Iisus i-a spus: Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. (Ioan 11:25,26)
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, care a biruit moartea pentru a ne oferi darul vieții veșnice, să vă umple inima de lumină, speranță, iubire și bucurie. „Ca unul care a adormit, Domnul a înviat și, înviind, ne-a mântuit”.
Vă doresc un Paște binecuvântat.
sursa foto: adamhamilton.com
În ultimii 40 de ani, a existat o dezbatere activă asupra eticii uciderii sau a permiterii morții nou-născuților grav bolnavi, cu dizabilități și chiar a celor sănătoși. Această problemă este poate cea mai controversată dezbatere bioetică din primii ani ai secolului XXI cu atât mai mult cu cât infanticidul este în prezent legal în Țările de Jos. „Protocolul de la Groningen”(2002) permite medicilor să ucidă nou-născuți la cererea părinților lor. Retragerea activă a îngrijirii medicale este o parte standard a îngrijirii nou-născuților cu dizabilități severe și suferință în Marea Britanie, SUA, restul Europei și aproape în toată lumea.
În 2019, în SUA, senatorul republican Ben Sasse a depus un proiect de lege intitulată „Legea de protecție a supraviețuitorilor avortului născuți în viață” / Abortion Survivors Born Alive Protection Act. Legea ar fi modificat codul penal federal, instituind pedepse (amenda și / sau închisoarea până la cinci ani) pentru practicienii din domeniul sănătății, care nu oferă anumite îngrijiri medicale „în cazul unui avort sau al unei tentative de avort care are ca rezultat un copil născut viu”. Proiectul de lege cerea ca „practicianul din domeniul sănătății prezent la momentul nașterii a copilului” să „exercize același grad de abilitate profesională, grijă și diligență pentru a păstra viața și sănătatea copilului pe care un om rezonabil de diligent și un medic conștiincios al sănătății le-ar oferi oricărui alt copil născut viu la aceeași vârstă gestațională”. De asemenea, se cere ca copilul să fie „transportat imediat și internat într-un spital” în urma acelei „aptitudini, grijă și diligență” profesionale.
Proiectul a căzut în Senat datorită opoziției democraților (doar trei democrați au votat în favoarea acestuia). Senatorii democrați și-au justificat opoziția prin faptul că proiectul de lege introduce „interferența guvernului în îngrijirea sănătății femeilor, în viața familiilor” că „este un efort de a intimida medicii cu amenințarea răspunderii penale pentru efectuarea unui avort sigur și legal, ceea ce va avea un efect înfricoșător asupra capacității femeilor de a accesa serviciile de care au nevoie în Statele Unite”. În mod similar, 17 grupuri medicale au declarat (într-o scrisoare către Senat) că proiectul de lege este „o altă restricție a accesului femeilor la îngrijirea sănătății reproductive”.
În replică, republicanii au susținut că este „o lege simplă pentru a proteja nou-născuții”. Donald Trump, într-un tweet, susținea: „Poziția democraților cu privire la avort este acum atât de extremă încât nu sunt deranjați să execute copii după naștere”.
Acest moment este expresia unor viziuni diferite asupra unei controverse vechi din lumea eticii, care nu a fost încă rezolvată. Existența unor noi forme cum ar fi „avortul dupa naștere”, retragerea activă a îngrijirii medicale (un act intenționat care ucide) a condus la o întrebare justificată: Ne aflăm sau nu în fața unui infanticid?
A. Un nou oxinorom – avortul după naștere sau justificare infanticidului
Reacția la infanticid este un indicator al atitudinii societății față de copii.
Infanticidul are o istorie lungă în diferite culturi, civilizații și țări din întreaga lume. A fost o practică obișnuită în majoritatea societăților din antichitate inclusiv în Grecia, Roma, Fenicia, China, Japonia, Arabia preislamică, Australia aborigenă, americanii nativi și nativii din Alaska.
În Japonia, uciderea copiilor a devenit răspândită în timpul erei feudale Edo (1603 – 1868) ca mijloc de control al populației. Fermierii și-au ucis al doilea sau al treilea fiu la naștere în ceea ce se numea „mabiki”, un termen agricol care însemna inițial „rărire”. De obicei, fiicele erau cruțate pentru că puteau fi căsătorite, vândute ca servitoare sau prostituate sau trimise să devină gheișe sau animatoare profesioniste. În alte societățile antice din Asia de Est, în care familia miresei trebuia să plătească o zestre excesivă, infanticidul selectiv a femeilor era regulă.
În Grecia și Roma, viața copiilor avea o valoare mică, iar drepturile tatălui includeau uciderea propriilor copii. Nou-născuții malformați nu erau considerați sugari umani și, de obicei, erau uciși imediat după naștere. Eforturile legislative de a proteja nou-născutul au început cu legile lui Traian în 103 d.Hr.si legile lui Constantin (după convertirea sa la creștinism) în 313 d.Hr. Infanticidul a fost interzis oficial în anul 374 d.Hr. de către împăratul Valentinian însă dezbaterile privind acceptabilitatea infanticidului au continuat până în zilele noastre. Numeroși filosofi contemporani (Michael Tooley, Jonathan Glover, Peter Singer, Jeff McMahan, John Harris etc.) dezbat etic permisibilitatea infanticidului.
Alberto Giubilini și Francesca Minerva au devenit celebri după publicarea în Journal of Medical Ethics (mai 2013) a articolului After-birth abortion: why should the baby live? / Avortul după naștere: de ce ar trebui să trăiască copilul? – un adevărat document programatic.
Ce susțin Giubilini și Minerva?
a. Să se utilizeze oximoronul „avort după naștere” (inventat de ei), în loc de „infanticid”; „eugenie” sau „eutanasia nou-născutului” pentru a fi acceptat de opinia publică și pentru a sublinia faptul că un nou-născut nu se diferențiază esențial de un făt. Raționamentul lor: Dacă avortul este acceptat și justificat atunci când fătul are anomalii grave sau este sănătos, dar ar fi o povară intolerabilă pentru mamă / familie atunci și uciderea după naștere trebuie să fie acceptată din punct de vedere etic.
b. Statutul comun al fetușilor și al nou-născuților este de „persoane potențiale” fără nicio relevanță din punct de vedere moral. Nou-născuții au același statut moral ca și fetușii – nu există diferențe relevante din punct de vedere moral între ei.
c. Nou-născuții se pot naște cu anomalii severe (care nu pot fi întotdeauna diagnosticate înainte de naștere) și pot reprezenta o povară intolerabilă pentru mamă / familie (inclusiv atunci când circumstanțele se schimbă după naștere).
d. Adopția nou-născutului sănătos nu este întotdeauna în interesul persoanelor reale. Giubilini și Minerva afirmă că „oricât de slabe ar fiinteresele oamenilor actuali, ele vor depăși întotdeauna presupusul interes al potențialilor oameni de a deveni cei reali, deoarece acest din urmă interes se ridică de la zero. Din această perspectivă, contează interesele persoanelor efective implicate, iar printre aceste interese, trebuie să luăm în considerare și interesele mamei care ar putea suferi suferințe psihologice de la darea copilului ei spre adopție. Mamele naturale visează adesea că copilul lor se va întoarce la ele. Acest lucru face dificilă acceptarea realității pierderii, deoarece nu pot fi niciodată destul de siguri dacă este sau nu ireversibilă”.
e. Dacă criterii precum costurile (sociale, psihologice, economice) pentru potențialii părinți sunt motive suficient de bune pentru a face un avort chiar și atunci când fătul este sănătos, dacă starea morală a nou-născutului este aceeași cu cea a fătului, atunci aceleași motive care justifică avortul ar trebui să justifice și uciderea persoanei potențiale atunci când aceasta este în stadiul de nou-născut
f. Momentul în care „avortul după naștere” ar fi permis este de câteva zile pentru nou-născutul cu o afecțiune congenitală (pentru ca medicii să detecteze orice anomalie la copil) și fără niciun prag pentru nou-născut sănătos deoarece momentul în care un copil devine persoană și nu mai poate fi ucis depinde de dezvoltarea neurologică a nou-născuților, lucru pe care neurologii și psihologii l-ar putea evalua.
Concluzia: „avortul după naștere” (eutanasierea nou-născuților, infanticidul) poate fi justificat în anumite circumstanțe.
Raționamentul pare corect din punct de vedere formal, dar este greșit din punctul de vedere al conținutului, fiind bazat pe un echivoc și pe constructe încă insuficent definite, cu un grad crescut de ambiguitate și subiectivism: statut moral, persoană, fericire, interese. Să le explicăm.
Statutul moral reprezintă felul în care este percepută o entitate de restul lumii (ca om, caracter, personalitate), adică gradul în care un organism merită o considerație etică. Oamenii au, de obicei, un nivel specific și egal de statut moral, dar și ființelor non-umane li se acordă un anumit statut moral. Noțiunea lui Peter Singer de statut moral semnificativ nu include nou-născuții umani, dar include mai multe mamifere. Dacă o entitate are statut moral, există obligații morale și atunci nu putem să o tratăm în orice mod cum ne dorim – există motive sau cerințe morale privind modul în care trebuie să fie tratat. Filozofii au identificat trei criterii ale statutului moral: respectul pentru viață, senzitivitatea și personalitatea. Nu există o ființă umană fără statut moral chiar dacă unele teorii filozofice au introdus o cuantificare: de la statut moral complet până la cel minimal. Trebuie să fim prudenți când acceptăm astfel de teorii. În decursul istoriei, conceptul de statut moral incomplet a justificat încadrarea unor persoane în grupe percepute ca „inferioare”, cum ar fi străinii, minoritățile rasiale, femeile, persoanele cu dizabilități fizice etc. grupe cărora li s-au negat drepturi esențiale.
Luarea în considerare a statutului moral reprezintă o mare provocare teoretică, deoarece și azi, în multe circumstanțe, nou-născuților sănătoși și ființelor umane cu deficiențe cognitive (fie sugari sau adulți) le este negat statutul moral. Dezbaterile despre drepturile persoanelor cu dizabilități și permisiunea eugeniei se bazează în mare parte pe dezacorduri teoretice cu privire la statutul moral.
În absența unei teorii morale adecvate, John T. Noonan (1926 – 2017) susține că, de la concepție până la moartea creierului întreg, ființele umane posedă calități necesare și suficiente pentru un statut moral deplin. Criteriul este simplu și direct: dacă părinții tăi sunt oameni, „ești om”.
Conceptul de persoană se referă la un individ al speciei umane, luându-se în considerare totalitatea însușirilor sale fizice și psihice. Persoana este determinată socio-cultural, constituindu-se doar prin interacțiunea omului cu mediul (identitate socială a individului). În timp ce individualitatea vizează caracteristicile care diferențiază un individ de altul, persoana nu poate fi înțeleasă decât în interacțiunea cu mediul. De aceea argumentul „persoane potențiale”este un sofism introdus de curentele „progresiste”. Aristotel, dar și Toma d’Aquino definesc persoanele umane drept substanțe de natură rațională și relațională. Oamenii rămân tipuri de lucruri care subzistă în timp, indiferent dacă exprimă în prezent trăsături specifice (cum ar fi raționalitatea și conștientizarea de sine) sau daca acele trăsături sunt în prezent neexprimate sau limitate / anulate ca urmare a bolii, imaturității, intoxicației, inconștienței, leziuni cerebrale și așa mai departe. De la copiii prenatali și postnatali – până la adulții cu leziuni cerebrale și cu dizabilități mintale – faptul că o substanță de natură rațională se întâmplă să-și aibă potențialul anulat nu este deloc un motiv pentru a-i trata ca ceva mai puțin decât o persoană. Cei care nu exprimă în prezent trăsăturile persoanei merită atenția specială, având în vedere că sunt atât de vulnerabili, din cauza ideilor și raționamentului folosite pentru a justifica infanticidul.
