouans, / Georges Cadoudal / Jean-Nicolas Stofflet / François Charette de la Coudrerie / Nu am vrut război / spunem doar rugăciunile noastre / fără a fi nevoiti să ne ascundem.
Începând cu 2014, anticomunismul este mai discret, tema predilecta a lui Jean-Pax Méfret fiind cea creștină. Declara: „Cred că adevărata provocare este credința. Suntem condamnați să suferim aceeași soartă ca și creștinii din Răsărit? Asta e problema. Evident, martiriul lor l-ar putea vesti foarte bine pe al nostru. Peste tot în lume creștinii sunt persecutați, de aceea noi, de tradiție și cultură creștină, trebuie să ne asumăm această provocare”.
În ultima sa înregistrare de studio (2018), Jean-Pax cântă NOUN, un cântec dedicat celor uitați de comunitatea internațională – creștinii din Orient. Este povestea unui creștin răsăritean, care a supraviețuit unui atac în biserica lui. Numele face referire la litera araba „N”, prin care Daesh a însemnat casele creștinilor din Mosul în 2014. De-a lungul anilor, a devenit un semn de recunoaștere pe rețelele de socializare a dreptului de identitate creștină. „Ei mor victime ale Credinței lor / Cad în umbra Crucii: / Într-o tăcere care stârnește îndoială în inimi. a bărbațilorCa pe vremea primilor creștini, e vânătoarea Nazarineenilor”, cântă compozitorul-interpret.
„Creștinii din Răsărit sunt martirii uitați ai masacrelor îngrozitoare comise de Daesh. Solidaritatea noastră trebuie să fie nelimitată pentru aceste comunități care, timp de două milenii marcate de persecuții, trăiesc pe deplin iubirea lui Hristos în acest pământ al Originilor. Credința este puterea lor. Să ne inspirăm!” declara Jean-Pax Méfret
La force, alt cântec al lui, este un omagiu adus lui Iisus Hristos. În text, găsim tonul foarte deosebit și talentele sale de povestitor, care ne amintește că în această perioadă de Paște sunetelor din turlele bisericilor din Apus le răspund încă clopotele bisericilor din Răsărit.
Într-un interviu publicat de Le Figaro Vox pe 30.o6.2017, Jean Pax Méfret declara: „Sunt convins că a crede în ceva este esențial în viața unui om, că este o forță interioară. Credința în Hristos este și mai puternică. Cât despre „La Force”, în mod curios, nu am avut în plan să scriu un cântec dedicat lui Hristos, dorința mi-a venit de la sine. Titlul provine de la pledoaria „Dă-mi putere” care punctează imnurile din Biblie. Citirea Istoriei creștinilor din Orient și masacrul armenilor, a acestor oameni aruncați spre moarte care se agață de gândul lui Dumnezeu, m-a inspirat să scriu acest cântec. Într-un pasaj spun că văd „Strălucind sufletele tovarășilor care au murit în flăcări”.
În concluzie, Jean-Pax Méfret este în primul rând un nonconformist care cântă adevăruri. Este un adevărat patriot îndrăgostit țara sa într-o epocă a globalizării, când acest lucru este blamabil. Este un creștin militant într-o societate hipersecularizată dominată de un ateism agresiv. Cu toate acestea, cântecele sale au o funcție mobilizatoare și identificatoare, ilustrând idei sau referințe ce trebuie apărate, hrănind o estetică a angajamentului și o valorificare a onoarei. Printre adolescenți, ilustrând muzical un univers politic, ele contribuie la educare. La adulți, mențin acest univers în timp. În aceasta constă eficacitatea lor și succesul lui Jean-Pax Méfret, mai mult decât într-o inversare sau opoziție politică unică.
P.S. După cum singur recunoaște, Jean-Pax Méfret nu agreează corectitudinea politică așa cum este ea promovată: „Trebuie să strigi „Pocăință!” / Dacă nu vrei probleme / dar eu / Nu sunt corect politic / Nu m-am schimbat, sunt direct / Ce gândesc, scriu, vorbesc / și cânt de asemenea”.
sursa foto: lemde.fr
Preocupările legate de eugenie sunt valabile mai mult ca oricând în zilele noastre. O întrebare apare constant: pot fi trasate granițe clare între un tratament care folosește tehnologia de editare genomică și eugenie?
Înainte de a scrie despre trasarea granițelor între editarea genomului uman și eugenie câteva lucruri trebuiesc lămurite. După procesul medicilor de la Nürnberg, în opinia publică, s-a încetățenit ideea că eugenia este o invenție nazistă. În realitate, lucrurile stau altfel. Eugenia este o invenție anglo-americană.
În 1863, antropologul Sir Francis Galton, un văr al lui Charles Darwin, a teoretizat că, dacă oamenii talentați s-ar căsători doar cu alți oameni talentați, rezultatul ar fi urmași cu mult mai buni. În 1883, Galton, încartea sa Inquiries into Human Faculty and Its Development a inventat termenul de eugenie (din greacă eu – bun, bine și gene – naștere) și a propus un model de dezvoltare umană evolutivă „ceea ce natura face orb, încet, și nemilos – prin selecția naturală, omul să poată realiza, rapid și cu bunătate – prin selecție artificială”. La începutul secolului XX, ideile lui Galton au fost importate în Statele Unite, odată cu redescoperirea principiilor eredității ale lui Gregor Mendel. Eugeniști americani credeau cu fervoare religioasă că aceleași concepte mendeliane, care determină culoarea și mărimea mazării, porumbului și vitelor, guvernează și caracterul social și intelectual al omului. Această abordare a fost rapid îmbrățișată cu entuziasm de lumea științifică, de medici și de societate. Charles Benedict Davenport (1866 – 1944) și Henry Herbert Goddard (1866 – 1957) au pledat pentru restricțiile de căsătorie, segregarea în anii de reproducere și sterilizarea obligatorie. Cel mai utilizat manual de biologie liceală din America de la începutul secolului XX, A Civic Biology, avea o secțiune despre eugenie în care se identifica retardul mental, alcoolismul, imoralitatea sexuală și criminalitatea ca o moștenire ereditară și oferea „remediul” – segregarea și sterilizarea. Eugenia ar fi fost însă doar o discuție în saloanele intelectuale dacă nu ar fi fost finanțarea extinsă din partea „filantropiilor corporative”, în special Fundația Carnegie, Fundația Rockefeller și Căilor Ferate Harriman. Acestea erau în relație cu unii dintre cei mai respectați oameni de știință din America, proveniți de la universități prestigioase precum Stanford, Yale, Harvard și Princeton. Acești „academici” au susținut teoria rasei și știința rasei, apoi au falsificat și deformat datele pentru a servi scopurilor rasiste ale eugeniei. Printre acestea se numărau Ronald Fisher, fondatorul biologiei evolutive moderne (care a susținut că clasele mai sărace sunt inferioare din punct de vedere genetic față de clasele de mijloc), imunologul câștigător al Premiului Nobel Peter Medawar și pionierul FIV Robert Edwards. Mișcarea de sterilizare obligatorie din SUA a câștigat avânt iar eugenia a devenit din ce în ce mai influentă în politică. Până în 1914, douăsprezece state adoptaseră legislația privind sterilizarea obligatorie (Trif B. A., Astărăstoae V., Cocora L., Euthanasia, Suicidul asistat, Eugenia: pro versus contra, Ed. Infomedica, București, 2002; Farber SA., U.S. scientists’ role in the eugenics movement (1907-1939): a contemporary biologist’s perspective. Zebrafish. 2008 Dec;5(4):243-5; Kevles, D. J., The History of Eugenics,Issues in Sciences and Tehnology, Vol.XXXII, Nr.3, 2016; Wilson, Philip K., „Eugenie”, Encyclopedia Britannica, 20 sept. 2022 etc.).
Unul dintre cazurile care au marcat evoluția eugeniei a fost Buck v. Bell (1927).
La 28 martie 1924, Carrie Buck în vârstă de 17 ani a dat naștere unei fetițe, Vivian, într-o instituție de stat din Virginia. La două luni după ce a născut, Carrie a fost forțată să-și părăsească fiica și să se alăture mamei sale, Emma Buck, la Virginia Colony, o instituție eugenică cu internare non-voluntară. Vivian urma să fie trimisă într-un azil de săraci până când familia Dobbs a acceptat să o adopte. Directorul coloniei a fost cel care a propus sterilizarea lui Carrie Buck pentru a o împiedica să mai aibă și alți copii. Harry Laughlin, un vestit genetician din Virginia, a fost solicitat pentru a decide dacă acest lucru este oportun. El a răspuns afirmativ deși nu a văzut-o niciodată pe Carrie, bazându-și concluziile pe raportul unui asistent social și pe rezultatul testului de inteligență. Luând în considerare că atât mama cât și bunica lui Carrie fuseseră „considerate retardate mintal”, acesta a concluzionat fals că retardarea mintală de care suferea Carrie era ereditară și, deci, transmisibilă copiilor acesteia. Sterilizarea forțată a lui Carrie Buck a fost efectuată în anul 1927 în urma unui proces judiciar care a ajuns până la Curtea Supremă de Justiție a SUA. Curtea Supremă a hotărât printr-o decizie de opt la unu că Carrie Buck poate fi sterilizată legal în conformitate cu Legea Sterilizării din Virginia. Opinia majoritară a fost redactată de judecătorul Oliver Wendell Holmes Jr., care a motivat „În loc să aștepte să execute urmașii degenerați pentru crimă sau să-i lase să moară de foame din cauza imbecilității lor, societatea îi poate împiedica pe cei care sunt vădit inapți să-și continue genul… Trei generații de imbecili sunt suficiente.”
