Comunitatea științifică și decidenții politici

În decursul timpului, în probleme controversate științific, (actuala pandemie COVID-19 face parte dintre acestea), politicenii declară că deciziile sunt luate de către specialiști, iar consilierii științifici afirmă că ei emit doar opinii, dar decizia este exclusiv a factorilor politici. Care este adevărul? Adevărul este că, în realitate, există o interdependență între politiceni și anumiți oameni de știință.

Politicenii apelează la opinii științifice, deoarece caută informații pentru a-și orienta deciziile și solicită oamenilor de știință să acționeze ca intermediari, dar, în același timp, doresc să utilizeze opiniile consilierilor științifici ca instrumente de influență a opiniei publice în favoarea pozițiilor politice preferate. Nu este o surpriză faptul că factorii de decizie politică își pot împinge agendele politice înainte cu ajutorul unor oameni de știință chiar dacă aceasta înseamnă sacrificarea unor adevăruri sau tradiții culturale și religioase. În majoritatea cazurilor, factorii de decizie politică vor să fie informați, dar sunt gata să folosească numai acele opinii, care coincid cu ideologia și politica preferată. Prin urmare, apelează doar la comunitatea științifică care-i împărtășește agenda ideologică, dar resping consilierii neutri (Mandel & Tetlock, 2018).

Pe de altă parte, comunitatea științifică își prezintă membrii ca întreprinzători pasionați, neutri, onești, dedicați avansării cunoașterii și demarcării clare a locului unde se termină faptele și încep speculațiile (Gieryn, 1999). Știința este descrisă mai presus de lupta politică, iar oamenii de știință sunt căutători de adevăr și progres, care știu să-și separe judecățile de fapt de judecățile lor de valoare. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Există situații când oamenii de știință sunt prinși cu date fabricate. Reacția comunității științifice sugerează că abaterea flagrantă este rară, operă a câtorva „mere putrede”; „uscături”; „personaje defecte”, care nu au interiorizat codul de conduită profesional al oamenilor de știință însă dovezile sugerează contrariul. Daniele Fanelli se întreba: Câți oameni de știință fabrică și falsifică cercetarea? Într-o primă meta-analiză a cercetărilor sociologice cu acest subiect, ajunge la concluzii îngrijorătoare: cel puțin 16% dintre cercetători au denaturat cunoștințele științifice prin  fabricarea, falsificarea, „prepararea” datelor (Fanelli, 2009). Despre comportamentul științific necorespunzător și practici metodologice eronate au scris mulți autori (Ioannidis, 2005; Simmons și colab., 2011). Se estimează că numarul lor ajunge la peste 30% (Maxwel , 2018). Și nu a fost luat în calcul fenomenul cargo cult science – termen introdus de laureatul premiului Nobel, fascinantul Richard Feynman, în timpul discursului din 1974 (la Institutul de Tehnologie din California), publicat ca un capitol final al cărții sale You’re probably kidding, Mr. Feynman!. El definește o formă de pseudostiință în care se oferă o ipoteză – imaginată după un anumit fenomen observat, iar aparițiile ulterioare ale fenomenului sunt considerate a fi dovada care transformă ipoteza în teză. Spre deosebire de metoda științifică, nu există niciun efort pentru a dovedi sau infirma ipoteza. Un exemplu este cultul măștilor în pandemia COVID–19. Deși nu există studii concludente privind eficiența acestora (în actuala pandemie), faptul că au fost, probabil, eficiente în alte situații, au determinat impunerea obligativității purtării măștii în medii închise și deschise. În România, decidenții politici și sanitari afirmă (fără probe) că și măștile neconforme sunt eficiente. Feynman a avertizat cercetătorii că, pentru a evita să devină membri ai acestui cult, trebuie să evite să se păcălească pe ei înșiși, să fie dispuși să se îndoiască de propriile teorii și de propriile rezultate și să investigheze eventualele defecte ale unei teorii sau ale unui experiment. El menționează și alte tipuri de necinste, cum ar fi promovarea în mod fals a unei cercetări numai pentru a obține finanțarea. Câțiva ani mai târziu, exasperat de ce se întâmplă în cercetarea științifică Feynman declara „Cred că trăim într-o epocă neștiințifică în care aproape toate bătăliile de comunicare – cuvintele de la televiziune, din cărți și așa mai departe – sunt profund neștiințifice. Ca rezultat, există o cantitate considerabilă de tiranie intelectuală în numele științei…”.