Personalitatea reprezintă totalitatea trăirilor și efectelor pe care le provoacă, în ansamblu, fizicul și intelectul unei persoane. Există moduri diferite de exprimare a personalității: genetică, mentală, senzitivă etc.
Personalitatea genetică include toate ființele umane, indiferent de vârstă sau stadiul de dezvoltare. Genetica modernă arata că din momentul fecundării, este fixat programul a ceea ce va fi acea ființă vie: un om cu însușirile sale caracteristice deja bine precizate. Cu alte cuvinte, persoana există din momentul zămislirii. Celebru savant Jerome Lejeune (1926 – 1994), profesor de genetică și pediatre, descoperitorul primei boli cromozomiale (trisomia 21) afirma: „Dacă omul nu e om din momentul conceperii, el nu mai poate deveni om ulterior printr-o simplă recunoaștere sau printr-o ficțiune juridică. Dacă e om nu are nevoie de nicio recunoaștere din afară și dacă nu e om, cum poate deveni om prin faptul că alții îl declară om ?”
Personalitatea mentală susține că funcția creierului unui individ autonom garantează cel mai înalt statut. Originea acestui punct de vedere a fost filozoful iluminist Immanuel Kant (1724 – 1804) care afirmă că un agent moral are autonomia și libertatea de a atinge statutul moral deplin. El a exclus femeile, copiii și animalele, deoarece erau considerate a fi deficiente în capacitatea mentală.
Personalitatea senzitivă se raportează la dureri și plăceri. Spre deosebire de concentrarea personalității asupra intelectului, un număr de gânditori susțin că gândirea este supraevaluată. Jeremy Bentham (1748 – 1832) susținea că durerile și plăcerile contează în definirea personalității, iar Henry Sidgwick (1838 – 1900) afirma în The Methods of Ethics (1874) că, având în vedere scopul utilitar de a maximiza plăcerea, ar fi „arbitrar și nerezonabil” să excludem „orice plăcere a oricărei ființe simțitoare” .
Este un lucru dovedit că întreaga argumentație a susținătorilor infanticidului legal se bazează pe constructele senzitivitate și personalitate fără a pomeni nimic despre un principiu unanim acceptat, și anume: respectul pentru viață.
Respectul pentru viață reflectă interesul societății de a proteja viața umană în toate etapele fiind recunoscut ca un indicator al gradului de cizilizație și ca o materializare a autonomiei și libertății.
„Revoluția sexuală” începută în anii 1970 a postulat că fiecare femeie are dreptul să dispună de trupul ei și că nu trebuie să fie sclavele reproducerii biologice. S-a vorbit despre libertatea procreeri și nimic despre responsabilitatea procreerii.
John Stuart Mill (1806 – 1873), în celebrul eseu „Despre libertate”/ On Freedom emitea aserțiunea (valabilă și în zilele noastre) „Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia” – altfel zis fiecare are dreptul de a acționa precum dorește, în condițiile în care faptele sale nu îi afectează pe ceilalți. De aceea simpla dorinţă a unei femei nu este standardul care stabileşte valoarea vieţii fătului sau a nou-născutului. Cu alte cuvinte, dacă există proprietăți ale fetușilor la termen, care fac ca avorturile tardive neterapeutice să fie nepermise din punct de vedere moral, atunci aceste proprietăți justifică și prohibitia morală a uciderii nou-născuților. Existența nou-născutului nu este în contradicție cu dreptul nimănui la autonomie corporală, și astfel, sugarul nu poate fi ucis pentru că existența lui nu încalcă drepturile corporale ale nimănui.
Este inadmisibil din punct de vedere moral să privăm o ființă umană autonomă, care nu amenință autonomia altcuiva, de un bun uman fundamental precum viața (un bun pe care se bazează toate celelalte bunuri umane) pe un motiv greu de dovedit (fericirea viitoare a mamei/familiei). Dorința de a nu fi mamă nu este suficient de puternică pentru a justifica un act care ar priva de viață un făt sau un copil. Profesorul Neil Levy, de la Centrul Oxford Uehiro pentru etică practică, constata că „uciderea nou-născuților este la fel de greșită ca uciderea copiilor mai mari sau a adulților”.
În încheierea acestei părți, cred cu tărie că argumentele care justifică moral infanticidul sunt fundamental greșite.Nu pun un diagnostic clinic de afecțiune psihiatrică, dar a susține permisibilitatea morala a infanticidului este o nebunie morală.
(va urma)
P.S.1. Există argumente teologice legate de „darul vieții” și obligația de a proteja viața precum și argumsnte juridice pe care le voi prezenta în postări viitoare.
P.S.2. În limba română, există termenul de pruncucidere ca sinonim pentru infanticid, termen pe care nu l-am găsit în limba engleză. De aceea am preferat să folosesc termenul de infanticid care este prezent în literatura științifică occidentală.
P.S.3. Într-o rezoluție adoptată joi 11 aprilie 2024 de Parlamentul European (cu 336 de voturi pentru, 163 împotrivă și 39 de abțineri), se solicita să se consacre dreptul la avort, asistență medicală sexuală și reproductivă și educația privind identitatea de gen în Carta drepturilor fundamentale a UE. Printre cei care au votat pentru a fost și Mihai Tudose, cap de listă a coaliței PSD-PNL. El și-a justificat votul (la Antena 3) prin faptul că trebuie să apărăm dreptul nelimititat al femeilor la avort. Nu aș fi comentat această opțiune dacă, în țară și în numeroase împrejurări, același Domn Tudose nu s-ar fi declarat credincios creștin, aprig susținător al familiei tradiționale și adversar al ideologiei de gen. Când a spus adevărul ? Sau poate nu a înțeles ce votează? Oricum Mihai Tudose îmi aduce aminte de părintele Burducea, ministru al Cultelor în guvernul Petru Groza, căruia Păstorel Teodoreanu i-a dedicate o epigramă:„Ia te uită mangafaua / Când cu crucea când cu steaua / Parc-ar fi popa Burducea / Când cu steaua când cu crucea”. Pe 9 iunie vom da votul nostru. Mangafalei?
sursă foto: angelusnews.com
Alegria înseamnă, în limba spaniolă, bucurie sau fericire.
De câțiva ani, mă uit în jurul meu și observ că am uitat să ne bucurăm, că am uitat să fim fericiți. Manipulați și bombardați de mass-media cu știri negative, bulversați de relativismul moral și de confuzia indusă de tot felul de „progresisme”, ajungem să ne trăim viața dominați de frică: frică de boală, frică de moarte, frică de război, frică de autorități, frica zilei de mâine, frică… Am ajuns o societate nevrotică, anomică, autistă.
Aceste gânduri m-au determinat să vă prezint un spectacol care readuce în spațiul public bucuria.
Acum câteva zile, un prieten mi-a semnalat un videoclip, care, într-un dans acrobatic de mai puțin de două minute, sintetizează un fapt biblic: păcatul originar. După ce Eva mușcă din măr și-l convinge pe Adam să facă același lucru, păcatele, frica, urâtul, terorizează lumea. În final, intervine și o salvează Îngerul Domnului.
Cirque du Soleil este o companie cu sediul în Montréal cu un istoric fascinant.
La începutul anilor 1980, o trupă de artiști canadieni, Les Échassiers de Baie-Saint-Paul, condusă de Gilles Ste-Croix susținea spectacole stradale eclectice, cu jonglerii, dansatorii, înghițitori de foc și muzicieni. Acest grup va forma nucleul a ceea ce avea să devină Cirque du Soleil. Guy Laliberté, membru al Les Échassiers, este cel care a realizat o adevarată revoluție artistică. În 1984, împreună cu Gilles Ste-Croix și alți 20 de artiști organizează un spectacol de circ stradal, fără animale, pentru a marca cea de-a 450-a aniversare a descoperirii Canadei de către Jacque Cartier. Laliberté a numit această nouă trupă mobilă Cirque du Soleil și a decis să efectueze turnee în provincia Quebec cu spectacolul Le Grand Tour du Cirque du Soleil, care s-au bucurat de un success neașteptat. Pe scena internațională, Cirque du Soleil s-a afirmat în 1987, la primul lor turneu în SUA cu spectacolul We Reinvent the Circus. I-a uimit deopotrivă pe fanii Festivalului de la Los Angeles, cât și mass-media prin abordarea sa unică. În 1990, Cirque du Soleil efectuează primul turneu în Europa. Mystere din 1993 a devenit primul spectacol permanent al Cirque du Soleil în Las Vegas.
Ulterior, Cirque du Soleil s-a extins rapid, crescând producția la zeci de spectacole în peste 300 de orașe de pe șase continente. Compania a angajat 4.900 de oameni din 50 de țări și a generat un venit anual de aproximativ 1 miliard de dolari în 2017.
La 19 martie 2020, din cauza lockdown-ului instituit în pandemia de COVID-19, Cirque du Soleil a suspendat toate spectacolele active din întreaga lume, iar 4.679 de angajați, reprezentând 95% din personalul lor, au fost disponibilizați temporar, compania intră în colaps financiar (cu o datorie de peste 1 miliard de dolari) și este vândută (la 24 noiembrie 2020) fostului CEO al MGM Resorts International, Jim Murren, și fondului de investiții Canadian Catalyst Capital. În vara anului 2021, compania a început să redeschidă treptat mai multe dintre spectacolele sale, începând cu toate spectacolele sale rezidente din Las Vegas și a efectuat un turneu internațional la sfârșitul anului 2021 și 2022. În noiembrie 2021, a avut premiera spectacolul Drawn to Life – prima producție nouă a companiei de la începutul pandemiei, urmat, în 2023, de o premiera a spectacolului Echo cu care au reeditat vechiul succes într-un turneu internațional 2023–2024. Astfel, compania a ieșit din faliment.
Creațiile companiei au primit numeroase premii și distincții: trei Drama Desk Awards, șapte premii Emmy, 11 premii Gemeni, un premiu Juno, o stea pe Hollywood Walk of Fame, Premiul Centrului Național de Arte (Canada), un premiu al Guvernatorului General al Canadei pentru Artele spectacolului și în 2002 a fost inclus în Walk of Fame din Canada.
Alegria
Alegria este un spectacol lansat în 1994, care a avut un success fantastic, fiind vizionat de zeci de milioane de spectatori din toată lumea până în 2013 când a fost retras. În 2019, la cererea publicului, este repus în scenă, într-o nouă viziune, toate componentele sale – regie (Franco Dragone), muzică, acrobații, decoruri, costume, lumini și modele de machiaj – fiind modernizate.
Povestea se desfășoară într-un regat cândva glorios care și-a pierdut de mult regele. Domnul Fleur, bufonul Curții, se imaginează drept moștenitorul tronului și încearcă să-și impună autoritatea asupra regatului. Este sprijinit în această încercare de aristocrații care caută să-și păstreze privilegiile și să mențină status quo-ul cu orice preț atât din teama de progres, cât mai ales din dorința egoistă de putere. Lor li se opun tinerii înfocați din stradă (Bronxul), care sfidează ordinea stabilită pentru a declanșa schimbări în regat și a aduce bucurie lumii. În acțiune, intervin nimfele, grațioase și delicate, care navighează în spațiul dintre pământ și cer – aducând lumină în întuneric și îngerii, paznicii regatului – care generează o energie cerească pentru a inspira speranță. Clovnii, la început, aliații domnului Fleur, se distrează pe seama lui și scoat la lumină orice situație prin puterea imaginației. Opuse, dar complementare, cântăreața în negru întruchipează angajamentul, tenacitatea și puterea nestăpânită a speranței, iar cântăreața în alb este naivă, dar și înțeleaptă în fața adversarilor. Pe măsură ce acțiunea se desfășoară, domnul Fleur, prins între dorința sa de a fermeca și dorința de a controla, își dă seama că adevărata putere vine din interior și renunță la planurile inițiale.