Buck v.Bell a dat avant mișcarii eugenice americane. Carrie Buck a fost prima persoană sterilizată, dar ulterior alți 8.300 de virginieni au fost supuși sterilizării involuntare. Fiecare stat american a construit instituții pentru a îi separa forțat pe cei care suferă de diverse forme de dizabilități mentale sau fizice și 35 de state au adoptat și aplicat legi de sterilizare obligatorie. Recordul în această privință a fost deținut de statul California. În primii douăzeci și cinci de ani de legislație eugenică, California a sterilizat 9.782 de persoane, majoritatea femei. Multe au fost clasificate drept „fete rele”, diagnosticate ca „pasionale”, „suprasexuale” sau „deviate din punct de vedere sexual”. În cele din urmă, practicanții eugeniei din SUA au sterilizat cu coerciție aproximativ 60.000 de americani, au interzis căsătoria a mii de oameni, au segregat cu forța sute de mii în „colonii” și au persecutat un număr necunoscut în moduri pe care tocmai le descoperim (Ioan B., Gavrilovici C., Astărăstoae V. Bioetica – Cazuri Celebre. Ed. Junimea, Iaşi, 2005; Pitzer, Andrea. U.S. Eugenics Legacy: Ruling on Buck Sterilization Still Stands.” USA Today, June 24, 2009; Antonios, Nathalie, Raup, Christina, „Buck v. Bell (1927)”. Embryo Project Encyclopedia, 2012; Kline, Wendy, Eugenics in the United States’ in Alison Bashford, and Philippa Levine (eds)The Oxford Handbook of the History of Eugenics, Oxford Academic Press, 2012).
Pornită din SUA, mișcarea eugenică a câștigat din ce în ce mai mulți adepți, cuprinzând din ce în ce mai multe țări. Peste 62.000 de persoane au fost sterilizate în Suedia, 58.000 în Finlanda, 41.000 în Norvegia și 11.000 în Islanda.Apogeul a fost în Germania nazistă unde, între 1934 și 1937, au fost sterilizate forțat 225.000 de persoane cudizabilități mentale sau fizice și persoane sănătoase – evrei și țigani. În anii ’20, oamenii de știință eugeniști de la Carnegie Institution – SUA au cultivat relații personale și profesionale profunde cu eugeniștii naziști din Germania. În Mein Kampf, publicat în 1924, Hitler a citat ideologia eugenică americană și a arătat în mod deschis o cunoaștere aprofundată a eugeniei americane. Fundația Rockefeller a ajutat la înființarea programului german de eugenie. Până în 1926, Rockefeller a donat aproximativ 410.000 de dolari – aproape 4 milioane de dolari în bani din secolul 21 – pentru sute de cercetători germani. În mai 1926, Rockefeller a acordat 250.000 de dolari (peste 2 milioane dolari actuali) Institutului German de Psihiatrie, condus de Ernst Rüdin – arhitect al represiunii medicale sistematice a lui Hitler. În 1929, Rockefeller a acordat o subvenție de 317.000 de dolari Institutului German de Cercetare a Creierului, care i-a permis acestui Institut să devină centrul de referința în așa-zisă biologie a raselor germane superioare și să inițieze experimentele și cercetările criminale efectuate asupra evreilor, țiganilor, slavilor etc. Institutul a primit subvenții suplimentare de la Fundația Rockefeller până în 1939. Un destinatar special al finanțării Rockefeller a fost Institutul Kaiser Wilhelm pentru Antropologie, Ereditatea Umană și Eugenie din Berlin condus de Otmar Freiherr von Verschuer, care a scris în Der Erbarzt, Jurnalul unui medic eugenic, că Germania va aduce o „soluție totală la problema evreiască”. Verschuer a avut un asistent timp de 14 ani. Numele lui era Josef Mengele. La 30 mai 1943, Mengele a ajuns la Auschwitz. Verschuer a anunțat cu satisfacție: „Asistentul meu, dr. Josef Mengele (MD, Ph.D.) mi s-a alăturat de mult în această ramură de cercetare. În prezent, este angajat ca Hauptsturmführer [căpitan] și medic de lagăr în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Antropologic, testarea celor mai diverse grupuri rasiale din acest lagăr de concentrare este efectuată cu permisiunea Reichsführer-ului SS [Himmler]” (Edwin Black, The Terrible American Roots of Nazi Eugenics, San Francisco Chronicle, Sunday 9 November 2003; Allen G.E. Was Nazi eugenics created in the US? EMBO Rep. 2004 May; 5(5):451; BBC History, Life in Nazi Germany, 1933-1939 bbc.co.uk/bitesize/guides/zpq9p39).
După procesul de la Nürnberg, legile eugenice au fost abrogate, fenomenul eugenismului luând sfârșit aparent până în anii 1970. Aparent deoarece profitând de progresele geneticii o „nouă eugenie” se profilează. Noua eugenie este aceeași cu cea veche, doar în haine mai luxoase. Discuțiile s-au amplificat odată cu utilizarea tehnologiilor de editare genetică. În fapt, scopul final al genomicei din secolul XXI nu este altceva decât visul eugenistului din secolul al XIX-lea: de a elimina dizabilitățile la nivelul genetic. Inițial, prin reproducere selectivă „iluminată”, apoi prin terapii genice cu linii germinale. Practicile vor fi „obligatorii” sau „voluntare”. Dar istoria eugeniei ne arată că și în așa-numitul „voluntar”, practicile pot fi coercitive.
Filosoful și bioeticianul Julian Săvulescu a susținut „noua eugenie”, afirmând că, în încarnarea ei anterioară, a fost murdărită de „știința proastă” și de intervenția statului. El spune că avem obligația morală de a depăși unele limitări dacă știința o permite, cum ar fi să ne asigurăm că unii copii nu se nasc cu anumite tipuri de dizabilități. Un „motiv pentru a susține cercetarea de editare genetică a embrionilor umani este partea inversă a obiecției „bebelușului designer”. Oamenii își fac griji că o astfel de tehnologie ar putea fi folosită pentru a crea o rasă magistrală, precum „arienii” cu părul blond și ochi albaștri. Ceea ce această preocupare neglijează este faptul că loteria biologică – adică natura – nu are grijă de corectitudine. Unii se nasc înzestrați și talentați, alții cu vieți scurte dureroase sau dizabilități severe. Deși ne putem îngrijora de crearea unui master class genetic, ar trebui să ne îngrijorăm și de cei care trag paiul genetic scurt. Editarea genelor ar putea fi folosită ca parte a îngrijirii sănătății publice din motive egalitare: pentru a beneficia cei defavorizati.” (Savulescu, J. , Five reasons we should embrace gene-editing research on human embryos, The Conversation, Dec. 2, 2015). Rezultă din acest argument că noua știință este știință „bună” și piața liberă va duce la îmbunătățirea omului fară a încălca drepturile fundamentale.
Robert Ranisch susține că frecvent, comparațiile între editarea genelor liniei germinale la om, folosind tehnologia CRISPR și o reînnoire a eugeniei domina discuțiile bioetice actuale. El pune sub semnul întrebării adecvarea istorică a unor astfel de comparații și încearcă să arate că referințele la trecutul eugenic pentru a respinge editarea genelor sunt extrem de selective și ar trebui abandonate pentru a permite un discurs etic mai transparent (Ranisch R. „Eugenics is Back”? Historic References in Current Discussions of Germline Gene Editing. Nanoethics 13, 209–222, 2019).
Alți bioeticeni nuanțează „Atunci când vizează funcțiile aberante, care cauzează boli, manipulările genetice, cum ar fi terapia genică „tradițională” și, mai recent, editarea genomului, constituie terapie legitimă și sunt justificate medical și etic. Dar potențialele aplicații pentru modificarea genetică nu se opresc cu prevenirea și tratamentul bolilor umane. Terapiile bazate pe gene sunt un lucru, dar modificarea intenționată a genomului uman pentru „îmbunătățirea” indivizilor, adică îmbunătățirea genetică, este cu totul alta și este afectată de diferite seturi de dileme etice și politice” (Friedmann, T. Genetic therapies, human genetic enhancement, and… eugenics?. Gene Ther, 26, 351–353 ,2019).
În Sfârșitul Umanității, Nicholas Agar pledează împotriva îmbunătățirii radicale, descriind consecințele sale distructive (Nicholas Agar, Humanity’s End: Why We Should Reject, Radical Enhancement, MIT Press, 2010). Revine în 2019, cândia în considerare relevanța conceptului de „eugenie”, pentru editarea genomului uman. El identifică unele utilizări ale editării genelor drept eugenie, dar spune că această identificare nu este suficientă pentru a le condamna. El propune să facem distincția între practicile „moral greșite”, care ar trebui condamnate, și practicile „moral problematice” care necesită soluții etice (Agar N., Why We Should Defend Gene Editing as Eugenics. Camb Q Healthc Ethics. 2019 Jan; 28(1):9-19).
Problema este însă definirea handicapului pe care vrem să-l corectăm. Conceptul de handicap implică o interacțiune socială și biologică. Biologia poate crea o condiție fizică sau psihică, dar numai societățile sau indivizii o pot interpreta ca o abilitate normală sau anormală, o performanță sau un handicap. Oricât de mult am promova definițiile științifice „obiective” ale handicapului, subiectivismul cultural își face inevitabil simțită prezența.
Sandy Sufian, profesor asociat de științe umaniste și istorie în domeniul sănătății în cadrul Departamentului de Educație Medicală de la Școala de Medicină UIC și Rosemarie Garland-Thomson, director al Disability Studies Initiative de la Universitatea Emory (ambele cu boli ereditare grave, cu care se luptă în fiecare zi) insistă asupra părții întunecate a editarii genetice afirmând „Capacitatea sa potențială de a „repara” oamenii la nivel genetic este o amenințare pentru cei care sunt judecați de societate ca fiind inferiori biologic…, avem mari îngrijorări că utilizarea acestor „foarfece genetice” va elimina, în viitor, oamenii ca noi din existenţă fără ca alţii să observe acest lucru. Ideea că eliberarea societății de diferențele genetice, care contează ca boală sau defect, este un „lucru bun” incontestabil continuă să fie omniprezentă în societatea noastră…. Dar condițiile noastre genetice nu sunt pur și simplu entități care pot fi îndepărtate ca și cum ar fi un fel de cuvânt scris greșit sau o propoziție incomodă dintr-un document. Suntem ființe întregi, cu condițiile noastre genetice formând o parte fundamentală a ceea ce suntem. Cu toate acestea, mulți americani – inclusiv furnizorii de servicii medicale și chiar unii oameni cu diferențe genetice – consideră că vieți precum ale noastră nu merită trăite… Dar oferta tentantă a CRISPR de a obține presupusul „cel mai bun” tip de oameni la nivel genetic este o alertă neplăcută pentru cei care sunt adesea considerați a fi inferiori din punct de vedere biologic – unul pe care îl cunoaștem prea bine. Oamenii ca noi, a căror ființă este inseparabilă de condiția noastră genetică ar fi primii care ar trebuie să plece” (Sandy Sufian & Rosemarie GarlandThomson, The Dark Side of CRISPR, Scientific American, Febr. 16, 2021).