Afirmațiile potrivit cărora toți oamenii de știință sunt obiectivi și neutri sunt vorbe goale. Nimeni nu poate fi 100% obiectiv și neutru. Oamenii de știință de astăzi au fost elevi, studenți, care au făcut alegeri de carieră printr-o serie de opțiuni fezabile, având în vedere interesele, aptitudinile și oportunitățile lor. Ca în orice profesie, membrii învață rapid structurile de stimulare ale profesiei și iau măsuri pentru a-și promova interesele materiale, reputaționale și chiar ideologice în cadrul regulilor de bază. Prin urmare, oamenii de știință sunt pregătiți să angajeze un repertoriu de tactici de avansare, inclusiv exploatarea lacunelor din profesia lor, care le permit să-și realizeze multiplele interese personale (Mandel & Tetlock, 2018). Nu mai vorbim de influența marilor corporații cu interese politico-financiare, care au ajuns în prezent să fie principalii finanțatori ai cercetării științifice.

Este imposibil să se obțină o imagine exactă a comportamentului oamenilor de știință fără a cerceta mentalitățile din știință, dar mai ales mentalitatea „teologică”. Se presupune că știința este antiteza dogmei. Cu toate acestea, comunitatea științifică este dogmatică și, printre altele, îi învață pe oamenii de știință să creadă că sunt angajați într-o activitate neutră din punct de vedere moral. Se afirmă că știința este infailibilă și singura cale a cunoașterii. Poate că una dintre cele mai importante afirmații dogmatice din „teologia seculară” a științei este dihotomia fapte – valoari morale. Majoritatea oamenilor de știință continuă să apere dogme, iar criticile și afirmațiile privind  necesitatea conștiinței și a responsabilității sunt respinse cu vehemență. Mulți oameni de știință recunosc că ar discrimina colegii, care nu împărtășesc opiniile lor științifice sau politice (Inbar & Lammers, 2012; Duarte și colab., 2015). Fapt dovedit și de modul în care au fost tratați în actuala pandemie cei care au contestat „știința oficială dogmatică” și așa-zisul „consens științific” între care Luc Montagnier (Premiul Nobel pentru Medicină – 2008) sau Sucharit Bhakdi (unul dintrecei mai citați oameni de știință germani în literatura științifică mondială). În calitate de consilieri, oamenii de știință își mențin obiectivele ideologice și subiectivismele personale mai ales atunci când factorii de decizie politică necesită și caută argumente actuale și relevante pentru a-și impune agenda politică. Astfel de oportunități pot oferi consilierilor beneficii economice extrinseci și intrinseci, cum ar fi onorariile și statutul de consultanță profitabilă. Dacă contextul de consiliere se potrivește bine cu angajamentele ideologice ale consilierului, oportunitățile de a influența punctele de vedere ale deținătorilor de putere cu privire la subiecte de importanță valorică este cu atat mai mare. În mod surprinzător, în astfel de bătălii, valorile personale ale oamenilor de știință câștigă adesea, determinându-i să adopte practici interpretative discutabile, care să favorizeze angajamentele lor ideologice (Jussim et al., 2016). Dezbaterile despre așa-zisa „încălzire globală”, în care cercetările au fost orientate doar pentru a susține această ipoteză, iar studiile, care contraziceau această afirmație, au fost cenzurate și eliminate, pot fi un bun exemplu a interacțiunii și complicității între comunitatea științifică „oficială” și factorii de decizie politică.

În concluzie, exisă în zilele noastre o interdependență organica și funcțională între comunitatea științifică și lumea politico-financiară, care conține germenii unei dictaturi politico-științifice. Știința este tot mai ideologizată și dogmatică. De aceea trebuie să fim realiști și vigilenți, să nu ne lăsăm manipulați și să încercăm să eradicăm narațiunea oamenilor de știință potrivit căreia ei sunt simpli căutători neutri de adevăr. Știința nu este singura cale a cunoașterii și nu trebuie să devină o religie în slujba intereselor politice.

P.S.1. Există specia acelor „consultanți științifici”, care își crează imaginea prin politica de marketing și nu prin opera științifică. De exemplu, în actuala pandemie, dacă consultați Google Academic cu privire la „reputatul”; „cunoscutul”; „marele specialist” etc. care ne dau sfaturi sau ne amenință la televizor sau cu privire la membrii diferitelor comitete și comiții care gestionează criza medicală și politică în România s-ar putea să aveți mari surprize și să observați că împăratul este gol.

P.S.2 .Pentru a confirma cele susținute mai sus, aflăm de pe Știri pe surse că Domnul Ministru Vlad Voiculescu (cel cu studii universitare îndelungate și contestate de unii) a numit / va numi la conducerea INSP un medic generalist, asistent de cercetare la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la UBB, o persoană fără studii în Sănătate Publică. Tel maitre, tel valet sau pe românește „cum e turcul și pistolul”.

sursă foto: politicalscienceview.com