Alegría este un spectacol teatral, are un stil baroc, cu costume flamboiante, muzică originală interpretată live și un decor elaborat care servește la sporirea spectacolului uimitor și total în care publicul se trezește complet cufundat într-o altă lume.
Spectacolul de două ore și jumătate evidențiază acrobații uluitoare, inclusiv dramatice. Nu este pentru cei slabi de inimă. Trapeze și barele înalte din aer, acrobați îndrăzneți zboară la mai mult de 3 metri deasupra scenei, interpreți ageri, care dau viață artei contorsionării și artiști care manipulează cuțitele și flăcări în jurul corpului lor în dansul ritmic și periculos, o coregrafie sincronizată, strălucitoare și tumbe pe un sistem de trambulină care este sub podeaua scenei. Rezultatul este un amestec impresionant de îndemânare, forță și viteză combinat cu performanțe elegante, aproape eterice. Este ceva ce trebuie văzut pentru a fi crezut, impresionant din punct de vedere vizual și uluitor într-un mod pe care nicio altă companie de teatru nu îl poate replica.
Alegria înseamnă în limba spaniolă bucurie sau fericire. Gândul meu este că trebuie să redescoperim sensul adevărat al bucuriei, al fericirii.
P.S.: Interesantă este viața lui Guy Laliberté (nume predestinat). S-a născut în 1959, în orașul Quebec, iar după liceu, la 18 ani, a părăsit Canada pentru a face autostopul prin Europa. În timpul călătoriei, a câștigat bani cântând la acordeon și a învățat să înghită foc și să meargă pe cuie. După ce s-a întors în Canada, a devenit artist pe străzile din Quebec. În 1984, înființează Cirque du Soleil. Numele „Cirque du Soleil” reflectă ideea sa că „soarele reprezintă energie și tinerețe” și că circul este despre aceste două cuvinte.
A fost un antrepenor de succes, averea sa fiind evaluată la câteva sute de milioane de dolari.
În septembrie 2009, Laliberté a devenit primul turist spațial canadian, pe nava spațială Soyuz TMA-16. Zborul său spațial a fost dedicat creșterii gradului de conștientizare cu privire la problemele legate de seceta cu care se confruntă o parte a omenirii. Costul zborului spațial a fost de 41.816.954 USD. Laliberté a publicat o carte, intitulată Gaia, despre zborul său spațial și ale carei încasări au mers către Fundația filantropică One Drop, fundație care are ca obiectiv principal să furnizeze apă potabilă curată și produse de igienă pe tot globul.
În 2007, Laliberté a devenit proprietarul atolului Nukutepipi din Polinezia Franceză.
Este jucător și organizator de turnee de poker. A organizat turneul Big One, în care o parte din câștiguri trebuiau donate în scop filantropic. Turneul a strâns 5.333.328$ pentru fundația One Drop.
sursa foto: paginiromanesti.ca
Joi, 7 martie 2024, va avea loc la Iași, în sala Sinaxar de la Muzeul Mitropolitan, un eveniment ce merită semnalat: lansarea cărții Gramatica tainei lui Hristos. Un studiu istorico-teologic al unirii după Ipostas în secolul al VI-lea, coll. Historia Christiana 12, Ed. Doxologia. Prezentarea va beneficia de prezența autorului, Marius Portaru și are drept invitați pe Dragos Mîrsanu, Florin Crîșmăreanu și Pr. Dragoș Bahrim.
Marius Portaru este o voce cunoscută și recunoscută internațional a noii generații de cercetatori în domeniul patristicii și istoria creștinismului. Absolvent al Facultații de Teologie Ortodoxă și al Facultații de Limbă și Literatură Străină – specialitatea Limbi Clasice (Universitatea din București) și-a continuat și aprofundat studiile în filosofie la Universitatea Cambridge, obținând MPhil (Magister Philosophiae), adică un masterat în specializarea Ancient Philosophy, cu calificativul High Pass with Distinction. Este absolvent și al unui Master în Științe Patristice la Institutul Patristic Augustinianum din Roma (Summa cum laude). Stăpânește 6 limbi străine: Engleză, Franceză, Italiană, Germană, Greacă veche și Latină.
Marius Portaru a devenit un reper în domeniul studiilor patristice prin articole de referință dedicate teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul și a Sfântului Grigorie Palama.
Prezenta carte își are originea în teza de doctorat susținută la Universitatea din București sub îndrumarea Arhid. Prof.dr. Caraza Ioan. Este o carte care aduce o perspectivă proaspătă și clarificatoare asupra unei teme-cheie ateologiei ortodoxe.
Gramatica tainei lui Hristos prezintă, după cum afirmă autorul, „răspunsul Sfântului Chiril al Alexandriei dat lui Nestorie în cheia formulei „unirea după Ipostas”, precum și modul în care a fost receptat în decursul secolului al VI-lea”. Ea analizează, cu rigoare științifică, răspunsul în legătură cu identitatea lui Hristos, altfel zis: „Cine este Iisus Hristos? Dumnezeu și Om deopotrivă”.
Iată câteva opinii despre carte:
Pr. Bogdan Tătaru-Cazaban
„o reală și consistentă contribuție care interesează mai multe zone ale teologiei, situându-se în miezul însuși al credinței: identitatea divino-umană a lui Hristos, evenimentul asumării naturii umane de către Ipostasul Logosului veșnic și conținutul acestei uniri mai presus de minte… Excepționala acribie, manifestă în studierea în filigran și traducerea fiecărui text esențial, acuitatea cercetătorului mai cu seamă în privința cernerii tezelor și a ipotezelor, reverența unui fiu al Bisericii în fața tainei credinței: toate se strâng laolaltă și se potențează reciproc în acest demers deopotrivă istoric, exegetic și sistematic”.
Arhid. Ioan I. Ică jr., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
„În Gramatica tainei lui Hristos, Marius Portaru ne oferă o formidabilă și indispensabilă istorie teologică a constituirii dogmei hristologice în procesul decisiv al formării ei canonice. Superba lectură istorico-generativă a precizării expresiei dogmatice a misterului hristologic în epoca Sinoadelor Ecumenice – unică în felul ei – e bazată pe o precisă și suverană radiografie diacronică a surselor citite în original și în contextul lor și aduce cititorului un șir întreg de lumini noi și câteva interesante surprize. Lectură pasionantă, demonstrație implacabilă, cercetare fundamentală, reper indispensabil, izbândă pentru cultura teologică română, cartea ni-l arată pe Marius Portaru o luminoasă certitudine a noii generații, o bucurie pentru noi toți”.
Ionuț-Alexandru Tudorie, St. Vladimir’s Orthodox Theological Seminary, New York
„O analiză istorico-teologică sine ira et studio a complicatei teme hristologice a unirii după Ipostas (ἕνωσις καθ’ ὑπόστασιν) în contextul secolelor V-VI, temă ce a condus la prima schismă importantă în istoria Bisericii lui Hristos, este esențială pentru înțelegerea teologiei răsăritene. Abordând această temă cu rigoare academică, claritate și eleganță în expunere, Marius Portaru a reușit să producă o monografie care se adresează atât cititorului avizat, cât și celui care caută a se iniția în tainele dogmei hristologice. Examinând cu competență izvoarele istorice și intrând într-un dialog constructiv cu literatura secundară într-o zonă a cercetării teologice în care obiectivitatea mai degrabă lipsește, am încredere că prezenta investigație se va impune în scurt timp drept lucrarea standard în teologia românească.”
Cartea poate fi comandata online aici: https://edituradoxologia.ro/gramatica-tainei-lui-hristos-un-studiu-istorico-teologic-al-unirii-dupa-ipostas-secolul-al-vi-lea
Pe 16 februarie am participat la sarbatorirea a șase sute de ani de la prima atestare documentară a satului Rădășeni – loc în care m-am „născut” în profesie. Aici, am fost medic între 1973 și 1978, perioada cea mai liniștită și frumoasă din viața mea profesională.
Pentru cine nu știe, Rădășeni se află într-o mică depresiune (gropa Rădășenilor) la 3 km de Fălticeni și 30 km de Suceava. Acest amplasament l-a apărat, în cursul istoriei sale, de vederea prădalnicilor și de urgia vânturilor. De aceea, din vechime, a devenit cunoscut prin pomicultură; aici au fost cultivate și menținute, soiuri tradiționale de mere, pere și pruni (perje). În Descriptio Moldavie, Dimitrie Cantemir caracterizează locuitorii Rădășenilor ca vestiți pomicultori și neguțători de fructe, care duceau faima satului până la Praga, Buda sau Viena, unde-și vindeau merele.
Cel mai vechi document istoric, în care se pomenește de Rădășeni, datează de la 16 februarie 1424, aparținând lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432), care stabilește drept granița unei danii făcute preotului Iuga, satul Rădășeni. Zece ani mai târziu, domnitorul Ștefan al II-lea al Moldovei, fiul lui Alexandru cel Bun, completează această danie cu satul Rădășeni. După construirea Mănăstirii Slatina (1554 – 1558) de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu, satul Rădășeni a devenit moșie mănăstirească. Rădășenenii au refuzat cu încrâncenare, generație după generație, să se recunoască șerbi pe moșie mănăstirească și profitând de un drept feudal (de a lăsa moștenire urmașilor livezile pe care le-au întemeiat) trăiau după reguli și obiceiuri răzeșești. Și-au revendicat necontenit drepturile în numeroase procese care au durat până în secolul XIX.
În păduricea Rădășenilor, s-au concentrat arcașii lui Ștefan cel Mare și Sfânt pentru a proteja Suceava, atunci când ungurii asediau Baia.
Domnitorul Ștefan al II-lea Tomșa (1611 – 1615 și 1621 – 1623) este menționat în tradiția satului, ca un adevarat protector și de aceea mă voi opri asupra acestui personaj de roman.
În hrisoave, este menționat că pe la 1580, la Rădășeni funcționa o Școala bisericească și „fiind Ștefan Vodă Tomșa copil mic și sărac, au învățat carte la Școala din Rădășeni” (PS Timotei Prahoveanul, Rădășeni – o grădină a Raiului, ISBN 978-606-759-077-7).
Ulterior, Ștefan Tomșa a ales meseria armelor participând la luptele dintre francezi și spanioli în Pirinei, a fost lefegiu în armata lui Ștefan Bathory, iar cu armata turcească a luptat cu perșii. Vorbea fluent cinci limbi străine. Ajuns domn în Moldova, în plin război dintre poloni și turci, a fost obligat să poarte lupte cu dușmani externi și interni. În vara lui 1612, a înfrânt armata polonă la Cornul lui Sas. Au murit în bătălie, potrivit cronicilor vremii, peste 8.000 de nobili poloni și vreo 10.000 de soldați, iar liderii oastei poloneze au fost prinși și întemnițați. Bătălia este amintită de Sadoveanu în Neamul Șoimăreștilor. Împreună cu Radu Mihnea au întreprins o expediție militară în Transilvania, sprijinindu-l pe Gabriel Bethlen să ajungă principe. În vara lui 1613, zdrobește o rascoală a boierilor (decapitează 75 de dregători), iar în septembrie 1615 înfrânge răzvrătiții (care asediau Iașiul) la Fântâna lui Păcurar. A salvat Transilvania de pârjol tătăresc (în august 1615), dar, în noiembrie 1615, polonii intra în Moldova, înfrâng mica oaste a lui Tomșa pe dealul Tătaranilor și domnitorul fuge din țară. Tomșa redevine domn al Moldovei șase ani mai târziu, când s-a apucat să ctitorească Mănăstirea Solca pe care n-a mai apucat să o termine deoarece a fost mazilit și a murit printre străini pe malurile Bosforului. Tomșa se purta aspru cu boierii nu numai pentru că s-au ridicat împotriva domniei sale, ci și pentru că erau nedrepți cu săracii. De altfel, i se mai zicea și „voievodul țăranilor”, deoarece era bun și drept cu țăranii, știind că boierimea comitea abuzuri împotriva răzașilor.