Cunoscutul genetician și bioeticean Calum MacKellar, dezvoltă subiectul introducând și perspectiva creștina: „Desigur, este posibil să ne întrebăm ce este greșit din punct de vedere etic în a decide să ne asigurăm că doar copiii sănătoși, și nu cu dizabilități, sunt aduși la existență? Ca răspuns, este important să recunoaștem că este dificil de văzut cum părinții pot decide să nu aibă anumite tipuri de copii, fără a face o judecată de valoare, că unii copii sunt mai puțin dezirabili. Rezultă că atunci când părinții iau decizia ca doar un anumit tip de copil să fie adus la existență, bazată exclusiv pe factori genetici, aceasta nu poate însemna decât a face o alegere eugenică și a prefera un posibil viitor copil față de altul. Cu alte cuvinte, această decizie contrazice principiul important conform căruia viețile tuturor ființelor umane au aceeași valoare, indiferent de starea lor de sănătate sau de caracteristicile lor. Dintr-o perspectivă creștină, acest lucru este foarte important, deoarece valoarea inerentă și egală a fiecărei vieți umane se bazează pe realitatea că fiecare ființă umană este creată după chipul lui Dumnezeu și este chemată la un viitor destin etern împreună cu el. Astfel, din perspectiva lui Dumnezeu, fiecare persoană are aceeași valoare, indiferent cât de lung sau scurt este timpul pe care îl trăiește o persoană, indiferent cât de conștientă este el sau ea, și indiferent cât de multă suferință sau plăcere experimentează această persoană în timpul vieții pe pământ” (Calum MacKellar, Gene editing and New Eugenics, Dignitas, vol. 25 nr.1. 2018).
Disponibilitatea unor posibile editări în ceea ce privește reducerea riscului față de unele boli ar putea fi o problemă din punct de vedere al echității, deoarece trebuie să evităm un viitor în care oamenii privilegiați devin mai puternici, mai inteligenți și mai sănătoși decât restul. Dar dacă diferențele dintre tratament și îmbunătățire sunt subtile, scenariul mai probabil și mai neliniștitor este că medicii vor fi lăsați să se bazeze pe propriile lor angajamente etice pentru a decide când să folosească terapia genică, sporind spectrul inegalității (Mandrioli M., From genome editing to human genetic enhancement: a new time for discussing eugenics?, Scienzae & Filosofia, n.27, 07.05.2022). Este plauzibil că tehnologiile de editare ar putea exacerba inegalitățile sociale, deoarece familiile cu categoriile de venituri mai mari vor avea acces la metode de a crea copii „imbunătățiți”, lăsându-i pe cei cu mijloace mai modeste prada destinului (Brokowski C., Pollack M., Pollack R., Cutting eugenics out of CRISPR-Cas9, Ethics in Biology, Engineering and Medicine: an International Journal, 6, 2015, pp. 263-279). Există îngrijorarea că editarea genomului va fi accesibilă numai celor bogați și va crește disparitățile existente în accesul la îngrijirea sănătății și la alte intervenții. Editarea genomului este o tehnologie costisitoare (Wilson RC, Carroll D. The Daunting Economics of Therapeutic Genome Editing. CRISPR J. 2019 Oct;2/5). Această situație poate determina copiii născuți în țările dezvoltate să aibă un avantaj nedrept în ceea ce privește diversele caracteristici precum inteligența și starea fizică în comparație cu copiii din alte țări. Există îngrijorarea că brevetarea tehnologiilor de editare a genomului va întârzia accesul pe scară largă sau va duce la distribuirea inegală a beneficiilor corespunzătoare (Segal D.J., The promise of gene editing: so close and yet so perilously far. Front. Genome Ed. 4:974798, 2022) ceea ce se echivalează cu eugenia economică.
Baylis et al. argumentau „O societate justă și echitabilă este una cu mai puține disparități și mai multă dreptate. O consecință previzibilă a permiterii indivizilor să-și modifice genetic copiii, va fi o disparitate mai mare și o nedreptate mai mare – și nu numai din cauza accesului limitat la tehnologia de editare a genomului. De îngrijorare semnificativă este creșterea inevitabilă a discriminării, stigmatizării și marginalizării, deoarece elite științifice și corporative puternice decid ce trăsături sunt de dorit și care nu. Există temerea că editarea liniei germinale ar putea crea clase de indivizi definite de calitatea genomului lor proiectat.” (Baylis F. Dellaire G. Getz L.J. Why we’re not ready for genetically engineered babies, The Conversation USA, November 27, 2018).
(va urma)
P.S.1: În cartea sa, Three Generations, No Imbeciles: Eugenics, the Supreme Court, and Buck v. Bell. (Baltimore: Johns Hopkins University Press, 2008), istoricul științei Paul Lombardo a concluzionat că nu există probe obiective care să sugereze existența deficienței mentale la Carrie sau Vivian Buck. În timpul cercetărilor sale, Lombardo a găsit unele dintre rapoartele privind pe Carrie și Vivian: ambele fete primiseră note adecvate la școală, iar Vivian fusese la Tabloul de onoare un trimestru. Lombardo mai dezvăluie că sarcina lui Carrie nu a fost un act de promiscuitate – a fost violată de nepotul mamei ei adoptive. El a intervievat-o pe Carrie în 1983, cu puțin timp înainte de moartea ei. Ea a confirmat că a fost violată, a vorbit despre notele ei și rezultatele de la școală. Carrie Buck a murit la 28 ianuarie 1983 și a fost îngropată la câțiva pași de fiica ei, Vivian, care murise când avea opt ani.
P.S.2: După al II-lea Război Mondial, eugenia a fost declarată crimă împotriva umanității – un act de genocid. Germanii, care au fost judecați, au citat în apărarea lor statutele eugenice din California și motivarea Holmes. Degeaba. Au fost găsiți vinovați.
P.S.3: Nimic nou sub soare. În actuala pandemie, s-a aplicat același model ca și la impunerea eugeniei: anumiți savanți și academici (mulți sponsorizați de Big Pharma, fundațiile Rockefeller, Soros sau Melinda & Bill Gates) au argumentat, estimat și au propus măsuri „științifice”, politicenii au agreat și legiferat o stare de dictatură politico-medicală, majoritatea medicilor s-au conformat – cei zeloși au discriminat pacienții, presa a fost trompeta autorităților, iar societatea/populația a aplaudat. Pentru a nu fi răutacioși trebuie să recunoaștem că nu s-au înființat colonii segregaționiste; internarea non-voluntară s-a făcut numai în spital și virusul a fost oprit printr-o metodă nouă – amenzi și dosare penale purtătorilor recalcitanți.
sursa foto: stanford.edu
Pentru cinefili, seria „Jurassic Park” face parte din genul Science fiction, adică o ficțiune speculativă, bazată pe concepte imaginative și futuriste, cum ar fi știința și tehnologia avansată. Editarea genomului face însă ca aceste concepte să devină reale. E adevărat că, deocamdată, nu vor fi reînviați dinozaurii. Câteva grupuri de cercetare încearcă să resusciteze animale dispărute prin secvențierea ADN-ului din mostre conservate, apoi, editând genetic genomul unei rude apropiate vii cu inserție de gene, pentru a-l face similar cu cel al speciilor dispărute. Printre acestea se numără Colossal Biosciences, o companie care a investit în 2017 peste 60 milioane de dolari în dezvoltarea instrumentelor și tehnologiilor genetice inovatoare, inclusiv software, wetware și uterele artificiale, pentru a promova conservarea și restaurarea speciilor (dorește să creeze un mamut lânos) și laboratorul TIGRR de la Universitatea din Melbourne, care își propune să readucă la viață tigrul tasmanian. Și nu sunt singuri. În 2017, laboratorul lui George Church de la Institutul Wyss al Universității Harvard a raportat primele succese în editarea celulelor vii de elefant astfel încât acestea să conțină secvențe de gene de la ruda recent dispărută a elefantului, mamutul lânos. Folosind CRISPR -Cas9, echipa lui Church a înlocuit 14 loci din genomul elefantului cu versiunea mamut a acelor secvențe (Beth Shapiro, Mammoth 2.0: will genome engineering resurrect extinct species? Genome Biology, 2015,volume 16, 228). Un studiu recent arată că 87 de gene au fost afectate de ștergeri sau inserții scurte în cursul evoluției mamutului (Tom van der Valk et al, Evolutionary consequences of genomic deletions and insertions in the woolly mammoth genome. iScience, 2022; 25 -8), iar repararea acestora ar recrea mamutul. Deși nu au creat încă un mamut, cercetările au estompat linia deja neclară care separă știința de science fiction. Promisiunea editării genomului se extinde însă cu mult dincolo de posibilitatea de a resuscita animale dispărute. Ea poate avea potențialul de a crește randamentul culturilor, de a crea surse alternative de combustibil, de a ne proteja de flageluri și chiar de a vindeca cancerul, întărind speranțele, dar și temerile că editarea genomului ar fi un panaceu pentru toate problemele lumii.
Înțelegerea istoriei editării genomului este importantă pentru a avea o idee clară asupra stării actuale a domeniului. Unele evenimente importante includ descoperirea dublei helix, ADN-ul recombinant (rADN), terapiile pentru cancer uman, invenția CRISPR și multe altele.
Ingineria genetică apare pe neașteptate în 1968, când Hamilton Smith, biolog molecular la Universitatea Johns Hopkins, a descoperit prima enzimă de restricție de tip II (HindII) și a determinat secvența locului său de clivaj. În 1978, el a primit (împreuna cu D. Nathans și W. Arber) Premiului Nobel pentru Medicină pentru această descoperire.
În 1971, Paul Berg a reușit să creeze ADN recombinant din mai mult de o specie. A primit Premiul Nobel pentru Chimie în 1980 (împreuna cu Walter Gilbert și Frederick Sanger) pentru „studiile sale fundamentale asupra biochimiei acizilor nucleici, cu o atenție specială la ADN-ul recombinant”.