Ștefan al II-lea Tomșa nu a uitat că a învățat carte la Rădășeni. L-a făcut sat domnesc și a construit o biserică din lemn cu hramul Sfinților Mucenici Mercurie și Ecaterina – unul dintre puținele lăcașuri de lemn pictate direct pe bârnă, la interior – care există astăzi.
După răpirea Bucovinei de către Imperiul Austro-Ungar (1775), capitala ținutului de Nord a Moldova a fost (pentru o scurta vreme) la Rădășeni. În Unirea Principatelor, rădășenenii au avut un rol deosebit.Din Comitetul Ținutal al unioniștilor, constituit în 1856 la Fălticeni, au făcut parte și trei reprezentanti din Rădășeni între care Toader Grumăzescu, ulterior deputat și prieten a lui Alexandru Ioan Cuza și a lui Mihail Kogălniceanu.
Despre Rădășeni au scris pagini minunate Sadoveanu, Iorga, Topârceanu, A.D. Xenopol, dar mai ales Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanu, fiu al satului.
Să ne întoarcem însă la evenimentul aniversar.
Când am primit invitația de a participa, am fost uimit și emoționat. Viața a făcut ca să nu mai poposesc pe acele meleaguri de peste 45 de ani (deși le-am purtat în suflet tot timpul) și am crezut că oamenii m-au uitat. În plus, m-am retras din viața publică și deci nu îi pot bânui că au avut un oricare interes. A fost un demers sincer, ce dovedește caracterul acelor oameni, iar pentru mine o întoarcere în timp.
La terminarea facultății, am ales să fiu medic în Rădășeni din mai multe rațiuni: era lipit de Falticeni (puteam deci să fac naveta de acasă), cunoșteam comuna (am avut colegi de liceu din Rădășeni), știam că oamenii erau preocupați de sănătatea copiilor (patologia pediatrică și mortalitatea infantilă era în acea perioadă coșmarul oricărui medic de circă) și mai știam că preotul, profesorul și medicul erau respectați în comunitate.
Eram însă îngrozit de un gând: voi putea face față exigențelor oamenilor mai ales că înaintea mea au fost medici excepționali? Există o prejudecată potrivit căreia rădășinenii sunt distanți, reci, neprietenoși față de străini și chibzuiți (ca să nu se spună zgârciți). Această percepție publică era și datorită faptului că cei din Rădășeni nu erau numai pomicultori destoinici, dar și negustori iscusiți. Se spunea că toate magazinele de legume fructe din Moldova aveau șefi rădășineni. Chiar dacă era o exagerare totuși în aproape fiecare localitate întâlneai un gestionar din Rădășeni.
Ajuns la Rădășeni am descoperit că lucrurile stau cu totul altfel. Am găsit la dispensar un colectiv unit, care m-a primit cu brațele deschise și de la care am învățat o mulțime de lucruri practice. Am descoperit că oamenii din Rădășeni, odată ce te-au acceptat, sunt calzi, loiali, generoși. Oamenii, care erau atașați de valorile tradiționale, de familie și credință, respectau munca, lucrul bine făcut și știința de carte, erau asemenea locului în care trăiau. Este de neimaginat cum arată satul primăvara, când înfloresc copacii și casele nu se mai zăresc de flori. În acest sat, datorită locuitorilor săi m-am călit, am căpătat încredere și curaj.
Astăzi cei cu care am lucrat s-au mutat la Domnul, la fel cum au făcut și mulți dintre cei cu care m-am împrietenit. Am avut însă fericirea să-i întâlnesc pe copiii lor.
Viața mea a fost legată de trei locuri: Fălticeni (unde m-am născut și am făcut liceul), Iași (unde am studiat și m-am stabilit), Rădășeni (punctul inițial al dezvoltării profesionale). Faptul că toate trei localitățile m-au onorat cu titlu de „cetățean de onoare” înseamnă pentru mine un semn că am lăsat o urmă în sufletul oamenilor.
La mulți ani, Rădășeni!
De la începutul nebuniei COVID-19, în Europa, în februarie 2020, am fost surprins de măsurile luate ca răspuns la pandemie și cel mai adesea nu le-am susținut. Am fost printre primii români care au semnat The Great Barrington Declaration (1) redactată de Martin Kulldorff (profesor la Universitatea Harvard), Sunetra Gupta (profesor la Universitatea Oxford) și Jay Bhattacharya (profesor la Universitatea Stanford), cea mai organizată inițiativă împotriva lockdown-ului, declarație care pledează pentru „protecția concentrată și realistă”. Motivele mele de disidență față de politicile oficiale au fost de ordin medical, etic, filozofic și legal. Am adus argumente pentru a susține această poziție, iar unele dintre raționamentele mele sunt acceptate astăzi pe cât de atacate au fost atunci. În aceea perioadă, argumentele oponenților au constat în insulte, etichete și în faptul că nu aș avea expertiză în domeniu – fiind medic legist. Nu am răspuns, deoarece nu am vrut să bagatelizez o problemă atât de importantă. Acum pot să răspund. În ceea ce privește expertiza mea: am dublă specializare (anatomie patologică și medicină legală), am studii juridice, am lucrări publicate în probleme de sănătate publică și sunt recunoscut pentru contribuția la dezvoltarea Bioeticii. Plus experiența de 50 de ani în sistemul de sănătate. Dar și dacă nu aș fi avut expertiza sau expierența trebuiau analizate argumentele. Ce ar fi să-i criticăm pe toți cei care își exprimă opinii în afara ariilor lor de expertiză? Ar trebui să criticăm orice epidemiolog, care face prescripții despre politica sanitară, orice anestezist care impune măsuri de sănătate publică, orice hematolog care introduce delictul de opinie etc. Problema COVID, având în vedere numeroasele sale fațete, este cel mai bine abordată prin ascultarea a cât mai multor voci a unor oameni cu perspective diferite și tipuri diferite de expertiză. Am fost criticat și pentru că nu sunt dispus să „urmez știința oficială” și să „ascult experții”. Este adevărat. Încă din anii 2000 am publicat articole despre pericolele transformării științei într-o religie, despre abandonarea spiritului critic și „osificarea științei oficiale”, despre primejdia „dictaturii sănătății publice”, a „dictaturii politico-medicale”. Viața mi-a confirmat aceste temeri.
Răspunsul global la recenta pandemie de coronavirus a relevat o criză etică în sănătatea publică. Politicile urmate pot fi considerate inacceptabile conform normelor de etică a sănătății publice.
Cu peste șapte decenii în urmă, Donald Henderson (cel care a condus campania OMS de eradicare a variolei) și alții identificau un „principiu primordial” (2, 3) în combaterea pandemiilor și anume:
„Comunitățile care se confruntă cu epidemii… răspund cel mai bine și cu cea mai mică anxietate atunci când funcționarea socială normală a comunității este cel mai puțin perturbată”.
Pe baza acestui principiu s-au fundamentat reguli de aplicare (4, 5, 6, 7, 8):
Mai mult, un raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2019, privind intervențiile non-farmaceutice (NPI) în timpul pandemiilor, exprima rezerve majore față de următoarele măsuri (indiferent cât de gravă este amenințarea pandemica) (9):
Existau deci principii etice ce trebuiesc respectate într-o pandemie (10, 11, 12) și anume:
(1) asigurarea unui beneficiu maxim și un prejudiciu minim,
(2) realizarea dreptății
(3) eliminarea inegalității în sănătate
(4) realizarea transparenței și
(5) respectarea autonomiei, confidențialității și a drepturilor omului.
Urmând aceste principii, răspunsurile de sănătate publică la o pandemie ar trebui să fie sustenabile, plecând de la premiza că virusurile pandemice vor deveni endemice și vor provoca boli timp de mulți ani (13).
Este evident că, în combaterea pandemiei COVID-19, nici o măsura nu a respectat aceste principii. Multe țări, inclusiv România, au optat pentru a impune restricții severe asupra comportamentului și activității economice pentru perioade semnificative de timp, fără dovezi științifice. Decidenții s-au iluzionat că vor eradica virusul (lucru probabil imposibil) având obiectivul nerealist „zero Covid”; o iluzie cu atât mai mult cu cât se presupune că SARS-Cov-2 va continua să evolueze, așa cum o fac alți viruși, cu unele variante noi în ceea ce privește atât transmiterea (așa cum s-a vazut), cât și boala. Din acest motiv și din altele pare cel puțin ciudat că s-a lansat un nou concept – lockdown.
Termenul de lockdown nu a existat în sanatatea publică de dinainte de 2020, când se folosea uzual termenul de carantină (quarantine în engleza). Lockdown-ul era caracteristic pentru sistemul penitenciar și însemna închiderea pușcăriașilor în celule, ca măsură de securitate, atunci când exista un conflict în închisoare.
China a utilizat, ca metoda non-farmaceutică de combatere a epidemiei COVID-19, blocarea totală a unor orașe sau regiuni, Italia a imitat-o, iar Neil Ferguson a folosit termenul de lockdown („blocare”) în documentele din Regatul Unit pentru a se referi la combinația dintre distanțarea socială în masă, izolare și carantină, închiderea școlilor și universităților și închiderea locurilor de muncă (14). Termenul a devenit rapid asociat cu aplicarea coercitivă și punitivă (contravențională sau penală) a unor astfel de politici, inclusiv restricții draconice ale libertăților cetățenilor (15). Blocajele nu numai că au implicat restricții semnificative ale libertății, ci au fost adesea însoțite de implicarea poliției și armatei, sancțiuni financiare mari pentru încălcarea ordinelor de sănătate publică (inclusiv pentru copii) și în numeroase cazuri închisoare pentru cei care nu se conformează (16).
Masurile au fost justificate de autorități (și acceptate de o mare parte a populației) prin gravitatea bolii și noutatea acesteia. Dacă pentru o perioadă scurtă (1-2 luni) de la începerea pandemiei aceste argumente pot fi acceptate, ulterior aceastea nu mai au justificare. Pe tot parcursul pandemiei au apărut dovezi că astfel de măsuri nu numai că au fost ineficiente,dar au produs daune ireparabile.
Caracteristici epidemiologice arătau că mare parte din măsurile din lockdown erau exagerate și ineficiente. Datele din China de la începutul anului 2020 au oferit dovezi clare că COVID-19 aveao rată globală a letalității de 2,3% (la sfârșitul pandemiei a fost de 0,68 – 0,90%), cu un risc major pentru adulții în vârstă și riscuri foarte scăzute pentru adulții tineri și copii (17). Transmiterea virală a fost exclusiv aeriana, în medii interioare, rapoartele de transmitere în aer liber fiind extrem de rare (18). Studiile ulterioare (din 2020 și 2021) au confirmat acest lucru (19, 20, 21). Persoanele peste 65 ani având comorbidități aveau un risc de peste 1000 de ori pentru o formă severă sau fatală în timp ce copiii și tinerii erau, de regulă, purtatori sănătoși și excepțional făceau forme foarte ușoare (20). Până în august 2022, existau zero cazuri de transmitere în aer liber confirmate prin secvențierea filogenetică a virusului în literatura științifică revizuită (8). Mai mult,majoritatea persoanelor izolate din cauza expunerii la un caz infecțios, nu se infectau. Madewell, Yang și colab. au constatat că cel mai mare risc de a se infecta după expunerea în familie era < 20% (22).
Din precedentele pandemiiexistau dovezi că măștile de față din pânză au fost ineficiente (23) și de aceea Organizația Mondială a Sănătății a recomandat inițial să nu se folosească pentru COVID-19 (24). Cu toate acestea purtarea măștii în mediu extern sau în interior a fost impusă comunității deși nu au contribuit la reducerea semnificativă a transmiterii virusurilor respiratorii (25). În singurile studii randomizate controlate publicate până în prezent, Bundgaard, Bundgaard și colab. (2021) și Abaluck, Kwong și colab. (2022) au constatat că măștile folosite în pandemia COVID-19 au fost asociate cu beneficii mici sau deloc semnificative și că măștile din pânză nu au oferit niciun beneficiu (26, 27). În schimb, daunele mascării în masă a populației au inclus întreruperea comunicării verbale normale (cu consecințe grave pentru cei cu deficiențe de bază în acest domeniu), apariția sau agravarea unor afecțiuni respiratorii, daune economice legate de miliardele de dolari cheltuite pe măști și daune ale mediului determinate de măștile de unică folosință (28).
Lockdown-ul a produs mult mai multe daune decât pandemia propriu-zisă. Efectul acestuia la reducerea incidenței COVID-19 și a transmiterii virusului SARS-CoV-2 a fost mult mai mic decât s-a prognozat. Mai mult, există studii care afirmă, astăzi, că o durată mai scurtă sau intervenții mai puțin stricte (de exemplu, mai puține restricții asupra activităților în aer liber, mai puține închideri de școli sau mai puține intervenții ale poliției) ar fi produs rezultate mult mai bune (29, 30).
Exemplele de intervenții cu dovezi minime sau fără dovezi de beneficii semnificative includ toate restricțiile de sănătate publică în spații exterioare bine ventilate, utilizarea măștilor de pânză, controlul la intrare și ieșire (de exemplu, verificarea temperaturii) și utilizarea ecranelor din plastic și alte intervenții similare ca bariere ale interacțiunilor umane normale.
Exemple de intervenții cu prejudicii excesive includ închiderile prelungite de școli și universități; politici în spitale, la granițe și în alte situații care au împiedicat interacțiunea umană în momente importante (de exemplu, nașteri, decese sau îngrijirii la sfârșitul vieții).
Măsurile coercitive cvasiuniversale au creat daune cumulate enorme la nivel comunitar și individual (31, 32, 33).
Lockdown-ul a condus la o creștere a violenței familiale și a infracționalității generale la nivel mondial (34, 35, 36, 37),deteriorarea sănătății mintale, perturbarea screening-ului și a asistenței medicale pentru bolile netransmisibile și creșteri semnificative ale factorilor de risc pentru sănătate, cum ar fi obezitatea și consumul excesiv de alcool (38). La nivel mondial, multe dintre aceste daune au fost suportate de adulții tineri, dar mai ales de copiii. În țările cu venituri mici și medii, a crescut numărul deceselor la cei cu vârsta sub 5 ani (care nu sunt cauzate de coronavirus), au existat milioane de căsătorii între copii și majori, întreruperi ale programelor non-COVID etc. Copiii din mai multe țări au suferit, de asemenea, pierderi semnificative în ceea ce privește școlarizarea din cauza închiderii prelungite a școlilor (39, 40).
Daune au creat și intervențiile dovedite nu numai ca ineficiente, dar care au contribuit fie la raspandirea virusului, fie la „sufocarea spitalelor” – cum au fost triajul extins sau certificatul verde.
Un argument folosit în mod obișnuit pentru lockdown este că, fără el, sistemul de sănătate și spitalele vor fi copleșite. A fost utilizat pentru a justifica orice restricție aplicată pe perioade foarte lungi de timp. În realitate, triajul extins, „vânarea” purtătorilor sănătoși (rebotezați „bolnavi asimptomatici”) și internarea obligatorie au fost cele care au creat presiune pe sistem și spitale. Presiunea asupra unui sistem de sănătate trebuie luată în considerare în combinație cu alte costuri și beneficii și poate fi diminuată prin masuri mai ușoare și mai puțin autoritariste, cu cât mai puține daune aduse țesutului social.
Multe țări au implementat permise sau certificate de sănătate COVID-19 pentru a promova o revenire mai sigură la normalitate. Aceste permise au fost propuse ca o modalitate de a dovedi că cineva a fost vaccinat, s-a vindecat de boală sau are rezultate negative la un test de diagnostic. Din februarie până în septembrie 2021, 129 de țări au solicitat un anumit tip de certificat de vaccinare de la populația lor sau de la cei care doresc să intre pe teritoriul lor fără a fi nevoiți să se izoleze sau să respecte vreo carantină (41). OMS a declarat mai întâi, în februarie 2021, că nu susține ideea pașapoartelor de vaccinare, deoarece nu există nicio garanție că vor preveni răspândirea virusului (42) pentru ca apoi, în august 2021, sa le accepte (43). Certificatele au indus un sentiment de siguranță și persoanele posesoare nu au mai luat nicio măsură de protecție, putând fi, fără știința și voința lor, dar cu voia autorităților, vectori de răspândire a virusului. Aceasta deoarecerezultatele testelor de diagnosticare au marje mari de eroare (până la 20-30%) și depind de mulți factori, precum timpul de dezvoltare a bolii, calitatea probei, biologia pacientului, sensibilitatea testului etc. (44, 45, 46, 47, 48, 49), iar cei vaccinați anti-COVID nu numai că pot fi purtători de viruși, dar se pot îmbolnăvi. În schimb, aceste documente au încălcat autonomia persoanei, dreptul la viața privată și au produs discriminarea și stigmatizarea unui segment important din populație.
Costurile economico-sociale mari ale lockdown-lui constituie, de asemenea, daune în măsura în care resursele ar fi putut fi mai bine direcționate pentru a produce beneficii mai mari pentru sănătate sau alte beneficii sociale (50). Criza economică, inflația sunt urmare a acestui tip de abordare.
Cele mai mari daune le-a adus lockdown-ul libertăților cetățenești. Este un fapt regretabil că preocuparea față de libertăți a fost abandonată în ultimii ani, iar această realiniere preexistentă interacționează cu dezbaterile privind lockdown-ul. Preocuparea față de încalcarea drepturilor omului, efectele dezastruoase ale politicilor actuale au fost subiecte total neglijate în timpul pandemiei. Godfrey-Smith sublinia „Politica din ultimii ani a fost ghidată de epidemiologi și ofițeri din domeniul sănătății – oameni limitati, cu un accent profesionist pe un singur tip de rău… Rezultatul a fost suprimarea unor libertăți de bază” (51). Răspunsul la COVID-19 prin lockdown a implicat restricții extreme ale libertății individuale. Încălcările esențiale s-au referit la libertatea de mișcare, libertatea de asociere, libertatea de a protesta, libertatea de exprimare, libertatea de credință, libera alegere a ocupației, libera alegere a unui act medical și confidențialitatea. Lockdown-ul a fost acceptat deoarece guvernele și specialiști limitați sau interesați au propagat ideea de frică de boală, și asta s-a întâmplat cu susținerea continuă a mass-mediei, a unor lideri de opinie, a unor reprezentanți ai mediului academic medical. Este greu de admis că toți cei care au gestionat pandemia erau incompetenți, nu cunoșteau regulile eticii sănătății publice sau nu aveau informațiile complete. Toate datele prezentate aici au fost publicate și accesibile în timpul pandemiei. Singura explicație este că au fost corupți de puterea pe care au căpătat-o la debutul pandemiei și au dorit să o mențină propunând, după cum afirmă Jamrozik (8), o „nouă normalitate”. Un „nou tip de democrație” în care există o putere necenzurată de cetățeni, cu blocaje sociale și politice impuse de poliție și armată, cu interdicții pentru cetățeni, cu sancțiuni aspre pentru nerespectarea politicilor restrictive de sănătate publică adică altfel spus o dictatură politico-medicală.
În concluzie, lockdown-ul este un concept nou și periculos, un mod de a instaura un regim autoritar cu o justificare medicală.
P.S.1. În pandemie, a existat o știre cu o femeie de 70 de ani din România, căreia i-au fugit găinile din curte, a ieșit în stradă să le recupereze (înafara orelor premise de autorități) și a fost amendată cu 5000 lei. A scăpat ieftin. În Marea Britanie, în aceiași perioadă, luptele cu bulgări de zăpadă în aer liber, au fost considerate foarte periculoase (deoarece ar facilita transmiterea virală!!!) așa că zece studenți, care au inițiat o luptă cu bulgări de zăpadă într-un parc, au fost amendați cu 10.000 de lire sterline fiecare.
P.S.2. Bibliografie
1. The Great Barrington Declaration gbdeclaration.org
2. Inglesby TV, Nuzzo JB, O’Toole T, Henderson DA. Disease mitigation measures in the control of pandemic influenza. Biosecur Bioterror. 2006;4(4):366-75. doi: 10.1089/bsp.2006.4.366. PMID: 17238820.
3. Henderson DA, Courtney B, Inglesby TV, Toner E, Nuzzo JB. Public health and medical responses to the 1957-58 influenza pandemic. Biosecur Bioterror. 2009 Sep;7(3):265-73. doi: 10.1089/bsp.2009.0729. PMID: 19656012.
4. Tulchinsky TH. Ethical Issues in Public Health. Case Studies in Public Health. 2018:277–316. doi: 10.1016/B978-0-12-804571-8.00027-5. Epub 2018 Mar 30. PMCID: PMC7149338.
5. Jamrozik E, Selgelid MJ. Surveillance and control of asymptomatic carriers of drug-resistant bacteria. Bioethics. 2019 Sep;33(7):766-775. doi: 10.1111/bioe.12642. PMID: 31423608.
6. Childress JF, Faden RR, Gaare RD, Gostin LO, Kahn J, Bonnie RJ, Kass NE, Mastroianni AC, Moreno JD, Nieburg P. Public health ethics: mapping the terrain. J Law Med Ethics. 2002 Summer;30(2):170-8. doi: 10.1111/j.1748-720x.2002.tb00384.x. PMID: 12066595.
7. Michael J. Selgelid, A Moderate Pluralist Approach to Public Health Policy and Ethics, Public Health Ethics, Volume 2, Issue 2, July 2009, Pages 195–205, doi.org/10.1093/phe/php018
8. Jamrozik E. Public health ethics: critiques of the „new normal”. Monash Bioeth Rev. 2022 Jun;40(1):1-16. doi: 10.1007/s40592-022-00163-7. Epub 2022 Sep 27. PMID: 36167921; PMCID: PMC9514707.
9. World Health „Organization Non-pharmaceutical public health measures for mitigating the risk and impact of epidemic and pandemic influenza: annex: report of systematic literature reviews”, 2019 WHO, Geneva, Switzerland.
who.int/publications/i/item/non-pharmaceutical-public-health-measuresfor-mitigating-the-risk-and-impact-of-epidemic-and-pandemic-influenza
10. McClung N, Chamberland M, Kinlaw K, Bowen Matthew D, Wallace M, Bell BP, Lee GM, Talbot HK, Romero JR, Oliver SE, Dooling K. The Advisory Committee on Immunization Practices’ Ethical Principles for Allocating Initial Supplies of COVID-19 Vaccine – United States, 2020. MMWR Morb Mortal Wkly Rep. 2020 Nov 27;69(47):1782-1786. doi: 10.15585/mmwr.mm6947e3. PMID: 33237895; PMCID: PMC7727606.
11. Leadbeater BJ, Dishion T, Sandler I, Bradshaw CP, Dodge K, Gottfredson D, Graham PW, Lindstrom Johnson S, Maldonado-Molina MM, Mauricio AM, Smith EP. Ethical Challenges in Promoting the Implementation of Preventive Interventions: Report of the SPR Task Force. Prev Sci. 2018 Oct;19(7):853-865. doi: 10.1007/s11121-018-0912-7. PMID: 29936579; PMCID: PMC6182388.