În 1971, Daniel Nathans a demonstrat utilizarea enzimelor de restricție în cartografierea secvențelor de ADN.
În 1972, Stanley Cohen și Herbert Boyer au fost primii oameni de știință care au transplantat gene de la un organism viu la altul, o descoperire fundamentală pentru inginerie genetică.
Anul 1981 marcheaza apariția primului animal transgenic. Un animal transgenic este orice animal, care are o genă de la un organism străin introdusă în mod deliberat în genomul său. O echipă de cercetare, condusă de Thomas Wagner la Universitatea Ohio, a transferat gena unui iepure în genomul șoarecelui, folosind o metodă standard acum în genetică – „microinjecție de ADN”. S-a deschis calea pentru experimentele cu animale transgenice în anii următori.
Primul medicament uman modificat genetic a fost produs în 1982 când Food and Drug Administration (FDA) a aprobat Humulin, insulina recombinantă a lui Eli Lily, făcută de bacteriile modificate special de Dennis Kleid de la compania Genentech prin tehnologia ADN-ului recombinant. În urma succesului Humulin, tehnologia ADN-ului recombinant a fost rapid adoptată pentru a înlocui metodele mai vechi de producere – de la hormonul de creștere uman până la vaccinuri. În 1981, chilianul, Pablo DT Valenzuela a reușit să creeze primul vaccin recombinant din lume pentru hepatita B, folosind celule de drojdie, în primul rând Saccharomyces cerevisiae (aprobat de FDA în 1986). Acest vaccin a devenit imediat standardul pieței.
În 1988, a fost prima dată când o cultură de organisme modificate genetic a apărut efectiv pe câmpurile din Statele Unite (oficial), iar acea cultură a fost „porumbul Bt”, numit astfel deoarece conține gene de la bacteria Bacillus thuringiensis (Bt).
Din 1990 până în 2003, proiectul Genomul uman a reușit să cartografieze genomul uman cu peste 20 de mii de gene identificate și locii lor genomici documentați. În 2003, a început proiectul ENCODE (Enciclopedia Elementelor ADN), cu scopul de a crea o listă completă a elementelor genomului uman – elemente care acționează atât la nivel de proteină, cât și la nivel de ARN, inclusiv elemente de reglare, care controlează transcripția, traducerea și replicarea.
Una dintre cele mai cunoscute realizari răspândite prin public pe care știința le-a văzut vreodată a fost clonarea primului mamifer dintr-o celulă somatică adultă, un miel finlandez Dorset pe nume Dolly, din 1996. Proiectul a fost condus de scotianul Ian Wilmut de la Institutul Roslin.
Prima terapie medicamentoasă țintită pe gene este aprobată de FDA în 2001 – medicamentul pentru tratarea leucemiei mielogene cronice Glivec (imatinib) folosit și astăzi. În 2006, FDA aprobă primul vaccin preventiv împotriva cancerului realizat prin editarea genelor – Gardasil.
Prima formă de viață sintetică din lume a fost creata de John Craig Venter și echipa sa în 2010. În acest experiment, un organism viu a fost construit în întregime, mai degrabă, decât a evoluat sau s-a născut. Aceasta marchează o etapă importantă în domeniul biologiei, deoarece demonstrează că o forma de viața poate fi creată sintetic, ceea ce are un număr mare de aplicații în lumea geneticii.
În 2012, Jennifer Doudna, Emmanuelle Charpentier și echipele lor au elucidat mecanismul biochimic al tehnologiei CRISPR
În 2015, CRISPR a fost folosit pentru a edita embrioni umani de Junjiu Huang de la Universitatea Sun Yat-Sen din Guangzhou.
În 2018, He Jiankui, a editat o genă în embrioni umani pentru a conferi rezistență la HIV. Trei dintre embrionii modificați au fost implantați la femei în orașul chinez Shenzhen. În 2019, o instanță l-a condamnat He Jiankui la 2 ani închisoare pentru „practici medicale ilegale”.
În ianuarie 2019, oamenii de știință din China au raportat crearea a cinci maimuțe editate genetic și clonate – primele maimuțe clonate vreodată.
Cercetarea continuă să identifice și să perfecționeze noi sisteme de editare a genomului cu o precizie și mai mare, reducând probabilitatea efectelor secundare și pentru a caracteriza alte surse de nucleaze programabile, pentru a crește repertoriul de biotehnologii disponibile (Burstein et al., New CRISPR-Cas systems from uncultivated microbes, Nature, 2017, 542:237–241).
Editarea genomului are potențialul de a îmbunătăți diverse aplicații biotehnologice pentru a promova tranziția către o bio-economie, fapt ce a condus la o competiție acerbă în mediul academic, dar mai ales în cel industrial. O analiză a bazei de date Web of Science a dus la evidențiera a 9.992 de publicații, iar Derwent Innovations Index – una dintre cele mai cuprinzătoare baze de date existente cu informații despre brevete a arătat 27.583 de familii de brevete legate de editarea genetică (Natalie Laibach and Stefanie Bröring, The Emergence of Genome Editing – Innovation Network Dynamics of Academic Publications, Patents, and Business Activities, Front. Bioeng. Biotechnol., April 14, 2022). Editarea genică a trezit deci un entuziasm deosebit prin aplicații din agricultură, biologie, medicină, bioenergie etc.
Aplicații ale editării genetice în agricultură și zootehnie
Pe măsură ce populația mondială continuă să crească, există din ce în ce mai multă îngrijorare cu privire la resursele alimentare. La sfârșitul anului 2019, peste 690 de milioane de oameni din întreaga lume sufereau de subnutriție sau de consumul insuficient de calorii (Von Grebmer et al., 2020 Global Hunger Index: One Decade to Zero Hunger, Linking Health and Sustainable Food Systems, Washington DC, 2020, 80). Cu o populație umana în continuă creștere, riscul penuriei de alimente este real. Găsirea de noi modalități de a cultiva alimente, folosind mai puțin spațiu, este crucială, deoarece tot mai multe terenuri agricole sunt vândute și transformate în spațiu industrial-comercial. Zonele urbane devin din ce în ce mai dens populate, ceea ce face mai dificilă găsirea unor modalități de a obține și susține alimente.
Printre cele mai importante aplicații ale editarii genetice sunt cele legate de creșterea randamentului plantelor, a calității, rezistență la boli și rezistență la erbicide, reproducere și domesticire accelerată, iar aplicațiile potențiale ale acestei tehnologii pot schimbă jocul (Haocheng Zhu et al., Applications of CRISPR–Cas in agriculture and plant biotechnology,Nature Reviews Molecular Cell Biology, 2020,volume 21, p.661–677). Introducerea editării genomului în programele moderne de ameliorare ar trebui să faciliteze îmbunătățirea rapidă și precisă a culturilor (Yi Zhang et al., Applications and potential of genome editing in crop improvement, Genome Biology, 2018, vol. 19). S-au înregistrat progrese semnificative în domeniul ameliorării plantelor în ultimele trei decenii, fiind introduse o serie de noi tehnici moleculare. Oportunitățile în știința plantelor includ modificările simultane ale mai multor gene pentru a crește calitatea culturilor prin dezvoltarea de soiuri cu eficiență îmbunătățită a utilizării apei și azotului, rezistență mai bună la dăunători și boli și alergeni reduși (Bortesi et al., Patterns of CRISPR/Cas9 activity in plants, animals and microbes, Plant Biotechnology Journal, 2016, 14:2203–2216).
Există o bogată literatură, privind realizările și perspectivele editării genelor în agricultură. Eforturile cercetătorilor s-au îndreptat spre:
a) Adaptarea plantelor la condițiile de mediu (de exemplu, creșterea toleranței orezului la salinitate și la secetă, producerea de orez cu maturare timpurie, care este mai susceptibil de producție în latitudinile nordice, dezvoltarea unui soi de banane semi-pitic, rezistent la vânturile intense, taifunurilor și furtunilor, creșterea toleranței la secetă a porumbului etc.).
b) Editarea genelor pentru rezistența plantelor la boli. La plante, au fost identificate gene, care cresc rezistența la boli atunci când sunt eliminate. Modificarea elementelor genetice implicate în susceptibilitate a fost până acum forma principală de atenuare a bolii prin editarea genelor. Astfel, s-a realizat creșterea rezistenței orezului la o serie de boli (boala bacteriană a frunzelor, infecția cu virusul tungro), rezistență la scară largă în orez, orz și roșii, inhibarea infecțiile virale la castraveți, atenuarea mucegaiului de grâu, atenuarea mucegaiului la tomate și struguri, creșterea rezistenței tomatelor la boli alternative (pata bacteriană și virusul buclei galbene a frunzelor de tomate), asigurarea rezistenței bananelor la virusul bananei streak (BSV), rezistența grapefruitului la cancerul citricelor, vindecarea Cotton Verticillium sau „cancerul de bumbac” etc.
c) Editarea genelor pentru îmbunătățirea randamentului culturilor de orez, grâu, porumb ceros etc. (vezi Karavolias NG et al, Application of Gene Editing for Climate Change in Agriculture, Front. Sustain. Food Syst., 2021, 5, 685-801).
d) Creare de noi produse comestibile
Unul dintre primele produse permise în SUA este ciuperca editată de CRISPR-Cas9 – care a redus rumenirea din cauza activității scăzute a polifenoloxidazei (Robin Fears, Volker ter Meulen, Point of View: How should the applications of genome editing be assessed and regulated? e-Life Sciences,Apr 4, 2017). Editarea genelor a constituit un impuls pentru agritech. Agritech este o ramură a agriculturii, care îmbrățișează tehnologia pentru creșterea și îmbunătățirea producției naturale de alimente. Compania agricolă Pairwise este leadar în acest domeniu, editând morcovii pentru copii (care au avut un succes deosebit) și pepenele verde fără semințe. (https://www.pairwise.com/)
e) Editarea genelor animale pentru a crește rezistența la boli
Rezultatul cercetărilor au conferit protecție împotriva sindromului reproductiv și respirator porcin, cea mai importantă boală din punct de vedere economic care afectează porcii din Europa, America de Nord și Asia (Whitworth et al., Gene-edited pigs are protected from porcine reproductive and respiratory syndrome virus, Nature Biotechnology, 2016, 34:20–22). Cercetările ulterioare la porci au putut să demonstreze utilitatea CRISPR/Cas9 pentru rezistența la virusul pestei porcine clasice (Xie, Z. et al., Genetically modified pigs are protected from classical swine fever virus. PLOS Pathog., 2018, 14). Rezistența virală a puilor de găină la leucoza aviară – o boală care poate infecta carnea și găinile ouătoare, având ca rezultat rate de mortalitate relativ ridicate – a crescut semnificativ, folosindu-se CRISPR/Cas9 (Koslov A. et al., Precise CRISPR/Cas9 editing of the NHE1 gene renders chickens resistant to the J Subgroup of avian leukosis virus. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A., 2020, 117, 2108–2112). Exemplele pot continua.
f) Producția, compoziția și calitatea cărnii
Exemplu cel mai cunoscut este legat de editarea genică a miostatinei. Miostatină (MSTN) este o proteină secretată în țesuturile musculare și funcția sa principală este de a regla negativ creșterea musculară. Mutația naturală a MSTN duce la o trăsătură musculară dublă, raportată mai întâi la bovine și apoi la oi, câini și oameni, făcând MSTN o țintă atractivă pentru editarea genomului pentru a crește carnea slabă la animale. În 2015, o mutație MSTN mediată de ZFN la porcii chinezi Meishan a condus la animale normale din punct de vedere al dezvoltării, care au prezentat o creștere a masei musculare cu 100% și o scădere a acumulării de grăsime în comparație cu animalele de tip sălbatic (Jianguo Zhao et al.Genome editing in large animals: current status and future prospects, National Science Review, Volume 6, Issue 3, May 2019, 402–420). La animale, editarea genelor a fost aplicată și pentru a atenua stresul abiotic impus de schimbările climatice. Acceligen, o subsidiară a Recombinetics Inc., a întreprins o inițiativă de îmbunătățire a termotoleranței bovinelor, cu sprijinul Fundației pentru Cercetare Alimentară și Agricolă (FFAR) și Semex. Folosind abordări de editare a genelor, Acceligen încearcă să reproducă genetica fenotipului SLICK (identificat la bovinele Senepol), care contribuie la termotoleranță pentru a îmbunătăți termotoleranța raselor importante de bovine.
Însă putem spune că editarea genomului va rezolva criza alimentară mondială?
Greu de răspuns. Fără îndoilă tehnologia de editare a genomului oferă modalități revoluționare de a schimba, regla, determina și imagina genomurile la plante și animalele mari, oferind potențial aplicații noi în agricultură. Vor fi acestea accesibile pentru toată lumea? În plus, preocupările de siguranță și etică ale utilizării țesuturilor, organelor și animalelor modificate genetic rămân în centrul dezbaterilor. Acest lucru este mult mai evident în aplicațiile bio-medicale unde editarea genomului a fost utilizată în diferite tipuri de cercetare biomedicală și terapii. Dar despre acestea în următoarea postare.
(va urma)
sursă foto: geneticliteracyproject.org
Madonna, vedeta muzicii pop, a fost ridiculizată ani în șir pentru că ar avea paranoia ADN-ului. De teama de a nu i se recolta ilegal materialul genetic, în turnee, ea angaja echipe de curățenie pentru a steriliza vestiarele după concerte și folosea propriile ei scaune de toaletă (noi) la fiecare oprire. Madonna avea dreptate. ADN-ul ramane în urmă oriunde mergi. În șuvițele de păr, unghii, pielea moartă și salivă există urme de ADN. Analiza genetică a acestora poate dezvălui nu numai informații personale, cum ar fi condițiile de sănătate existente sau riscul de a dezvolta anumite boli, ci și aspecte esențiale ale identității unei persoane, cum ar fi strămoșii și potențialele trăsături ale viitorilor copii. În plus, pe măsură ce tehnologiile genetice continuă să evolueze, temerile legate de utilizarea materialului genetic colectat în mod secret în scopuri de reproducere prin gametogeneză in vitro devin mai mult decât paranoia. Emmanuel Macron a stat la distanță de 9 metri la întâlnirea cu Putin deoarece a refuzat să facă un test PCR rusesc pentru COVID-19, din cauza preocupărilor de securitate (rușii i-ar putea lua și ar folosi ADN-ul în scopuri nefaste). Cancelarul german Olaf Scholz a refuzat în mod similar să facă un test rusesc PCR (Liza Vertinsky, Yaniv Heled, în The Conversation US., 3 June,2022).
Odinioară, temă doar a literaturii Science Fiction, tehnologia genetică este acum o realitate. Milioane de oameni își trimit materialul biologic unor firme specializate, care (contra unui preț accesibil) le stabilesc (pe baza profilului genetic) arborele genealogic. Firmele devin posesoare ale profilul genetic al clienților fără ca cineva să controleze ce se întâmplă cu acesta deși „furtul genetic” nu este o simplă poveste.
În Worldwide Threat Assessment of the US Intelligence Community (Evaluarea la nivel mondial a amenințărilor comunității de informații din SUA) din 2016, generalul James Robert „Jim” Clapper, fost director al National Defense Intelligence din Statelor Unite ale Americii, a numit editarea genomului drept o „armă potențială de distrugere în masă”, afirmând că editarea genomului efectuată de țări cu standarde de reglementare sau etice „diferite de țările occidentale” crește probabil riscul creării de agenți sau produse biologice dăunătoare (Warmflash D,înGenetic Literacy Project,6 sep.2016; Regalado A.în MIT Technology Review, oct.2016).
Potrivit unui raport din septembrie 2016 al Consiliului Nuffield pentru Bioetică, simplitatea și costul scăzut al instrumentelor de editare a codului genetic le va permite „biohackerilor” să efectueze propriile experimente, prezentând un risc potențial (Nuffield Council for Bioethics, „Genome Editing: An Ethical Review”, sepember 2016).
Ingineria genetică a oferit oamenilor capacitatea de a transforma organisme prin manipularea directă a genomului într-o gamă largă de aplicații. În ultimii ani, au apărut noi instrumente pentru editarea genomului (de exemplu, CRISPR/Cas9), care pot obține o precizie mult mai mare decât formele anterioare de inginerie genetică. Mai mult, aceste instrumente ar putea oferi posibilitatea de intervenții asupra oamenilor în scopuri atât clinice, cât și non-clinice. Abilitățile lor promițătoare și utilizările potențiale (inclusiv aplicabilitatea lor la om pentru intervenții de editare a genomului somatic sau ereditar) măresc foarte mult impactul lor asupra societății și, ca atare, au creat o nouă urgență – necesitatea discuțiilor etice și de reglementare cu privire la aplicarea unei astfel de tehnologii în societatea noastră. Au fost formulate numeroase argumente în sprijinul sau în opoziție cu noile tehnologii de editare a genomului ceea ce justifică dezbaterile, privind permisiunea sau nu a intervențiilor de editare a genomului uman. (Mara Almeida, Robert Ranisch, în Humanities and Social Sciences Communications vol. 9, 2022).
În mai multe postări, vă invit să dezbatem aceste probleme.
Ce este editarea genomului/genelor?
Editarea genelor este o nouă formă precisă de inginerie genetică. Folosește enzime din bacterii pentru a localiza genele în ADN și pentru a le șterge sau înlocui. Editarea genomului uman este un termen atotcuprinzător pentru tehnologiile, care au ca scop realizarea unor modificări specifice în genomul uman. La oameni, aceste tehnologii pot fi utilizate în embrioni sau celule germinale, precum și în celulele somatice. În ceea ce privește embrionii umani sau celulele germinale, intervenția ar putea introduce modificări ereditare în genomul uman (Vassena et al. în Hum Reprod Update, 22, 2016; Lea & Niakan, în Nat Cell Biol, 21, 2019; Wolf et al. în Nat Med. 25, 2019).
Dupa National Institute of Health – SUA „Editarea genomului, numită și editarea genelor, este un domeniu de cercetare care urmărește să modifice genele organismelor vii pentru a îmbunătăți înțelegerea noastră asupra funcției genelor și pentru a dezvolta modalități de a o folosi pentru a trata boli genetice sau dobândite. Editarea genomului poate fi folosită pentru a corecta, introduce sau șterge aproape orice secvență de ADN în multe tipuri diferite de celule și organisme. Editarea genomului se bazează pe o descoperire anterioară conform căreia o secțiune ruptă a ADN-ului dintr-o genă declanșează mecanismul de reparare a celulei pentru a îmbina ruptura. Editarea genomului permite cercetătorilor să imite acest proces natural de reparare a ADN-ului”.
Bak et al. considera că „editarea genomului, sau ingineria genomului, sau editarea genelor, este un tip de inginerie genetică în care ADN-ul este inserat, șters, modificat sau înlocuit în genomul unui organism viu. Spre deosebire de tehnicile timpurii de inginerie genetică, care inserează aleatoriu material genetic într-un genom gazdă, editarea genomului vizează inserțiile către locații specifice ale site-ului” (Rasmus O Bak, Natalia Gomez-Ospina, Matei H Porteus în Trends Genet, Aug. 2018).
În Britannica, Judith L. Fridovich-Keil dă o definiție mai explicită: „editarea genelor este capacitatea de a face modificări foarte specifice în secvența ADN-ului unui organism viu, personalizând în esență structura genetică a acestuia. Editarea genelor este efectuată folosind enzime, în special, nucleaze, care au fost proiectate pentru a ținti o anumită secvență de ADN, unde introduc tăieturi în catenele de ADN, permițând îndepărtarea ADN-ului existent și inserarea ADN-ului de înlocuire”.