12. Saleh BM, Aly EM, Hafiz M, Abdel Gawad RM, El Kheir-Mataria WA, Salama M. Ethical Dimensions of Public Health Actions and Policies With Special Focus on COVID-19. Front Public Health. 2021 Aug 2;9:649918. doi: 10.3389/fpubh.2021.649918. PMID: 34409003; PMCID: PMC8365183.
13. Heriot GS, Jamrozik E. Imagination and remembrance: what role should historical epidemiology play in a world bewitched by mathematical modelling of COVID-19 and other epidemics? Hist Philos Life Sci. 2021 Jun 7;43(2):81. doi: 10.1007/s40656-021-00422-6. PMID: 34100155; PMCID: PMC8183318.
14. Neil M Ferguson, Daniel Laydon, Gemma Nedjati-Gilani, Natsuko Imai, Kylie Ainslie, Marc Baguelin, Sangeeta Bhatia, Adhiratha Boonyasiri, Zulma Cucunubá, Gina Cuomo-Dannenburg, Amy Dighe, Ilaria Dorigatti, Han Fu, Katy Gaythorpe, Will Green, Arran Hamlet, Wes Hinsley, Lucy C Okell, Sabine van Elsland, Hayley Thompson, Robert Verity, Erik Volz, Haowei Wang, Yuanrong Wang, Patrick GT Walker, Caroline Walters, Peter Winskill, Charles Whittaker, Christl A Donnelly, Steven Riley, Azra C Ghani. Impact of non-pharmaceutical interventions (NPIs) to reduce COVID-19 mortality and healthcare demand, Imperial College COVID-19 Response Team, 16 March 2020, imperial.ac.uk/media/imperial-college/medicine/sph/ide/gida-fellowships/Imperial-College-COVID19-NPI-modelling-16-03-2020.pdf
15. Soutphommasane T, Stears M. Fear, freedom and political culture during COVID-19. Monash Bioeth Rev. 2022 Jun;40(1):110-119. doi: 10.1007/s40592-022-00157-5. Epub 2022 Jun 15. PMID: 36053481; PMCID: PMC9438370.
16. Yan Y, Malik AA, Bayham J, Fenichel EP, Couzens C, Omer SB. Measuring voluntary and policy-induced social distancing behavior during the COVID-19 pandemic. Proc Natl Acad Sci U S A. 2021 Apr 20;118(16):e2008814118. doi: 10.1073/pnas.2008814118. PMID: 33820846; PMCID: PMC8076999
17. The Novel Coronavirus Pneumonia Emergency Response Epidemiology Team. The epidemiological characteristics of an outbreak of 2019 novel coronavirus diseases (COVID-19) in China, pesquisa.bvsalud.org/global-literature-on-novel-coronavirus-2019-ncov/resource/en/czh-933
18. Qian H, Miao T, Liu L, Zheng X, Luo D, Li Y. Indoor transmission of SARS-CoV-2. Indoor Air. 2021 May;31(3):639-645. doi: 10.1111/ina.12766. Epub 2020 Nov 20. PMID: 33131151.
19. Salje H, Tran Kiem C, Lefrancq N, Courtejoie N, Bosetti P, Paireau J, Andronico A, Hozé N, Richet J, Dubost CL, Le Strat Y, Lessler J, Levy-Bruhl D, Fontanet A, Opatowski L, Boelle PY, Cauchemez S. Estimating the burden of SARS-CoV-2 in France. Science. 2020 Jul 10;369(6500):208-211. doi: 10.1126/science.abc3517. Epub 2020 May 13. Erratum in: Science. 2020 Jun 26;368(6498): PMID: 32404476; PMCID: PMC7223792.
20. Spiegelhalter D. Use of „normal” risk to improve understanding of dangers of covid-19. BMJ. 2020 Sep 9;370:m3259. doi: 10.1136/bmj.m3259. PMID: 32907857.
21. Bulfone TC, Malekinejad M, Rutherford GW, Razani N. Outdoor Transmission of SARS-CoV-2 and Other Respiratory Viruses: A Systematic Review. J Infect Dis. 2021 Feb 24;223(4):550-561. doi: 10.1093/infdis/jiaa742. PMID: 33249484; PMCID: PMC7798940.
22. Madewell ZJ, Yang Y, Longini IM Jr, Halloran ME, Dean NE. Household Secondary Attack Rates of SARS-CoV-2 by Variant and Vaccination Status: An Updated Systematic Review and Meta-analysis. JAMA Netw Open. 2022 Apr 1;5(4):e229317. doi: 10.1001/jamanetworkopen.2022.9317. PMID: 35482308; PMCID: PMC9051991.
23. MacIntyre CR, Seale H, Dung TC, Hien NT, Nga PT, Chughtai AA, Rahman B, Dwyer DE, Wang Q. A cluster randomised trial of cloth masks compared with medical masks in healthcare workers. BMJ Open. 2015 Apr 22;5(4):e006577. doi: 10.1136/bmjopen-2014-006577. PMID: 25903751; PMCID: PMC4420971.
24.World Health Organization. 2020. Advice on the use of masks in the community, during home care and in health care settings in the context of the novel coronavirus (2019-nCoV) outbreak: interim guidance, 29 January 2020. World Health Organization.
who.int/publications/i/item/advice-on-the-use-of-masks-in-the-community-during-home-care-and-in-healthcare-settings-in-the-context-of-the-novel-coronavirus-(2019-ncov)-outbreak
25. Jefferson T, Del Mar CB, Dooley L, Ferroni E, Al-Ansary LA, Bawazeer GA, van Driel ML, Jones MA, Thorning S, Beller EM, Clark J, Hoffmann TC, Glasziou PP, Conly JM. Physical interventions to interrupt or reduce the spread of respiratory viruses. Cochrane Database Syst Rev. 2020 Nov 20;11(11):CD006207. doi: 10.1002/14651858.CD006207.pub5. Update in: Cochrane Database Syst Rev. 2023 Jan 30;1:CD006207. PMID: 33215698; PMCID: PMC8094623.
26. Bundgaard H, Bundgaard JS, Raaschou-Pedersen DET, von Buchwald C, Todsen T, Norsk JB, Pries-Heje MM, Vissing CR, Nielsen PB, Winsløw UC, Fogh K, Hasselbalch R, Kristensen JH, Ringgaard A, Porsborg Andersen M, Goecke NB, Trebbien R, Skovgaard K, Benfield T, Ullum H, Torp-Pedersen C, Iversen K. Effectiveness of Adding a Mask Recommendation to Other Public Health Measures to Prevent SARS-CoV-2 Infection in Danish Mask Wearers : A Randomized Controlled Trial. Ann Intern Med. 2021 Mar;174(3):335-343. doi: 10.7326/M20-6817. Epub 2020 Nov 18. PMID: 33205991; PMCID: PMC7707213.
27. Abaluck J, Kwong LH, Styczynski A, Haque A, Kabir MA, Bates-Jefferys E, Crawford E, Benjamin-Chung J, Raihan S, Rahman S, Benhachmi S, Bintee NZ, Winch PJ, Hossain M, Reza HM, Jaber AA, Momen SG, Rahman A, Banti FL, Huq TS, Luby SP, Mobarak AM. Impact of community masking on COVID-19: A cluster-randomized trial in Bangladesh. Science. 2022 Jan 14;375(6577):eabi9069. doi: 10.1126/science.abi9069. Epub 2022 Jan 14. PMID: 34855513; PMCID: PMC9036942.
28. Torres FG, De-la-Torre GE. Face mask waste generation and management during the COVID-19 pandemic: An overview and the Peruvian case. Sci Total Environ. 2021 Sep 10;786:147628. doi: 10.1016/j.scitotenv.2021.147628. Epub 2021 May 8. PMCID: PMC8105123.
29. Haug N, Geyrhofer L, Londei A, Dervic E, Desvars-Larrive A, Loreto V, Pinior B, Thurner S, Klimek P. Ranking the effectiveness of worldwide COVID-19 government interventions. Nat Hum Behav. 2020 Dec;4(12):1303-1312. doi: 10.1038/s41562-020-01009-0. Epub 2020 Nov 16. PMID: 33199859.
30. Sharma M, Mindermann S, Rogers-Smith C, Leech G, Snodin B, Ahuja J, Sandbrink JB, Monrad JT, Altman G, Dhaliwal G, Finnveden L, Norman AJ, Oehm SB, Sandkühler JF, Aitchison L, Gavenčiak T, Mellan T, Kulveit J, Chindelevitch L, Flaxman S, Gal Y, Mishra S, Bhatt S, Brauner JM. Understanding the effectiveness of government interventions against the resurgence of COVID-19 in Europe. Nat Commun. 2021 Oct 5;12(1):5820. doi: 10.1038/s41467-021-26013-4. PMID: 34611158; PMCID: PMC8492703.
31. Lawford-Smith, H. Was lockdown life worth living?. Monash Bioeth. Rev. 40, 40–61 (2022). https://link.springer.com/article/10.1007/s40592-022-00155-7
32. Pak A, Adegboye OA, McBryde ES. Are We Better-Off? The Benefits and Costs of Australian COVID-19 Lockdown. Front Public Health. 2021 Dec 2;9:798478. doi: 10.3389/fpubh.2021.798478. PMID: 34926400; PMCID: PMC8674450.
33. Lally M. A cost-benefit analysis of COVID-19 lockdowns in Australia. Monash Bioeth Rev. 2022 Jun;40(1):62-93. doi: 10.1007/s40592-021-00148-y. Epub 2022 Jan 28. PMID: 35088370; PMCID: PMC8794621.
34. Taub, A. (2020). A New COVID-19 Crisis: Domestic Abuse Rises Worldwide. New York Times.
nytimes.com/2020/04/06/world/coronavirus-domestic-violence.html
nytimes.com/2020/04/06/world/coronavirus-domestic-violence.html
35. Wanqing, Zhang. 2020. Domestic violence cases surge during COVID-19 epidemic. Sixth tone. 3rd March 2020. sixthtone.com/news/1005253
36.Graham-Harrison, Emma, Giuffrida, Angela, Smith, Helena and Ford, Liz. 2020. Lockdowns around the world bring rise in domestic violence. The Guardian.
theguardian.com/society/2020/mar/28/lockdowns-world-rise-domestic-violence .
37. Gupta, Alisha Haridasani and Stahl, Aviva. 2020. For abused women, a pandemic isolation presents its own dangers. The New York Times. 24 martie 2020.updateOct. 8 2021, nytimes.com/2020/03/24/us/coronavirus-lockdown-domestic-violence.html
38. Ipsos. 2021. „More than a third of Australians have gained weight during the pandemic – Ipsos survey.” from https://www.ipsos.com/en-au/more-third-australians-have-gained-weight-du….
39. Moscoviz, L., and D. K. Evans. 2022. “Learning loss and student dropouts during the covid-19 pandemic: A review of the evidence two years after schools shut down.“ Center for Global Development, Working Paper cgdev.org/publication/learning-loss-and-student-dropouts-during-covid-19-pandemic-review-evidence-two-years education4resilience.iiep.unesco.org/resources/2022/learning-loss-and-student-dropouts-during-covid-19-pandemic-review-evidence-two
40. Azevedo, Joao Pedro, Cojocaru, Alexandru, Montalva Talledo, Veronica,Narayan, Ambar, COVID-19 school closures, learning losses and intergenerational mobility,2023, education4resilience.iiep.unesco.org/resources/2023/covid-19-school-closures-learning-losses-and-intergenerational-mobility
41. Howell Beth, Which Countries Are Using COVID-19 Vaccine Passports?,MoveHub, October 28, 2021, movehub.com/blog/countries-using-covid-passports/
42. World Health Organization. 2021. Interim position paper: Considerations regarding proof of COVID-19 vaccination for international travellers. February 5. who.int/news-room/articles-detail/interim-position-paper-considerations-regarding-proof-of-covid-19-vaccination-for-international-travellers
43. World Health Organization, 2021 Smart Vaccination Certificate Working Group. World Health Organization. who.int/groups/smart-vaccination-certificate-working-group
44. Kucirka LM, Lauer SA, Laeyendecker O, Boon D, Lessler J. Variation in False-Negative Rate of Reverse Transcriptase Polymerase Chain Reaction-Based SARS-CoV-2 Tests by Time Since Exposure. Ann Intern Med. 2020 Aug 18;173(4):262-267. doi: 10.7326/M20-1495. Epub 2020 May 13. PMID: 32422057; PMCID: PMC7240870.