Ideea de a folosi editarea genelor pentru a trata boala sau a modifica trăsăturile datează cel puțin din anii 1950 cand cercetătorii și-au dat seama că mici modificări ale secvenței AND-ului pot însemna diferența dintre sănătate și boală. Recunoașterea efectului micilor modificări a condus la presupunerea inevitabilă că, odată cu identificarea „greșelilor moleculare”, care provoacă boli genetice, ar exista mijloace de a remedia acele greșeli și, prin urmare, de a permite prevenirea sau inversarea bolii. Această noțiune a fost ideea fundamentală din spatele terapiei genetice și, în anii 1980, a fost văzută ca un Sfânt Graal în genetica moleculară. Dezvoltarea tehnologiei de editare a genelor pentru terapia genică s-a dovedit însă dificilă. Editarea genomului a fost o adevărată operă de pionierat în anii 1990 (Woolf TM, în Nature Biotechnology. 16,1998). Activitățile timpurii s-au concentrat nu pe corectarea erorilor genetice din ADN, ci mai degrabă pe încercarea de a minimiza consecințele acestora prin furnizarea unei copii funcționale a genei mutante. Pentru a corecta cu adevărat greșelile genetice, cercetătorii trebuiau să poată crea o rupere dublu catenară a ADN-ului exact în locația dorită. Odată creată, ruptura dublu catenară ar putea fi reparată eficient de către celulă, folosind un șablon, care direcționează înlocuirea secvenței „rele” cu secvența „bună”.
Un progres major a fost atunci când au început să fie utilizate meganucleazele, enzime capabile să „taie țintit” AND-ul și să modeleze procesul de înlocuire. Întâi au fost utilizate două abordări pentru a face rupturi dublu-catenar specifice site-ului în ADN: una bazată pe nucleaze cu „degete de zinc” (ZFN) și cealaltă bazată pe nucleaze efectoare asemănătoare activatorului de transcripție (TALEN).
ZFN-urile sunt proteine de fuziune compuse din domenii de legare la ADN, care recunosc și se leagă la secvențe lungi de trei până la patru perechi de baze specifice. Conferirea specificității unei secvențe țintă de nouă perechi de baze, de exemplu, ar necesita trei domenii ZFN fuzionate în tandem. Aranjamentul dorit al domeniilor de legare la ADN este, de asemenea, fuzionat la o secvență care codifică o subunitate a nucleazei bacteriene Fok1. Pentru a se realiza o secționare dublu catenară la un loc specific sunt necesare două proteine de fuziune ZFN – câte una pentru a se lega de fiecare parte a site-ului țintă, pe catenele de ADN opuse. Când ambele ZFN sunt legate, subunitățile Fok1, fiind în proximitate, se leagă una de alta pentru a forma un „foarfece” activ care taie ADN-ul țintă de pe ambele catene.
Proteinele de fuziune TALEN sunt concepute pentru a se lega de secvențe specifice de ADN care flanchează un situs țintă. TALENs utilizează domenii de legare a ADN-ului derivate din proteine dintr-un grup de agenți patogeni ai plantelor. TALEN-urile sunt mai ușor de proiectat decât ZFN-urile, în special pentru site-urile de recunoaștere mai lungi. Similar cu ZFN-urile, TALEN-urile codifică un domeniu Fok1 fuzionat cu regiunea de legare a ADN-ului proiectată, astfel încât, odată ce situsul țintă este legat de ambele părți, nucleaza Fok1 poate rupere dublu catenară la locația ADN-ului dorită. (Tan WS, Carlson DF, Walton MW, Fahrenkrug SC, Hackett PB în Advances in Genetics Volume 80, 2012; Esvelt KM, Wang HH, în Molecular Systems Biology. 9, 1, 2013; Puchta H, Fauser F în The International Journal of Developmental Biology. 57/6–8, 2013).
Un pas decisiv a fost utilizarea tehnologiei CRISPR în editarea genomului. Este fascinantă istoria acestei descoperiri.
La începutul anilor 1990, Francisco Mojica, student la Universitatea din Alicante din Spania, studia arheile – organisme unicelulare, care sunt foarte asemănătoare cu bacteriile, și a observat secțiuni repetitive de ADN. Faptul că aceste secvențe repetitive au apărut în două organisme foarte diferite – E.coli și archaea, l-a convins pe Mojica că trebuie să aibă o relevanță biologică.
În 2002, cercetătorii din Țările de Jos au publicat o lucrare, care descrie secvențe repetitive la 40 de specii microbiene și propun termenul SPacers Interspersed Direct Repeats (SPIDR) (Rund Jansen et al. în OMICS, 6(1), 2002). Dar Mojica (ajuns între timp un cunoscut profesor universitar) a fost cel care a venit cu numele care a rămas – Clustered Regularly Interspaced Short Palindromic Repeats, sau CRISPR (după o corespondență cu Ruud Jansen). În 2003, Francesco Mojica a scris prima lucrare, care sugerează că CRISPR era un sistem imunitar microbian. Lucrarea a fost respinsă de o serie de reviste (Nature, Proceedings of the National Academy of Sciences, Molecular Microbiology and Nucleic Acid Research), înainte de a fi acceptată de Journal of Molecular Evolution, în februarie 2005 (Eric S Lander, in Cell. 164 (1–2), 2016). Cercetările ulterioare au arătat că bacteriile au folosit aceste secvențe CRISPR ca arme împotriva virusurilor invadatoare. Bacteriile au transformat aceste secvențe în material genetic, și anume, ARN, care se putea lipi exact de o scurtă porțiune a genelor unui virus invadator. Aceste molecule de ARN poartă cu ele proteine care acționează ca niște foarfece moleculare, tăind genele virale și oprind infecția. CRISPR-urile sunt deci elemente genetice pe care bacteriile le folosesc ca un fel de imunitate dobândită pentru a proteja împotriva virușilor. Ele constau din secvențe scurte, care provin din genomi virali și au fost încorporate în genomul bacterian. Cas (nucleaze asociate CRISPR) procesează aceste secvențe și decupează secvențele ADN virale. Prin introducerea unor plasmide, care conțin gene Cas și CRISPR (construite în mod specific în celulele eucariote), genomul eucariot poate fi tăiat în orice poziție dorită. (Young S, în MIT Technology Review, febr. 2014).
Jennifer Doudna și Emmanuelle Charpentier au decis în 2011 să colaboreze, investigând o anumită enzimă asociată CRISPR numită Cas 9. Ele au descoperit că enzima Cas 9 este o proteină duală ghidată de ARN. Odată ce au înțeles cum funcționează ghidurile duale de ARN, au constatat că Cas 9 ar putea fi programat să taie ADN-ul dublu catenar la o secvență specifică. După ce au finalizat experimentele, care demonstrează că pot programa cu succes Cas 9 pentru a tăia ADN-ul în anumite locuri, Doudna și Charpentier au depus un brevet privind utilizarea tehnologiei CRISPR-Cas9 în editarea genomului și au publicat o lucrare cu rezultatele lor în Science, în iunie 2012. Pentru această tehnologie, Doudna și Charpentier au primit Premiului Nobel pentru Chimie în 2020. Tot în 2012, profesorul Feng Zhang de la Broad Institute de la MIT și profesorul George Church de la Harvard au arătat în mod independent că sistemul CRISPR Cas 9 ar putea fi folosit pentru a edita ADN-ul în celulele umane.
Spre deosebire de ZFN și TALEN, CRISPR-Cas9 utilizează legarea ARN – ADN, mai degrabă decât legarea proteină – ADN, pentru a ghida activitatea nucleazei, ceea ce simplifică proiectarea și permite aplicarea la o gamă largă de secvențe țintă. Deoarece heteroduplexurile ARN – ADN sunt stabile și pentru că proiectarea unei secvențe de ARN, care se leagă în mod specific la o secvență unică de ADN țintă este facila, sistemul CRISPR-Cas9 a fost de preferat modelelor de proteine de fuziune necesare pentru utilizarea ZFN-urilor sau TALEN-urilor. În comparație cu tehnologiile omoloage de editare a genomului, CRISPR/Cas9 este considerat de mulți un instrument revoluționar datorită eficienței sale și a costului redus (Judith L. Fridovich-Keil, în Britanica, 2022)
Un alt progres tehnic a venit în 2015, când Zhang și colaboratorii au raportat aplicarea Cpf-1, o nuclează microbiană, care oferă avantaje potențiale față de Cas9, inclusiv necesitatea unui singur ARN ghid CRISPR pentru specificitate și efectuarea de tăieturi de ADN dublu catenar eșalonate. Proprietățile modificate ale nucleazei au oferit un control potențial mai mare asupra inserției secvențelor de ADN de înlocuire decât a fost posibil cu Cas9, cel puțin în unele circumstanțe.
Cercetătorii bănuiesc că bacteriile adăpostesc și alte proteine de editare a genomului, a căror diversitate evolutivă s-ar putea dovedi valoroasă în perfecționarea în continuare a preciziei și versatilității tehnologiilor de editare a genelor.
A urmat exploatarea comercială a descoperirii. După unele estimări, există peste 100 de produse care utilizează editori de genom în prezent, în studii clinice, conduse de companii precum CRISPR Therapeutics (fondatori Emmanuelle Charpentier, Shaun Foy și Rodger Novak). Intellia Therapeutics, Sangamo Therapeutics, Editas Medicine, Precision Biosciences, Caribou Biosciences (fondator Jennifer Doudna, Locus Biosciences și multe altele. (David J. Segal în Front Genome Ed. Jul 15, 2022).
Saltul semnificativ în instrumentele de editare genetică impune o dezbatere serioasă despre implicațiile etice și sociale ale ingineriei genetice. Multe întrebări, cum ar fi Unde se plasează editarea genetică: în spațiul cercetării, al terapeuticii, al eugeniei, al transumanismului? așteaptă răspunsul. Astăzi, consecințele deschiderii Cutiei Pandorei sunt deasupra noastră. Aplicarea sistemului CRISPR-Cas9 fără control ar crea schimbări permanente, care ar continuă de-a lungul generațiilor succesive, iar temerile legate de aceste acțiuni pot fi comparabile cu consecințele cumulate ale războiului nuclear și schimbărilor climatice.
(va urma)
PS.1. Un biolog lituanian, Virginijus Siksnys, a trimis în aprilie 2012 revistei Cell o lucrare cu rezultate și concluzii similare cu cele ale Doudna și Charpentier. Manuscrisul său a fost respins fără revizuire, apoi respins din nou de Cell Reports și a fost publicat în cele din urmă în Proceedings of the National Academy of Sciences, în septembrie 2012, (la câteva luni după lucrarea lui Doudna și Charpentier). Întârzierea publicării a facut că munca lui Siksnys să fie în mare măsură trecută cu vederea, iar numele său este rar menționat în conversația CRISPR. A luat totuși Premiul Kavli pentru nanoștiință în 2018 împreună cu Doudna și Charpentier, dar nu și Premiul Nobel.
PS.2. Se împlinesc 4 ani de la Referendumul pentru Familie (6 – 7 octombrie 2018). Atunci, intelectualii „creștini” – Andrei Pleșu & comp. (intens cultivați în unele cercuri ale BOR) și liber cugetătorii – Oana Pellea, Cristi Dănileț, Andrei Cornea & comp. au îndemnat la boicot deoarece nu înțelegeau întrebarea și o considerau o încălcare a drepturilor civile. Mă aștep deci să nu înțeleagă nici articolele despre editarea genetică.
sursă foto: genengnews.com
„Garbage In, Garbage Out”/ Gunoi introduci, gunoi iese (GIGO) este o expresie din informatică, care a fost folosită în 1957 de un specialist în calculatoare al armatei SUA, William D. Mellin, care a explicat că computerele nu pot gândi singure și că intrările „programate neglijent” duc inevitabil la ieșiri incorecte. La început, se aplica numai în informatică – datele de intrare greșite sau nonsens (gunoi, prostii, defecte) produc ieșiri nonsens (gunoi). Apoi, principiul s-a aplicat tuturor argumentărilor logice și GIGO este folosit pentru a descrie eșecurile în luarea deciziilor umane din cauza datelor greșite, incomplete sau imprecise. Acest lucru a fost evident în pandemia COVID-19. La peste doi ani și jumătate de pandemie COVID-19 și în ciuda a jumătate de milion de lucrări științifice despre COVID-19, unele probleme de bază rămân contestate:
Măsurile (uneori aberante, neștiințifice și ineficiente) au fost justificate de decidenți pe baza opiniilor experților, iar cei din urmă ne-au năucit cu dovezi științifice produse în cadrul medicinei bazate pe dovezi. Rezultatele gestionării pandemiei au pus sub semnul întrebării însuși conceptul de medicină bazată pe dovezi (Trisha Greenhalgh, Will COVID-19 be evidence-based medicine’s nemesis?, PLoS Med. 2020 Jun; 17(6): e1003266.)
Ce este medicina bazata pe dovezi?
În 4 Noiembrie 1992, JAMA a publicat un articol cu peste 30 de co-autori în care se utilizează acest concept – Evidence-Based Medicine (Gordon Guyatt, John Cairns et all., Evidence-Based Medicine: A New Approach to Teaching the Practice of Medicine JAMA. 1992;268(17). Lucrarea își are originile la Universitatea McMaster din Ontario, unde epidemiologul David Sackett, susținea de un timp că medicii ar trebui să apeleze mai des la literatura de specialitate și să o aplice în practica lor. Printre altele, aceasta a însemnat apelarea la studii controlate randomizate pentru a determina dacă o intervenție funcționează cu adevărat. Apariția medicinei bazate pe dovezi a fost o schimbare de paradigmă menită să ofere o bază științifică solidă pentru medicină.
Medicina bazată pe dovezi (EBM) este:
Medicina bazată pe dovezi clasifică diferite tipuri de dovezi clinice și le evaluează. Ierarhia dovezilor este un principiu de bază al EBM. Dovezile se clasifică în funcție de puterea și precizia metodelor lor de cercetare. La baza piramidei (cu o putere slabă) se află opinia experților, opinii ale personalităților respectate în medicină (bazate pe experiența clinică), studii descriptive sau rapoarte ale comitetelor de experți. Urmează studii de caz sau studii necontrolate. Pe treptele următoare studii de cohortă sau studii caz-control, de preferință multicentrice. Dovezile din studii controlate (fără randomizare) și dovezi obținute din cel puțin un studiu controlat randomizat încheie această ierarhizare. Evaluarea se realizează prin recenzii / meta-analize care se află în vârful piramidei.
Pentru cei nefamiliarizați cu termenii, sunt necesare câteva explicații.
Un studiu randomizat controlat (RCT) este o formă de experiment științific utilizat pentru a controla factorii care nu se află sub control experimental direct. Exemple de RCT sunt studiile clinice, care compară efectele medicamentelor, tehnicilor chirurgicale, dispozitivelor medicale, procedurilor de diagnosticare sau altor tratamente medicale. Într-un RCT, două sau mai multe grupuri de persoane sunt comparate: unul / mai multe grupuri primesc un nou tratament/o nouă tehnică, iar unul / mai multe grupuri de control, primesc fie tratamentul standard curent, fie niciun tratament sau un placebo. Informațiile din grupul de control le permit cercetătorilor să vadă dacă noile tratamente/tehnici sunt mai mult sau mai puțin eficiente decât tratamentul standard actual. Este important ca într-un RCT, cele două (sau mai multe) grupuri de persoane dintr-un studiu să fie cât mai asemănătoare – excepție tratamentului pe care îl primesc. Decizia cu privire la tratamentul pe care îl primește fiecare participant într-un studiu controlat randomizat este luată la întâmplare – nu este hotărâtă de medic sau participant. Acest proces se numește randomizare. Prin alocarea aleatorie a participanților între tratamentele comparate, un RCT permite controlul statistic asupra acestor influențe. Studiile controlate randomizate ne pot ajuta la înțelegerea efectelor, mai ales atunci când există incertitudine în jurul lor. Ele pot ajuta la rezolvarea dezacordurilor dintre experți.
Meta-analiza constituie standarul de aur al medicinei bazate pe dovezi. Gene Glass a inventat termenul de „meta-analiză” (în discursul său adresat Asociației Americane de Cercetare Educațională din San Francisco, în aprilie 1976), pentru a se referi la sinteza cantitativă a rezultatelor studiilor primare. Meta-analiza este o modalitate bună de a crește puterea statistică a studiilor prin combinarea mai multor studii mai mici într-o singură analiză și luarea mediei acestor studii în calcul. Meta-analizele sunt eficiente și ieftine, deoarece nu necesită efectuarea de noi teste. Mai degrabă, este o chestiune de a găsi toate studiile relevante, care au fost deja publicate, iar acest lucru poate fi surprinzător de dificil. Cercetătorii trebuie să fie perseverenți și metodici în căutarea lor. Găsirea de studii și deciderea dacă acestea sunt suficient de bune pentru a avea încredere este locul în care arta și eroarea a acestei științe devine o problemă critică. Acesta este de fapt motivul major pentru care au fost fondate organisme specializate între care Cochrane Collaboration (actualmente Cochrane), care este una dintre cele mai cunoscute.
Medicina bazată pe dovezi se referă deci la utilizarea celor mai bune informații disponibile pentru a răspunde întrebărilor din practica clinică. De aceea, acest concept a fost îmbrățișat rapid și s-a răspândit în lumea medicală, ajungând un adevarat idol. Metodele tradiționale ale medicinei bazate pe dovezi, în special studiile randomizate controlate (RCT) și meta-analizele, au contribuit semnificativ la știința medicală. Dar aceste metode și instrumente au fost concepute, în primul rând, pentru a răspunde la întrebări simple, concentrate într-un context stabil în care cercetarea de ieri poate fi mapată mai mult sau mai puțin fără probleme pe întrebările clinice și politice de astăzi. Ele au limitări semnificative atunci când sunt extinse la întrebări complexe. Au un grad de incertitudine, pot fi partinitoare și influiențate de factori externi politico-financiari. Acest lucru a fost semnalat încă din anii 2000.
Mark Tonelli, profesor la Universitatea din Washington scria in 1998 „Beneficiile EBM, care definește valoarea intervențiilor medicale în ceea ce privește dovezile empirice din studiile clinice, sunt enorme și bine descrise. Cu toate acestea, nu sunt recunoscute clar limitele EBM. Există un decalaj intrinsec între cercetarea clinică și practica clinică. Nerecunoașterea acestui decalaj poate duce la consecințe nedorite și nefaste. Conform înțelegerii actuale a EBM, individualitatea pacienților tinde să fie devalorizată, focalizarea practicii clinice este deplasată subtil de la îngrijirea indivizilor către îngrijirea populațiilor, iar natura complexă a judecății clinice solide nu este pe deplin apreciată. În ciuda promisiunii sale, în prezent, EBM nu reușește să ofere o prezentare adecvată a practicii medicale optime. Este necesară o înțelegere mai largă a cunoștințelor și raționamentului medical” (M R Tonelli, The philosophical limits of evidence-based medicine, Acad. Med. 1998 Dec;73(12):1234-40). Studiile controlate randomizate, care sunt de obicei efectuate de oameni de știință care nu practică medicina și adesea finanțate de oameni care doresc să vândă medicamente, nu sunt concepute având în vedere pacientul. În primul rând, aceste studii tind să elimine pacienții cu mai multe boli, ceea ce înseamnă că aceste medicamente sunt testate pe oameni care se aseamănă puțin cu segmente uriașe ale populației de pacienți („Ce pacient vârstnic cu diabet nu are comorbidități?” se întreba Tonelli). „Susținătorii medicinei bazate pe dovezi au făcut o eroare conceptuală prin gruparea cunoștințelor derivate din experiența clinică și din rațiunea fiziologică sub titlul de „dovezi” și apoi au agravat eroarea prin dezvoltarea ierarhiilor de „dovezi” care relegă aceste forme de cunoștințe medicale la nivelul treptele cele mai de jos… clinicienii trebuie să încorporeze cunoștințe din 5 domenii distincte în fiecare decizie medicală: 1. dovezi empirice; 2. dovezi experiențiale; 3. principii fiziologice; 4. valori ale pacientului și profesionale; și 5. caracteristici ale sistemului. Ponderea relativă acordată fiecăreia dintre aceste zone nu este predeterminată, dar variază de la caz la caz” (Tonelli MR, The limits of evidence-based medicine. Respiratory Care, Dec 2001, 46).
Trisha Greenhalgh, profesor la Oxford, se întreabă dacă EBM nu se află în criză. Cauzele crizei ar fi:
1. „Eticheta/marca de calitate” a fost deturnată de interesele personale. În special, industria medicamentelor și a dispozitivelor medicale stabilește tot mai mult agenda cercetării. Ei definesc ceea ce contează drept boală și „stări de risc” predispuse, ei decid ce teste și tratamente vor fi comparate în studiile empirice și aleg (adesea surogat) măsuri de rezultat pentru stabilirea „eficacității”. În plus, prin stabilirea criteriilor de includere pentru selectarea celor mai susceptibili de a răspunde la tratament, manipularea dozei atât a medicamentelor de intervenție, cât și a medicamentelor de control și publicând selectiv studii pozitive, industria poate reuși să-și publice rezultatele ca studii „nepărtinitoare” în reviste de top evaluate de colegi.