45. Centers for Disease Control and Prevention Overview of Testing for SARS-CoV-2, the virus that causes COVID-19, Updated Jan. 9, 2024, cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/hcp/testing-overview.html
46. Dinnes J, Deeks JJ, Adriano A, Berhane S, Davenport C, Dittrich S, Emperador D, Takwoingi Y, Cunningham J, Beese S, Dretzke J, Ferrante di Ruffano L, Harris IM, Price MJ, Taylor-Phillips S, Hooft L, Leeflang MM, Spijker R, Van den Bruel A; Cochrane COVID-19 Diagnostic Test Accuracy Group. Rapid, point-of-care antigen and molecular-based tests for diagnosis of SARS-CoV-2 infection. Cochrane Database Syst Rev. 2020 Aug 26;8(8):CD013705. doi: 10.1002/14651858.CD013705. Update in: Cochrane Database Syst Rev. 2021 Mar 24;3:CD013705. PMID: 32845525; PMCID: PMC8078202.
47. Schrom J, Marquez C, Pilarowski G, Wang CY, Mitchell A, Puccinelli R, Black D, Rojas S, Ribeiro S, Tulier-Laiwa V, Martinez J, Payan J, Rojas S, Jones D, Martinez D, Nakamura R, Chamie G, Jain V, Petersen M, DeRisi J, Havlir D. Comparison of SARS-CoV-2 Reverse Transcriptase Polymerase Chain Reaction and BinaxNOW Rapid Antigen Tests at a Community Site During an Omicron Surge : A Cross-Sectional Study. Ann Intern Med. 2022 May;175(5):682-690. doi: 10.7326/M22-0202. Epub 2022 Mar 15. PMID: 35286144; PMCID: PMC8943844.
48. Ibarrondo FJ, Fulcher JA, Goodman-Meza D, Elliott J, Hofmann C, Hausner MA, Ferbas KG, Tobin NH, Aldrovandi GM, Yang OO. Rapid Decay of Anti-SARS-CoV-2 Antibodies in Persons with Mild Covid-19. N Engl J Med. 2020 Sep 10;383(11):1085-1087. doi: 10.1056/NEJMc2025179. Epub 2020 Jul 21. Erratum in: N Engl J Med. 2020 Jul 23;: PMID: 32706954; PMCID: PMC7397184.
49. Schmerling, R. 2021. Which test is best for COVID-19? Harvard Health Publishing health.harvard.edu/blog/which-test-is-best-for-covid-19-2020081020734
50. Miles, D., M. Stedman, and A. Heald. 2020. Living with COVID-19: Balancing costs against benefits in the face of the virus. National Institute Economic Review 253: R60–R76 doi: 10.1017/nie.2020.30.
51. Godfrey-Smith, P. Covid heterodoxy in three layers. Monash Bioeth. Rev. 40, 17–39 (2022). doi: 10.1007/s40592-021-00140-6
sursa foto: ox.ac.uk
La finele anului 2023, pentru o scurta perioadă, (sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie), dezbaterea publică a fost dominată de dosarul penal privind achizițiile așa-ziselor vaccinuri anti-COVID. Cum se întâmplă frecvent în România, acest subiect a fost tratat superficial, politizat și a fost repede abandonat în favoarea altora, care au aparut în spațial public.
Cu toate acestea avem în sfârșit dovada că afirmația potrivit căreia produsul vaccinal este „sigur și eficient” nu a avut niciun suport științific. În documentele de achiziții, producătorul/vânzătorul specifică fără echivoc că pentru aceste produse nu se cunosc efectele pe termen mediu și lung și că producătorul nu-și asumă responsabilitatea pentru reacțiile postvaccinale sau pentru eficiența acestora. Altfel spus, autoritățile cunoșteau din momentul semnării contractului riscurile vaccinării și incertitudinele ce planau asupra acestei acțiuni. Cu toate acestea au preferat să ascundă populației informații esențiale și să combată cu violență orice suspiciune cu privire la siguranța și eficiența „vaccinurilor”. Cu alte cuvinte, populația a fost mințită în mod deliberat, iar consimțământul informat la vaccinare a fost viciat prin dol.
Din punct de vedere juridic dolul constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene cu scopul de a încheia un act juridic, un contract sau un alt act; iar potrivit Codului civil (art. 960) „este o cauză de nulitate a convenției…”. Potrivit art. 1214 C. civ. „Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie”.
Consimțământul la un act medical are cel puțin două componente esențiale: o componentă etică (care include informarea completă și corectă a pacientului pentru a obține acordul acestuia) și una legală (pentru a proteja autonomia pacientului). Vaccinarea este un act medical și, cât timp este voluntară și nu obligatorie, obținerea consimțământului este condiție imperativă.
Supravegherea respectării eticii medicale este, prin lege, de competența unui organism profesional autonom – Colegiul Medicilor din România (CMR). Din păcate, în pandemie, Colegiul a fost o simplă anexă a Ministerului Sănătății, o slugă umilă a celor care au gestionat această epidemie. În loc să stimuleze dezbaterea științifică, să apere independența profesională a medicilor și să se preocupe de respectarea conținutului etic al consimțământului, CMR a preferat să se transforme într-un organ represiv, care a cenzurat și pedepsit orice abatere de la narativul oficial. Nu se poate uita jihadul declanșat de CMR împotriva medicilor Răzvan Constantinescu, Flavia Grosan, Gianina Hagima, Adina Alberts, Monica Pop ș.a. blamați pentru delict de opinie. Pentru a fi drepți, această acțiune s-a desfășurat cu susținerea mass-mediei, a unor așa-ziși lideri de opinie, a unor universități, a unor „specialiști” și a unor partide politce. Unii au făcut-o din convingere, dar cei mai mulți din oportunism (îndeosebi cei care au avut avantaje materiale de la guvernanți și BigPharma).
Lipsa de eficiență a acestor „vaccinuri” a fost evidentă: vaccinații s-au infectat, s-au îmbolnăvit și au transmis virusul mai departe la fel ca cei nevaccinați.
Profeții „apocalipsei COVID”, care au propagat sintagma „sigur și eficient”, știind de la început că nu există nicio probă care să confirme acest fapt, au încălcat mai multe acte normative cum ar fi Convenția de la Oviedo, un instrument juridic obligatoriu transnațional în domeniul drepturilor omului din punct de vedere medical (art. 5), Carta Europeană a Drepturilor Pacienților (art 3 și 4), Constituția României (art.22), Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 (art. 4-12), Legea nr. 95/2006 (art. 649 şi urm.) etc. Aceste încălcări sunt în măsură să atragă răspunderea penală și civilă a celor în cauză.
Îngrijorați de această perspectivă, ei au lansat un fake post-pandemic: vaccinurile au salvat milioane de vieți, dar, deoarece populația țării noastre nu s-a vaccinat, România are cea mai mare mortalitate prin COVID-19 din Europa.
Care este realitatea.
Afirmația că vaccinarea a salvat vieți se bazează pe simple estimări (cum ar fi cele ale Imperial College din Londra) și nu pe date concrete. Ori toate estimările acestor instituții, făcute cu privire la pandemie, s-au dovedit eronate. De exemlu, s-a estimat că indicile de mortalitate ar putea fi de 14% modificat ulterior la 4%. În final, situația a fost alta. Potrivit datelor oficiale, numărul cumulat de cazuri a fost de 701,176,420 cu un număr de decese de 6,965,146, adică un indice de 0,99 (sursa https://ourworldindata.org/coronavirus). Există însă suspiciuni rezonabile și studii care susțin că, în realitate, prin efectele pe termen scurt și mediu, vaccinarea ar fi produs un număr foarte mare de decese. Vom vedea dacă această supoziție va fi confirmată.
Este adevărat că România a avut o rată de vaccinare mică. Trecând printr-o perioadă lungă de dictatură comunistă, populația a avut o „imunitate naturală” la propagandă. Datele oficiale din 13 state confirmă acest lucru, plasând România pe ultimul loc cu circa 40% populație vaccinată.
Însă aceleași date arată că rata de vaccinare nu a influențat mortalitatea cumulată prin COVID-19.
România are deci o mortalitate cumulată similară cu cea din Gibraltar, Anglia, Statele Unite și Italia (țări puternic vaccinate) și mai mică decât în Ungaria, Croația, Slovenia, Cehia, Letonia, Slovacia, Grecia, Lituania, țări cu un procent de vaccinare cu 20-30% mai mare decât țara noastră. Interesant este că dacă suprapunem cele două grafice observăm că de regulă campaniile de vaccinare se însoțesc cu o creștere a mortalității prin COVID-19 ceea ce ridică din nou semene de întrebare cu privire la eficiența și siguranța vaccinului.
În concluzie, deși conține o jumătate de adevăr (referitor la rata de vaccinare), afirmația că România a avut cea mai mare mortalitate prin COVID-19 este o minciună.
P.S.1: România a raportat un număr necunoscut de decese prin COVID-19 la persoane care aveau o altă patologie, dar erau infectați cu SARS-CoV-2. În realitate, numărul de decese prin COVID-19 poate fi mult mai mic.
P.S.2: Foarte mulți din propagandiști au „întors armele” și critică măsurile din pandemie. Reprezentativ este Domnul Marcel Ciolacu, care cere tot felul de anchete, privind gestionarea pandemiei, uitând că a susținut și a votat toate aberațiile guvernelor Orban și Cîțu.
P.S.3: Organismul, care practică cenzura în vremurile noastre, intitulat pompos Consiliu Național al Audiovizualului, populat de tot felul de personaje analfabete funcțional în probleme medicale, continuă să susțină sintagma „sigur și eficient”. Politrucii cenzori continuă să sancționeze cu amenzi uriașe orice emisiune în care vaccinarea anti-COVID este criticată.
sursa foto: dzne.de
Stepanakert, orașul situat într-o vale pe versanții estici ai lanțului muntos Karabakh, a fost capitala Republicii Artsakh (Nagorno-Karabah) înainte de ofensiva azeră din 2023.
Regiunea Nagorno-Karabah a avut o istorie tragică. Populată predominant de armeni, a fost revendicată, după căderea Imperiului Rus din 1918, atât de Republica Democrată Azerbaidjan, cât și de Republică Armenia (prospăte țări independente), conducând la un scurt război în 1920. După ce Uniunea Sovietică a ocupat și integrat cele două state independente s-a creat în 1923 Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah (NKAO) în cadrul RSS Azerbaidjanului. Autoritățile sovietice azere au făcut presiuni asupra armenilor pentru ca aceștia să părăsească regiunea, au impus măsuri discriminatorii pentru a suprima cultura și identitatea armenească în Nagorno-Karabah, i-au încurajat pe azeri să se stabilească în această zona dar, cu toate acestea, armenii au rămas populația majoritară. La sfârșitul anilor 1980, a reapărut disputa între Armenia și Azerbaidjan cu privire la aceasta regiune. În 1991, un referendum organizat în Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah și provincia vecină Shahumyan a dus la declararea independenței. Azerbaidjanul nu a recunoscut rezultatele și a declanșat în 1992 Primul Război Nagorno-Karabah. Războiul a fost câștigat de Artsakh cu sprijinul Armeniei. Un acord de încetare a focului a fost semnat în 1994, acord care îngheța conflictul și care a lăsat teritoriul populat predominant de armeni independent de facto, cu un guvern autoproclamat.