2. Volumul dovezilor, în special ghidurile clinice, a devenit imposibil de gestionat.
3. Beneficiile semnificative din punct de vedere statistic pot fi marginale în practica clinică.
4. Regulile inflexibile și recomandările bazate pe tehnologie pot produce îngrijiri care sunt conduse de management, mai degrabă decât centrate pe pacient.
5. Relevanța slabă pentru multimorbiditate. Pe măsură ce populația îmbătrânește și prevalența bolilor cronice degenerative crește, pacientul cu o singură afecțiune care se mapează fără probleme la un singur ghid bazat pe dovezi devine o raritate. Chiar și atunci când studiile primare au fost concepute pentru a include participanți cu afecțiuni multiple, aplicarea constatărilor acestora la pacienții cu anumite comorbidități rămâne problematică.
6. Ghidurile bazate pe dovezi sunt adesea mapate slab la multimorbiditatea complexa.
Greenhalgh nu respinge EBM ca un model eșuat, dar, în schimb, susține o întoarcere la principiile fondatoare ale mișcării – pentru a individualiza dovezile și a împărtăși deciziile prin conversații semnificative în contextul unei relații umaniste și profesionale clinician-pacient (Trisha Greenhalgh et all, Evidence based medicine: a movement in crisis? BMJ 2014;348:g3725).
În 2001, Olsen et al. (ei înșiși afiliați la Cochrane Collaboration) au evaluat calitatea a 53 de recenzii Cochrane și au raportat „probleme majore” în aproape o treime (29%) dintre recenzii. Printre problemele citate s-au numărat concluzii care nu erau pe deplin susținute de dovezi, „concluziile problematice [oferind] o imagine nu prea favorabilă a intervenției experimentale” (O Olsen et al, Quality of Cochrane reviews: assessment of sample from 1998, BMJ, 2001 Oct 13;323 (7317).
Un studiu din 2012 a investigat măsura în care recenziile Cochrane ale intervențiilor medicamentoase publicate în 2010 au raportat conflicte de interese din studiile incluse și unde au fost localizate în documentele de revizuire. Concluziile: majoritatea recenziilor Cochrane ale studiilor cu medicamente publicate în 2010 NU au furnizat informații despre sursele de finanțare a studiilor sau despre legăturile financiare sau despre relatia dintre autorul studiului și industrie. Când au fost raportate aceste informații, locația raportării a fost inconsecventă între recenzii. (Michelle Roseman et all. Reporting of conflicts of interest from drug trials in Cochrane reviews: cross sectional study, BMJ 2012;345:e5155)
Aïda Bafeta et al. au examinat 121 de meta-analize bazate pe studii controlate randomizate. Au evaluat raportarea caracteristicilor generale și a componentelor metodologice cheie ale procesului de revizuire sistematică. Au constat: Componentele metodologice esențiale ale procesului de revizuire sistematică – efectuarea unei căutări în literatură și evaluarea riscului de părtinire a studiilor individuale – lipsesc frecvent în rapoartele meta-analizelor de rețea, chiar și atunci când sunt publicate în reviste cu factori de impact ridicat (Aïda Bafeta et al, Analysis of the systematic reviews process in reports of network meta-analyses: methodological systematic review, BMJ 2013;347:f3675)
O analiză din 2015 a recenziilor Cochrane și non-Cochrane fundamentate pe meta-analize au inclus un total de 344 de studii clinice individuale: 111 (32,3%) studii au fost incluse numai într-o revizuire Cochrane, 104 (30,2%) doar într-o revizuire non-Cochrane și 129 (37,5%) în ambele. Altfel spus, 62,5% dintre studii au fost incluse doar în una sau alta literatură meta-analitică. În general, 37,5% dintre perechi au avut rezultate discrepante. Deoarece o meta-analiză este în esență o medie ponderată a studiilor sale componente, este logic să presupunem că rezultatele discrepante ar putea reflecta diferențe în modul în care studiile au fost selectate pentru includere/excludere de către fiecare membru al unei perechi. Mai important, datele reflectă cel mai probabil diferențe în strategiile de căutare și/sau includerea/excluderea studiilor, care pot diferi sistematic între literatura Cochrane și non-Cochrane (Johanna Useem & al., Systematic differences between Cochrane and non-Cochrane meta-analyses on the same subject: a matched-pairs analysis, PLOS, 15 decembrie 2015).
Este îngrijorător când două meta-analize abordează aceeași întrebare, într-un interval de timp similar, ajunge la concluzii diferite. Cum ar trebui să reacţioneze medicul obișnuit sau factorii de decizie în domeniul sănătății atunci când două „standarde de aur” nu sunt de acord unul cu celălalt? Aceasta este o întrebare.
O analiză Cochrane din 8 mai 2018, publicată în Biblioteca Cochrane, de către cercetători din Belgia și Regatul Unit, a susținut opinia generală că vaccinurile HPV pot preveni leziunile precanceroase la adolescente și la femeile tinere și sunt cu riscuri minore. În replica, Lars Jørgensen, Peter C Gøtzsche, Tom Jefferson publică o critică în care au susținut că revizuirea „a ratat aproape jumătate din studiile eligibile”, „a ignorat dovezile de părtinire” și a făcut o analiză incompletă în evaluarea efectelor secundare ale vaccinului. Evaluarea nu a constituit „dovada de încredere” promisă în motto-ul oficial al lui Cochrane, au spus ei (Lars Jørgensen, Peter C Gøtzsche, Tom Jefferson, The Cochrane HPV vaccine review was incomplete and ignored important evidence of bias, 10.1136/bmjebm-2018-111012).
Un studiu din 2018, a evaluat cele mai citate 10 studii controlate randomizate (publicate în reviste de top până în iunie 2016) identificate prin căutarea Scopus. Studiul arată că aceste RCT de vârf la nivel mondial care au influențat politicile produc, de fapt, rezultate părtinitoare, ilustrând că trăsăturile de bază ale participanților, care afectează rezultatele, sunt adesea slab distribuite între grupurile de studii, că studiile neglijează adesea factorii alternativi, care contribuie la rezultatul lor principal raportat și, printre multe alte probleme, că studiile sunt adesea doar parțial orb sau neorb (Alexander Krauss Why all randomised controlled trials produce biased results, Ann Med, 2018 Jun;50(4)).
Numeroase studii au dovedit influența majoră a BIG Pharma în cercetare și pervertirea rezultatelor prin părtinire (de exemplu, raportarea selectivă sau distorsionată a rezultatelor), prejudecăți (credința într-o teorie științifică sau angajamentul față de propriile descoperiri duce la „coafarea” rezultatelor), selecția de studii acceptate la publicare și fraudă științifică. Aceste fapte i-au determinat pe cercetătorii Jon Jureidini și Leemon McHenry să susțina în 2022, în British Medical Journal, că „medicina bazată pe dovezi” este mai mult un truc corporativ decât știință de încredere. Potrivit autorilor, lăcomia corporativă, practicile de reglementare eșuate și mediul academic comercializat au făcut cercetarea mult mai puțin obiectivă și de încredere. Ei indică 3 probleme semnificative care distrug în prezent integritatea medicinei bazate pe dovezi: interesele corporative, reglementarea eșuată și comercialismul mediului academic. Industria este responsabilă în primul rând față de acționarii săi, ce înseamnă că integritatea științifică este foarte scăzută pe lista lor de preocupări. Universități subfinanțate caută finanțare către industria farmaceutică. Acceptând granturi, dotări etc. de la corporații, universități încep să acorde mai puțină prioritate integrității științifice, devenind puțin mai mult decât „instrumente pentru industrie” (Jon Jureidini, Leemon B. McHenry The illusion of evidence-based medicine. BMJ, 16 martie 2022; 376:o702.).
Aceste practice nu sunt doar o chestiune academică abstractă. În lumea reală a medicinei, dovezile publicate sau ascunse sunt folosite pentru ghiduri și protocoale, pentru a lua decizii de tratament. Medicii și pacienții pot fi induși în eroare, pot alege tratamente inutile, costisitoare, pot ajunge să ia decizii care să provoace suferințe evitabile, sau chiar moartea.
În concluzie, înainte de a idolatriza medicina bazată pe dovezi trebuie să fim conștienți că și în acest domeniu funcționează Garbage In, Garbage Out (gunoi introduci, gunoi iese), că rezultatele cercetării pot fi influiențate/pervertite și transformate în dovezi „gunoi”. Să folosim medicina bazată pe dovezi pastrându-ne raționamentul logic, critic și clinic.
P.S.1. Urmare a articolului publicat în BMJ, Peter Gøtzsche, care era membru fondator și membru în Comitetul Director Cochrane a fost exclus din organizație în 2018. În 5 iunie 2018, organizația Children’s Health Defense Team publică un articol Are Cochrane Reviews Truly “Independent and Transparent”? în care afirma că Fundația Bill & Melinda Gates (BMGF) este un donator Cochrane în 2016, iar Robert Wood Johnson Foundation (RWJF) la începutul lui 2017. Finanțările au fost anunțate doar în comunicate de presă trecătoare, și nu pe lista permanentă de donatori de pe site-ul Cochrane. Ambele fundații americane sunt au interese în producerea, livrarea vaccinurilor și în succesul campaniilor de vaccinare.
P.S.2. McHenry și Jureidini sunt autori ai cărții The Illusion of Evidence-Based Medicine: Exposing the Crisis of Credibility in Clinical Research, Adelaide: Wakefield Press, 2020, un success editorial.
P.S.3. Patru grupuri private finanțate de Bill Gates au controlat combaterea Pandemiei de COVID-19. Ele au cheltuit zeci de miliarde de dolari pe măsurile adoptate în întreaga lume pentru combaterea pandemiei de COVID-19, care au ieșit din sfera de control a guvernelor și nu au reușit să își atingă obiectivele ne informează „conspiraționiștii” de la Politico și Welt.
sursa foto: cochrane.org
Vasile Astărăstoae 