În 2020, în al doilea război Nagorno-Karabah, Azerbaidjanul a obținut victoria și a ocupat o parte semnificativă din teritoriul revendicat al Artsakh. Coridorul Lachin, care leagă Artsakh de Armenia, a fost blocat în decembrie 2022, iar în septembrie 2023, Azerbaidjan a lansat o altă ofensivă militară, obligând Guvernul din Artsakh să inițieze discuții și să dezarmeze luptătorii armeni. La 28 septembrie 2023, președintele Artsakh a semnat un decret de dizolvare a tuturor instituțiilor republicii, punând capăt existenței acesteia. Până la 1 octombrie 2023, aproape întreaga populație a regiunii a fugit în Armenia.
Stepanakert a fost inițial o așezare armeană numită Vararakn. În perioada sovietică, în 1923, orașul a fost redenumit Stepanakert („orașul lui Stepan”), după revoluționarul bolșevic armean Stepan Shahumian. A devenit capitala Regiunii Autonome Nagorno-Karabah, un centru de activitate economică și industrială.
În timpul Republicii Artsakh (1991-2023), orașul a fost un centru regional de educație și cultură, exista o Universitatea Artsakh, școli muzicale și un palat al culturii. Economia era bazată pe industria serviciilor și avea întreprinderi variate, cele mai importante fiind procesarea alimentelor, vinificația și țesutul mătăsii. În 2021, populația din Stepanakert era de 75.000 locuitori.
La 29 septembrie 2023, armata azeră a preluat controlul orașului pustiu, deoarece aproape întreaga populație armeană s-a refugiat în Armenia. O echipă Al Jazeera a transmis din oraș în acea zi, arătând străzi pustii, case parasite, reporterul exclamând „Un oraș fantomă fără suflet”.
Deși Ilham Aliyev a promis că va respecta drepturile populației armene rămase, oficialii azeri au redenumit Enver Pașa (unul dintre principalii autori ai genocidului armean) una dintre străzile din Stepanakert.
Poemul cinematografic a lui Varujan Vosganian, Stepanakert – 30 septembrie 2023, regizat de Armine Vosganian, muzica Komitas și Mihaela Vosganian este despre tragedia poporului armean din Karabakh. Urmariți-l. Durează doar trei minute.
sursa foto: phoenixtour.org
Dragi prieteni,
Vă invit la cea de-a XVIII-a Conferință Națională de Bioetică, ce se va desfășura online, în perioada 7-9 decembrie 2023.
În acest an, tema conferinței este „O perspectivă bioetică asupra provocărilor lumii contemporane”. Această temă poate fi considerată o continuare a dezbaterilor din anii anteriori privind provocările etice ale progresului tehnologic, dar are și noi valențe. Astfel, alegerea temei a avut la bază mai multe rațiuni:
În primul rând, deoarece vremurile pe care le trăim sunt complicate și adesea dominate de conflicte. Conflictul major în secolul XXI este, în opinia mea, cel dintre setea de sens și criza de sens. Din acesta se dezvoltă alte stări conflictuale: scientism versus holism, material versus spiritual, evolutionism versus creationism, adevăr științific versus adevăr revelat, progres versus reglementare, bioetică seculară versus bioetică religioasă etc.
În al doilea rând, deoarece încă nu s-a dat un răspuns unanim acceptat la întrebarea: Cât și cum putem cunoaște fenomenele lumii care ne înconjoară? Cunoașterea desemnează o diversitate deconcertantă de activități și de rezultate ale activităților omenești: pe de o parte activitatea de producere a cunoștințelor și însușirea acestora, iar pe de altă parte noțiuni, judecăți, teorii privind cunoștințele deja constituite. De aici, dificultatea de a găsi răspunsul.
În sfârșit, deoarece o asemenea temă permite participarea la dezbateri a reprezentanților din diferite domenii ale activităților umane: biologic, medical, juridic, tehnic, social, artistic, și nu în ultimul rând filozofic și religios. Vă invit să medităm împreună, încercând să construim „o punte spre viitor”.
Vă așteptăm cu drag!
Cu deosebită considerație,
Prof. Dr. Vasile Astarastoae
Președinte de onoare al celei de-a XVIII-a Conferințe Naționale de Bioetică
Pentru înscrieri accesați: https://conferintadebioetica.ro
Este o întrebare retorică. Nu am cunoscut nicio persoană căreia să nu-i placă muzica. Nu același gen de muzică, dar aceasta este o percepție individuală și trebuie să acceptăm preferințele fiecăruia. Eu ascult orice gen de muzică și nu am ifosele celor care condamnă în public o anumită muzică pentru ca apoi să o „savureze” în privat. Așa că, am să vă prezint o muzică pe care o ascult cu plăcere pentru ca, în final, să pun întrebarea corectă: Vă place muzica pe care o promovez?
Sper să primesc răspunsul după 30 – 40 de audiții. Astăzi, încep cu patru audiții.
1. Ennio Morricone-Gabriel’s Oboe (The Mission)
Ennio Morricone (1928 – 2020) compozitor, trompetist, pianist și dirijor italian, a compus muzica pentru mai mult de 500 de filme și seriale dintre care 30 erau filme western (The Good, The Bad and the Ugly și Once Upon A Time In The West etc. ). În 2007, a primit premiul de onoare pentru întreaga carieră al Academiei Americane de Film.
Gabriel’s Oboe este tema principală pentru filmul britanic The Mission (Misiunea), regizat de Roland Joffé cu Robert de Niro, Jeremy Irons și Liam Neeson. Filmul prezintă experiențele unui misionar iezuit în America de Sud din secolul al XVIII-lea.
Gabriel’s Oboe este considerată „o muzică de neuitat” și din 1986 și până azi a fost aranjată și interpretată de numerosi artiști precum Yo-Yo Ma, Holly Gornik, Brynjar Hoff, Sarah Brightman (sub numele „Nella Fantasia”), Hayley Westenra (în albumul ei Paradiso) etc.
2. George Frideric Händel- Zadok the Priest
George Frideric Händel (1685 – 1759), compozitor britanic (unul dintre cei mai mari compozitori ai epocii sale), este cunoscut pentru oratoriile, imnurile, concertele grossi și concertele pentru orgă. Muzica lui Händel formează unul dintre vârfurile stilului baroc. A creat genurile de oratoriu englezesc și concert pentru orgă și a introdus un nou stil în muzica bisericească engleză.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Händel, Zadok the Priest, a fost compusă pentru încoronarea regelui George al II-lea în 1727 și de atunci a fost cântată la încoronarea fiecărui monarh britanic.
Textul este inspirat din relatarea biblică despre ungerea lui Solomon de către preotul Zadok (1 Regi 1:34-45).
Textul: Preotul Zadoc și profetul Natan l-au uns rege pe Solomon./ Și tot poporul s-a bucurat și a zis:/ Dumnezeu să-l salveze pe Rege! Trăiască Regele!/ Dumnezeu să-l salveze pe Rege!/ Regele să trăiască pentru totdeauna. Amin. Aleluia.
3. Yakov Prigozhy / Leonid Grave -Ночь светла / Noapte strălucitoare
Romanța „Ночь светла”/ Noapte strălucitoare a fost publicată pentru prima dată în 1885 în „Аккорде”, un supliment muzical al revistei săptămânale „Радуга” cu titlul „Вспомни ты обо мне”/ Amintește-ți de mine și subtitlul „Vals. Cântat de țiganii moscoviți”. Autorul era compozitorul, acompanitorul și dirijorul Yakov Prigozhy (1840 – 1920), creatorul multor aranjamente de cântece populare și țiganești, care a cântat la restaurantul din Moscova „Yar” și a condus coruri țiganești. Autorul versurilor, ascuns sub inițialele „L. G.”, a fost poetul și traducătorul Leonid Grave (1839 – 1891). În edițiile muzicale ulterioare, poetul și compozitorul Mihail Yazykov (1847 – 1919) și compozitorul Mihail Șișkin (1851 – 1916) au fost indicați (în mod greșit) ca autori.
Textul: Noapte strălucitoare, luna strălucește liniștită peste râu,/ Și valul albastru strălucește argintiu/ Pădure întunecată… Acolo în tăcerea ramurilor de smarald/ Privighetoarea nu-și cântă cântecele ei sonore./ Flori albastre au înflorit sub lună,/ Ele trezesc vise în inima mea./ Zbor la tine în visele mele, îți repet numele,/ Iubito, prietenă tandră, sunt trist fără tine./ Dragă iubită, prietenă tandră, te iubesc ca înainte,/ În această noapte cu lună îmi amintesc de tine./ În această noapte cu luna pe o parte străină,/ Dragă iubită, prietenă tandră, amintește-ți de mine./ Dragă iubito, dragă prietenă, amintește-ți de mine!
4. Edward Elgar – Enigma Variations – Nimrod
Sir Edward William Elgar (1857 – 1934) este un compozitor englez, ale cărui lucrări au intrat în repertoriul concertelor clasice internaționale. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără lucrări orchestrale, inclusiv Variațiunile Enigma (Enigma Variations) marșurile Pomp și Circumstance, concerte pentru vioară și violoncel și două simfonii. De asemenea, a compus lucrări corale, printre care Visul lui Gerontius (The Dream of Gerontius – 1900) – bazată pe un text romano-catolic, muzică de cameră și cântece. A fost numit Maestru al King’s Musick în 1924. Este considerat drept compozitorul britanic reprezentativ al generației sale.
Variațiunile Enigma au avut premiera la Londra în 1899 sub bagheta eminentului dirijor german Hans Richter și a fost apreciată pentru originalitate, farmec și măiestrie, devenind imediat populara în Marea Britanie și în străinătate.
În Variațiunile Enigma, cea de-a noua parte este supranumită „Nimrod” ca referință atât la figura biblică a vânătorului, cât și la prietenul lui Elgar, August Jaeger, al cărui nume de familie se traduce prin „vânător” din originalul german.
Nimrod este o figură biblică, fiul lui Cuș și, prin urmare, un strănepot al lui Noe. Nimrod a fost descris ca un rege în țara Shinar (Mesopotamia). Biblia afirmă că el a fost „un puternic vânător înaintea Domnului [și] … a început să fie puternic pe pământ”. Împărăția lui Nimrod a inclus orașele Babel, Erech, Akkad și, poate, Calne, în Shinar (Geneza 10:10). Tradițiile extra-biblice ulterioare (evreiască și creștină) l-au identificat pe Nimrod drept conducătorul care a comandat construirea Turnului Babel, ceea ce a dus la reputația sa de răzvrătit împotriva lui Dumnezeu – deși Biblia nu afirmă niciodată acest lucru. Efrem Sirul (306 – 373) are o opinie contrară conform căreia Nimrod „era drept” și s-a opus construirii Turnului. Targum Pseudo-Ionathan menționează o tradiție evreiască conform căreia Nimrod a părăsit Shinar în sudul Mesopotamiei și a fugit în Asiria, în nordul Mesopotamiei, pentru că a refuzat să ia parte la construirea Turnului, iar Dumnezeu l-a răsplătit cu patru orașe din Asiria, pentru a le înlocui pe cele din Babel. În Divina Comedie de Dante Alighieri (scrisă între 1308 – 1321), Nimrod împreună cu giganții Ephialtes, Antaeus, Briareus, Tityos și Typhon, stă în lanțuri pe marginea exterioară a Cercului trădatorilor din Iad.
sursa foto: Wassily Kandinsky Composition VII, 1913 (gosouth.co.za)
Vasile Astărăstoae 